Doamne, nu sunt vrednic

Doamne, nu sunt vrednic să-mi înalţ spre Tine

ochii ce-au sclipire încă spre ispite,

mâinile ce-au încă urme de ruşine,

buzele ce-au încă vorbe nesfinţite...

Doamne, nu sunt vrednic să-Ţi dezleg cureaua

încălţării Tale când îmi vii în casă,

peste-a Tale glezne albe cum e neaua

lacrimile mele negre urme lasă.

Doamne, nu sunt vrednic de a Ta-ndurare

c-am deschis ispitei inima curată...

- Tu i-ai dat în flăcări inimii iertare

dar ea nu-şi mai iartă vina niciodată.

Doamne, nu sunt vrednic nici de-o mângâiere

c-am lăsat în alţii lacrimă şi rane,

buzele iubirii le-am udat cu fiere

mâinilor blândeţii le-am bătut piroane.

Doamne, nu sunt vrednic... dar cu ce-ndurare

mă-nconjori cu flăcări, mă hrăneşti cu jale

şi m-adapi cu lacrimi, pentru clipa-n care

vor culege îngeri, rodul trudei Tale!...

Naşterea din nou este a doua făptură, căci din ceea ce nu eram am fost aduşi la ceea ce suntem.

Ceea ce eram mai înainte, am murit, adică omul nostru cel vechi,

şi ceea ce devenim, nu eram mai înainte.

Sf. Ioan Gură de Aur

Cei născuţi din Duhul se cunosc după roadele Duhului.

Căci cel născut din cineva seamănă cu cel care l-a născut.

Sf. Maxim Mărturisitorul