Despre puterea rugăciunii
Pr. Iosif Trifa - Citiri și tâlcuiri din Biblie
Chipul de mai sus arată lupta israeliților cu Amalec, pe care Biblia o istorisește astfel:
„Și a zis Moise lui Iosua (Iisus Navi): «Alege ție bărbați tari și ieși de te luptă cu Amalec și iată, eu voi sta pe vârful muntelui și toiagul lui Dumnezeu în mâna mea.» Și ieșind Iosua, a stătut împotriva lui Amalec, iar Moise și Aron, și Or s-au suit pe vârful dealului. Și a fost când își ridica Moise mâinile sale, biruia Israel; iar când lăsa jos mâinile, biruia Amalec. Și mâinile lui Moise s-au îngreunat și, luând piatră, au pus sub el și ședea pe ea și Aron și Or îi sprijineau mâinile unul de-o parte, altul de alta și au fost mâinile lui Moise ridicate până la apusul soarelui și Iosua a biruit pe Amalec”… (Citiți pe larg la Ieșire 17, 9-13.)
Această istorie din Biblie este plină de învățătură sufletească pentru noi. Armata israeliților biruia până când Moise își ținea mâinile ridicate spre cer în semn de rugăciune. Dar îndată ce Moise „își lăsa mâinile în jos”, biruiau vrăjmașii. Așa e, dragă cititorule, și în viața noastră. Că și noi suntem într-o luptă, într-o luptă mare și neîncetată cu vrăjmașul diavol, cu ispitele, patimile, înșelăciunile și păcatele acestei lumi. Până când stai și tu „cu mâinile în sus”, birui păcatul, dar îndată ce „lași mâinile în jos”, te biruie patimile și păcatele. Știi tu ce înseamnă „a ține mâinile în sus”? Înseamnă a-ți face prin rugăciune o legătură cu cerul, cu Dumnezeu, și, prin această legătură, să primești dar și putere de sus; înseamnă să stai ca un pământ însetoșat sub ploaia darului și harului de sus. Când astfel ții mâinile în sus, să știi că steagul biruinței tale fâlfâie asupra păcatelor.
Nu este, dragă cititorule, în lumea aceasta un lucru mai măreț și mai frumos decât a cădea în genunchi și a-ți ridica mâinile în semn de rugăciune. Eu, de câte ori mă aplec în genunchi și mă rog, simt o mărire și o putere sufletească pe care nici toate bogățiile lumii nu mi le pot da. Când stau în genunchi și mă rog, mi se pare că sunt un fiu de împărat, sunt fiul Împăratului ceresc și, prin rugăciune, vorbesc cu El și El cu mine. Când stai în genunchi și mâinile ți se strâng cu căldură laolaltă, vorbele ți se fac răspicate și ochii ți se umezesc, atunci să știi, dragă cititorule, că darul și harul Duhului Sfânt s-a pogorât peste tine. Când astfel „ții mâinile în sus”, steagurile tale fâlfâie pline de biruință asupra păcatelor.
O, ce dar și ce putere mare este în rugăciune! Eu, care scriu aceste rânduri, nu-mi cruț genunchii și nu mă rușinez a spune că multe dintre aceste tâlcuiri le-am scris stând în genunchi. Luați-mi Biblia și rugăciunea și mi-ați luat pâinea și apa sufletului meu. Luați-mi Biblia și rugăciunea și mi-ați luat și pana care scrie aceste cărți. Dar mulți creștini nu cunosc darul rugăciunii pentru că nu știu să se roage „cu putere”. Unii se roagă numai din buze, fără nici o căldură și vlagă sufletească, iar alții cer lucruri slabe prin rugăciune, precum zice Apostolul Iacob: „Cereți, dar nu primiți pentru că cereți rău” (Iac 4, 3). Când eram preot la sate, veneau unii oameni să le fac slujbă de ajutor în clipa când plecau la judecătorie să se pârască. Adică oamenii cereau biruință unii asupra altora, și nu asupra păcatului care-i mânase la drum.
Cereți în rugăciune dar și putere de sus, ca să biruiți păcatul, nu pe semenii voștri.
Dragă cititorule! Din toate părțile se ridică împotriva noastră oștile ispitelor și păcatelor.
Nu lăsați mâinile în jos, nu slăbiți cu râvna și cu rugăciunea. Despre Moise ne spune Biblia că a ținut mâinile ridicate toată ziua, de dimineața „până la apusul soarelui”. Toată ziua acestei vieți să o petrecem și noi „cu mâinile ridicate”, adică în rugăciune. Din „dimineața copilăriei” până la „apusul soarelui” să ținem mâinile în sus. „Privegheați și vă rugați, că trupul este neputincios, iar duhul osârduitor”, a zis Iisus (Mc 14, 38). O, ce dar mare este nouă rugăciunea! Prin ea putem vorbi oricând și oriunde cu Dumnezeu. Ea ridică și duce neîncetat la cer rugările și plângerile noastre, iar de acolo ne aduce dar, putere și ajutor sufletesc și trupesc.
Grecii cei vechi aveau o legendă despre un uriaș cu numele Anteu, pe care nimeni nu-l putea birui, pentru că Anteu avea un dar: în decursul luptei, de câte ori atingea pământul, el căpăta putere nouă și-l biruia pe cel ce se măsura cu el. Un astfel de dar ne dă și nouă rugăciunea și noi suntem într-o luptă neîncetată cu ispitele și patimile acestei lumi. În această luptă, ca oarecând lui Anteu, ni s-a dat și nouă darul să atingem mereu cerul prin rugăciunile noastre și, din această atingere, să primim putere nouă și biruință asupra ispitelor și patimilor. Câți însă folosesc acest dar? Câți?
Cea mai scurtă rugăciune
În Anglia trăia un vestit profesor și vestitor al Evangheliei. Într-o seară, studenții lui ascultaseră la ușă să afle cum se roagă un astfel de om ce și-a pus toată știința și viața în slujba Domnului.
Când s-a ridicat învățatul, noaptea târziu, de la masa de scris să se culce, a îngenuncheat și a zis numai atât: „Iisuse, Mântuitorul meu, Tu știi că legătura dintre mine și Tine a fost și azi tot așa ca ieri. Eu mă rog ca această legătură să fie și mâine tot așa, și poimâine tot așa… și până la sfârșitul vieții mele să rămână tot așa… Eu n-am în această lume altă dorință și nu cer de la Tine, Doamne, altceva decât să mă întărești cu darul Tău, ca păcatul să nu poată rupe niciodată legătura dintre mine și Tine”…
Atât a fost rugăciunea profesorului, iar studenții de la ușă s-au îndreptat spre casă înțelegând că cea mai frumoasă și cea mai bună rugăciune este legătura ce și-o face omul cu Iisus Mântuitorul. Cea mai frumoasă și cea mai bună rugăciune e aceea pe care toată ziua, de dimineața până seara, și toată viața, din leagăn până la mormânt, o trăiești în legătură cu izvorul cel de viață dătător: cu Iisus Mântuitorul.
Mâinile cele mai lungi
Într-o revistă științifică, un învățat a pus odată întrebarea: care oameni și din care popoare ar avea mâinile cele mai lungi?
Întrebarea a strâns multe răspunsuri. Unii spuneau că negrii au mâinile cele mai lungi, alții că popoarele de la răsărit, alții că hoții de buzunare. Între răspunsuri a fost însă și unul ciudat care grăia așa: Eu cred că mâinile cele mai lungi le au oamenii care se roagă din toată inima lui Dumnezeu, pentru că mâinile acestor oameni ajung până la cer și, prin rugăciune, iau de acolo tot ce le trebuie. Astfel de mâini a avut și Ilie, proorocul care și-a întins mâinile în semn de rugăciune și a încuiat cerul și apoi iarăși l-a descuiat… Minunat răspuns! Să ne fie și nouă de învățătură.