Din zorii zilei mele
Traian Dorz - Scumpele noastre surori
Din zorii zilei mele, în lanul Tău m-am dus,
culegător de spice, așa cum Tu mi-ai spus.
Cântau secerătorii, eu îi urmam tăcut,
Sfios, și singuratic, și lăcrimând, ca Rut.
Prin tot zăduful zilei, sub soarele arzând,
cu fruntea aplecată, m-am ostenit tăcând.
Dorind, când vine seara, să-Ți pot aduce-n prag
c-o dragoste smerită toți snopii strânși cu drag.
- Stăpâne, iată, seara se-ntinde peste văi;
pe rând se-ntorc Acasă toți lucrătorii Tăi.
În urma tuturora mă-ntorc și eu tăcut,
Sfios, și singuratic, și lăcrimând, ca Rut.
Mă rușinez de rodul puțin agonisit,
dar Tu cunoști arșița prin care m-am trudit.
O, iată, vine noaptea! Îți cer un adăpost,
s-adorm cu cei cu care la munca Ta am fost.
Întinde-Ți peste mine veșmântul Tău plăcut,
la sfintele-Ți picioare s-adorm și eu, ca Rut.
Iar Mâine Dimineață, mă scoală fericit,
să-ntâmpin Bucuria spre care-am suferit.