
De dragoste și milă are
Traian Dorz - Împreună lucrători cu Dumnezeu
De dragoste și milă are
nevoie orișice flămând;
acela care nu iubește
nu-i frate-adevărat nicicând.
De dragoste și milă are
nevoie-un om, oricine-ar fi;
nu pot fi buni părinți vreodată
aceia ce nu pot iubi.
De dragoste și milă are
nevoie tot ce-i viitor;
de nu poți să iubești puternic,
să nu te faci învățător.
De dragoste și milă are
nevoie orice duh sărac;
acei ce nu pot să iubească
păstori să nu se facă-n veac.
De dragoste și milă are
nevoie orice păcătos;
cei ce nu pot să se jertfească
să nu vorbească de Hristos!