
Doamne, I-a răspuns bolnavul, n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa; și, până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea.
Ce strigăt dureros este acesta: n-am pe nimeni! Dacă l-ați spus vreodată, știți ce amar este!
Sunt atâția care n-au pe nimeni, însă nu pot striga,
sau nu știu să strige.
Sau strigă dar nu-i aude nimeni, căci locuiesc prea adânc în țara durerii.
Iar în țara durerii toți locuitorii sunt ori surzi și nu-i aud,
ori muți și nu le pot răspunde,
ori paralizați și nu-i pot ajuta!
Vai, e plină lumea de suflete care n-au pe nimeni.
În adâncul inimii lor, în cele mai tainice locuri ale vieții lor, adică atunci și acolo unde omul are mai multă nevoie ca oricând să nu fie singur, cei mai mulți oameni n-au pe nimeni.
Vrei o dovadă? Chiar tu ești dovada! Gândește-te pe cine ai tu?
Ai mamă sau tată,
ai soț sau soție,
ai vreun copil iubit sau vreun prieten apropiat?
Până unde merge sufletul iubit cu tine și cât cunoaște el din tainele tale cele mai grele și mai adânci?
Câte lucruri nu ți le-ai spus ființei iubite și nici nu i le vei putea spune niciodată! - nici ei, nici nimănui pe pământ.
Fiindcă simți că nu te-ar putea înțelege. Ori nu te-ar putea ierta. Ori nu ți-ar mai da nici o cinste. Ori nu te-ar mai putea iubi.
Tainele sunt totdeauna prea grele. Iar oamenii sunt prea slabi! Nu le pot purta.
Vezi cu durere cât de aproape este hotarul până la care te pot însoți ei cei iubiți ai tăi.
Și cât de mult drum ești silit să faci numai singur, căci ei nu mai pot merge mai departe cu tine.
Și cât de greu este tocmai drumul cel pe care trebuie să-l mergi singur.
Numai Isus Hristos, Mântuitorul și Dumnezeul tău, care știe toată viața ta și cunoaște toate păcatele tale,
căci El le-a ispășit,
numai El Singur te poate înțelege. Numai Lui poți să-I spui totul și fără nici o teamă.
Oricine L-a luat pe El vreodată ca Însoțitor nu mai rămâne singur. Și n-a ajuns părăsit niciodată.
Poate nici tu sărmane suflet, n-ai pe nimeni.
Deși ești în mijlocul familiei tale, simți că n-ai pe nimeni... Chiar lângă ființa cea mai apropiată, simți totuși că ești străin și că ești atât de singur.
Poate ești pe patul de boală și de vreme îndelungată te chinui în suferință... și n-ai pe nimeni.
Poate ești fără familie, fără vreo ființă iubită, fără avere, cu o grea putință de trai, singuratic și străin.
Poate zaci în păcate grozave care te târăsc la rușinea și pierzarea veșnică. Poate ești chinuit de patimi care te stăpânesc cu asprime. Și cu o conștiință împovărată de fărădelegi din care n-ai pe nimeni să te scape.
Oricum ai fi de apăsat, de părăsit, de singuratic, nu uita: strigă-L îndată pe Isus să vină să te scape.
Aleargă la El și ia-L Prietenul și Mântuitorul tău, căci El a venit să caute și să mântuiască tocmai ce era pierdut (Matei 18, 11; Luc. 19, 10).
A venit să ajute tocmai acelora care nu mai au pe nimeni.
El trece chiar acum pe aici pe unde zaci tu și te poate mântui.
Iată, crede cu tărie lucrul acesta, căci cartea aceasta este tocmai solia Lui către tine. Sub forma aceasta El cercetează ochii și mintea ta, iar inimii tale îi vorbește prin puterea pe care o simți că te mișcă. Și prin Duhul Sfânt care te frământă, punând nădejdea în sufletul tău.
Crede că este lângă tine și vei simți că este.
Vino la El, și vei simți că te învăluie cald cu iubirea și brațele Sale.
Cere-I iertare și vei simți că ți-a dăruit-o.
Dă-I inima ta și vei simți că ți-o primește.
Predă-te lui Hristos cu credință,
rămâi lângă El cu iubire,
slujește-I cu nădejde
și vei simți că ești înfiat de Dumnezeu.
Și că ai pe Dumnezeu care nu te va mai lăsa singur niciodată.
Ce fericiți sunteți voi cei credincioși, voi aveți atât de mult.
Aveți pe Duhul Sfânt Călăuză și ajutor și sfințenie. Până veți ajunge Acasă în brațele Domnului Isus.
Aveți pe pământ și în ceruri ființe iubite care se gândesc la voi,
care vă înconjoară cu rugăciunea lor,
cu mângâierea și cu bucuria Duhului Sfânt.
Și care sunt gata să vă ajute cu dragoste când sunteți la încercări.
Aveți Cuvântul lui Dumnezeu care vă sfătuiește și vă îmbărbătează,
vă mustră și vă învață,
vă mângâie și vă călăuzește,
pentru a vă putea înfățișa curați în ceruri, prin ascultarea de El.
Aveți la Tatăl un Mijlocitor când ați păcătuit, dacă veniți cu lacrimi din nou la iertarea Lui (1 Ioan 2, 1).
Aveți pe Dumnezeu... și atunci toată natura vă este prietenă și binevoitoare.
Aveți pretutindeni pe lume tați, mame, frați, surori, case, masă, odihnă și adăpost...
Fiindcă ați renunțat la toate pentru o clipă, le veți primi pe toate. Și pe totdeauna.
Dar cine n-are pe Hristos, e cea mai nefericită ființă de pe fața pământului.
Acum o văd numai unii, mâine o vor vedea aceasta toți.
O Doamne și Dumnezeul meu,
atâta vreme din viața mea am fost și eu un străin și un suflet singuratic pe pământ.
Îți mulțumesc acum că nu m-ai părăsit în starea aceasta ci ai venit la mine,
aducându-mi odată cu Tine nu numai pacea și bucuria sufletului,
ci și atâția frați și surori, suflete curate și scumpe cu care inima mea se bucură și cu care rugăciunea mea se unește.
Fii binecuvântat Doamne pentru toate aceste comori scumpe pentru care Îți mulțumesc
și pentru binecuvântarea și fericirea cărora mă rog neîncetat.
Amin.