Dezvinovățiri învinuitoare
Traian Dorz - Eterna Iubire
1 - Cred că dintre toate păcatele mari, pe care le poate face un om căzut din Duhul lui Hristos, cel mai mare păcat este acela că atunci când face răul, caută dezvinovățiri pentru răul său, chiar în Cuvântul lui Dumnezeu.
2 - În felul acesta omul umblă să-L facă numai pe Dumnezeu vinovat de neascultarea lui.
Ca și cum tocmai de aceea ar face așa cum face, fiindcă „vrea să împlinească ceea ce este scris” - așa se îndreptățesc ei.
Cum să nu fie blestemați și osândiți astfel de oameni!
Cum să nu fie vai de acela care în loc de pocăință și de îndreptare, caută versete prin care să se dezvinovățească, și nu să se îndrepte?
3 - Nici o putere de pe lume în afară de Cuvântul și Harul lui Hristos, nu-l poate face pe nimeni să-și părăsească păcatul și să devină un om nou, cinstit, vrednic și bun.
Nici o putere de pe lume nu-l poate ține pe cineva curat lângă Hristos
în ascultare de frați, decât aceasta: Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunea și dragostea frățească.
4 - Dacă pe un suflet nu-l mai leagă de Hristos dragostea,
dacă nu-l îndeamnă cu evlavie la sfințirea vieții Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu
și dacă nu-l ține în unitatea și ascultarea frățească rugăciunea și lacrimile,
- atunci ce legi l-ar mai putea obliga la aceasta?
5 - Cine dinafară, l-ar mai putea sili pe cineva să fie credincios în învățătura și frățietatea lui, dacă puterile Duhului Sfânt nu-l silesc dinăuntrul său?
Nimic nu-l mai poate ținea dinafară, pe cine nu-l ține nimic dinăuntrul său.
6 - În Lucrarea și în Biserica Domnului au venit și vin mulți,
- dar de rămas, n-au rămas decât cei care au fost legați de Hristos și de frați nu prin porunci și legi dinafara ei, ci prin porunca dragostei și prin legea lacrimii dinăuntrul lor.
7 - Acest adevăr poate că este și explicația pentru ce Domnul a lăsat Lucrarea Oastei Lui, timp îndelungat, fără statute și fără regulamente scrise.
Fără dispoziții care să fixeze obligații și tipare cu porunci și obligații.
Căci acestea, oricât ar fi de calde și de largi, nu-l pot numai ele, încălzi pe cel rece.
Nici lărgi pe cel îngust.
Nici învia pe cel mort.
8 - Dar a lăsat Hristos pe totdeauna și tuturor alor Săi, porunca și condiția dragostei, a ascultării și a lacrimilor.
Acestea, când sunt așa cum trebuie să fie, înlocuiesc nespus mai desăvârșit orice legi și orice regulament.
O, ce bine le vede acestea cel treaz.
Și ce adânc le simte cel curat.
Și ce desăvârșit le împlinește cel ascultător.
9 - În felul acesta Dumnezeu Însuși alege pe oricine îl vede El că este vrednic,
și înalță pe oricine crede El că este smerit,
și laudă pe acela pe care îl vede El că nici nu se gândește la nici o laudă, lucrând în smerenia inimii sale cu Dumnezeul său.
Așa se aleg și se dovedesc cei care iubesc pe Hristos, cu adevărat, - și se urăsc pe ei înșiși,
și așa se aleg și se dovedesc și cei care Îl urăsc pe Isus și se iubesc numai pe ei înșiși.
10 - Cu cât a pătruns cineva mai adânc în Cuvântul lui Hristos,
sau mai sus printre frați,
cu atâta va fi mai mare datoria ascultării lui de Domnul și a iubirii de frații săi.
Cu cât cineva a fost mai ales înaintea lui Dumnezeu și s-a bucurat de mai multă faimă printre oameni,
și cu cât el însuși a fost ajutat sau înălțat sau izbăvit în chip mai minunat decât alții,
cu atâta e mai cutremurătoare răspunderea lui dacă nu ține seama de aceste datorii: - a ascultării de Dumnezeu,
și a iubirii de frați.
11 - Nu se poate zugrăvi în cuvinte, cât de mult rău și cât de multă durere au adus Lucrării lui Dumnezeu unii dintre nelegiuiți ziși „misionari”. Care și după ce au căzut în felurite curse ale diavolului, totuși nu încetează să trăiască în păcat,
dar nici nu încetează să moară în „misiune”.
12 - La adăpostul unui nume pe care și l-au făcut cunoscut nu printr-o trăire sfântă, ci prin vorbiri multe și prefăcute, unii merg mereu pe la alții, nu după câștigul lui Hristos, ci după câștigul lor.
La adăpostul neștiinței fraților, ei umblă când la unii, când la alții urmărind câștigul și urmărind stricăciunea, -
îngreunându-și tot mai mult sufletele cu o osândă veșnică.
Ce bine ar fi dacă nu i-ar mai primi și nu i-ar mai urma nimeni!
13 - Lumea este mare, neștiutori și lesne crezători sunt destui, iar „misionarii” aceștia mincinoși știu să plângă, să se roage, să cânte și să se laude destul de fățarnic, spre a putea fi crezuți și „ajutați”.
14 - În vremile de strâmtorare „misionarii” fățarnici se ascund, fiindcă la suferință nu se înghesuiesc.
Dar îndată ce iese iarăși soarele și se vede drumul iarăși ușor și slobod ei ies din bârlogurile lor și umblă din nou cu sacul pe la semănăturile altora și cu pălăria pe la uși.
15 - Nu primiți niciodată pe cine nu-l cunoașteți bine că este un frate adevărat, un suflet cinstit, un om curat.
Și nu vă dați câștigul cinstit, cuiva care umblă cu vicleană cerșetorie „frățească”, nelucrând cu mâinile lor
Da, credincioșii Domnului trebuie să fie buni și darnici, după porunca Domnului, dar nu trebuie să fie proști și lesne crezători.
De la bunătate însă până la prostie e numai un pas,
dar omul lui Dumnezeu nu trebuie să facă acest pas, niciodată.
16 - Ura, împotriva oricui ar fi ea, - este un lucru osândit, un păcat de moarte, o patimă satanică.
Pe oricine ai urî faci un mare păcat. Cuvântul Sfânt spune că ura este o crimă.
17 - Oricât de rău ar fi un om, - și el are dreptul la milă și la viață, iar nu la ură și la moarte.
Tot ce facem pentru om, trebuie să pornească de la milă și de la iubire spre viața și mântuirea lui,
nu de la ură și răzbunare spre moartea sa.
18 - Singur Domnul Isus ne-a învățat iubirea de toți oamenii, până chiar și pe vrăjmașii noștri, care ne-ar fi făcut cel mai mare rău.
Să urâm numai păcatul omului, dar nu pe om însuși.
19 - Numai singur - păcatul - este vrăjmașul adevărat al omului,
vrăjmaș care ațâță pe om contra omului,
vrăjmașul care face pe om lacom de bunul altuia,
de banul, de haina, de pâinea, de soția sau de țara semenului său.
Căci din lăcomia după bunurile altuia ies tot felul de păcate, cu care oamenii se ucid, se nedreptățesc, se chinuiesc unii pe alții, mai necruțător, mai sălbatic și mai turbat decât fiarele unei păduri.
Iată pentru ce luptăm noi! - pentru nimicirea păcatului.
Iată împotriva cui trebuie să luptăm noi cei din Oastea lui Isus.
20 - Ne vom ruga și vom lupta până la capăt pentru nimicirea păcatului, vrăjmașul vieții omului, al fericirii omului, al luminii, al bucuriei, al muncii și al odihnei omului, - păcatul.
Ne vom ruga și vom lupta contra păcatului - până când Domnul Isus îl va nimici definitiv cu suflarea Gurii Sale.
Adică cu Cuvântul Adevărului, Iubirii și Înțelepciunii Lui.
Doamne Isuse, adu cât mai curând ziua aceasta.
Amin.