Doamne, nu sunt vrednic

Doamne, nu sunt vrednic să-mi înalț spre Tine

ochii ce-au sclipire încă spre ispite,

mâinile ce-au încă urme de rușine,

buzele ce-au încă vorbe nesfințite...

Doamne, nu sunt vrednic să-Ți dezleg cureaua

încălțării Tale când îmi vii în casă,

peste-a Tale glezne albe cum e neaua

lacrimile mele negre urme lasă.

Doamne, nu sunt vrednic de a Ta-ndurare

c-am deschis ispitei inima curată...

- Tu i-ai dat în flăcări inimii iertare

dar ea nu-și mai iartă vina niciodată.

Doamne, nu sunt vrednic nici de-o mângâiere

c-am lăsat în alții lacrimă și rane,

buzele iubirii le-am udat cu fiere

mâinilor blândeții le-am bătut piroane.

Doamne, nu sunt vrednic... dar cu ce-ndurare

mă-nconjori cu flăcări, mă hrănești cu jale

și m-adapi cu lacrimi, pentru clipa-n care

vor culege îngeri, rodul trudei Tale!...

Nașterea din nou este a doua făptură, căci din ceea ce nu eram am fost aduși la ceea ce suntem.

Ceea ce eram mai înainte, am murit, adică omul nostru cel vechi,

și ceea ce devenim, nu eram mai înainte.

Sf. Ioan Gură de Aur

Cei născuți din Duhul se cunosc după roadele Duhului.

Căci cel născut din cineva seamănă cu cel care l-a născut.

Sf. Maxim Mărturisitorul