Doamne, I-a zis Toma, nu ştim unde Te duci, cum putem să ştim calea într-acolo?
Numai acela care are o adevărată ştiinţă spune: nu ştiu. Şi numai acel ce are adevărată curăţie poate să spună: nu cunosc.
Căci cu cât cunoaşte omul mai bine şi mai mult, cu atâta îşi dă şi mai bine seama cu cât sunt mai multe lucrurile pe care nu le ştie, nici destul de limpede, nici de-ajuns de bine, decât cele ce i se pare că le ştie...
Iată omenirea cu toate capetele ei învăţate, cu toate mijloacele ei de căutare şi cu toate secolele de osteneli - cât a ajuns să ştie, să cunoască sigur - să afirme cu certitudine!
În atâtea ramuri ale ştiinţei, ale tehnicii, ale medicinei, ale astronomiei, o descoperire care până ieri părea definitivă, a fost aşa de repede răsturnată total, de o alta care demonstra chiar contra ei. Ca după scurtă vreme, şi aceasta să facă loc alteia.
Atunci care este încheierea?
- Doamne, nu ştim!
Căutăm, căutăm... - ni se pare o clipă că am aflat, dar îndată vine ceva nou care ne răstoarnă totul...
- Doamne, nu ştim.
Mergem dibuind. Întrezărim o cale de ieşire. Ne bucurăm şi o luăm pe ea... Dar îndată un perete de netrecut ne închide orice drum...
- Doamne, nu ştim.
Cercetăm de atâta vreme Materia... Dar ce înseamnă oare ceea ce ştim cu adevărat despre materie, pe lângă ceea ce nu ştim?
Cercetăm de atâta timp Omul... Alcătuirea şi rostul lui - până unde am ajuns oare în cercetarea aceasta la cunoaşterea sigură?
Cercetăm de atâta timp Viaţa, Universul, Dimensiunea, Timpul, Cosmosul...
Şi ce ştim din toate acestea oare, cu adevărat şi sigur? Iar din ceea ce ştim, ce am ajuns să putem?
Dar să mergem şi mai adânc:
Cercetăm de mii de ani Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu...
şi Înţelepciunea lucrărilor Lui...
şi Tainele Voii Sale...
şi Adâncul bogăţiilor şi întinderea puterii şi desăvârşirea atotştiinţei şi nemărginirea bunătăţii şi strălucirea Slavei şi dimensiunile iubirii şi măreţia gândurilor minunate şi necuprinse ale lui Dumnezeu...
- Şi oare cât au putut ajunge să cunoască din toate, chiar şi cei mai înaintaţi dintre noi oamenii?
Iată cei care au pătruns până sus, cei care au putut adânci până mai profund toate acestea,
când au ajuns la hotarul puterii lor de pricepere şi de cuprindere, privind la nemărginirile pe care le vedeau mai departe de la ei încolo, au strigat, - conştienţi abia atunci, - de măreţia lui Dumnezeu şi de micimea noastră:
- O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu...
De aceea, pentru că noi ştim atât de puţin, trebuie să avem milă, înţelegere şi îngăduinţă faţă de toţi semenii noştri care ni se pare că ştiu şi că fac şi mai puţin decât noi.
Căci ei cunosc şi mai puţin. Sau ni se pare nouă aşa.
Şi poate că nimeni dintre noi nu poate să se laude cu nimic înaintea lui Dumnezeu - fiindcă nimeni nu este nici fără păcat şi nici fără slăbiciuni şi nici fără zbârcituri înaintea Luminii Lui, nici unii dintre noi oricine am fi, n-avem voie să fim necruţători, neiertători şi neînţelegători faţă de slăbiciunile deaproapelui nostru.
Ci toţi, în legăturile dintre noi, să fim împodobiţi cu smerenie şi înveşmântaţi cu dragostea, care este legătura desăvârşirii,
căutând binele
şi dorind curăţia
şi râvnind sfinţenia
şi iubind fraţii
şi înţelegându-i pe toţi oamenii.
Cu noi înşine avem dreptate să fim aspri. Nouă înşine pretinzându-ne mai mult, noi înşine să ne străduim să ajungem înălţimea smereniei, purtându-ne aspru cu noi înşine, dar fiind blânzi cu toţi ceilalţi,
- după pilda Domnului nostru Isus Hristos.
Căci până la urmă, tot dragostea rămâne singura, eterna şi adevărata ştiinţă. Şi tot calea ei este cea nespus mai bună (1 Cor. 12, 31).
Slavă veşnică Ţie Nepătruns Dumnezeu, până la care numai pe calea Dragostei putem ajunge, căci aceasta este Calea pe care Tu ai putut coborî până la noi (Ioan 3, 16).
Te slăvim pe Tine, pentru toate căile Tale şi pentru toată Ştiinţa Ta nepătrunsă.
Şi Te rugăm îngăduie Doamne ca Omenirea aceasta atât de zbuciumată în căutările ei, să ajungă să Te cunoască pe Tine Miezul şi Izvorul tuturor - şi singura Ta Ştiinţă desăvârşită: Dragostea.
Acum când atâta omenire se luptă doar să descopere minunile Tale, - şi a ajuns după atâtea osteneli şi jertfe încă la atâta de puţin. Fă Doamne să afle cunoaşterea şi pătrunderea Miezului lor, Dragostea Ta, căci ea este şi Înţelepciunea care le-a conceput şi Energia din care au ieşit. Şi Inteligenţa care le controlează.
O Doamne, toţi oamenii ştim aşa de puţin, că nu ştim nimic.
Singurul nostru merit ar putea fi dragostea de a Te slăvi cu ce ştim, cu ce avem, cu ce putem.
Ajută-ne la aceasta Te rugăm.
Amin.
+
Cei de-aceeaşi meserie se urăsc şi se bârfesc
cei cu-aceeaşi bunătate, se stimează şi iubesc.