Doamne, I-a zis Toma, nu știm unde Te duci, cum putem să știm calea într-acolo?
Numai acela care are o adevărată știință spune: nu știu. Și numai acel ce are adevărată curăție poate să spună: nu cunosc.
Căci cu cât cunoaște omul mai bine și mai mult, cu atâta își dă și mai bine seama cu cât sunt mai multe lucrurile pe care nu le știe, nici destul de limpede, nici de-ajuns de bine, decât cele ce i se pare că le știe...
Iată omenirea cu toate capetele ei învățate, cu toate mijloacele ei de căutare și cu toate secolele de osteneli - cât a ajuns să știe, să cunoască sigur - să afirme cu certitudine!
În atâtea ramuri ale științei, ale tehnicii, ale medicinei, ale astronomiei, o descoperire care până ieri părea definitivă, a fost așa de repede răsturnată total, de o alta care demonstra chiar contra ei. Ca după scurtă vreme, și aceasta să facă loc alteia.
Atunci care este încheierea?
- Doamne, nu știm!
Căutăm, căutăm... - ni se pare o clipă că am aflat, dar îndată vine ceva nou care ne răstoarnă totul...
- Doamne, nu știm.
Mergem dibuind. Întrezărim o cale de ieșire. Ne bucurăm și o luăm pe ea... Dar îndată un perete de netrecut ne închide orice drum...
- Doamne, nu știm.
Cercetăm de atâta vreme Materia... Dar ce înseamnă oare ceea ce știm cu adevărat despre materie, pe lângă ceea ce nu știm?
Cercetăm de atâta timp Omul... Alcătuirea și rostul lui - până unde am ajuns oare în cercetarea aceasta la cunoașterea sigură?
Cercetăm de atâta timp Viața, Universul, Dimensiunea, Timpul, Cosmosul...
Și ce știm din toate acestea oare, cu adevărat și sigur? Iar din ceea ce știm, ce am ajuns să putem?
Dar să mergem și mai adânc:
Cercetăm de mii de ani Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu...
și Înțelepciunea lucrărilor Lui...
și Tainele Voii Sale...
și Adâncul bogățiilor și întinderea puterii și desăvârșirea atotștiinței și nemărginirea bunătății și strălucirea Slavei și dimensiunile iubirii și măreția gândurilor minunate și necuprinse ale lui Dumnezeu...
- Și oare cât au putut ajunge să cunoască din toate, chiar și cei mai înaintați dintre noi oamenii?
Iată cei care au pătruns până sus, cei care au putut adânci până mai profund toate acestea,
când au ajuns la hotarul puterii lor de pricepere și de cuprindere, privind la nemărginirile pe care le vedeau mai departe de la ei încolo, au strigat, - conștienți abia atunci, - de măreția lui Dumnezeu și de micimea noastră:
- O, adâncul bogăției, înțelepciunii și științei lui Dumnezeu...
De aceea, pentru că noi știm atât de puțin, trebuie să avem milă, înțelegere și îngăduință față de toți semenii noștri care ni se pare că știu și că fac și mai puțin decât noi.
Căci ei cunosc și mai puțin. Sau ni se pare nouă așa.
Și poate că nimeni dintre noi nu poate să se laude cu nimic înaintea lui Dumnezeu - fiindcă nimeni nu este nici fără păcat și nici fără slăbiciuni și nici fără zbârcituri înaintea Luminii Lui, nici unii dintre noi oricine am fi, n-avem voie să fim necruțători, neiertători și neînțelegători față de slăbiciunile deaproapelui nostru.
Ci toți, în legăturile dintre noi, să fim împodobiți cu smerenie și înveșmântați cu dragostea, care este legătura desăvârșirii,
căutând binele
și dorind curăția
și râvnind sfințenia
și iubind frații
și înțelegându-i pe toți oamenii.
Cu noi înșine avem dreptate să fim aspri. Nouă înșine pretinzându-ne mai mult, noi înșine să ne străduim să ajungem înălțimea smereniei, purtându-ne aspru cu noi înșine, dar fiind blânzi cu toți ceilalți,
- după pilda Domnului nostru Isus Hristos.
Căci până la urmă, tot dragostea rămâne singura, eterna și adevărata știință. Și tot calea ei este cea nespus mai bună (1 Cor. 12, 31).
Slavă veșnică Ție Nepătruns Dumnezeu, până la care numai pe calea Dragostei putem ajunge, căci aceasta este Calea pe care Tu ai putut coborî până la noi (Ioan 3, 16).
Te slăvim pe Tine, pentru toate căile Tale și pentru toată Știința Ta nepătrunsă.
Și Te rugăm îngăduie Doamne ca Omenirea aceasta atât de zbuciumată în căutările ei, să ajungă să Te cunoască pe Tine Miezul și Izvorul tuturor - și singura Ta Știință desăvârșită: Dragostea.
Acum când atâta omenire se luptă doar să descopere minunile Tale, - și a ajuns după atâtea osteneli și jertfe încă la atâta de puțin. Fă Doamne să afle cunoașterea și pătrunderea Miezului lor, Dragostea Ta, căci ea este și Înțelepciunea care le-a conceput și Energia din care au ieșit. Și Inteligența care le controlează.
O Doamne, toți oamenii știm așa de puțin, că nu știm nimic.
Singurul nostru merit ar putea fi dragostea de a Te slăvi cu ce știm, cu ce avem, cu ce putem.
Ajută-ne la aceasta Te rugăm.
Amin.
+
Cei de-aceeași meserie se urăsc și se bârfesc
cei cu-aceeași bunătate, se stimează și iubesc.