Foto Traian Dorz

Dintre câte ținte

Traian Dorz - Hristos - Răscumpărătorul nostru

Dintre câte ținte urmărite-n viață
ce-a rămas iubirii cu adevărat?
- lacrima de aur, flacăra de gheață
și curatul slavei zbor însingurat!
Dintre câte lupte depărtat purtate
ce-a rămas credinței, doar al ei mereu?
- urmele de cuie în cântări schimbate
steagul fără-nfrângeri dus lui Dumnezeu!
Dintre câte temeri îndelung trăite
ce-a rămas nădejdii, zestre din furtuni?
- dulcea-mpărtășire tainei negrăite
pacea-ncredințării marilor minuni!
Toată noaptea aspră le-a rămas departe
urmele de rane s-au făcut un nimb
temerilor duse liniștit spre moarte
le-a rămas mărirea nesfârșită-n schimb.
+
Nu nedreptăți pe nimeni, nici în vorbă nici în faptă
Dumnezeu e Drept oriunde și când dă și când așteaptă
și dreptatea Lui tot vine mai târziu sau mai devreme
fie că o crede omul, fie că nici nu se teme.
Articol 45 din 84
Folosește săgețile ← → pentru navigare