Foto Traian Dorz

Din mormântu-ntunecat

Traian Dorz - Hristos - Mântuitorul nostru

Din mormântu-ntunecat
azi Hristos a Înviat
a-nviat,
a-nviat
lumea iar s-a luminat.
Îngerii din ceruri Sus
cântă Domnului Isus
lui Isus,
lui Isus
care Viaţa ne-a adus.
Noi copiii-n cor voios
dăm mărire lui Hristos
lui Hristos,
lui Hristos
care din păcat ne-a scos.
Rândunele ciripesc
toate florile-nfloresc
înfloresc,
înfloresc
Paştele sărbătoresc.
Să cântăm: cu-adevărat
azi Hristos a Înviat
a-nviat,
a-nviat
viaţa veşnică ne-a dat.
+
De la mormântul cel mai vechi pân-la mormântul cel mai nou
în bieţii oameni frica morţii a fost un lung şi trist ecou
numai Hristos zdrobind puterea şi boldul morţii cel amar
o face pentru-ai Săi să fie un imn biruitor de har.