Istoria cu blidul de linte

Chipul de mai sus ne arată o întâmplare din Biblie pe care o cunoaștem din pruncie, de când umblam la școală. E chipul lui Isav din Biblie, care și-a vândut moștenirea și pe urmă a pierdut și binecuvântarea, pentru… un blid de linte.

„Și și-a vândut Isav cu jurământ nașterea cea dintâi lui Iacov și Iacov a dat lui Isav pâine și friptură de linte și a mâncat Isav și a băut și pe urmă s-a dus și astfel și-a nesocotit dreptul de întâi născut.” (Întâia naștere, la evrei, era dreptul de moștenire, adică feciorul cel întâi născut moștenea toată averea și ceilalți erau slugi.) Isav și-a vândut toată averea pentru un blid de linte. După moștenire, a pierdut apoi și binecuvântarea. În vreme ce Isav se dusese la vânat, Iacov, ajutat de mama sa, s-a îmbrăcat în hainele fratelui său și - prin înșelare - a luat și binecuvântarea de la tatăl lor Isac. Pe urmă a văzut și Isav ce a pierdut și, „ridicându-și glasul, plânse cu amar, zicând: «Binecuvântează-mă și pe mine, părintele meu!»”. Dar era prea târziu. Moștenirea și-o vânduse, iar binecuvântarea o căpătase Iacov. (Citiți pe larg această istorie în Biblie la Facere 25, 29-34 și cap. 27.)

Altcum înțelegeam această istorioară în pruncie, la școală, și altfel o înțeleg acum. Atunci mă gândeam numai la blidul de linte, mă gândeam câte oi și câți berbeci a pierdut Isav pentru un blid de linte. Dar istoria are un înțeles mai adânc, e plină de o adâncă învățătură sufletească și pentru noi. În epistolele Apostolului Pavel am aflat eu tâlcul acestei istorioare. „Băgați de seamă - scria Apostolul Pavel evreilor - ca nimenea să nu se lipsească de darul lui Dumnezeu… să nu fie cineva curvar sau spurcat ca Isav care, pentru o mâncare, și-a vândut nașterea sa cea dintâi. Știți că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea de la tatăl său, n-a fost primit și, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut face ca tatăl să-și schimbe hotărârea” (Evrei 12, 15-17). Adică Pavel zicea: băgați de seamă să nu fie și între voi din aceia care își vând moștenirea și binecuvântarea cerească pentru blidul de linte al patimilor și păcatelor din această lume. Băgați de seamă, creștinilor, vă zic și eu cu Apostolul Pavel: istoria lui Isav se întâmplă și azi. Prin jertfa Crucii, Iisus Hristos ne-a făcut fiii lui Dumnezeu și moștenitori ai împărăției cerurilor (In 1, 12).

Dar cei mai mulți creștini - ca și Isav din Biblie - își vând moștenirea vieții de veci pentru un blid de linte, adică pentru poftele și plăcerile, pentru patimile și păcatele acestei lumi. „Și a mâncat și a băut Isav”… o dată numai. Atât a fost prețul moștenirii, cu atât și-a vândut toată averea. E plină și azi lumea de Isavi care își mănâncă și își vând moștenirea vieții de veci pentru fel de fel de pofte și plăceri lumești. Aceștia sunt cei despre care a zis Apostolul Pavel că „Dumnezeul lor este pântecele” și pentru acest pântece și-au vândut moștenirea vieții de veci. „Iată, eu tot merg spre moarte, ce-mi mai folosește oare dreptul de întâia naștere?”… Așa își zicea Isav înainte de a mânca din linte și a-și vinde moștenirea (Fac. 25, 32). Așa zic și creștinii de azi: „Hai să bem și să ne trăim (!) viața, căci ca mâine vom muri”.

Bagă de seamă, cititorule, că și tu ești un Isav de câte ori pentru vreo plăcere, patimă sau lăcomie lumească te lepezi de Iisus Hristos și îți vinzi moștenirea cea cerească.

Eu, când eram școlar, mă miram de Isav că și-a vândut oile și berbecii pentru un blid de linte, dar azi nu mă mai mir de Isav, ci mă mir de creștinii de acum, care își vând sufletul și moștenirea vieții de veci pentru un blid de plăcere - sau, mai bine zis, de otravă. E mai mare nesocotința noastră decât a lui Isav din Biblie.

Dragă cititorule! Înaintea ta stă veșnic, de-o parte moștenirea vieții de veci, iar de altă parte blidul de linte, adică lăcomia, plăcerile și patimile acestei lumi. Ia seama să nu-ți vinzi și tu moștenirea cerească pentru un blid de linte, ca Isav. Despre Isav ne spune Biblia că pe urmă a plâns cu amar și cu lacrimi a cerut binecuvântare, dar era prea târziu. Așa și păcătoșii - după ce o viață întreagă și-au vândut sufletul și viața de veci pentru pofte și păcate, pe urmă, pe patul morții, plâng, dar atunci va fi prea târziu… prea târziu…

Un om a înconjurat lumea pe jos (și pe urmă s-a ales cu un blid de mâncare)

În anul 1910, o societate din Austria a dat de știre că dă două milioane acelui om care va putea dovedi că a înconjurat pământul pe jos. S-a și aflat un neamț care a plecat la drum și, din 1910, până în 1919, tot haida-hai, din sat în sat, din oraș în oraș, din țară în țară. A plecat din Austria încolo, spre asfințit, a trecut apoi în America, a luat America de-a latul, a trecut în Japonia, apoi din Japonia, peste Asia și în 1919 a ajuns la Viena. Numai că a nimerit-o rău pentru că după război banii din Austria au ajuns fără valoare. Cu cele două milioane, bietul neamț abia a putut să se îmbrace, să mănânce și să bea o dată bine, adică a făcut cale lungă, ca să ajungă pe urmă la nimica.

Pățania neamțului este plină de învățătură. Că și noi, atâta alergăm, atâta ne trudim și ne frământăm de parcă să cuprindem toată lumea. Strângem mereu averi și bani, dar, pe când să ne punem pe odihnă și mâncate, scade și prețul averilor și banilor noștri și ne pomenim că rămânem numai cu cele patru scânduri, exact ca neamțul ce a înconjurat lumea toată și s-a ales pe urmă cu un blid de mâncare.

Cititorule! Numai o singură valută nu scade niciodată: grija de suflet și faptele cele bune. Ți-ai strâns tu și ai tu o astfel de valută care nu scade niciodată la preț?

Căpățâna lui Adam - o poveste veche

Domnul Hristos mergea odată cu ucenicii Săi pe un câmp mare și frumos. În mijlocul câmpului zăcea pustie căpățâna strămoșului Adam care murise de aproape 5000 de ani. Se apropie Domnul Hristos de căpățână și, lovind-o ușor cu toiagul, întrebă:

- Cum ți s-a părut, Adame, viața lumii acesteia?

Și căpățâna, răspunzând, grăi:

- Așa de scurtă ca și cum ai intra pe o ușă și ai ieși pe cealaltă, slăvite Doamne!

Și iar întrebă Domnul Hristos:

- Dar paharul morții cum ți s-a părut?

- Așa de amar, că nici până azi nu mi-a mai ieșit amărăciunea lui din oasele gurii mele, răspunse din nou căpățâna.

Briliantul mincinos

Un îmbogățit de război (dintre cei ce și-a făcut banii din suferințele săracilor și necăjiților), când s-a gătat războiul și banii se ieftiniseră, s-a apucat și și-a băgat toți banii în pietre scumpe. Pe un singur briliant a dat două milioane. Însă pe urmă a aflat că briliantul era fals.

Așa se alege de toate averile strânse cu specula și înșelăciunea, precum zice și vorba poporului: brânza câinească, câinii o mănâncă.