Când a venit Isus, a aflat că Lazăr era de patru zile în mormânt.
Ce lucrare grea şi dureroasă face mormântul asupra oricui ajunge în vreuna din stările lui.
Mormântul este despărţire totală, sfâşiere şi deznădejde,
întuneric şi singurătate,
apăsare, gheaţă şi nimicire
- aceasta atât trupeşte cât şi sufleteşte.
Există morminte trupeşti care totdeauna ne înfioară când le privim, fiindcă acolo se nimiceşte o viaţă care a fost cândva asemenea cu a noastră.
Dar există şi morminte sufleteşti care ar trebui să ne înfioare de mii de ori mai mult, căci acolo se nimiceşte un suflet cu o viaţă veşnică.
Păcatul şi starea în om, este un mormânt care întâi desparte sufletul de Dumnezeu,
apoi sfâşie inima tuturor celor ce privesc la starea sufletului căzut şi îngropat în rele,
apoi aruncă în deznădejde
şi ţine în întuneric
şi duce în singurătate veşnică
şi împovărează şi îngheaţă şi nimiceşte încetul cu încetul şi pe totdeauna,
toată lumina şi toată fiinţa aceluia, care se înmormântează,
el singur şi nepăsător de sufletul şi de veşnicia lui,
îngropat în păcatele şi fărădelegile sale.
Ce grozavă este această nenorocită stare şi moarte. Şi cum se descompune fiinţa care ajunge aşa!
În ce putrejune urât mirositoare se cufundă, din ce în ce mai mult, beţivul sau lacomul sau desfrânatul sau pizmaşul...
Ce tristă privelişte este să vezi aceste cadavre sufleteşti, din care duhneşte până departe putoarea de alcool, de tutun,
de spurcăciune şi de putreziciuni sufleteşti,
de murdăria cuvintelor pe care le vorbesc,
de scârnăvia purtării şi gesturilor pe care şi le arată, nefericiţii morţi, în spurcăciunea păcatului lor.
Iată cu cât este deci mai respingătoare şi mai greţoasă, starea de mortăciune sufletească, decât cea trupească.
şi trebuie neapărat să fie curăţit,
- cu cât mai multă necurăţie răspândeşte în jurul său, asupra tuturor celor ce vin în atingere cu el, - un mort sufletesc (Efes. 2, 1-2).
Dragă suflete care trăieşti departe de Dumnezeu, cufundat în păcate şi putreziciune sufletească de ani de zile,
trezeşte-te şi te îngrozeşte de starea ta cea rea!
Lepra păcatului în care trăieşti s-a întins peste tot sufletul tău, umplându-l de copturi şi de putoare.
Până la cer se ridică grozăvia înjurăturilor tale,
şi urâţenia gesturilor tale desfrânate,
şi mârşăvia faptelor necurate, gândurilor şi umbletelor tale.
Tot sufletul tău putrezeşte sub rănile şi cangrena păcatului în care trăieşti.
trezeşte-te! Nimeni nu te mai poate nici iubi nici salva numai Hristos, Mântuitorul.
Numai El încă n-a pierdut nici dragostea, nici răbdarea, nici nădejdea pentru tine.
Numai Lui Îi mai este milă şi vrea să te salveze. Trezeşte-te şi cheamă-L pe Domnul în ajutorul tău!
Trezeşte-te şi roagă-L pe Domnul să te învie la o viaţă nouă, curăţindu-ţi aceste necurăţii, îndepărtând de peste sufletul tău lepra, şi de peste viaţa şi starea ta acest mormânt ucigător, care este păcatul şi nelegiuirea ta.
Strigă-L pe Domnul, oricât de adânc ai fi căzut în mormântul păcatelor tale, şi de oricâte zile şi ani ai zăcea acolo.
El te iubeşte chiar şi aşa - şi te va izbăvi.
Numai să faci şi tu, tot ce poţi, pentru învierea şi mântuirea ta.
O Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos, îndelung răbdător şi plin de bunătate,
slavă veşnică Ţie pentru mila şi iubirea Ta cu care ai auzit totdeauna strigătul celor îngropaţi în păcate, sau ale celor care se rugau pentru ei.
Slavă veşnică Ţie Singurul care Te-ai coborât din cer pentru a ne învia pe toţi oamenii, care zăceam de veacuri îndelungi, în pierzare şi în păcate, ca într-un mormânt întunecos şi deznădăjduit.
Slavă Ţie care ai izbăvit din mormântul păcatului pe atâţia care zăceau acolo fără nădejde,
înviindu-i la o viaţă nouă, plină de bucurie şi de lumină
şi născându-i din nou, cu totul de nerecunoscut faţă de cum fuseseră înainte,
şi făcând din ei prin puterea Sângelui Tău, oameni străluciţi şi strălucitori.
Ai milă Doamne Isuse de toţi cei care mai putrezesc încă în gropile păcatului,
în peşterile cârciumilor,
în întunericul închisorilor,
în tristeţea ispitelor,
în orice loc unde şi trupul şi sufletul se putrezesc şi se pierd...
Şi adă-le tuturor izbăvirea Ta cea mântuitoare şi slăvită.
Amin.
+
Toate lucrurile-n lume se grăbesc către-un sfârşit
bine-i numai de acela care-l află pregătit.