Foto Traian Dorz

Mântuitor al ascultătorilor

Traian Dorz - Împreună lucrători cu Dumnezeu

Să știți că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui va mântui un suflet de la moarte. Și va acoperi o sumedenie de păcate (Iacov 5, 20).
Și caut ca, dacă este cu putință, să stârnesc gelozia celor din neamul meu și să mântuiesc pe unii din ei (Rom. 11, 14).
M-am făcut tuturor totul ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei (1 Cor. 9, 22).
Fii cu luare-aminte asupra ta însuți și asupra învățăturii pe care o dai altora: stăruiește în aceste lucruri, căci, dacă vei face așa, te vei mântui pe tine însuți și pe cei ce te ascultă (1 Tim. 4, 16).
Am așezat în fruntea acestui capitol anume aceste versete din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, spre a ne întipări și mai puternic în conștiința noastră marea răspundere legată de chemarea și de alegerea pe care o avem în împreună-lucrarea noastră cu Dumnezeu.
Și, cum Dumnezeu este Mântuitorul tuturor oamenilor, dar mai ales al celor credincioși (1 Tim. 4, 10), tot gândul nostru și toată alergarea noastră să țintească spre împlinirea acestui țel: mântuirea tuturor oamenilor! Dar mai ales a celor credincioși!
De aceea vom iubi pe toți oamenii, dar mai ales pe cei credincioși.
Vom chema, vom sfătui, vom ajuta pe toți oamenii să vină la Hristos. Dar vom sfătui, vom ajuta și vom face totul ca, mai ales, cei care au venit la El să rămână în El, crescând și biruind. Vom fi o pildă - prin vorbirea, umblarea și toată trăirea noastră curată și sfântă - pentru toți oamenii, dar vom căuta, mai ales, să fim astfel pentru cei credincioși.
- Dumnezeu-Tatăl a trimis în lume pe Fiul Său nu ca să osândească lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.
- Dumnezeu-Fiul a trimis în lume pe ucenicii Săi nu ca să fie o pricină de pierzare a sufletelor păcătoase, ci o pricină de mântuire.
- Dumnezeu-Duhul Sfânt S-a pogorât peste ucenicii lui Hristos și a născut Biserica nu ca ea să se fărâmițeze în lupte și secte lăuntrice. Nu ca să se izoleze de oameni. Nu ca să se rupă de popoarele necredincioase.
Ci tocmai ca să meargă la toate neamurile cu dragostea și cu lumina Mântuitorului și a mântuirii. Să nu caute bunurile oamenilor, ci sufletele lor (1 Cor. 9, 12). Să ducă înfrățirea în pace. Nu învrăjbirea în lupte. Și ceea ce a făcut și face Dumnezeu, aceea trebuie să caute să facă întocmai și împreună-lucrătorul Lui.
Ceea ce trebuie să facă, în mare, Lucrarea Evangheliei și Bisericii lui Hristos pe pământ, aceea trebuie să caute a face, în cercul și în câmpul său de lucru, și lucrătorul lui Hristos.
- E plină lumea de oameni care se pierd în tot felul de patimi și păcate. Frate, caută să mântuiești pe care poți și pe care vrea.
- E plină lumea de familii dezbinate, de copii răi, de soți certați, de case sparte, de suflete amărâte. Frate, caută să împaci, să ajuți, să apropii, să ridici, să repari oriunde și oricât poți.
O familie pe care o împaci va fi o familie mântuită. Un copil pe care îl salvezi va fi o viață mântuită. O casă pe care o unești va fi un cămin refăcut. Un suflet pe care îl ridici va fi mai mult ca o lume întreagă.
Frate, privește în jurul tău câte mâini se ridică rugătoare spre tine din valurile pierzării! Mântuiește-le! Nu trece nepăsător pe lângă nimeni! Tu ai Cuvântul și posibilitatea să-i mântuiești. Ține-te cu o mână de Crucea lui Hristos, iar pe cealaltă întinde-o celor care pier.
Mântuirea ta este legată atât de strâns de a lor. Și tot așa este și pierzarea ta. Căutând bucuria altora, o vei afla pe a ta. Căutând nefericirea cuiva, vei câștiga propria ta nefericire. Fii deci împreună-lucrător și mântuitor cu Dumnezeu, ca să ajungi odată să vezi ce strălucită va fi răsplata și mulțumirea pentru salvarea chiar și numai a unui singur suflet.
Slavă veșnică Ție, Marele nostru Dumnezeu și Mântuitor Iisus Hristos!
Tu, Care ai venit în lume să mântuiești pe toți cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu (1 Tim. 1, 15), fii binecuvântat în veci și în veci!
Te rog, Mântuitorul meu, dăruiește-mi toată puterea, toată voința și toată dragostea să caut și eu neîncetat să fiu un bun slujitor și o bună unealtă în Mâna și în slujba Ta mântuitoare.
Pune în inima mea toată voința și străduința pentru mântuirea tuturor semenilor mei, începând chiar cu cei din casa mea.
Ajută-mă să nu fiu mulțumit niciodată cu cât am făcut, oricât de multe aș fi făcut, ci să fac și mai mult.
Și să nu mă opresc din această muncă și luptă cât încă mai văd un singur suflet nemântuit lângă mine.
Amin.
Până nu-ți zidești căldura
Până nu-ți zidești căldura
inimii la temelii,
zidurile se dărâmă,
vetrele-ți rămân pustii;
până nu-ți îngrași cu lacrimi
glia-n care-ai semănat,
ne-ncolțită-ți stă sămânța
în pământ nedezghețat.
Până nu-ți uzi cu sudoarea
frunții tale-orice răsad,
florile uscate-ți pică,
roadele necoapte-ți cad;
până nu-ți îngropi comoara
ce te ține mai legat,
aripile-ți zac lăsate,
duhu-ți geme subjugat.
Până nu-ți jertfești ființa
pe al slujbei tale-altar,
orice flacără se stinge,
orice-avânt recade iar.
- Frate, nu-ți cruța ființa,
ci jertfește-o curajos
dacă vrei să nalți puternic
templu vrednic de Hristos!
Tu ești legat de aproapele tău
Un șoricel voia odată să treacă peste o apă, dar, neputând, stătea amărât pe țărm și se uita după un ajutor.
- De ce stai așa de trist acolo? - îi zise o broască, ieșind din apă chiar lângă el.
- Aș vrea să trec dincolo și nu pot, zise plângând șoricelul.
- Vino să te trec eu, îi zise broasca, gândind că la mijlocul apei o să-l lase să se înece, ca să-l poată mânca. Uite-aici ața asta, leagă-ți lăbuța ta cu un capăt, iar cu celălalt te voi lega eu de piciorul meu. Astfel am să te salvez, zise cu glas prefăcut broasca.
Dar la mijlocul apei, broasca ticăloasă s-a dat la fund și pe șoricel îl trăgea după ea.
Tocmai când se lupta el cu moartea, trecu pe acolo o barză și, văzând șoricelul luptându-se, se repezi și îl prinse în cioc, zburând cu el.
Dar ața o trase afară și pe broască, iar soarta ei fu la fel cu a celui de care era legată ea.
Frate credincios, și tu ești legat de semenii tăi. Dacă umbli să-i mântuiești, vei fi mântuit și tu. Dacă umbli să-i pierzi, te vei pierde și pe tine.
Ce spun Sfinții noștri Părinți
- Rânduiala și ordinea din Biserica lui Hristos sunt mai presus de orice pe pământ. Trebuie să le respecte toți (Sf. Ioan Gură de Aur)
*
Ezechiel 33, 7-9: Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculți Cuvântul care iese din gura Mea, și să-i înștiințezi din partea Mea.
Când zic celui rău: Răule, vei muri negreșit! și tu nu-i spui, ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta.
Dar când vei înștiința pe cel rău, ca să se întoarcă de la calea lui, și el nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea lui, dar tu îți vei mântui sufletul.
Ieremia 5, 1: Cutreierați ulițele Ierusalimului, uitați-vă, întrebați și căutați în piețe dacă se găsește un om, dacă este vreunul care să înfăptuiască ce este drept, care să se țină de adevăr, și voi ierta Ierusalimul.
Articol 28 din 53
Folosește săgețile ← → pentru navigare