Când a auzit Pilat aceste cuvinte, i-a fost şi mai mare frică.
În oamenii păcatului este întotdeauna o mare frică de Dumnezeu. Ei trăiesc în nelegiuiri, nesocotesc orice îndemn sfânt, vorbesc orice cuvinte desfrânate şi satanice, dar în subconştientul lor, în adâncul fiinţei lor au o chinuitoare frică de Dumnezeu. O spaimă de moarte. O groază necontenită de Judecata Veşnică.
De aceea ei caută să ocolească orice stare de vorbă cu Isus. Orice adâncire a adevărului veşnic. Orice împrejurare în care ar ajunge faţă în faţă singuri cu Dumnezeu.
În întuneric se tem de orice. În singurătate le este urât. În boli se îngrozesc, în moarte sunt disperaţi. Şi în veşnicie merg împinşi cu spatele înainte, strângând din ochi, scrâşnind din dinţi, asudând rece şi crispând din mâini spre a se mai agăţa de orice, numai să nu meargă.
Ce îngrozitoare este singurătatea şi boala şi moartea şi veşnicia celor ce trăiesc şi mor vrăjmaşi cu Dumnezeu!
Nu există om total necredincios. În fundul inimii, chiar şi a celui mai necredincios, este o spaimă de necunoscut. Groaza de Cel Veşnic. Cutremurul de întunericul din sine şi din viitorul său. Spaima superstiţioasă îi umple sufletului nelegiuit orice singurătate şi orice noapte. De aceea el n-ar vrea să audă niciodată de existenţa lui Dumnezeu, nici de o judecată a Lui.
Spre cer nu vrea să privească niciodată. Nelegiuitul simte că acolo Sus el are un duşman, a cărui existenţă este cea mai cumplită şi de neînlăturat ameninţare pentru el. De aceea toată lupta lui contra lui Dumnezeu nu este atât de mult a-i încredinţa pe alţii ci a se linişti pe sine însuşi şi conştiinţa sa care nu se lasă liniştită niciodată. În colţul cel mai ascuns al fiinţei sale întunecate, omul necredincios vede sticlind fioros şi ameninţător Ochiul lui Dumnezeu. Din adâncul cel mai intim al conştiinţei sale răzbate mereu strigătul care îl umple de frică: vai, şi dacă totuşi este!
Prin visurile sale vin din lumea tainică a duhului său spre lumea nelegiuită a trupului său vedenii cărora nu le mai găseşte explicaţii necredincioase. Din fiinţa cea spirituală îi vin spre fiinţa cea materială presimţiri şi înştiinţări ale căror nevăzute legături cu întâmplările văzute, îi răvăşesc sufletul, îi răstoarnă toate înjghebările ridicate cu atâta nelinişte şi îi aruncă fiinţa într-un vârtej de spaime tot mai mari, de îndoieli şi chinuri, pe care nu şi le poate linişti deplin, cu nici o teorie necredincioasă.
Ce îngrozitoare este apoi moartea celor care luptă contra lui Hristos!
Despre Pilat se spune că la puţin timp după răstignirea Mântuitorului, a căzut în dizgraţia Romei şi a fost înlăturat din dregătoria lui.
Nemaifiind stăpân, slugile l-au părăsit. L-a părăsit şi soţia. L-au părăsit şi l-au urât şi mai marii iudeilor care s-au folosit de el ca de o unealtă murdară pe care apoi au lepădat-o cu scârbă. Astfel Pilat a ajuns singur şi bolnav. De spaimele pe care le avea zi şi noapte neîntrerupt, a înnebunit.
Mâinile şi le vedea mereu pline de sânge şi alerga înspăimântat pe la toate izvoarele şi râurile să şi le spele, fără să şi le mai poată spăla niciodată. În faţa ochilor săi aprinşi revedea clipă cu clipă tot calvarul Mântuitorului şi toate loviturile usturătoare date lui Isus. Şi le simţea arzându-l ca nişte plesne de foc nu numai pe trupul lui ci şi pe sufletul lui. Mâncarea şi-o vedea sânge, hainele spini şi casa foc.
Când istovit de foame, de alergări şi de groază a căzut la pat, el n-a mai putut să se ridice şi, părăsit de toţi, înnebunit de vedeniile sale şi mâncat de viermii de sub el - Pilat şi-a dat sufletul în mâinile diavolului pe care l-a ascultat şi slujit.
Nu ştim cum şi-au sfârşit viaţa ceilalţi vrăjmaşi ai lui Isus în afară de Iuda (Fap. Ap. 1, 16-20). Dar suntem încredinţaţi că nici moartea celorlalţi n-a fost mai bună. Noi înşine am văzut chiar în zilele noastre cât de grozavă a fost moartea unora din cei care au chinuit pe fiii lui Dumnezeu. Şi ne înspăimântăm chiar numai gândindu-ne. Şi aşa vor sfârşi toţi.
Dragă suflete, încă necredincios şi încă vrăjmaş al lui Isus, vrei tu să scapi de grozavul blestem al spaimelor, al chinului tău veşnic?
Vino acum la Isus Cel care a suferit şi pentru tine, şi de la mine, zdrobeşte-ţi inima în cea mai adâncă din toate pocăinţele lumii şi întoarce-te la El cu cele mai amare din toate lacrimile tale. Pune-ţi în Jertfa şi în iubirea Lui cea mai puternică din toate nădejdile tale. Şi cere-I Lui cu credinţă cea mai fericită din toate avuţiile veşnice: mântuirea sufletului tău prin suferinţele sufletului Lui. Şi dacă vei face aşa, o vei primi. Dar fă aceasta chiar acum. Şi chiar aşa. Altfel să ştii că şi soarta ta va fi ca a celorlalţi vrăjmaşi ai lui Isus de dinainte de tine.
Mărire îndelung răbdării Tale Doamne Isuse, mărire Ţie!
Pentru nesfârşit de marea Ta iubire cu care ai răbdat totul de la toţi spre a mântui sufletele noastre şi ale tuturor oamenilor - mărire Ţie!
Pentru că în patimile Tale şi în moartea Ta n-ai privit pe nici unii ca vrăjmaşi ai Tăi, pentru ca să Te poţi ruga pentru toţi şi să-i poţi mântui pe toţi - mărire Ţie!
Pentru că oricine s-a întors chiar şi în cea din urmă clipă a vieţii lui cerându-Ţi iertare, Tu i-ai dăruit-o. Mărire veşnică Ţie. Ajută Doamne ca nimeni să nu moară vrăjmaş cu Tine. Ca nimeni să nu fie pierdut.
Amin.