Vinul l-a smintit și pe înțeleptul Solomon

Chipul de mai sus arată cum a căzut din credință înțeleptul Solomon. „Și era împăratul Solomon - zice Biblia - iubitor de femei și a avut multe femei străine, afară de fata lui Faraon (care era soția lui). Și a fost când a îmbătrânit Solomon, femeile au abătut inima lui după alți dumnezei și n-a fost inima lui Solomon întreagă cu Domnul Dumnezeul lui ca inima lui David, tatăl său. Și a făcut Solomon rău înaintea Domnului.

Pe muntele din fața Ierusalimului a zidit altar pentru idolii femeilor lui cu care aducea tămâie și jertfe idolilor. Și Domnul S-a mâniat pe Solomon.” I-a cruțat viața și împărăția numai pentru tatăl său, David proorocul. După moartea lui, împărăția i-a fost spartă. (Citiți pe larg în cartea 1 Împărați 11 sau 3 Regi)

O, ce lucru grozav se vede în chipul de mai sus! Solomon înțeleptul, Solomon alesul și iubitul Domnului, iată-l ajuns să se închine la idoli. Spre sfârșitul vieții sale, Solomon L-a părăsit pe Domnul. Grozavă cădere!

Să cercetăm puțin cum a putut cădea Solomon într-o rătăcire atât de mare. Biblia ne spune și acest lucru. Ni-l spune însuși Solomon în cuvintele: „Am hotărât în inima mea să-mi veselesc trupul cu vin, în vreme ce inima mă va cârmui cu înțelepciune, să stărui astfel în nebunie până voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor” (Ecles. 2, 3). Eu socotesc că acesta este începutul și izvorul căderii lui Solomon. Nu-i vorbă, Solomon a luat această hotărâre nebună cu gând bun, de a cunoaște prostia și nebunia (Ecles. 1, 17) ce le fac băutura și beția, însă pe urmă Solomon nu s-a mai putut ridica din „nebunia” în care se băgase.

A și scris Solomon cele mai potrivite învățături despre beție, la Prov 23, 31-34, unde zice: „Nu te uita la băutură când face spume în pahar, alunecă ușor, dar pe urmă mușcă ca un șarpe și înțeapă ca o viperă. Ochii tăi se vor uita după femei străine și gura ta va grăi prostii. Și vei fi ca un om culcat în mijlocul mării și ca un cârmaci adormit la cârmă”. Ce învățătură adevărată! Solomon a scos-o și a scris-o din pățania lui. Vinul l-a făcut și pe el să iubească femei străine și să piardă cârma cea adevărată a vieții. Când s-a hotărât să-și veselească trupul cu vin, Solomon credea că inima îl va cârmui și atunci cu înțelepciune, dar vinul i-a stricat cârma inimii și Solomon n-a mai putut scăpa la viață. O, ce afurisită e băutura! Omul, când apucă cu băutura, își vede pieirea, dar nu se poate opri.

Solomon simțea și scria că a pierdut cârma vieții și totuși nu s-a mai putut întoarce din calea pieirii. N-are dracul nici un alt ajutor atât de bun ca băutura și beția. Băutura și „femeile străine” (acestea două se țin strâns deolaltă) omoară și azi cele mai multe suflete. Puțini din cei ce apucă cu băutura se mai întorc înapoi pe cărările vieții.

Biblia ne spune că Solomon a ținut să guste din toate plăcerile acestei lumi. „Tot ce mi-au poftit ochii le-am dat și nu mi-am oprit inima de la nici o desfătare”, scrie Solomon în Eclesiastul 2, 10. Dar iată unde a ajuns Solomon cu gustarea tuturor plăcerilor. Sunt și astăzi destui care trăiesc în credința rătăcită că „trebuie să-și trăiască viața”, satisfăcându-și cât mai multe plăceri lumești. Toți aceștia sunt pe căile pieirii sufletești.

Biblia ne spune că „inima lui Solomon n-a fost întreagă cu Domnul”. Inima lui era împărțită în două. Cu o parte slujea Domnului, iar cu altă parte plăcerilor lumești, adică diavolului. De aici a pornit căderea lui, căci, pe urmă, diavolul i-a cuprins toată inima. Așa pățesc și azi toți acei care cred că pot sluji cu inima lor și Domnului, și diavolului. Numai cu o inimă predată întreagă Domnului putem câștiga mântuire sufletească.

Solomon a cerut de la Dumnezeu „înțelepciune, să deosebească binele de rău” (3 Regi 3, 9). Dumnezeu i-a ascultat cererea. Solomon i-a întrecut pe toți cu mintea și înțelepciunea. Dar n-a avut Solomon și inimă destulă pentru Domnul și pentru asta n-a avut nici putere destulă ca să facă binele. David proorocul, tatăl lui Solomon, a cerut de la Dumnezeu „inimă curată” - și această inimă l-a mântuit.

Înțelepciunea și mintea, numai singure, nu pot mântui dacă inima nu e pusă și ea în slujba Domnului. Sunt și azi atâția oameni care cunosc binele și răul, cunosc toate păcatele și toate pravilele și totuși nu trăiesc o viață cu Domnul, pentru că inima lor nu e predată cu totul Domnului. Așa și Solomon. Pildele lui Solomon plac minții pentru că sunt scrise cu înțelepciune, dar nu mișcă inima, pentru că nu sunt scrise cu putere. Sunt scrise de unul care n-a trăit el însuși sfaturile bune ce le-a dat. Psalmii lui David „aprind inima și rărunchii” pentru că sunt scriși de unul care i-a și trăit și a avut o inimă predată cu totul Domnului.

Căderea lui Solomon să ne fie o grăitoare pildă despre cum îl trage Satana pe om în căile pieirii sufletești. Truda cea mai mare o pune Satana în a-i rătăci tocmai pe aleșii Domnului și pe cei apucați în căile mântuirii sufletești (de cei rătăciți n-are grijă, pentru că-i știe în mâna lui). Nu te încrede, dragă cititorule, de ești apucat pe calea mântuirii, ci te roagă și priveghează neîncetat, căci Satana te urmărește și te pândește neîncetat. Să scăpăm de el apropiindu-ne tot mai tare de Domnul. Domnului să-I predăm neîncetat inima noastră, toată viața noastră, toate gândurile și vorbele noastre. Să fugim de ispita patimilor și plăcerilor lumești, căci acelea l-au pierdut și pe înțeleptul Solomon.

Cele două căruțe

- Un căruțaș îl ajunse în drum pe altul și voi să-l întreacă.

- Fă-mi loc să trec înainte, se răsti el către cel ce mergea înaintea lui.

- Da’ pe urma mea nu poți merge? răspunse celălalt.

- Nu, zise cel dintâi, pentru că mie mi se cuvine să merg înaintea ta.

- Da’ de ce, ce duci în căruța ta?

- Eu duc spirt și țuică.

- Atunci, frate, ai dreptate. Treci înainte, pentru că eu duc în căruța mea coșciuge și trebuie să merg în urma ta.

„…căci este chiar ceasul să vă treziți din somn… Noaptea e pe sfârșite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospețe și în beții, nu în desfrânări și în fapte de rușine, nu în ceartă și în pizmă” (Rom 13, 11-13).