În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor, şi le-a zis: Pace vouă!
O, cât de încuiate de necredinţă, de formalism şi de rătăciri, erau uşile omenirii, când a venit Hristos, trecând prin ele şi aducând sufletelor care L-au primit, pacea Lui nouă, unică şi adevărată! Cât de încuiată era inima noastră, mintea noastră, toată fiinţa noastră când Isus, prin Cuvântul şi Duhul Său, a răzbătut prin ele şi a făcut în noi minunea naşterii din nou.
Marea transformare, care ne-a dat pacea iertării păcatelor trecutului. Pacea cunoştinţei despovărate.
Pacea încrederii în puterea şi mântuirea Lui!
Cât de încuiate sunt încă uşile multor religii, despărţitoare a sufletelor, de Hristos!
Cât de încuiate sunt purtările multora chiar creştini, faţă de alţi fraţi ai lor.
Cât de încuiate sunt adesea uşile libertăţii Evangheliei.
Uşile mărturisirii Cuvântului - uşile adunărilor unora!
Şi cât de strâmtoraţi, de trişti, de înspăimântaţi, de apăsaţi şi de amărâţi, stăm adeseori şi noi, înapoia acestor încuiate uşi!
- Dar slăvit să fie Domnul, care prin marea putere a Învierii Sale a străbătut prin toate aceste uşi, umplându-ne inimile cu o cerească bucurie - şi va mai străbate,
revărsându-ne nouă strălucita şi liniştitoarea Lui pace,
ca o înviere din morţi!
Pe când uşile erau încuiate de frică - a venit Isus la ucenicii Săi cei strâmtoraţi şi într-o încăpere ameninţată.
Pe când uşile erau încuiate de ameninţări, a venit şi Duhul Sfânt peste credincioşii Învierii, împuţinaţi de către prigonitorii lui Isus (Fap. Ap. 1, 14 şi 2, 1).
Pe când uşile erau atât încuiate, de disperare, de slăbiciune, de silnicie, - a venit Isus de atâtea ori aducând eliberarea, bucuria şi biruinţa, tuturor apăsaţilor Lui.
În ceasul când ei nici nu se aşteptau,
şi în felul în care ei nici nu se putuseră gândi.
Minunile lui Dumnezeu s-au petrecut totdeauna pe neaşteptate şi pe negândite.
Din momentul când noi credem în Hristos, trebuie să credem şi în minuni.
Credincioşii cred în minuni fiindcă cred în Hristos, care are nu numai puterea de a le face, ci are şi dorinţa şi bucuria de a le săvârşi, pentru izbăvirea alor Lui când orice alte uşi par închise. Şi când orice altă izbăvire pare pierdută.
Oricât de închisă ar fi o uşă,
oricât de puternică ar fi o mână care închide şi care o ţine închisă,
oricât de greu să fie zăvorul care apasă şi împiedică deschiderea uşilor noastre spre libertate, spre lumină, spre bucurie, suflete al meu, şi credinciosule al lui Isus, nu dispera. Nu-ţi pierde încrederea şi nădejdea:
Hristos a Înviat,
Hristos e Viu,
Hristos e Atotputernic
şi Hristos are nu numai puterea ci şi plăcerea de a trece prin aceste uşi încuiate, ca prin nimic. Şi să ni le deschidă larg şi nouă. O, de câte ori s-a petrecut aceasta! O, de câte ori ne-am pomenit faţă în faţă cu El, tocmai în timpul şi în locul unde credeam mai puţin sau nici nu puteam crede deloc.
N-ai avut şi tu oare, dragă suflete al meu atâtea astfel de dovezi? Ba da! Deci crede oricui!
Pace vouă, - le-a zis Isus.
Şi în timp ce Cuvântul Lui le vestea această pace urechilor, Duhul Său şi Prezenţa Sa le-o şi dăruia inimii, deplină şi întreagă.
Din clipa aceea, vremea Păcii şi Împărăţia Păcii lui Isus începea prin vestirea Cuvântului şi prin primirea Duhului Sfânt.
Pacea în ai Lui. Şi pacea între ai Lui, este Lucrarea Cuvântului şi a Duhului Ceresc.
Oriunde un suflet sau o lucrare ascultă Cuvântul şi primeşte Duhul lui Isus, primul semn este că acolo se aşează şi începe să domnească împăcarea şi pacea (Matei 10, 13).
Cine zice că este credincios, dar nu trăieşte pacea în Dumnezeu şi pacea între ai Săi, acela se înşală singur.
De aceea cine poate trăi în dezbinarea familiei sale,
cine poate face şi întreţine neînţelegere şi tulburări între fraţii săi, în lucrarea şi învăţătura lor,
şi cine are un duh agitat, nervos, neliniştit, certăreţ, nesupus, nepăsător, - acela nu poate fi un fiu al lui Hristos, nici nu este al Lui ci al diavolului,
acela nu poate fi un fiu al împărăţiei păcii
şi nu poate fi un moştenitor al ei, ci al vrajbei, al dezbinării, al iadului.
Suflete al meu, şi frate al meu, nu te lăsa nici tu niciodată apăsat de mâhnire.
Nici nu descuraja de ameninţare,
nici înşelat de amăgitori!
- Hristos va schimba curând în fericire negrăită apăsarea inimii tale. În libertate strălucită închisoarea vieţii tale. În unitate desăvârşită dezbinarea frăţietăţii tale,
când dintr-o dată El, trecând prin toate uşile acum încuiate, va veni scoţând răul, şi aducând prin puterea Învierii Sale,
minunea Păcii şi Prezenţei Lui, în tine. În lume. Şi în Universul tot.
Hristos poate face aceasta!
Timpul Lui a şi început.
Ziua Lui e ca şi sosită. Ajută-L şi tu, în tine şi între ai tăi.
Mărire Învierii Tale Isuse Doamne, mărire Ţie.
Din mijlocul tuturor apăsărilor, silniciilor şi mâhnirilor noastre ridicăm spre Tine Isuse Doamne rugăciunea îndurerată a setei noastre după libertate, după izbăvirea, după despovărarea dorită a Prezenţei Tale, a păcii Tale, a Împărăţiei Tale nemărginită şi eternă. Cred din toată inima că Tu Isuse ai puterea să ne-o aduci, scoţând răul şi răii dintre ai Tăi.
Şi ne rugăm din toată fiinţa noastră să ne-o aduci cât mai curând şi să ne-o dai aceasta, cât mai deplină.
Amin.
+