Cele patru „oi” ale lui David

Chipul de mai sus arată o întâmplare din viața lui David proorocul. E întâmplarea când David a nelegiuit cu femeia lui Urie și pe urmă, ca nelegiuirea să fie și mai mare, l-a cumpenit pe Urie să fie omorât în război, pentru ca s-o poată avea pe soția lui între femeile sale. Dar acest lucru „n-a plăcut Domnului”. Domnul l-a trimis la David pe Natan proorocul, care i-a pus nelegiuirea într-o istorioară:

Într-o cetate erau doi oameni - a început Natan - unul sărac și altul bogat. Cel bogat avea turme întregi de oi și boi, dar cel sărac n-avea decât o mielușea. Totuși bogatul i-a răpit mielușeaua săracului, să facă din ea mâncare unui oaspete… „Și s-a mâniat David cu mânie mare pe omul acela și a zis: «Omul care a făcut lucrul acela vrednic este morții; să dea înapoi patru oi pentru că a făcut fapta aceasta”… Dar stai, Davide, stai, nu te grăbi cu osânda, căci auzi ce zice Natan: „Tu ești omul acesta, Davide… căci Dumnezeu te-a dăruit cu toate bunătățile, dar ai râvnit să răpești și pe soția lui Urie… Și acum niciodată nu se va depărta sabia din casa ta”… (Citiți pe larg la 2 Regi 12, 1-14)

Grozavă osândă, grozavă judecată! Grozav a fost păcatul lui David, așa e și osânda, căci scris este: „plata păcatului este moartea” (Rom 6, 23). În fața acestei judecăți, ce face David? El cade înaintea Domnului cu toate suspinele inimii sale și cu toate lacrimile ochilor săi, căindu-se și cerând iertare (atunci a scris David Psalmul 50, „Miluiește-mă, Dumnezeule…”). Căința i s-a primit, iertarea i s-a dat. „Domnul îți iartă păcatul, nu vei muri”, zice proorocul Natan. Sufletul și l-a mântuit David, dar urmările păcatului și pedeapsa păcatului tot le-a purtat. Sabia din casa lui nu s-a mai depărtat din acea clipă și cele „patru oi” le-a pierdut rând pe rând. Mai întâi i-a murit copilul. Acesta a fost „mielul” cel dintâi. Apoi David își vede copiii desfrânând și Absalom îl ucide pe fratele său, Ammon desfrânatul. A doua „oaie” s-a dus. Nu peste mult timp moare și Absalom tăiat de sabia lui Ioab. Încă o „oaie”, a treia! Mai rămăsese una - și aceasta vine la rând când Adonia, un alt fiu al lui David, a căzut și el junghiat de sabie. Iată și a patra „oaie”, așa cum ceruse David să fie pedepsit omul din istorioara lui Natan, care fusese însuși el.

Plină de înțeles și de învățătură este această istorie a lui David. David a fost alesul și iubitul Domnului și totuși diavolul l-a biruit și pe el cu ispita într-o clipă de slăbire. Oricât de tare ai fi în Domnul, dragă suflete, nu te încrede, ci priveghează neîncetat și te roagă, căci „trupul este neputincios” (Mt 26, 41). Iar dacă ai păcătuit, nu te lăsa târât mai adânc în calea pieirii, ci, ca David, te întoarce degrabă cu lacrimi de căință la Domnul.

Păcatul lui David - desfrânarea - a fost un păcat de moarte. Sunt șapte astfel de păcate de moarte: mândria, lăcomia, desfrânarea, zavistia, îmbuibarea (în mâncări și băuturi: beția), mânia și lenea, nepăsarea. Din moartea și pieirea trupească a acestor păcate putem scăpa și noi păcătoșii prin căință și prin Jertfa Mântuitorului. David a fost iertat prin căința sa, dar totuși a trebuit să mai dea drept ispășire și sângele celor patru „miei” scumpi ce-i avea. Noi însă avem un Mielușel Care „ca o oaie spre junghiere S-a adus” și Se aduce mereu pentru ispășirea păcatelor noastre. „Sângele Lui ne spală de orice păcat” (1 In 1, 7). Și dacă va fi păcătuit cineva, avem mijlocitor la Tatăl, pe Iisus Hristos „cel drept” (1 In 2, 1).

Însă cei mai mulți păcătoși nu-L cunosc pe acest Mijlocitor și Jertfa Lui cea sfântă. Dragă cititorule! Când ai apucat pe calea morții și pieirii sufletești, Dumnezeu cel milostiv îți trimite și ție câte o chemare să te întorci de la rău. După fiecare păcat de moarte - ca, spre pildă, desfrânarea - îi vine omului câte o „plăcintă”; îi vine atare boală, pagubă etc. Îi vine ca o chemare, ca un Natan trimis de la Dumnezeu, să se întoarcă omul din calea morții. Cine nici această chemare n-o înțelege și n-o ascultă, cu adevărat este un pierdut.

Eu nu mă înfiorez când văd în lume atâtea beteșuguri, necazuri, dureri, ci mă înfiorez de cei ce nu înțeleg glasul lor, chemarea lor și nu se întorc la Dumnezeu. Ferice de cel ce simte calea pieirii și chemarea Domnului și, ascultând această chemare, aleargă degrabă sub brațele Crucii, ca să ia iertare și scăpare prin sângele Celui răstignit. Pe unul ca acesta, chiar dacă l-ar mai ajunge și urmările păcatului, le va purta cu răbdare, știind că a scăpat din pieire sufletească și pedeapsa i-a venit pentru ispășirea sa deplină.

Gaura morții

Un om bogat, un boier, își făcuse casă nouă și frumoasă. La intrarea în casa cea nouă, boierul a ținut să facă un ospăț de bucurie prietenilor și cunoscuților săi.

Ca de obicei, la masă, prietenii l-au gratulat cu multe vorbe frumoase și laude măgulitoare. Dar pe sfârșite, s-a ridicat unul mai din coada mesei și a grăit cam așa:

- Frumos lucru ai făcut aici, prietene. Zidirea a ieșit cu bine în toate cele, dar uite, a rămas o gaură în casa ta cea nouă. Să astupi și această gaură dacă veri să fii deplin fericit.

- Ce gaură? Întrebă stăpânul casei mirat.

- Gaura prin care va intra moartea după tine și prin care te va scoate din casa ta cea nouă, răspunse prietenul.

Creștine! Cititorule! De locuiești în bordei sau palat, adu-ți aminte că gaura morții stă totdeauna deschisă în bordeiul tău sau în palatul tău.

„Privegheați și stați gata, că nu știți ziua și ceasul” când moartea va intra prin ea să vă ducă înaintea dreptului Judecător.

Fetele diavolului

O veche poveste din popor spune că diavolul își aduse aminte într-o zi să se însoare și el, să-și ia o muiere și să facă cu ea fete pe care să le mărite și pe ginerii lui să-i ducă cu el în pustie. Așa se apucă dracul și își luă muiere pe Nedreptatea, cu care născu șapte fetișcane. La cea dintâi îi puse numele Trufia și o mărită după oamenii cei mari; a doua fu Pizma și o mărită după oamenii de la sate; a treia fu Înșelăciunea și o mărită după negustori; a patra fu Lăcomia, Zgârcenia, și o mărită după cei bogătani; a cincea fu Fățărnicia și o mărită după fețele bisericești; a șasea fu Înălțarea și o trimise în femei; a șaptea fu Curvia și pe asta nu vru să o mărite, ci o ține în casă și îmbie cu ea pe tot omul.