David îl lasă pe Șimei în judecata Domnului

Chipul de mai sus arată o întâmplare din viața lui David, împăratul și proorocul. Auzind că s-a răsculat împotriva sa Absalom, fiul său, David și oamenii lui au plecat să fugă din Ierusalim. „Și suia David dealul măslinilor plângând, cu capul acoperit și cu picioarele goale și toți cei ce erau cu el suiau plângând.” Atunci a ieșit în calea lor un om cu numele Șimei, din neamul lui Saul, și a început a blestema și a arunca cu pietre după David și „după toți slujitorii lui David, în vreme ce tot poporul și toți vitejii stăteau la dreapta și la stânga împăratului”. Și striga Șimei: „Du-te, du-te, om al sângelui, că, iată, Domnul face să cadă pedeapsa asupra ta”… Atunci un slujitor al împăratului, punând mâna pe sabie, a zis: „Pentru ce blestemă acest câine mort pe împăratul meu? Lasă-mă, te rog, să merg să-i tai capul”. Însă David l-a oprit, zicând: „Lăsați-l să blesteme, poate că Domnul vrea așa. Copilul meu Absalom umblă să-mi ia viața. Lăsați-l și pe acesta să blesteme… poate că Domnul Se va uita la necazul meu și îmi va face bine în locul blestemelor de azi”... (Citiți pe larg la 2 Regi 16, 5-14.)

O, ce minune mare se vede în chipul și întâmplarea de mai sus! Un om blestemă, batjocorește și aruncă cu pietre după un împărat înconjurat de ostașii lui și împăratul sufere batjocura și pietrele lui. Un singur semn, o singură vorbă ar fi trebuit și gura hulitorului ar fi amuțit pentru totdeauna. Însă David n-a voit acest lucru. Nu l-a voit pentru că David avea Duhul Domnului. David avea duhul iubirii și al iertării din Evanghelia Noului Testament. David avea duhul Evangheliei Mântuitorului - iubirea și iertarea, răbdarea - și a trăit acest duh. Întâmplarea de mai sus este o grăitoare dovadă despre acest lucru.

David putea să facă repede judecată hulitorului, însă David nu l-a tras pe batjocoritor în judecata lui, ci l-a lăsat și l-a trimis în judecătoria Domnului. David niciodată nu lăsa să grăiască și să judece judecătoria lui, ci judecata și judecătoria Domnului. În fața acestei judecătorii își ducea David toate plângerile lui și pe toți asupritorii lui, precum așa de frumos a spus acest lucru în psalmi, unde zice: „Vezi smerenia mea și mă scoate… judecă judecata mea și mă izbăvește” (Ps 118 , 153-154). „Judecă, Doamne, pe cei ce-mi fac strâmbătate” (Ps 34, 1). „Judecă-mă, Doamne, după dreptatea Ta” (Ps 34, 24). „…Adusu-mi-am aminte de judecățile Lui și m-am mângâiat” (Ps 118, 52).

Acesta e și azi semnul cel dintâi al celor care trăiesc în duhul Evangheliei: ei nu judecă, ei nu judecă pe nimeni, nici pe cel ce le face rău, ci Îl lasă pe Domnul să judece. O, ce bine ar fi când oamenii și-ar încredința toate afacerile și toate plângerile lor la judecătoria Domnului! Atunci n-ar mai fi atâtea pâri și răzbunări între oameni.

David l-a lăsat pe batjocoritor în judecata Domnului și Domnul a judecat în această afacere; căci, ne spune Biblia mai departe că, peste un an, Șimei batjocoritorul a căzut la picioarele lui David și s-a rugat de iertare (2 Regi 19, 18). Vedeți ce judecător bun a avut David, că i-a făcut dreptate și l-a adus la picioarele lui pe batjocoritor. Astfel ne judecă Domnul și afacerile noastre când I le încredem Lui.

Dar Evanghelia Mântuitorului cere ceva mai mult și decât atât: cere să ne rugăm pentru cei ce ne fac nouă răul. Mulți nu se pot împăca deloc cu această învățătură. Sunt destui creștini care iau azi în batjocură cuvintele Mântuitorului: „Iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine celor ce vă urăsc… Dacă dă cu pietre, tu dă cu pâine…” (Mt 5, 38-47; Lc 6, 27-36). Și tocmai în această învățătură stă puterea Evangheliei și a creștinismului. „Că de veți iubi pe cei ce vă iubesc și veți face bine celor ce vă fac bine, ce răsplată aveți, căci și păgânii fac așa” (Lc 6, 33-34).

Creștinii cei dintâi au biruit păgânătatea tocmai cu această învățătură a iubirii, a iertării, a răbdării și a jertfirii de sine. Creștinii cei dintâi primeau loviturile și batjocurile cu rugăciune, cu iertare și liniște sufletească. Cu acestea au câștigat suflete pentru Evanghelie. Evanghelia mântuirii sufletelor și împărăția lui Dumnezeu se răspândește și azi tot așa. Cu nimic nu poți câștiga un suflet pentru Evanghelie așa de ușor și sigur precum cu duhul iubirii, al iertării și al răbdării. Îți dă cineva o palmă? Te batjocorește? De i le dai înapoi, ai pus ulei pe foc; dar de vei răspunde cu cuvinte de dragoste și de iertare, atunci oricât de rău ar fi cel ce te-a lovit, palma și batjocura va rămâne cu greutate pe sufletul lui.

Un ostaș din Oastea Domnului îmi scrie că la început, când s-a hotărât să nu mai meargă pe la crâșme și să nu mai înjure, a fost amarnic batjocorit. Îl arătau toți cu degetul, de parcă cine știe ce rău ar fi făcut.

„Îndeosebi un fost prieten de crâșmă - îmi scrie ostașul - pe toate drumurile striga după mine. Eu însă am stat liniștit în fața batjocurilor lui, i-am răspuns blând, cu vorbe din Sfânta Scriptură și m-am rugat lui Dumnezeu să-l ierte. Nu știu ce s-a întâmplat cu el că de la o vreme cel batjocoritor a tăcut, iar azi e tovarășul meu în lucrul Domnului…”

Da, da, pentru că dragostea, liniștea și iertarea celui batjocorit a lucrat (mai cu putere decât orice predică) în sufletul batjocoritorului și l-a adus și pe el la Mântuitorul.

Noi n-avem duhul Evangheliei Mântuitorului, de aceea sunt pline satele și orașele noastre de pizme, frecări, clicării și răzbunări. O, ce lucru grozav se vede între creștinii de azi! Sunt oameni care anul întreg nu fac altceva decât sapă unii după alții și coc răzbunări; sunt unii care o viață întreagă o petrec săpând unii după alții și punând la cale planuri de răzbunare. O astfel de viață ajută împărăția urii, împărăția întunericului, împărăția diavolului.

Să biruim această împărăție cu Evanghelia iubirii și iertării de oameni.

Carul înghețat

Niște oameni am văzut astă-iarnă umblând în fața unei case să pornească un car înghețat. Unul izbea roțile cu un topor, umblând să le miște. Dar roțile mai mult se stricau decât se dezghețau. Atunci ieși un om din casă cu o vadră de apă caldă. O turnă peste roți și roțile îndată se dezghețară și carul porni la drum.

Așa și pe un om păcătos îl poți porni la drumul mântuirii mai degrabă cu iubirea cea dulce a Evangheliei decât cu mustrări și cu vorbe aspre.