Luați sabia Duhului Sfânt

Chipul de mai sus arată o întâmplare din Biblie. Împotriva iudeilor se ridicaseră odinioară dușmani cu război. În fața vrăjmașilor, iudeii stăteau puțini și neînarmați. Atunci un erou al iudeilor, cu numele Iuda Macabeul, începu a-și îndemna poporul „să nu se sperie de venirea neamurilor, ci, aducându-și aminte de cele mai dinainte ajutoare care s-au făcut lor din cer, să aștepte și acum de la Cel Atotputernic biruință și ajutor”.

Spre îmbărbătarea poporului, Macabeu viteazul spunea tuturor un vis ce l-a avut. Într-o noapte - spunea Macabeu - pe când dormeam îngrijorat și descurajat de atacul vrăjmașilor, o vedenie mi s-a arătat în vis. Onia, cel ce fusese arhiereu, om bun, cuvios, cucernic, se ruga cu mâinile întinse pentru toată adunarea noastră. După aceea s-a arătat Ieremia proorocul, care și-a întins dreapta și mi-a dat o sabie de aur, zicându-mi: „Ia această sfântă sabie care este dar de la Dumnezeu, prin care vei surpa pe vrăjmași”.

Viteazul Macabeu a trăit mai departe în puterea acestui vis. Cu acest vis încuraja poporul la luptă și biruință. „Și pe fiecare dintr-înșii nu atât cu scuturi și arme îi întărea”, ci spunându-le acest vis vrednic de crezare. În puterea acestei arătări, iudeii au biruit pe urmă armata vrăjmașilor. (Această istorie se află în cartea a doua a Macabeilor, la cap. 15; în Biblia Societății Anglicane, această istorie nu se află.)

Plin de un adânc înțeles creștinesc este această istorie. În fața cumplitului vrăjmaș, Macabeu viteazul s-a încrezut în Domnul și și-a îndemnat poporul să aștepte de la „Cel Atotputernic biruință și ajutor”. Macabeu era un viteaz mare, dar puterea și biruința o cerea și o aștepta de la Domnul. Și Domnul l-a dus la biruință.

Avem și noi creștinii un vrăjmaș înfricoșător căruia i s-a dat „să facă război cu cei din seminția femeii” (Apoc 12, 17). Diavolul este acest vrăjmaș înfricoșător, și noi trebuie să purtăm război cu el. În fața acestui vrăjmaș cumplit și bine înarmat, „omul nostru cel lumesc” (1 Cor 2, 14) este slab și neînarmat. Lumea aceasta nu ne poate da nici o putere și nici un ajutor ca să luptăm împotriva vrăjmașului diavol și să-l biruim.

Ca să putem purta această luptă, trebuie să fim și să ne facem un „om duhovnicesc” (1 Cor 2, 15) și „să ne îmbrăcăm în omul cel nou” (Col 3, 10). În acest înțeles îi îndemna Apostolul Pavel pe efeseni când le scria: „Îmbrăcați-vă întru toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotriva meșteșugirilor diavolului… Drept aceea, încingându-vă mijlocul vostru cu adevărul și îmbrăcându-vă cu zaua dreptății… peste toate luând pavăza credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile vicleanului cele aprinse. Și coiful mântuirii luați și sabia Duhului Sfânt, care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efes 6, 11-17).

Între armele cu care îl vom putea birui pe Satana, iată, este și „sabia Duhului Sfânt”. Aceasta a fost sabia ce i s-a arătat lui Macabeu viteazul în vis și această sabie ne trebuie și nouă, ca să-l putem birui pe vrăjmașul diavol. Taina puterii și biruinței noastre creștinești nu stă în puterile noastre, ci stă în puterea ce ne vine de sus. „Prin darul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt”, zicea Apostolul Pavel (1 Cor 15, 10). „Armele luptei noastre nu sunt omenești, ci puternice de la Dumnezeu” (2 Cor 10, 4).

Darul și harul Duhului Sfânt sunt puterea și biruința noastră. O sabie de aur ni s-a dat și nouă: sabia Duhului Sfânt. Dar această sabie nu se poate câștiga decât printr-o pregătire neîncetată, printr-o încredere desăvârșită în Domnul, prin rugăciune și printr-o neîncetată predare Domnului. Viața noastră este o războire neîncetată cu vrăjmașul diavol și trebuie să fie o pregătire și luptă neîncetată pentru câștigarea acestui război.

Fiecare creștin e chemat să se lupte ca „un bun ostaș al lui Hristos” (2 Tim 2, 3) și să fie biruitor (Apoc 2, 7). Dar vai, pentru cei mai mulți oameni acest război e un război pierdut; i-a biruit cu totul vrăjmașul diavol și i-a făcut robii și prizonierii lui. Te ia o milă când îi vezi pe atâția oameni în toată firea biruiți de patimi și ispite.

Istoria biblică de mai sus îndeosebi către voi se întoarce, iubiți ostași din Oastea Domnului. Să înțelegem din această istorie că puterea noastră de ostași luptători nu stă în puterile noastre, ci stă în darul și harul Celui de sus. Macabeu viteazul o viață întreagă a istorisit arătarea cu sabia cea de aur, așa precum și Pavel apostolul istorisea pe tot locul despre lumina ce i s-a arătat pe drumul Damascului. Din această arătare de sus au scos Pavel și Macabeu putere și biruință pentru ei și pentru alții. Această „sabie” și „lumină” ne trebuie și nouă, ca să fim ostași biruitori.

Schimbă-ți ori numele, ori purtările

Pe vremea lui Alexandru Macedon, trăia un tânăr pe care îl chema Alexandru Macedon, ca și pe marele împărat și viteaz. Tânărul era foarte mândru de acest lucru și, cum îi cam plăcea să bea și să chefuiască, pe la toate chefurile își arăta „vitejia”, bătânduse cu toată lumea, făcând scandaluri și strigând că el se numește Alexandru Macedon. S-a întâmplat că împăratul Alexandru Macedon a auzit despre acest lucru, adică a auzit despre tânărul care, prin purtările sale, îi defăima numele. Împăratul l-a chemat pe tânăr la sine. Toată lumea se aștepta să vadă ce va zice Alexandru împăratul. Dar împăratul i-a zis numai atât: Dragă tinere, ori te porți cum ți-e numele, ori îți schimbi numele.

Un înțeles adânc este și pentru noi creștinii în această istorioară. Că și noi purtăm numai nume frumoase de creștini: Ioan, Nicolae, George, Dumitru etc., dar faptele noastre sunt fapte de păgâni. Ni se potrivesc și nouă atât de bine cuvintele ce le-a zis împăratul Alexandru Macedon către tânărul cel nesocotit: ori vă purtați după numele ce-l aveți (de creștini), ori vă schimbați acest nume.

Sunt atâția creștini care, ca și tânărul de mai sus, batjocoresc numele ce-l poartă, prin purtările și fărădelegile lor.