Doi prieteni adevărați: David și Ionatan

Chipul de mai sus arată doi prieteni adevărați din Vechiul Testament: proorocul David și Ionatan, fiul regelui Saul. Așa de frumos istorisește Biblia această prietenie: „sufletul lui Ionatan s-a lipit de sufletul lui David și Ionatan îl iubea ca pe sufletul său. Și a făcut Ionatan cu David legământ, căci îl iubea ca pe sufletul său”… David era prigonit de Saul, care căuta să-l omoare. Ionatan l-a scăpat de la moarte, înștiințându-l pe neștiute de mânia tatălui său. David atunci a fugit din casa lui Saul și, la despărțire, cei doi prieteni „se sărutară unul cu altul și plânseră amândoi unul pentru altul și David plânse mai mult”. (Citiți pe larg această istorie în cartea (1 Regi 18, 19, 20) sau 1 Samuel 18, 19, 20.)

Minunată a fost prietenia și iubirea dintre David și Ionatan. În Biblia Vechiului Testament mai sunt și alte pilde frumoase de acest fel, dar totuși iubirea de oameni din Vechiul Testament era numai umbra iubirii pe care a adus-o în lume Iisus Mântuitorul. O dată cu Iisus Mântuitorul a răsărit în lume iubirea cea adevărată de care trebuie să fie cuprins fiecare suflet de om. Aceasta este iubirea creștină pe care Evanghelistul Ioan a prins-o atât de bine în cuvintele: „Întru aceasta este dragostea, nu că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci pentru că El ne-a iubit pe noi și L-a trimis pe Fiul Său ca ispășire pentru păcatele noastre. Dacă Dumnezeu ne-a iubit așa, și noi datori suntem să ne iubim unii pe alții (1 In 4, 10-11). „Cine nu iubește pe fratele său n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire” (1 In 4, 16). „Dacă zice cineva că-L iubește pe Dumnezeu, dar urăște pe fratele său, mincinos este, pentru că cine iubește pe Dumnezeu cu adevărat, acela iubește și pe fratele său” (1 In 4, 20-21). „Cine nu-l iubește pe fratele său rămâne în moarte” (1 In 3, 14).

În temeiul creștinismului stă iubirea de oameni, de aceea ne-a lăsat Iisus ca un testament porunca: „Acestea poruncesc vouă, ca să vă iubiți unii pe alții precum și Eu v-am iubit (In 15, 1-2). „Poruncă nouă vă dau vouă, ca să vă iubiți unul pe altul precum și Eu v-am iubit. Întru aceasta vor cunoaște toți că ai Mei ucenici sunteți, dacă veți avea dragoste între voi” (In 13, 34-35). Creștinii cei dintâi au înțeles acest testament; ei trăiau în iubire și dragoste. Scriptura ne spune că ei „erau în legătură frățească, întru frângerea pâinii și întru rugăciuni. Și era una sufletul și inima celor ce s-au botezat” (Fapte 2, 42 și 4, 32). „Îmbrățișați-vă unii pe alții în sărutare sfântă”, scria Apostolul Pavel (Rom 16, 16). „Mângâiați-vă unii pe alții și vă clădiți unii pe alții” (1 Tes 5, 11).

Dar, o, cât de mult a scăzut dragostea creștină dintre creștinii de azi! În vremile noastre se urăsc popoarele, se urăsc fiii aceluiași neam, se urăsc chiar și cei din aceeași casă. S-au împlinit parcă profețiile Scripturilor: „Tatăl va fi împotriva feciorului și feciorul împotriva tatălui; mama împotriva fetei și fata împotriva mamei (Lc 12, 53). „Frate pe frate înșeală” (Ier 9, 4). „Nu vor căuta (oamenii) decât să-și facă rău unul altuia și, stând la aceeași masă, vor grăi vicleșuguri” (Dan 11, 27).

Acestea sunt dovezi grăitoare că cei mai mulți oameni de azi trăiesc un creștinism (o viață) fără Hristos și fără Evanghelia iubirii.

Creștinii cei adevărați trăiesc ca frați în Domnul Iisus și se alipesc cu sufletul lor unul de altul așa cum s-a alipit David de Ionatan. Oriunde s-ar întâlni două suflete cuprinse și aprinse de iubirea creștină, aprind și ele un foc de iubire lângă care îi trag și pe alții. Așa făceau creștinii cei dintâi și așa fac și azi creștinii cei adevărați.

Apostolul Pavel, despre dragostea creștină

„De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutum-am aramă sunătoare și chimval răsunător. Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință, încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă”… (1 Cor 13).

Biblia este cea mai răspândită carte de pe pământ

Peste 780 de societăți creștine se ocupă cu tipărirea și răspândirea Bibliei. Cea mai mare dintre aceste societăți este așa-numita „Societate Britanică din Londra” care, de la începutul ei și până astăzi a cheltuit mii de milioane de lei pentru tipărirea și răspândirea Bibliei. Această societate, până în anul 1912 a vândut 500 milioane Biblii, traduse în peste 600 de limbi, pentru toate neamurile de oameni din lume. (Biblia este răspândită și printre popoarele păgâne și cele sălbatice, în limba lor.)

În vremea din urmă, răspândirea Bibliei este în tot mai mare creștere. În decursul războiului s-au desfăcut atâtea milioane de Biblii, încât Societatea din Londra nu mai putea răzbi cu tipărirea de Biblii noi. Chiar și această minunată răspândire a Bibliei arată că această carte nu este ca oricare alta, ci ea este cartea lui Dumnezeu și ea se răspândește spre împlinirea scripturii ce zice: „și se va predica această Evanghelie a împărăției în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile”…

„Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, și pătrunde până la despărțitura sufletului și duhului, dintre încheieturi și măduvă, și destoinic este să judece simțirile și cugetările inimii” (Evrei 4, 12).