Fără soţ

Dar oricât de grea este uneori viaţa împreună, adesea viaţa în singurătate este cu mult mai grea.

Trebuie o mare putere de credinţă, de vorbă, de înfrânare şi de rugăciune, ca o fiinţă femeiască să-şi poată duce în curăţie deplină viaţa de singurătate.

Căci crucea singurătăţii este una dintre cele mai grele cruci.

Mai ales pentru sufletul care s-a pomenit dintr-odată cu ea.

Oricum ar fi însă, sora rămasă odată fără soţ, e bine să rămână dacă poate aşa până la moarte (1 Cor. 7, 34).

În astfel de stări se pot găsi iarăşi trei feluri de surori:

1 - Sora necăsătorită

Sfătuită şi de alţii, sau îndemnată numai de Cuvântul şi Duhul Sfânt din inima ei, tânăra noastră soră s-a hotărât Domnului să rămână totdeauna fecioară, din dragostea pentru Hristos, Mirele ei Sfânt...

Alegând această spinoasă şi binecuvântată cale, ea şi-a luat pe umeri o cruce împrejurul căreia numai Mâna Domnului împleteşte o cunună de flori... Dar flori din cele aspre, din cele mai aspre locuri...

O cunună atât de tainică încât florile abia se văd.

Însă mireasma lor se răspândeşte atât de binefăcătoare şi atât de departe printre spinii pământului (2 Cor. 2, 15-16).

Mânăstirile sfinţeniei şi ale rugăciunii,

spitalele durerilor şi ale deznădejdii,

azilurile neputinţelor şi ale amărăciunilor,

orfelinatele jalelor şi ale tragediilor,

căsuţele şi cărările sufletelor nevoiaşe, slabe, părăsite şi zdrobite,

- iată locurile şi familiile acelor suflete feciorelnice care şi-au ales calea singurătăţii lor pentru fericirea de a putea sluji altora, în Numele şi în Dragostea lui Dumnezeu.

În slujba Dumnezeului Celui Curat şi Milostiv, aceste suflete curate şi milostive pot aduce unele din cele mai binecuvântate roade cereşti pentru Hristos, printre oameni.

Părtăşia lor cu Hristos şi bucuria lor numai din Duhul Lui, le dăruie acea putere şi renunţare la ele pentru alţii.

Aceste suflete au aflat taina lui Dumnezeu că cea mai mare fericire pe pământ este aceea de a ferici pe alţii.

Aceasta este fericirea lor, căci aceasta este fericirea lui Dumnezeu.

Pentru toţi ceilalţi oameni, deprinşi a-şi afla plăcerea în lucrurile trupeşti,

şi deprinşi a socoti fericirea în satisfacerea poftelor firii pământeşti - pentru toţi aceştia, desigur - viaţa acestor surioare evlavioase care şi-au ales ca model Viaţa Preasfintei Fecioare, va părea un chin.

Crucea lor le va părea o cruce aspră şi grea, fiindcă pe dinafară aşa se vede.

Dar noi am mai spus că adevărata frumuseţe a Crucii nu este cea care se vede, cea dinafară, ci adevărata ei frumuseţe este cea dinăuntrul ei.

Puterea şi bucuriile Crucii lui Hristos nu stau atât în manifestările exterioare, în lucrurile văzute,

ci stau mai ales şi mai presus în puterea nevăzută şi în bucuria lăuntrică pe care o dă ea sufletului care i s-a juruit s-o poarte cu statornicie pe urmele lui Hristos.

O, această bucurie şi putere este negrăită.

Ea a făcut în stare pe mii de martire şi muceniţe dintre slujitoarele lui Hristos să-şi dea nu numai viaţa lor, ci şi moartea pentru El.

Şi să şi-o dea în chipul cel mai liber, mai bucuros şi mai fericit.

O, ce mare răsplată aşteaptă la ceruri pe aceste surori.

2 - Sora văduvă

Am văzut-o pe sora noastră căsătorită şi trăind fericită, sau răbdătoare, alături de soţul ei care i-a fost dăruit de voia lui Dumnezeu. Sau îngăduit de El.

Dar nici fericirea nici calvarul n-au ţinut prea mult.

O boală grea sau o întâmplare neprevăzută i-a trântit curând soţul pe patul de boală. Şi apoi în moarte.

Bineînţeles că ea a stat, în tot acest timp, cea mai apropiată de el.

Ceea ce nu putea face nici mama, nici străina, a trebuit să poată ea.

Căci ea era aceea care se legase în faţa lui Dumnezeu să-i fie alături soţului ei în orice vreme.

Atât la bine cât şi la rău.

Până la moartea lui, sau a ei.

Şi i-a fost. Cu credincioşie şi iubire.

Iar acum se întoarce de la mormântul lui...

Poate este tânără încă, poate este mai în vârstă.

La orice vârstă a vieţii ar fi, pentru o femeie, văduvia este nespus de dureroasă. Şi nespus de grea.

A încetat dintr-o dată lumina. S-a dărâmat stâlpul casei. A secat izvorul pâinii. Iar pentru ea numele luminos de soţie a încetat.

Şi vine peste viaţa ei numele cel negru şi amar pe totdeauna, al văduviei.

Vălul ei alb de mireasă s-a acoperit pe totdeauna cu vălul cel negru al singurătăţii.

Casa altădată plină de chipul iubit, a devenit goală şi pustie.

Toate lucrurile le ia pline de durere şi de întuneric.

Copiii ei au devenit orfani. Şi niciodată nu vor mai avea cui spune cu adevărat tată.

Nici ea nu poate înţelege cum de mai poate trăi, când jumătatea ei cea mai tare a fiinţei sale, a murit.

În locul tuturor cuvintelor lui, este acum o muţenie sfâşietoare.

Iar în locul unui soţ iubit i-a rămas o cruce... I-au rămas de fapt două cruci.

- Crucea de la capul lui. Şi crucea de pe sufletul ei.

În puterea lăuntrică a crucii găseşte sora noastră scumpă puterea de a primi cu răbdare şi supunere şi de data asta voia lui Dumnezeu.

Crucea înseamnă înviere.

Soţul tău n-a murit căci moarte nu există.

El a trecut numai în altă existenţă, în care vei trece şi tu în curând, spre a vă întregi fiinţa duhovnicească slujind veşnic şi veşnic într-o negrăită fericire, lui Dumnezeu care v-a creat, care v-a însoţit, care v-a primit jertfa.

Şi vă va da şi răsplata ei.

Crucea de la capul lui este nădejde.

De acum crucea ta a rămas goală, numai cu spinii trandafirilor spulberaţi de furtuna morţii.

Poartă-ţi-o, soră scumpă, cu răbdare, pe urma Domnului. Şi caută să-ţi duci şi mai mult viaţa cât o mai ai, închinându-te lui Hristos, Mântuitorul şi Domnul tău.

Jertfeşte-o Casei Lui, Lucrării Lui şi sărmanilor Lui.

Găseşte-ţi fericirea ta în a face mai fericită viaţa altora...

Priveşte Viaţa Sfintei Mame şi Văduve lângă Crucea şi Mormântul Fiului său Sfânt,

şi ia pildă de răbdare şi credinţă de la ea.

Crede şi nădăjduieşte că în curând va veni şi învierea bucuriei tale...

3 - Sora părăsită

Dar mai grea decât crucea văduviei este dureroasă şi amara cruce a sorei noastre părăsită de soţul netrebnic, şi rămasă singură.

Acest om, după ce i-a înşelat sufletul,

după ce i-a chinuit trupul,

după ce i-a batjocorit dragostea,

- a părăsit-o şi s-a dus la păcat şi la pierzare.

A lăsat-o cu inima zdrobită de durere, de ruşine şi de singurătate pe totdeauna.

El, care altădată a fost soţul ei,

care s-a legat în faţa lui Dumnezeu să-i rămână credincios şi unic pe totdeauna,

care s-a jurat să n-o lase niciodată până la moarte, care se lipise de ea ca să devină un singur trup,

şi de care ea se lipise cu tot sufletul şi cu tot trupul ei,

- acum s-a alipit de o desfrânată, ajungând un singur trup nevrednic cu ea (1 Cor. 6, 16).

Ce grozăvie!

El care a devenit un om al cărnii, trăieşte acum numai pentru carne.

Un om al păcatului trăieşte numai pentru păcat.

Un om al nelegiuirii a ales viaţa nelegiuită şi caută acum să şi-o legiuiască, prin orice mijloace, prin orice alte nelegiuiri.

Şi-a părăsit sau şi-a alungat soţia şi copiii, pentru că pe sufletul lui desfrânat a pus stăpânire un demon, o desfrânată.

Urmează o învinuire nelegiuită.

Un proces nelegiuit.

Nişte dovezi nelegiuite,

o sentinţă nelegiuită

- şi nelegiuitul s-a unit cu nelegiuita lui întemeindu-şi o altă familie,

înveşnicindu-şi fericirea nelegiuirii lor, pe zdrobirea sufletelor pe care le-a iubit cu dragostea dintâi...

Acum fie că este tânără sora părăsită, fie că este mai în vârstă,

fie că are copii, fie că nu-i are,

- viaţa ei va trebui mai departe să ardă pe rugul singurătăţii...

Să rămână răstignită pe crucea singurătăţii ei, aspră, uscată, grea, amară şi arzătoare.

Va trebui să caute şi să găsească mijloacele singurătăţii ei, spre a-şi face mai departe datoria de a ajuta la fericirea altora.

Studiind Sfântul Cuvânt al Domnului care o opreşte a se mai căsători cu altcineva

(Matei 5, 32; Marcu 10, 12; 1 Cor. 7, 10) - sora noastră părăsită de soţul necredincios se va lipi cu totul de Hristos, Singurul ei Însoţitor şi Stăpân pe mai departe.

Şi luându-şi crucea aşa cum este, şi-o va purta cu răbdare, cu post, cu înfrânare, cu dărnicie, cu rugăciune şi cu jertfă în singurătatea şi în părtăşia fraţilor, până la moarte.

Este o fericire şi în singurătate, în felul acesta.

Scumpa noastră soră, priveşte şi tu la Sfânta Maică a Domnului, părăsită şi singură, trăind în sfinţenie şi în curăţenia pentru dragostea şi slava lui Dumnezeu, pentru fericirea altora.

Pilda ei cea curată să te ajute în calvarul tău, care oricât de lung ar fi, poate fi binecuvântat şi rodnic în Hristos.

Slavă veşnică Ţie, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Preaiubitul Scump al sufletelor noastre.

Tu, care rămâi pe totdeauna credincios inimilor care s-au alipit de Tine, rămâi cu fiecare dintre noi.

Îţi mulţumesc că Tu nu părăseşti şi n-ai părăsit niciodată nici inima mea cea slabă.

Prin toate încercările prin care ai îngăduit să trec până aici, m-ai însoţit cu mângâiere şi bucurie.

Te rog, Preadulcele meu Mântuitor, nu mă părăsi nici mai departe, ci rămâi cu mine pentru totdeauna.

Ci cu atât mai mult, în singurătatea mea, fii cu mine şi ajută-mi să-mi pot purta crucea sub care am rămas singură, mie şi celor ca mine.

Dă-ne răbdare şi curaj, în neprihănire şi în ascultare ca să putem birui totul.

Privind la Tine şi la Pilda Preasfintei Tale Mame, ajută-mi să fac tot ce pot pentru fericirea sufletului meu prin fericirea altora, după cum ai binevoit Tu. Amin.

Curaj şi pace

Marele pedagog credincios Pestalozzi era un adânc cercetător şi iubitor al Bibliei.

Cu Biblia în mână mărturisea adesea oamenilor în jurul său câtă pace şi putere a primit el în mizeriile vieţii lui, prin Biblie.

Când i-a murit soţia, el vorbea cu ea ca şi când ar fi fost vie.

- Scumpa mea - zicea el - îţi aduci tu aminte când toţi ne ocoleau... Când boala şi sărăcia ne pricinuiau dureri amare... Cine ne-a iubit şi ne-a mângâiat pe noi?

Şi luând Biblia o puse pe pieptul soţiei lui şi grăi mai departe printre lacrimi:

- Din izvorul acesta am scos şi tu şi eu curaj şi pace. Fie binecuvântat Numele Domnului nostru Iisus...

Ferice de cine cunoaşte acest izvor şi se adapă mereu din el.