Din zorii zilei mele
Traian Dorz - Scumpele noastre surori
Din zorii zilei mele, în lanul Tău m-am dus,
culegător de spice, aşa cum Tu mi-ai spus.
Cântau secerătorii, eu îi urmam tăcut,
Sfios, şi singuratic, şi lăcrimând, ca Rut.
Prin tot zăduful zilei, sub soarele arzând,
cu fruntea aplecată, m-am ostenit tăcând.
Dorind, când vine seara, să-Ţi pot aduce-n prag
c-o dragoste smerită toţi snopii strânşi cu drag.
- Stăpâne, iată, seara se-ntinde peste văi;
pe rând se-ntorc Acasă toţi lucrătorii Tăi.
În urma tuturora mă-ntorc şi eu tăcut,
Sfios, şi singuratic, şi lăcrimând, ca Rut.
Mă ruşinez de rodul puţin agonisit,
dar Tu cunoşti arşiţa prin care m-am trudit.
O, iată, vine noaptea! Îţi cer un adăpost,
s-adorm cu cei cu care la munca Ta am fost.
Întinde-Ţi peste mine veşmântul Tău plăcut,
la sfintele-Ţi picioare s-adorm şi eu, ca Rut.
Iar Mâine Dimineaţă, mă scoală fericit,
să-ntâmpin Bucuria spre care-am suferit.