Din scrierile Sfinţilor Părinţi

despre Focul cel Ceresc

În scrierile Sfinţilor Părinţi sunt multe învăţături despre focul Duhului Sfânt. Din cele multe, dăm mai jos câteva: „Şi precum adeseori nu se poate curăţi pământul unui ogor din pricina mulţimii pălămidei, a spinilor şi a buruienilor, până ce nu i se dă foc, aşa multă vreme nu s-a putut cunoaşte, şi privi nici nobleţea sufletului nostru, până ce a venit Sfântul Duh, a lucrat ogorul sufletului nostru, l-a curăţit cu focul Duhului şi l-a făcut propriu de a primi sămânţa cea cerească.”

(Sf. Ioan Gură de Aur)

„Urmează, o, fiule, către nimic alta uitându-te decât către Acela Ce a zis: «Foc am venit să arunc pe pământ, şi cât aş vrea să fie aprins chiar acum!» (Lc 12, 49).

Că acesta este Focul Duhului ce aprinde inima: căci focul cel nematerialnic şi dumnezeiesc pe suflete le luminează ca pe aurul cel curat din topitorie; pe răutate însă o topeşte ca pe nişte trestii şi spini, căci Dumnezeul nostru foc mistuitor este, dând izbândire în focul văpăii celor ce nu ascultă de Evanghelia Lui.

Focul acesta a lucrat printre apostoli, când grăiau cu limbi de foc; Focul acesta a strălucit împrejur prin slavă pe Pavel, mintea lui a luminat-o, iar pe simţirea vederii a înnegrit-o. Focul acesta s-a arătat lui Moise în rug; Focul acesta în chip de car a răpit pe Ilie; pe lucrarea Focului acestuia arătându-o fericitul David zicea: «Cearcă-mă pe mine, Doamne, şi ispiteşte-mă, aprinde rărunchii mei şi inima mea».

Deci acest Foc, diavolilor le este îngrozitor, răutăţii arzător, al învierii putere.

Ştiu foc curăţitor: Hristos a venit să-l pună pe pământ, foc topitor este acesta al materiei şi al relei deprinderi: carele şi voieşte cât mai în grabă a se aprinde, că doreşte graba facerii de bine, fiindcă şi cărbunii aprinşi de foc dă nouă spre ajutor. «Că ai cărbuni aprinşi de foc, şezi pe ei: aceştia vor fi ţie ajutor» (Is 47, 14).”

(Sf. Vasile cel Mare)