La praznicul nostru național din 1 Decembrie

În fiecare an, la 1 Decembrie, avem cel mai mare praznic din calendarul neamului nostru: unirea tuturor românilor într-o singură țară, dorită și visată de strămoșii noștri.

M-am gândit să dau pentru această zi o citire potrivită din Biblie și n-am aflat nici una mai potrivită ca cea de mai jos.

Biblia Vechiului Testament ne spune că israeliții s-au stricat după ce au scăpat din robia Egiptului. L-au uitat pe Dumnezeu, dezrobitorul lor; au cârtit împotriva Lui, s-au dat idolilor, desfrânărilor și păcatelor. Pentru aceasta, Dumnezeu i-a pedepsit să rătăcească patruzeci de ani prin pustia de lipsuri, necazuri și pedepse. Pentru păcatele lor, israeliții au murit în pustie înainte de a ajunge în Canaanul cel făgăduit. „Și a grăit Domnul către Moise, zicând: «În pustia aceasta vor cădea oasele voastre… nu veți intra în pământul pe care l-am făgăduit vouă… pe pruncii voștri îi voi duce în acest pământ… iar oasele voastre vor rămâne în pustia aceasta»” (Numeri 14, 26-32).

Cuvântul Domnului s-a împlinit. Israeliții au murit în pustie, numai copiii lor au ajuns în Canaan. Nici lui Moise nu i s-a dat să ajungă în Canaan. „Domnul S-a mâniat și pe mine din pricina voastră - zice Moise - și a zis: «Nici tu nu vei intra în Canaan»” (Deut. 1, 37). Înainte de a muri, Moise se sui pe vârful muntelui Nebo de unde Dumnezeu i-a arătat Canaanul, zicându-i: „Acesta este pământul ce-l voi da seminției tale; ți l-am arătat să-l vezi, dar tu nu vei intra într-însul” (Deut. 34, 4). Imaginea de alături înfățișează clipa în care Dumnezeu îi arată lui Moise Canaanul, înainte de a muri.

O, ce plină de înțeles și de învățătură este pentru noi această istorie din Biblie! În ea parcă-i pusă chiar istoria noastră și pățaniile noastre. Ca și odinioară israeliții, fost-am și noi într-un „Egipt” de supunere și de robie străinilor. Când am scăpat din robie, acum opt ani, cântat-am și jucat-am de bucuria dezrobirii noastre. Dar pe urmă ce s-a întâmplat? Apucat-am și noi ca israeliții printr-o pustie de necazuri, de lipsuri și de greutăți ce nu se mai gată…

De opt ani am scăpat din „Egipt” și încă n-am ajuns în Canaanul binelui.

Oare de ce? D-apoi de aceea, pentru că și noi, ca odinioară israeliții, ne-am stricat după ce am scăpat din robia „Egiptului” nostru (Ieșire 32, 7). Sculatu-ne-am și noi să jucăm și să ne petrecem ca odinioară israeliții (Ieșire 36). Făcutu-ne-am vițel de aur: banii, plăcerile, bețiile, desfrânările sunt tot atâția viței de aur și idoli ai vremurilor și oamenilor de azi. Nu ne lipsește nici „apa Meribei”, apa certei și a zavistiei de frați (Numeri 20, 13).

Pentru toate acestea, Domnul ne ține și ne poartă ca odinioară pe israeliți prin pustia necazurilor și greutăților. În loc să ne îndreptăm, tot mai răi și mai răi ne facem, de aceea pustia nu se mai gată și Canaanul binelui nu se mai arată.

Israeliții au rătăcit patruzeci de ani prin pustie și toți - afară de doi - au murit înainte de a ajunge în Canaanul cel făgăduit. Cam așa ni se arată și nouă. Vom muri cu toții înainte de a ajunge binele și ușurarea pe care le-am așteptat. Numai copiii și nepoții noștri vor ajunge binele… dacă îi vom crește în cele bune. Ca oarecând lui Moise, Dumnezeu ne-a arătat și nouă numai din depărtare Canaanul binelui, dar pentru păcatele noastre nu ne lasă să intrăm în el.

Oamenii de azi așteaptă Canaanul binelui din multe părți. Unii îl așteaptă de la oameni, alții de la politică. Însă binele trebuie așteptat din altă parte: de la îndreptarea purtărilor noastre. Până când noi suntem răi, în zadar așteptăm vremuri bune. La congresul din Stocholm, unde trimișii tuturor Bisericilor s-au sfătuit asupra îndreptării relelor din lume, principele Suediei a spus o vorbă foarte cuminte. „Noi, oamenii și popoarele de azi - a zis principele - trăim vremile ce le merităm”… La așa oameni, așa vremuri… la așa cap, așa căciulă. Noi căutăm pricinile relelor tot în afară de noi, și ele sunt în noi.

Și nu numai noi românii suntem în această stare biblică. Toate popoarele sunt așa. Când am fost la Ierusalim, am văzut și Muntele Nebo de unde i-a arătat Dumnezeu lui Moise Canaanul. În vârful muntelui mi se părea că văd toate popoarele și pe Domnul deasupra lor, arătându-le în zare Canaanul, binele, ușurarea. În acest Canaan, acele neamuri vor intra mai întâi, care vor înțelege mai curând cuvintele Evangheliei: căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și toate celelalte se vor adăuga vouă (Mt 6, 33). De necazuri, acele neamuri vor scăpa mai întâi, care vor fi mai mult nădăjduind spre Domnul; căci dacă vom fi nădăjduindu-ne spre Dânsul, ne vom mântui printr-Însul (Is 1, 27).

În praznicul nostru național din 1 Decembrie, să nu uităm acest adevăr.

Lăudați-L, că e mare Dumnezeu

Lăudați-L, că e mare

Dumnezeu,

Ce-a păzit cu mână tare

Pe român, poporul Său!

El din veci ne-a fost Părinte

Și Stăpân;

Nici de astăzi înainte

N-o să-l uite pe român.

Mare e a Lui putere

Și va fi;

Și de câte ori vom cere

Să ne-ajute, va veni.

Avem veacuri mărturie

C-al Său scut,

Apărându-ne-n urgie,

Printre valuri ne-a trecut

Când veneau gloate barbare

Peste noi,

Dumnezeul nostru mare

Ne da brațe de eroi.

Când purtam în grea robie

Lanțul greu,

Noi credeam în bărbăție

Și-ntr-al nostru Dumnezeu.

L-am chemat să ne ridice

Și-a venit;

Și din lanțuri inamice

Brațele ne-a dezrobit.

El ne-a dus la libertate

Și la drept;

Și sub scutu-I vom străbate,

Cu credința Lui în piept.

(Al. Lapedatu)