Dezvinovăţiri învinuitoare
Traian Dorz - Eterna Iubire
1 - Cred că dintre toate păcatele mari, pe care le poate face un om căzut din Duhul lui Hristos, cel mai mare păcat este acela că atunci când face răul, caută dezvinovăţiri pentru răul său, chiar în Cuvântul lui Dumnezeu.
2 - În felul acesta omul umblă să-L facă numai pe Dumnezeu vinovat de neascultarea lui.
Ca şi cum tocmai de aceea ar face aşa cum face, fiindcă „vrea să împlinească ceea ce este scris” - aşa se îndreptăţesc ei.
Cum să nu fie blestemaţi şi osândiţi astfel de oameni!
Cum să nu fie vai de acela care în loc de pocăinţă şi de îndreptare, caută versete prin care să se dezvinovăţească, şi nu să se îndrepte?
3 - Nici o putere de pe lume în afară de Cuvântul şi Harul lui Hristos, nu-l poate face pe nimeni să-şi părăsească păcatul şi să devină un om nou, cinstit, vrednic şi bun.
Nici o putere de pe lume nu-l poate ţine pe cineva curat lângă Hristos
în ascultare de fraţi, decât aceasta: Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunea şi dragostea frăţească.
4 - Dacă pe un suflet nu-l mai leagă de Hristos dragostea,
dacă nu-l îndeamnă cu evlavie la sfinţirea vieţii Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu
şi dacă nu-l ţine în unitatea şi ascultarea frăţească rugăciunea şi lacrimile,
- atunci ce legi l-ar mai putea obliga la aceasta?
5 - Cine dinafară, l-ar mai putea sili pe cineva să fie credincios în învăţătura şi frăţietatea lui, dacă puterile Duhului Sfânt nu-l silesc dinăuntrul său?
Nimic nu-l mai poate ţinea dinafară, pe cine nu-l ţine nimic dinăuntrul său.
6 - În Lucrarea şi în Biserica Domnului au venit şi vin mulţi,
- dar de rămas, n-au rămas decât cei care au fost legaţi de Hristos şi de fraţi nu prin porunci şi legi dinafara ei, ci prin porunca dragostei şi prin legea lacrimii dinăuntrul lor.
7 - Acest adevăr poate că este şi explicaţia pentru ce Domnul a lăsat Lucrarea Oastei Lui, timp îndelungat, fără statute şi fără regulamente scrise.
Fără dispoziţii care să fixeze obligaţii şi tipare cu porunci şi obligaţii.
Căci acestea, oricât ar fi de calde şi de largi, nu-l pot numai ele, încălzi pe cel rece.
Nici lărgi pe cel îngust.
Nici învia pe cel mort.
8 - Dar a lăsat Hristos pe totdeauna şi tuturor alor Săi, porunca şi condiţia dragostei, a ascultării şi a lacrimilor.
Acestea, când sunt aşa cum trebuie să fie, înlocuiesc nespus mai desăvârşit orice legi şi orice regulament.
O, ce bine le vede acestea cel treaz.
Şi ce adânc le simte cel curat.
Şi ce desăvârşit le împlineşte cel ascultător.
9 - În felul acesta Dumnezeu Însuşi alege pe oricine îl vede El că este vrednic,
şi înalţă pe oricine crede El că este smerit,
şi laudă pe acela pe care îl vede El că nici nu se gândeşte la nici o laudă, lucrând în smerenia inimii sale cu Dumnezeul său.
Aşa se aleg şi se dovedesc cei care iubesc pe Hristos, cu adevărat, - şi se urăsc pe ei înşişi,
şi aşa se aleg şi se dovedesc şi cei care Îl urăsc pe Isus şi se iubesc numai pe ei înşişi.
10 - Cu cât a pătruns cineva mai adânc în Cuvântul lui Hristos,
sau mai sus printre fraţi,
cu atâta va fi mai mare datoria ascultării lui de Domnul şi a iubirii de fraţii săi.
Cu cât cineva a fost mai ales înaintea lui Dumnezeu şi s-a bucurat de mai multă faimă printre oameni,
şi cu cât el însuşi a fost ajutat sau înălţat sau izbăvit în chip mai minunat decât alţii,
cu atâta e mai cutremurătoare răspunderea lui dacă nu ţine seama de aceste datorii: - a ascultării de Dumnezeu,
şi a iubirii de fraţi.
11 - Nu se poate zugrăvi în cuvinte, cât de mult rău şi cât de multă durere au adus Lucrării lui Dumnezeu unii dintre nelegiuiţi zişi „misionari”. Care şi după ce au căzut în felurite curse ale diavolului, totuşi nu încetează să trăiască în păcat,
dar nici nu încetează să moară în „misiune”.
12 - La adăpostul unui nume pe care şi l-au făcut cunoscut nu printr-o trăire sfântă, ci prin vorbiri multe şi prefăcute, unii merg mereu pe la alţii, nu după câştigul lui Hristos, ci după câştigul lor.
La adăpostul neştiinţei fraţilor, ei umblă când la unii, când la alţii urmărind câştigul şi urmărind stricăciunea, -
îngreunându-şi tot mai mult sufletele cu o osândă veşnică.
Ce bine ar fi dacă nu i-ar mai primi şi nu i-ar mai urma nimeni!
13 - Lumea este mare, neştiutori şi lesne crezători sunt destui, iar „misionarii” aceştia mincinoşi ştiu să plângă, să se roage, să cânte şi să se laude destul de făţarnic, spre a putea fi crezuţi şi „ajutaţi”.
14 - În vremile de strâmtorare „misionarii” făţarnici se ascund, fiindcă la suferinţă nu se înghesuiesc.
Dar îndată ce iese iarăşi soarele şi se vede drumul iarăşi uşor şi slobod ei ies din bârlogurile lor şi umblă din nou cu sacul pe la semănăturile altora şi cu pălăria pe la uşi.
15 - Nu primiţi niciodată pe cine nu-l cunoaşteţi bine că este un frate adevărat, un suflet cinstit, un om curat.
Şi nu vă daţi câştigul cinstit, cuiva care umblă cu vicleană cerşetorie „frăţească”, nelucrând cu mâinile lor
Da, credincioşii Domnului trebuie să fie buni şi darnici, după porunca Domnului, dar nu trebuie să fie proşti şi lesne crezători.
De la bunătate însă până la prostie e numai un pas,
dar omul lui Dumnezeu nu trebuie să facă acest pas, niciodată.
16 - Ura, împotriva oricui ar fi ea, - este un lucru osândit, un păcat de moarte, o patimă satanică.
Pe oricine ai urî faci un mare păcat. Cuvântul Sfânt spune că ura este o crimă.
17 - Oricât de rău ar fi un om, - şi el are dreptul la milă şi la viaţă, iar nu la ură şi la moarte.
Tot ce facem pentru om, trebuie să pornească de la milă şi de la iubire spre viaţa şi mântuirea lui,
nu de la ură şi răzbunare spre moartea sa.
18 - Singur Domnul Isus ne-a învăţat iubirea de toţi oamenii, până chiar şi pe vrăjmaşii noştri, care ne-ar fi făcut cel mai mare rău.
Să urâm numai păcatul omului, dar nu pe om însuşi.
19 - Numai singur - păcatul - este vrăjmaşul adevărat al omului,
vrăjmaş care aţâţă pe om contra omului,
vrăjmaşul care face pe om lacom de bunul altuia,
de banul, de haina, de pâinea, de soţia sau de ţara semenului său.
Căci din lăcomia după bunurile altuia ies tot felul de păcate, cu care oamenii se ucid, se nedreptăţesc, se chinuiesc unii pe alţii, mai necruţător, mai sălbatic şi mai turbat decât fiarele unei păduri.
Iată pentru ce luptăm noi! - pentru nimicirea păcatului.
Iată împotriva cui trebuie să luptăm noi cei din Oastea lui Isus.
20 - Ne vom ruga şi vom lupta până la capăt pentru nimicirea păcatului, vrăjmaşul vieţii omului, al fericirii omului, al luminii, al bucuriei, al muncii şi al odihnei omului, - păcatul.
Ne vom ruga şi vom lupta contra păcatului - până când Domnul Isus îl va nimici definitiv cu suflarea Gurii Sale.
Adică cu Cuvântul Adevărului, Iubirii şi Înţelepciunii Lui.
Doamne Isuse, adu cât mai curând ziua aceasta.
Amin.