
Doamne, cum să-Ţi cer?
Traian Dorz - Hristos - Jertfa noastră
Doamne, cum să-Ţi cer iertare
c-am făcut cum nu mi-ai spus
unora le-am dat de toate
altora nimic n-am dus?
Lângă unii-am stat o viaţă
şi tot mi-a părut puţin,
lângă alţii-am stat o clipă
şi-am dorit să nu mai vin!
Pentru cine mă urăşte
doar odată m-am rugat
pentru cel ce mă iubeşte
m-aş ruga neîncetat.
Glasul celor buni, întruna
aş dori să-l tot ascult
glasul celor răi şi-odată
mi-este greu şi-mi pare mult.
Peste cei vrăjmaşi, odată
cer a Tale îndurări
celor dragi le-aş cere-ntruna
mii de binecuvântări.
... Doamne, cum să-Ţi cer iertare
pentru tot ce sunt - şi nu-s
pentru ce nu fac - şi-aş face
căci Tu nu aşa mi-ai spus!
+
Fiul meu, tu orişiunde şi oricând putea-vei face
fă de-a pururi ca să fie numai pace, numai pace.
Căci pe-aceia care pacea vor căuta-o-n orice vreme,
Dumnezeu întotdeauna fiii Lui are să-i cheme.