Din Evanghelia de duminică: sămânța cea mâncată de păsări
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare
Acum duminică avem la rând minunata pildă cu semănătorul și sămânța. Această Evanghelie o aflați tâlcuită pe larg în cartea cu pildele Mântuitorului. Acolo veți afla ce înseamnă sămânța căzută lângă drum, în pietre, între spini și pe pământ bun.
Aici voi aminti ceva despre sămânța cea căzută lângă drum pe care păsările cerului au mâncat-o. Aceștia sunt - spune Evanghelia - cei ce aud Cuvântul, dar vine diavolul și ia Cuvântul din inima lor ca nu cumva crezând să se mântuiască.
Pilda Evangheliei spune că păsările cerului fură sămânța cea căzută lângă drum. Noi însă vom spune că păsările fură și sămânța cea căzută pe piatră, ba de multe ori fură și pe cea căzută în pământ bun. Ba încă mai mult decât atât: păsările fură chiar și sămânța ce a rodit. Păsările cerului - înșelăciunile diavolului - stăruie neîncetat pe lângă sămânța cea bună ce cade în inima noastră. Ciorile iadului pândesc neîncetat și recolta seminței. Când sămânța începe a da înainte în cele sufletești - ciorile iadului umblă tot roată să fure rodul.
Oh, ce lucru grozav este și acesta! Sămânța cea cerească se face hrana lui Satana. Păsările iadului se hrănesc cu sămânța cerească pe care omul n-o primește și n-o îngrijește.
Noi trebuie să ne apărăm sămânța cea bună căzută în inima noastră... noi trebuie să ne apărăm rodul acestei semințe. Noi trebuie să ne apărăm neîncetat contra păsărilor din pilda Evangheliei.
Într-o carte bătrână am citit despre un om credincios care își apăra holda de păsări strigând mereu: hâș! ciorilor din holdă!... hâș! - ispitelor din gândul meu!...
Hâșâia și ciorile și hâșâia și ispitele!
Așa trebuie să ne apărăm și noi contra păsărilor iadului. Să ne apărăm prin rugăciune, prin priveghere, prin viață și putere creștinească. Un creștin adevărat este - trebuie să fie - un om de putere sufletească, de putere cerească, de care se sperie și fug păsările iadului.
Însă vai, din creștinătatea de azi lipsește tocmai această putere. Creștinismul de azi e un creștinism al numelor de botez. Poartă oamenii nume de sfinți biruitori, dar ei sunt biruiți și batjocoriți de toate patimile cele rele. Trăim un creștinism de forme goale; fără viață și fără putere. Creștinii cei dintâi au trăit într-o putere extraordinară, care a biruit prigoanele, a biruit lumea, a biruit pe diavolul. Din creștinismul de azi lipsește această putere.
Foarte bine s-ar putea asemăna creștinismul de azi cu sperietorile ce le pun oamenii prin semănături să le apere de ciori și alte păsări. Ciorile și păsările se sperie o bucată de vreme de omul din holdă. Dar nu mult ține această spaimă. Păsările află că acest om n-are viață și putere în el. E grozav la înfățișare, dar nu se mai tem de el. I se suie pe umeri, îl murdăresc, ca și când și-ar bate joc de el.
Așa e și creștinismul de azi. La vedere, creștinul de azi e îmbrăcat în frumoase forme creștinești. Păsările cele rele - ciorile iadului - îl văd de departe și se sperie de el. Se îngrozesc când îl văd botezat, însemnat cu semnul crucii, etc. Dar apropiindu-se de el, află că nu este viață și putere de creștin în el. Și aflând acest lucru, ciorile iadului nu se mai tem de el. Își bat joc de el.
Astfel de creștini sunt ca o sperietoare de păsări într-un ogor de castraveți... nu vă temeți de ei căci nu pot să facă nimic (Ier. 10, 5).
Iadul își bate joc de creștinii de azi, pentru că din viața lor lipsește darul și harul cel de viață și de putere dătător al Duhului Sfânt.
Tu cititorule dragă, cel fel de creștin ești: o sperietoare fără viață sau un creștin viu?
Iosif Trifa.