Cele patru „oi” ale lui David

Chipul de mai sus arată o întâmplare din viaţa lui David proorocul. E întâmplarea când David a nelegiuit cu femeia lui Urie şi pe urmă, ca nelegiuirea să fie şi mai mare, l-a cumpenit pe Urie să fie omorât în război, pentru ca s-o poată avea pe soţia lui între femeile sale. Dar acest lucru „n-a plăcut Domnului”. Domnul l-a trimis la David pe Natan proorocul, care i-a pus nelegiuirea într-o istorioară:

Într-o cetate erau doi oameni - a început Natan - unul sărac şi altul bogat. Cel bogat avea turme întregi de oi şi boi, dar cel sărac n-avea decât o mieluşea. Totuşi bogatul i-a răpit mieluşeaua săracului, să facă din ea mâncare unui oaspete… „Şi s-a mâniat David cu mânie mare pe omul acela şi a zis: «Omul care a făcut lucrul acela vrednic este morţii; să dea înapoi patru oi pentru că a făcut fapta aceasta”… Dar stai, Davide, stai, nu te grăbi cu osânda, căci auzi ce zice Natan: „Tu eşti omul acesta, Davide… căci Dumnezeu te-a dăruit cu toate bunătăţile, dar ai râvnit să răpeşti şi pe soţia lui Urie… Şi acum niciodată nu se va depărta sabia din casa ta”… (Citiţi pe larg la 2 Sam 12, 1-14)

Grozavă osândă, grozavă judecată! Grozav a fost păcatul lui David, aşa e şi osânda, căci scris este: „plata păcatului este moartea” (Rom 6, 23). În faţa acestei judecăţi, ce face David? El cade înaintea Domnului cu toate suspinele inimii sale şi cu toate lacrimile ochilor săi, căindu-se şi cerând iertare (atunci a scris David Psalmul 50, „Miluieşte-mă, Dumnezeule…”). Căinţa i s-a primit, iertarea i s-a dat. „Domnul îţi iartă păcatul, nu vei muri”, zice proorocul Natan. Sufletul şi l-a mântuit David, dar urmările păcatului şi pedeapsa păcatului tot le-a purtat. Sabia din casa lui nu s-a mai depărtat din acea clipă şi cele „patru oi” le-a pierdut rând pe rând. Mai întâi i-a murit copilul. Acesta a fost „mielul” cel dintâi. Apoi David îşi vede copiii desfrânând şi Absalom îl ucide pe fratele său, Ammon desfrânatul. A doua „oaie” s-a dus. Nu peste mult timp moare şi Absalom tăiat de sabia lui Ioab. Încă o „oaie”, a treia! Mai rămăsese una - şi aceasta vine la rând când Adonia, un alt fiu al lui David, a căzut şi el junghiat de sabie. Iată şi a patra „oaie”, aşa cum ceruse David să fie pedepsit omul din istorioara lui Natan, care fusese însuşi el.

Plină de înţeles şi de învăţătură este această istorie a lui David. David a fost alesul şi iubitul Domnului şi totuşi diavolul l-a biruit şi pe el cu ispita într-o clipă de slăbire. Oricât de tare ai fi în Domnul, dragă suflete, nu te încrede, ci priveghează neîncetat şi te roagă, căci „trupul este neputincios” (Mt 26, 41). Iar dacă ai păcătuit, nu te lăsa târât mai adânc în calea pieirii, ci, ca David, te întoarce degrabă cu lacrimi de căinţă la Domnul.

Păcatul lui David - desfrânarea - a fost un păcat de moarte. Sunt şapte astfel de păcate de moarte: mândria, lăcomia, desfrânarea, zavistia, îmbuibarea (în mâncări şi băuturi: beţia), mânia şi lenea, nepăsarea. Din moartea şi pieirea trupească a acestor păcate putem scăpa şi noi păcătoşii prin căinţă şi prin Jertfa Mântuitorului. David a fost iertat prin căinţa sa, dar totuşi a trebuit să mai dea drept ispăşire şi sângele celor patru „miei” scumpi ce-i avea. Noi însă avem un Mieluşel Care „ca o oaie spre junghiere S-a adus” şi Se aduce mereu pentru ispăşirea păcatelor noastre. „Sângele Lui ne spală de orice păcat” (1 In 1, 7). Şi dacă va fi păcătuit cineva, avem mijlocitor la Tatăl, pe Iisus Hristos „cel drept” (1 In 2, 1).

Însă cei mai mulţi păcătoşi nu-L cunosc pe acest Mijlocitor şi Jertfa Lui cea sfântă. Dragă cititorule! Când ai apucat pe calea morţii şi pieirii sufleteşti, Dumnezeu cel milostiv îţi trimite şi ţie câte o chemare să te întorci de la rău. După fiecare păcat de moarte - ca, spre pildă, desfrânarea - îi vine omului câte o „plăcintă”; îi vine atare boală, pagubă etc. Îi vine ca o chemare, ca un Natan trimis de la Dumnezeu, să se întoarcă omul din calea morţii. Cine nici această chemare n-o înţelege şi n-o ascultă, cu adevărat este un pierdut.

Eu nu mă înfiorez când văd în lume atâtea beteşuguri, necazuri, dureri, ci mă înfiorez de cei ce nu înţeleg glasul lor, chemarea lor şi nu se întorc la Dumnezeu. Ferice de cel ce simte calea pieirii şi chemarea Domnului şi, ascultând această chemare, aleargă degrabă sub braţele Crucii, ca să ia iertare şi scăpare prin sângele Celui răstignit. Pe unul ca acesta, chiar dacă l-ar mai ajunge şi urmările păcatului, le va purta cu răbdare, ştiind că a scăpat din pieire sufletească şi pedeapsa i-a venit pentru ispăşirea sa deplină.

Gaura morţii

Un om bogat, un boier, îşi făcuse casă nouă şi frumoasă. La intrarea în casa cea nouă, boierul a ţinut să facă un ospăţ de bucurie prietenilor şi cunoscuţilor săi.

Ca de obicei, la masă, prietenii l-au gratulat cu multe vorbe frumoase şi laude măgulitoare. Dar pe sfârşite, s-a ridicat unul mai din coada mesei şi a grăit cam aşa:

- Frumos lucru ai făcut aici, prietene. Zidirea a ieşit cu bine în toate cele, dar uite, a rămas o gaură în casa ta cea nouă. Să astupi şi această gaură dacă veri să fii deplin fericit.

- Ce gaură? Întrebă stăpânul casei mirat.

- Gaura prin care va intra moartea după tine şi prin care te va scoate din casa ta cea nouă, răspunse prietenul.

Creştine! Cititorule! De locuieşti în bordei sau palat, adu-ţi aminte că gaura morţii stă totdeauna deschisă în bordeiul tău sau în palatul tău.

„Privegheaţi şi staţi gata, că nu ştiţi ziua şi ceasul” când moartea va intra prin ea să vă ducă înaintea dreptului Judecător.

Fetele diavolului

O veche poveste din popor spune că diavolul îşi aduse aminte într-o zi să se însoare şi el, să-şi ia o muiere şi să facă cu ea fete pe care să le mărite şi pe ginerii lui să-i ducă cu el în pustie. Aşa se apucă dracul şi îşi luă muiere pe Nedreptatea, cu care născu şapte fetişcane. La cea dintâi îi puse numele Trufia şi o mărită după oamenii cei mari; a doua fu Pizma şi o mărită după oamenii de la sate; a treia fu Înşelăciunea şi o mărită după negustori; a patra fu Lăcomia, Zgârcenia, şi o mărită după cei bogătani; a cincea fu Făţărnicia şi o mărită după feţele bisericeşti; a şasea fu Înălţarea şi o trimise în femei; a şaptea fu Curvia şi pe asta nu vru să o mărite, ci o ţine în casă şi îmbie cu ea pe tot omul.