Când a auzit Pilat aceste cuvinte, i-a fost și mai mare frică.
În oamenii păcatului este întotdeauna o mare frică de Dumnezeu. Ei trăiesc în nelegiuiri, nesocotesc orice îndemn sfânt, vorbesc orice cuvinte desfrânate și satanice, dar în subconștientul lor, în adâncul ființei lor au o chinuitoare frică de Dumnezeu. O spaimă de moarte. O groază necontenită de Judecata Veșnică.
De aceea ei caută să ocolească orice stare de vorbă cu Isus. Orice adâncire a adevărului veșnic. Orice împrejurare în care ar ajunge față în față singuri cu Dumnezeu.
În întuneric se tem de orice. În singurătate le este urât. În boli se îngrozesc, în moarte sunt disperați. Și în veșnicie merg împinși cu spatele înainte, strângând din ochi, scrâșnind din dinți, asudând rece și crispând din mâini spre a se mai agăța de orice, numai să nu meargă.
Ce îngrozitoare este singurătatea și boala și moartea și veșnicia celor ce trăiesc și mor vrăjmași cu Dumnezeu!
Nu există om total necredincios. În fundul inimii, chiar și a celui mai necredincios, este o spaimă de necunoscut. Groaza de Cel Veșnic. Cutremurul de întunericul din sine și din viitorul său. Spaima superstițioasă îi umple sufletului nelegiuit orice singurătate și orice noapte. De aceea el n-ar vrea să audă niciodată de existența lui Dumnezeu, nici de o judecată a Lui.
Spre cer nu vrea să privească niciodată. Nelegiuitul simte că acolo Sus el are un dușman, a cărui existență este cea mai cumplită și de neînlăturat amenințare pentru el. De aceea toată lupta lui contra lui Dumnezeu nu este atât de mult a-i încredința pe alții ci a se liniști pe sine însuși și conștiința sa care nu se lasă liniștită niciodată. În colțul cel mai ascuns al ființei sale întunecate, omul necredincios vede sticlind fioros și amenințător Ochiul lui Dumnezeu. Din adâncul cel mai intim al conștiinței sale răzbate mereu strigătul care îl umple de frică: vai, și dacă totuși este!
Prin visurile sale vin din lumea tainică a duhului său spre lumea nelegiuită a trupului său vedenii cărora nu le mai găsește explicații necredincioase. Din ființa cea spirituală îi vin spre ființa cea materială presimțiri și înștiințări ale căror nevăzute legături cu întâmplările văzute, îi răvășesc sufletul, îi răstoarnă toate înjghebările ridicate cu atâta neliniște și îi aruncă ființa într-un vârtej de spaime tot mai mari, de îndoieli și chinuri, pe care nu și le poate liniști deplin, cu nici o teorie necredincioasă.
Ce îngrozitoare este apoi moartea celor care luptă contra lui Hristos!
Despre Pilat se spune că la puțin timp după răstignirea Mântuitorului, a căzut în dizgrația Romei și a fost înlăturat din dregătoria lui.
Nemaifiind stăpân, slugile l-au părăsit. L-a părăsit și soția. L-au părăsit și l-au urât și mai marii iudeilor care s-au folosit de el ca de o unealtă murdară pe care apoi au lepădat-o cu scârbă. Astfel Pilat a ajuns singur și bolnav. De spaimele pe care le avea zi și noapte neîntrerupt, a înnebunit.
Mâinile și le vedea mereu pline de sânge și alerga înspăimântat pe la toate izvoarele și râurile să și le spele, fără să și le mai poată spăla niciodată. În fața ochilor săi aprinși revedea clipă cu clipă tot calvarul Mântuitorului și toate loviturile usturătoare date lui Isus. Și le simțea arzându-l ca niște plesne de foc nu numai pe trupul lui ci și pe sufletul lui. Mâncarea și-o vedea sânge, hainele spini și casa foc.
Când istovit de foame, de alergări și de groază a căzut la pat, el n-a mai putut să se ridice și, părăsit de toți, înnebunit de vedeniile sale și mâncat de viermii de sub el - Pilat și-a dat sufletul în mâinile diavolului pe care l-a ascultat și slujit.
Nu știm cum și-au sfârșit viața ceilalți vrăjmași ai lui Isus în afară de Iuda (Fap. Ap. 1, 16-20). Dar suntem încredințați că nici moartea celorlalți n-a fost mai bună. Noi înșine am văzut chiar în zilele noastre cât de grozavă a fost moartea unora din cei care au chinuit pe fiii lui Dumnezeu. Și ne înspăimântăm chiar numai gândindu-ne. Și așa vor sfârși toți.
Dragă suflete, încă necredincios și încă vrăjmaș al lui Isus, vrei tu să scapi de grozavul blestem al spaimelor, al chinului tău veșnic?
Vino acum la Isus Cel care a suferit și pentru tine, și de la mine, zdrobește-ți inima în cea mai adâncă din toate pocăințele lumii și întoarce-te la El cu cele mai amare din toate lacrimile tale. Pune-ți în Jertfa și în iubirea Lui cea mai puternică din toate nădejdile tale. Și cere-I Lui cu credință cea mai fericită din toate avuțiile veșnice: mântuirea sufletului tău prin suferințele sufletului Lui. Și dacă vei face așa, o vei primi. Dar fă aceasta chiar acum. Și chiar așa. Altfel să știi că și soarta ta va fi ca a celorlalți vrăjmași ai lui Isus de dinainte de tine.
Mărire îndelung răbdării Tale Doamne Isuse, mărire Ție!
Pentru nesfârșit de marea Ta iubire cu care ai răbdat totul de la toți spre a mântui sufletele noastre și ale tuturor oamenilor - mărire Ție!
Pentru că în patimile Tale și în moartea Ta n-ai privit pe nici unii ca vrăjmași ai Tăi, pentru ca să Te poți ruga pentru toți și să-i poți mântui pe toți - mărire Ție!
Pentru că oricine s-a întors chiar și în cea din urmă clipă a vieții lui cerându-Ți iertare, Tu i-ai dăruit-o. Mărire veșnică Ție. Ajută Doamne ca nimeni să nu moară vrăjmaș cu Tine. Ca nimeni să nu fie pierdut.
Amin.