Doamne, dorul meu de-acum
Traian Dorz - Hristos - Pâinea noastră
Doamne, dorul meu de-acum
cum l-aș spune - și n-am cum
că-i o stare și-i un drum
între flăcări și-ntre scrum
între soare și-ntre vânt
între lacrimă și cânt
- e tăcere și-i cuvânt
și-altceva cu mult mai sfânt.
Parcă-i jos cât nu cobor
parcă-i sus cât n-am să zbor
înnoptat și luminos
de-mi apleacă ochii-n jos
parcă-i fir de soare strâns
și din cântec și din plâns
înspre zori și-nspre apus
și-nspre ceva mai de sus.
Dar e mare și e mic
de nu-l pot opri-n nimic
nici în taină, nici în har
ci mi-ar umple-un nehotar
între zare și-ntre vis
între soare și abis
și mă leagănă înalt
într-un cer și celălalt.
Doamne, dorul sfânt de-acum
nu Ți-l pot cuprinde-altcum
căci din câte Ți le spui
toate e și toate nu-i
cum Ți-e Numele tăcut
și știut și neștiut
cum Ți-e graiul Tău ales
și-nțeles și ne-nțeles.