Diavolul și azi tot așa îi ispitește pe oameni
Pr. Iosif Trifa - Citiri și tâlcuiri din Biblie
Este cunoscută istoria căderii lui Adam și ale Evei, când i-a înșelat șarpele-diavol să guste din pomul cel oprit. Până și copiii cei mici de școală cunosc această istorie. Vă rog să o citiți cu luare-aminte și în Biblie, la cartea Facerii, capitolul 3. Însă puțini sunt acei care cunosc înțelesul adânc ce este în istoria acestei căderi. Căci înțelesul acestei căderi nu e numai acela că Adam și Eva au păcătuit și Domnul Hristos a venit în lume să șteargă acest păcat strămoșesc.
Această învățătură - pe care o cunoaștem din cărțile de religie - e frumoasă și e adevărată, numai că pentru mine și pentru tine, cititorule, n-are nici o însemnătate atâta timp cât noi trăim o viață cufundată în toate patimile, fărădelegile și ticăloșiile. Nici Nașterea Domnului, nici Botezul, nici Moartea și Învierea Domnului, nici mântuirea lui Adam și ștergerea păcatului strămoșesc n-au nici o însemnătate pentru mine și pentru tine câtă vreme noi trăim fără nici o schimbare sufletească, câtă vreme trăim o viață încărcată cu toate urmările păcatului strămoșesc, cu toate patimile și fărădelegile.
Înțelesul cel dintâi al căderii lui Adam și al Evei este acela să aflu că și eu sunt un Adam înșelat de șarpele diavol. Să aflu că istoria lui Adam și al Evei se petrece și cu mine, să aflu că și pe mine tot așa m-a înșelat și mă înșeală diavolul, cum i-a înșelat odinioară pe Adam și pe Eva.
Biblia spune că șarpele-diavol s-a apropiat de Adam și de Eva cu vorbele:
- Oare a zis Dumnezeu cu adevărat, ori numai vi se pare vouă, să nu mâncați din toți pomii raiului?
- Da, a răspuns Eva, Dumnezeu ne-a spus lămurit: „Să nu mâncați din rodul pomului din mijlocul grădinii, căci cu moarte veți muri”.
Atunci Satana, văzând că Adam și Eva n-au uitat porunca, începu cu înșelăciunea minciunii:
- Nu pentru asta v-a oprit Dumnezeu, că veți muri, le zise diavolul, ci pentru că El știe că îndată ce veți gusta vi se vor deschide ochii și veți fi și voi asemenea cu Dumnezeu, cunoscând binele și răul…
„Și a văzut femeia că bun este rodul pomului la mâncare și plăcut ochilor la vedere și cum că frumos este a cunoaște binele și răul. Și luând din rodul pomului, a gustat și a dat și bărbatului să guste…”
Adică vedeți, în fața lui Adam și a Evei șarpele diavol a pus ispita ochilor și vorbe de înșelăciune și minciună. Să luăm aminte că diavolul înșeală și azi tot așa. Pe fiecare patimă, diavolul o pune în fața omului cu ispita gustării și cu șoapte de înșelăciune. Și o pune și cu un început mic, cu un măr, c-apoi știe el, diavolul, că după acest început urmează cele multe.
Spre pildă, patima furtului: diavolul o pune în fața omului mai întâi cu un lucru mic și neînsemnat, cu un măr, un ac… Omul se înfioară mai întâi de această ispită. E ceva ce parcă-l oprește și parcă îl mustră. E glasul Domnului, e porunca Domnului. Însă atunci îndată vine Satana cu șoapta: „Ia-l, nu te teme, că nu ți se întâmplă nimic… alții fură și lucruri mari… Da’ ce-i un măr?… Doar n-a pus omul apă la rădăcina pomului”. Dacă omul ascultă șoapta diavolului, apoi, mai departe, are un lucru ușor, căci a doua oară omul nu mai așteaptă atâta îmbietură. Patima și diavolul îl biruie mereu, până ajunge, de la un ou, să fure un bou…
Așa e, spre pildă mai departe, patima beției. Diavolul pune și această patimă în fața omului cu un „măr” mic, cu un păhărel de băutură, și apoi îi șoptește: „Gustă, omule, gustă, omule, numai o dată, să vezi cât e de bună…” Când omul se împotrivește, Satana începe cu șoaptele: „Da’ ce, numai tu să nu bei, când toată lumea bea și își uită de necaz cu băutura? Doar nu bei din agoniseala nimănui, ci din munca ta… Că doar pentru asta-i făcută băutura… Da’ ce-i un pahar?…” Când ai băut cel dintâi pahar, Satana se bucură și răsuflă ușurat, căci mai încolo lucrul lui e ușor. La al doilea pahar, omul nu se mai îmbie, pe al treilea îl cere, iar după alte treizeci și trei, urmează biruința diavolului: dumnezei, preciste, bătăi, desfrânări etc. Patima beției începe cu un „măr”, cu cel dintâi pahar, și se gată cu pieire trupească și sufletească. Mărul cu care i-a ispitit diavolul pe Adam și pe Eva se pare că în zilele noastre e păhărelul cu alcool.
Așa e, spre pildă mai departe, patima desfrânării. Când Satana pune mai întâi această patimă în fața omului, omul se înfiorează. Glasul Domnului îi șoptește: „Păstrează-ți curăția trupească și sufletească!”. Dar atunci îndată începe și diavolul cu șoaptele: „Gustă, omule, gustă numai o dată, să vezi cât e de dulce!… Gustă, că doar pentru asta-i făcută lumea, să gustăm din plăcerile ei… că doar n-ai să te faci călugăr…” etc. Dacă omul ascultă de diavolul și gustă din această patimă, nu se mai poate opri până când pe urmă se trezește că amare sunt foarte urmările ei și se vede cufundat în pieire trupească și sufletească.
Toate patimile încep cu un „măr” mic și pe urmă se gată cu pieire trupească și sufletească. Diavolul are pentru fiecare patimă și pentru fiecare om câte o șoaptă de înșelăciune.
Acesta e cel dintâi înțeles al căderii lui Adam și a Evei: să afli că și tu ești un înșelat și căzut, iar după ce ai aflat acest lucru să se trezească și în tine - ca odinioară în Adam și în Eva - cunoștința păcatului. Să afli că ești un pierdut, că ești un căzut în adâncul răutăților și singur nu te mai poți ridica. Să afli că din această stare te mai poate ridica numai Cel făgăduit că va „zdrobi capul șarpelui”, Iisus Mântuitorul. Pe acest Iisus să-L dorești și să-L primești ca pe un Mântuitor al tău, ca pe unul ce a venit în lume să te scape și pe tine din pieire. Să te predai cu totul acestui Mântuitor, să te renaști cu El în peștera din Vifleem la o viață nouă, să te botezi cu El în râul Iordan, să te răstignești cu El pe Golgota, ca omul tău cel vechi să se răstignească împreună cu El, ca să mori față de păcat și să învii cu El la o viață nouă (Rom 6).
Păcatul strămoșesc l-a șters Mântuitorul pe crucea de pe Golgota, dar urmările acestui păcat stăruie în noi. Ele sunt firea cea vechea pe care o simțim în noi: aplecarea omului spre pofte, patimi și păcate. Această fire o putem birui numai cu darul ce l-a adus în lume Iisus Mântuitorul și Jertfa Lui cea sfântă.
Această fire o putem birui numai cu întărirea omului nostru cel duhovnicesc.
Taina mântuirii sufletești stă în aceea ca omul cel duhovnicesc să-l biruie pe cel lumesc, omul cel nou să-l biruie pe cel vechi, duhul să biruie carnea (Rom 8, 1-14).
L-ai primit tu, cititorule, pe acest Mântuitor, ca să poți birui firea cea veche, urmările păcatului strămoșesc și înșelăciunea diavolului?