Domnul oștirilor
Popa Petru (Săucani) - Strângeți fărâmiturile Vol. 2
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Când s-a dus anul care a trecut și nu mai vine niciodată înapoi, fiecare muncitor își face socotelile, cum a muncit în anul care a trecut. Unii au muncit cu hărnicie și se cunoaște pe ogorul lor și se cunoaște pe cămările lor, și se cunoaște pe podurile caselor lor. Se cunoaște la acei care au muncit cu hărnicie, că nu duc lipsă.
Iar la ceilalți, care au rămas nepăsători sau leneși, la fel se cunoaște; și, când treci pe lângă holda unui om leneș, se vede la fel. Spunea Solomon: „Am luat aminte în inima mea!...” Adică a luat învățătură și acolo, pentru că, dacă nu a fost semănată sămânța cea bună, au crescut buruienile pe locul acela.
Și noi ne uităm înapoi peste ce a trecut.
Primăvara care a trecut ne-a adus multe bucurii! Și vara frumoasă ne-a adus mari binecuvântări! Dar când a venit toamna, ne-a adus mari zdrobiri de inimă la unii dintre noi. Și așa s-a dus anul cel vechi și nu se mai întoarce niciodată înapoi.
În ostășia Dulcelui Iisus în care ne-am înrolat, [am aflat că] în multe locuri din Sfânta Scriptură Domnul Dumnezeu este numit „Dumnezeul Oștirilor”. El este „Împăratul împăraților și Domnul Domnilor.” În Psalmul 2 scrie: „Împărați ai pământului, purtați-vă cu frică, dați cinste Fiului, ca să nu Se mânie și ca să nu pieriți pe calea voastră”.
Într-una din aceste oștiri ale Dumnezeului Celui Preaînalt sunteți și voi chemați. Cât de mult ar trebui să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a chemat și pe noi de acolo, din întunericul de unde am bâjbâit ani și zeci de ani, să vedem o lumină cerească și dumnezeiască, să auzim un cuvânt dulce și scump: „Veniți și voi, căci și pe voi vă iubește!”.
Și pentru noi, și pentru voi S-a născut Prunc Ceresc. Dar ne cheamă Dumnezeu nu la tihnă și la odihnă, deocamdată, ci la muncă, la luptă, la lacrimi. În Oaste, cei care vin, vin să lupte, să muncească și să se jertfească.
Frații mei dragi, când ne uităm în urmă peste anul care a trecut, [vedem că] am avut și noi multe bucurii, dar am avut și multe dureri.
Am avut multe câștiguri, dar am avut și multe pierderi. Dacă cineva ne-ar fi întrebat acum un an: „Știți voi câte bucurii sau câte pierderi veți avea în anul care vine?”, am fi răspuns: „Doamne, nu știm, căci stă în fața noastră și privim la acest an cu un semn mare de întrebare... Căci, Doamne, nu știm ce va fi...”
Și așa, după ce a trecut anul, am văzut toate lucrurile care s-au petrecut. Am văzut așa înălțări și am văzut și așa căderi care ne-au uimit privirea.
În noaptea asta voi ați cântat aici fericiți, dar inima multora a și plâns. Un ochi râde privind voluntariatul Oastei și recruții sufletești care s-au înrolat în anul acesta în ostășia Dulcelui Iisus; dar, pe de altă parte, trebuie să ne aducem aminte că am avut și dezertori. Lucrul acesta poate nu trebuia spus, dar la Oaste așa se întâmplă: unii se recrutează și trebuie recrutați și instruiți; iar alți, fricoși, fug de luptă și dau înapoi; alții cad prizonieri și alții sunt răniți. Și pe urmă rămân cei puțini care biruie.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru că El este în fruntea Oștirilor Sale! Dar ni se umple inimile de durere pentru cei care acum un an erau aici, dar astăzi nu mai sunt printre noi. Ne sunt inimile pline de durere pentru acei care au căzut prizonieri, dar mai mult ne sângeră inima pentru aceia care au dezertat. Pentru că acei care au căzut prizonieri au căzut fără voia lor și noi ne rugăm în toate rugăciunile noastre: „Dumnezeul oștirilor, adă înapoi pe prinșii noștri de război”.
Dar cei care au dezertat au dezertat cu voia lor; și dezertarea se pedepsește aspru.
Pentru cei care au fost răniți mai există putere și har la Dumnezeu ca să vindece rănile și din orice alunecare, și din orice cădere să pornim cu o nouă forță înainte, frații mei. Poate că uneori vă vine câte o lacrimă pe obraz chiar frățiilor voastre, care sunteți aici de față în această seară: „Doamne, nu m-am ținut de cuvânt așa cum Ți-am spus într-o noapte ca și asta, în urmă cu un an... Și totuși Tu, Doamne, nu m-ai lepădat; și în noaptea aceasta, din nou îmi faci parte de acest har și de această stare atât de fericită de a fi lângă Tine și cu frații mei, că vrei, Doamne, să fiu lângă Tine și în Împărăția Ta împreună cu Tine și cu ei...”.
Frații mei dragi, Părintele Iosif spunea: „Nu se poate să nu fie în Oaste și dezertori!” Poate că vă gândiți de multe ori: „Doamne, oare nu cumva sunt și eu?”
Nu, fratele meu și sora mea, nu ești și tu. Chiar dacă uneori ai mai alunecat pe cale. Cel drept, cel neprihănit, de șapte ori cade și se ridică. Nu-i cădere atunci când ai alunecat. Nu-i cădere atunci când ai căzut în brațele lui Dumnezeu plângând. Cădere e atunci când cade cineva în brațele diavolului râzând. Nu-i cădere atunci când ai alunecat, nici atunci când ai fost rănit sau când te scoli cu lacrimi și începi din nou lupta. Căderea ta este atunci când te mulțumești cu starea ta și nu mai lupți, și nu mai crești duhovnicește.
„Nu te bucura de mine, vrăjmașule, că am căzut, căci iar mă voi ridica!”
Faptul că suntem în noaptea aceasta aici este dragostea, îndurarea, mila și bunătatea lui Dumnezeu, care nu s-au schimbat. Frații mei, dacă în noaptea aceasta suntem aici, este o dovadă că El nu S-a schimbat, că El este același.
Noaptea aceasta, când am trecut din anul cel vechi în anul cel nou, este un prilej ca toți să ne înnoim legămintele și să pornim la luptă cu îndrăzneală sfântă.
Noaptea aceasta este o noapte sfântă... Noaptea aceasta, pentru noi, este o sărbătoare mare. Acum 60 de ani, într-o noapte sfântă ca și aceasta, Duhul lui Dumnezeu a inspirat un profet în vremile noastre, un om al Lui pe care l-a trezit în noaptea aceea și care a făcut un legământ cu Dumnezeu să plece la luptă și să scoată din întuneric o țară, o lume, să vadă lumina nașterii din Betleem, să aibă lumina vieții.
În noaptea de Anul Nou 1923, la cinci ani după ce s-a terminat războiul, Părintele Iosif a fost alesul și trimisul lui Dumnezeu în țara noastră. S-a amintit aici un text din Biblie, când îngerul lui Dumnezeu îi spune lui Iosif: „Ia Pruncul și pe Mama Lui... ascunde-i și fugi, și du-i unde poți, în Egipt, căci Irod caută să omoare Pruncul, pe Iisus.”
„Doamne, dar Tu ești Cel care ai grijă și de viermișorii pământului; atunci cum să am eu grijă de Fiul Tău?...”
„Iosife, Eu voi fi cu tine, nu te voi lăsa; du-te numai! Știu lacrimile tale, rugăciunea ta, frica ta, groaza ta. Dar Eu voi fi înaintea Ta și-n urma Ta. Și Irod nu va reuși niciodată să-și împlinească planurile lui, pentru că Eu am nevoie de tine, Iosife. Fiindcă Fiul Meu a luat chipul omului, tu trebuie să ai grijă de El.”
Același lucru ni-l cere Dumnezeu și mie, și ție, fratele meu și sora mea. Dacă ne-a dat Dumnezeu și nouă ceva în grijă, nu putem sta cu mâinile în sân. Și nouă ne-a încredințat Dumnezeu o slujba ca și lui Iosif...
Dar în noaptea Anului Nou 1923, după ce Părintele Iosif și-a făcut rugăciunea și meditația lui zilnică, după ce a trecut miezul nopții, un cârd de oameni beți au trecut pe lângă fereastra lui cântând și urlând, și înjurând Numele lui Dumnezeu. După ce băuseră toată noaptea, ca apoi să-și ureze unii altora „Un An Nou fericit!”. Dar ei nu văd că un an nou i-a găsit tot beți. Aceasta e fericirea lor!
Părintele, când i-a auzit, a zis: „Doamne, cine sunt aceștia? Sunt credincioșii mei, sunt aceia care vin la biserică, sunt aceia pe care i-am botezat, i-am cununat... Aceștia sunt cei care poartă numele de creștini, dar au viață de păgâni...
Doamne, ce-am făcut eu pentru Biserica mea de când sunt pe pământ? Ce am făcut pentru țara și pentru poporul meu?...”
Și a căzut în genunchi și cu lacrimi amare a făcut un legământ înaintea lui Dumnezeu: „Doamne, din noaptea aceasta, vreau să lupt [împreună] cu Tine. Vreau să mă jertfesc în slujba Ta, să scot păcatul din Biserică, din țară și din lume... Doamne, ajută-mă...”.
Și Dumnezeu l-a ajutat! În noaptea aceea a suflat peste inima lui vântul cel puternic și dulce, cel plin de foc și de dragoste al Duhului Sfânt.
„Lucrarea Oastei Domnului este un răsad al Duhului Sfânt, căci ea a ieșit din suflarea și din revărsarea Duhului lui Dumnezeu” - așa scrie el mai târziu.
Pe câmpia Betleemului, ne vorbesc Scripturile că erau trei păstori treji. Dar în câmpia Betleemului sigur că vor fi fost mai mulți păstori, dar care au adormit liniștiți. Și numai celor trei păstori care au fost treji, numai lor le-a vorbit îngerul Domnului, numai ei L-au văzut pe Iisus... Numai ei s-au închinat lui Dumnezeu... Numai ei s-au bucurat, cei care au fost treji.
8.000 de preoți erau în țara noastră pe vremea Părintelui Iosif, dar toți dormeau .Dormeau într-un somn adânc și greu, împreună cu mai-marii lor, cu gândul ca, dimineața, să se ducă la Sfânta Casă a lui Dumnezeu și să facă o slujbă grabnică, rituală, ca apoi să-și umple pungile de la cei care vor veni și vor plăti pentru cununa anului... Atâta îi interesa!
Atunci glasul lui Dumnezeu spune: „Iosife, scoală-te, ai grijă de Iisus! Ai grijă de Pruncul cel Dumnezeiesc! Ți-L dau în grija ta, ca să-L înalți iarăși pe Dumnezeu, căci litera și formele goale Îl omoară pe Pruncul Iisus. Căci din tot ce era frumos odată nu a mai rămas decât forma goală. Obiceiurile goale. Se duc oamenii - cei care spun că sunt botezați - doar la sfintele praznice la Sfânta Casă a lui Dumnezeu. Duc câteva lumânări, sărută câteva icoane... și, cu aceleași buze cu care au sărutat icoana cea sfântă, blestemă și înjură; și scot cuvintele cele mai murdare din gurile lor.
Oare ce va spune sfântul acela pe care l-au sărutat buzele cele murdare, în Ziua Judecății, când se vor întâlni cu Dumnezeu?
„Iosife, ai grijă, ridică-L iarăși pe Iisus! Înalță iarăși Lumina, ca să se aprindă toate luminile, toate candelabrele să strălucească, să vină iarăși viața cum a fost mai înainte. Iosife, te aleg pe tine...”
„Doamne, dar eu sunt un vas umil și slab...”
Moise a spus și el: „Doamne, dar eu sunt gângav, nu mă trimite pe mine.
Trimite pe cine vrei...”.
„Nu te teme, Moise, căci Eu voi fi cu tine și cu gura ta...”
„Iosife, tot Eu voi fi și cu tine, și cu gura ta și te voi ajuta. Harul Meu îți va da puteri îndeajuns!”
Șapte operații, șapte răni primite în luptă.
„Eu te-am pregătit! De aceea ți-am luat măicuța ta când aveai numai 7 ani, ca, prin suferința aceasta și prin lipsa aceasta de mamă, să-L cauți pe Dumnezeu.
De aceea ți-am luat soția ta la vârsta de 22 de ani. Ca, neavând nimic pe pământ, să te legi de Mine, să te legi de Iisus al tău, să-Mi fii tu prietenul și Eu să-ți fiu Însoțitorul și Îndrumătorul tău.
De aceea ți-am luat copilașii și ți i-am adus de pe pământ la Mine, ca tu să fii pribeag și să strigi din loc în loc și din cetate în cetate oamenilor să se întoarcă la Dumnezeu.
Iosife, Eu te-am avut în Planul Meu mai înainte ca tu să fi văzut prima rază a zilei celei dintâi. Iosife, vreau să Mă folosesc de tine!...”
Binecuvântat să fie Dumnezeu! Ce lucrare minunată a putut El să facă prin acest umil vas, prin acest trimis al lui Dumnezeu!
Frații mei și surorile mele, vedeți voi câte bucurii ne dă nouă mereu Dumnezeu? Ne întâlnim cu lacrimi, ne îmbrățișăm cu dor și abia ne putem despărți. Am vrea să nu ne mai despărțim niciodată, pentru că bucuriile noastre sunt din Dumnezeu, sunt din veșnicie. Niște bucurii ca roua dimineții.
De unde sunt bucuriile acestea?
Acest har și această binecuvântare le-a trimis Dumnezeu din cer la Părintele Iosif și de la el a ajuns până la noi, de noi suntem așa de binecuvântați și în noaptea aceasta.
Scumpii mei frați și surori! Pășiți cu curaj înainte, căci Dumnezeul oștirilor este cu noi. Chiar dacă au fost printre noi și dezertori, Dumnezeu nu a lăsat să se simtă. Cât de mult ar trebui să-L iubim noi pe Dumnezeu și să luptăm cu toată puterea noastră, cu forțe noi, să ne strângem rândurile noastre în jurul acelui Comandant Suprem și să ducem mai departe această luptă sfântă pentru slava lui Dumnezeu, pentru înaintarea Evangheliei și pentru ridicarea miilor de suflete care mai zac încă în întuneric și în umbra morții și nu au gustat ce bun e Domnul.
Ar trebui ca niciunii să nu ne mai gândim la ceea ce a fost. Ce a trecut trebuie să fie și îngropat. Dar totuși, să știm, în anul care vine, să ne cunoaștem și vrăjmașul, pentru că numai atunci știm să ne ferim de uneltirile lui; pentru că el vine cu atâtea șoapte, cu atâtea ispite, cu atâtea înșelăciuni pe care cu greu le poți deosebi. Numai Duhul lui Dumnezeu te poate limpezi.
Povesteam în zilele trecute cu fratele Ioane, pe unde lucram, că, după ce ne-am întors de la o adunare, noaptea, ne-am culcat în camera noastră. În cealaltă cameră am auzit pe cineva vorbind cu o voce groasă și ne întrebam: „Oare sora se roagă? Doar ea e în cameră și nu e glasul ei acesta...”. Nu știam ce poate fi...
Dimineața, când ne-am sculat, am întrebat-o pe sora, care era totuși o soră a noastră:
- Soră, dar cine vorbea azi-noapte după ce am venit noi de la adunare și ne-am culcat?...
- Dar, frate, am pus televizorul și m-am uitat la el după ce am venit de la adunare.
- Vai! Televizorul?... Dar se poate, soră?
- Dar, frate, acolo nu-i nimica, doar...
Ascultăm Biblia, citim Biblia și stăm în fața televizorului, privind lumea... Te distrezi și joci... când frații tăi stau în genunchi și cu lacrimi Îl slăvesc pe Dumnezeu, Îl iubesc și Îl adoră, și Îl cheamă. Va veni o clipă când Domnul îi va lua la El pe cei care au plâns și s-au rugat, și L-au iubit pe Dumnezeu.
Dar voi, care vă iubiți televizoarele, voi veți rămâne cu televizoarele voastre și cu lumea voastră.
Am zis de la început: să ne cunoaștem vrăjmașii. Iar vrăjmașii noștri sunt și televizoarele, moda, paharul... Acestea sunt cele ce ne-au făcut frații dezertori. Acei care s-au înșelat că pot fi în ostășia Dulcelui Iisus, dar nu au lăsat aceste lucruri, au ajuns dezertori.
Este o înțelepciune din popor care spune: „Degeaba bagi pisica în sac, că ea tot scoate ghearele”.
Tu vei spune, acoperind păcatul tău: „Nu-i pisică în sac! E mielul în sac...”. Dar păcatul ascuns își va scoate ghearele și se va vedea că mielul nu are gheare, nu scoate gheare, ci e pisica-păcatul. Și tu ai spus că e miel.
S-a spus aici într-o poezie că pe frați îi poți înșela cu vorba, dar n-ai să-L poți înșela pe Dumnezeu.
Oare, Doamne, să nu ajungem cu toții în Împărăția lui Dumnezeu? Iată că suntem acum o mulțime aici, dar Te rugăm, Doamne, nu lăsa să lipsească niciunul de Acolo.
Să nu lase Dumnezeu pașii niciunuia să fie făcuți în zadar.
Dar, dacă totuși careva dintre noi a mai ținut la moda acestei lumi, la mamona și la chipul acestei lumi în anul care a trecut... să știți că e gheara pisicii, gheara păcatului.
Fratele meu și sora mea, multă vreme nu poți merge slujind la doi stăpâni.
Spunea un preot la o biserică în ziua de Anul Nou, când se face o dare de seamă: „Iubiții mei credincioși! În anul acesta am avut 15 înmormântări, am avut 10 cununii și am avut 5 botezuri...”.
Ce lucru de mirare! 5 botezuri și 15 înmormântări? Dar dacă vom merge tot așa, în 15 ani rămân pustii satul acela și casele acelea.
Binecuvântat să fie Dumnezeu că Lucrarea Lui și adunarea Lui nu rămâne pustie. Dacă am avut un dezertor sau doi, apoi a adus Dumnezeu douăzeci sau treizeci de recruți și Domnul le-a dat putere celor care au rămas și vor să rămână statornici, să trăiască viața toată după voia lui Dumnezeu. Dar din noaptea aceasta, din locul acesta, trebuie să nu mai plecăm așa cum am venit. În lumina lui Dumnezeu ne vedem fiecare dintre noi, ne cunoaștem și știm tot cât trebuia să facem în anul care a trecut și câtă pagubă a rămas că nu am fost cum trebuia.
Cea dintâi poruncă este: „Să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot cugetul tău”.
Sora mea și fratele meu! Poți tu să răspunzi la această întrebare și la această poruncă? Poți tu spune: „Da, eu L-am iubit cu toată inima mea, în anul care a trecut, pe Dumnezeul meu !”?
Sau ne vom pleca capul unul câte unul și vom răspunde Domnului Iisus:
„Doamne, eu l-am iubit mai mult pe copilul meu...”.
„Doamne, eu am iubit-o mai mult pe fata mea...”.
„Doamne, eu am iubit mai mult casa mea, eu am iubit serviciul meu...”
De câte ori mă chema Dumnezeu, și eu n-am venit să-L ascult pe El, pentru că a trebuit să-mi îmbrac copilul sau fata să meargă la joc sau la bal. A trebuit să grijesc de vite. A trebuit sa dorm, pentru că eram obosit...
Doamne, ce minciuni aduc oamenii! Unde sunt oare oamenii cei care se lăudau că păzesc prima poruncă, de a-L iubi pe Dumnezeu din toată inima? Căci și aici oamenii își pleacă rușinați capul, la prima poruncă, pentru că nici pe asta nu au păzit-o, căci și la asta au căzut...
Sufletele care L-au iubit pe Dumnezeu din toată inima lor nu au avut niciun idolaș, nu au fost robii nimănui. Ele au fost gata orișicând să răspundă la chemarea Domnului, la rugăciune, la jertfă, la lacrimi, la muncă. Au fost totdeauna prezente.
Eu n-am fost totdeauna prezent la lacrimi. Când au plâns frații mei, eu totdeauna am dormit. Eu n-am fost totdeauna prezent la jertfă. Când frații mei au adus jertfă în fața lui Dumnezeu, eu totdeauna am dormit liniștit în așternutul meu.
Eu n-am fost totdeauna la rugăciune... De-atâtea ori eu am lipsit de la ea. Voi, frații mei care ați fost, cântați acum și bucurați-vă, și dați slavă lui Dumnezeu. Dar rugați-vă și pentru cei care nu au fost, ca să vină și ei.
Dar tu, soră, nu L-ai întristat pe Dumnezeul, Cel care ți-a adus numai bucurii în anul care a trecut?
Când ai întristat pe fratele tău...
Când ai întristat pe sora ta... pe cei care au trebuit să suspine, care au trebuit să plângă din cauza unui cuvânt pe care l-ai scos de pe buzele tale, căci nu trebuia să-l scoți, tu L-ai întristat pe Mântuitorul tău.
Acestea sunt niște lucruri amintite ca să ne cunoaștem vrăjmașii și să ne îndreptăm viața. Doamne, sfințește Tu, buzele care se roagă, pentru ca în noul an să nu mai vorbească niciodată de rău, pentru că toți cei care vor vorbi de rău niciodată nu vor mai ajunge pe pământul cel nou despre care s-a spus aici. Căci pe pământul cel vechi mult sânge s-a vărsat. Acolo pe noul pământ vor ajunge numai buzele curate, numai oamenii cei noi, numai cei care L-au iubit pe Dumnezeu cu toată inima lor și cu tot sufletul lor.
I-a fost lui Dumnezeu milă de tine... Atunci fie-ți milă și ție de fratele tău, de semenul tău. Fie-ți milă de fiecare slab, cum a îngenuncheat samariteanul cel milostiv lângă cel căzut între tâlhari. Numai îngenunchind i-a putut lega rănile.
Ceilalți au trecut mai departe. Ce le păsa lor?... Ei se grăbeau la serviciul lor, la afacerile lor pentru care plecaseră de acasă. Numai samariteanul milostiv a putut să se oprească, a putut să cheltuiască și a putut să-i lege rănile și să-l ducă la o casă de poposire.
„Du-te și fă și tu așa!” i-a spus Domnul Iisus cărturarului care îl ispitea pe Domnul Iisus atunci când a întrebat: „Cine e aproapele meu?” E cel de lângă tine, fratele meu și sora mea!
Un singur verset aș vrea ca să mai citesc, căci am avut de mult un gând să-l citesc și sunt dator cu el. N-am avut niciodată obiceiul să le spun fraților, dar de data aceasta aș vrea. Iertați-mă!...
În Deuteronom se vorbește despre un amestec. Totdeauna când se amestecă lumina cu întunericul nu e ceva bine, nu e ceva clar, căci urmează totdeauna o pagubă, o nenorocire.
Așa a câștigat vrăjmașul de prima dată, amestecând...
Așa a câștigat... El nu a vrut să nu mai avem biserici, să arunce crucile jos, pentru că era prea de tot și nu avea prea mult de câștigat. Ci a vrut să amestece binele cu răul, lumina cu întunericul. Oamenii să o facă și pe una, și pe cealaltă. Să-I slujească și lui Dumnezeu, și lui mamona.
Este scris în Deuteronom, capitolul 22, versetul 5: „Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească și bărbatul să nu se îmbrace în haine femeiești; căci oricine face lucrul acesta este o urâciune înaintea lui Dumnezeu”.
Sunt multe lucruri frumoase pe pământ. Chiar și pe pământ! Când privești la o floare primăvara, Doamne, cât e de frumoasă! Te minunezi de culorile ei, de mirosul ei, dar ea e și curată.
Când privești cerul senin cu stelele, Doamne, ce frumos este! Când privești izvoarele apelor, Doamne, cât de curată este apa lor! Și chiar munții, cât de frumos sânt modelați! Cum e împodobit pământul... Toate sunt atât de frumoase, dacă sunt lăsate așa cum le-a împodobit Dumnezeu!
Când privești un mieluț primăvara, cât e de frumos, cât e de nevinovat... În ochii lui vezi cât e de gingaș și cât e de blând. Dar, vai, pe pământul acesta sunt și lucruri urâte, sunt și lucruri scârboase, sunt lucruri rele, pe care nici nu ai vrea să le privești.
„Femeia să nu poarte haine bărbătești, căci lucrul acesta este o urâciune înaintea lui Dumnezeu!”
În moda lumii, în zilele pe care le trăim astăzi, au apărut și aceste lucruri: fetele se tund ca băieții și se îmbracă cu pantaloni, de nu-i mai deosebești care-i fată și care este băiat. Când îi vezi pe drum sau în tren, sau în autobuz, nu-i mai cunoști.
Băieții, nici ei nu se lasă: poartă părul lung. Lucrul acesta este o urâciune înaintea lui Dumnezeu!
În urmă cu câțiva ani, când a venit o soră de pe la Moldova la noi, am amintit și surioarelor noastre să se poarte și să se îmbrace cuviincios, nu cu haine bărbătești. De atunci și până în noaptea aceasta nu am mai amintit de așa ceva. Atunci, în urmă cu câțiva ani, am spus: „Surorile noastre din Ardeal să ia pildă de la sora Mărioara (din Moldova), pentru că pe acolo surioarele se îmbracă cuviincios, cu baticul pe cap, nu cu capul gol. Și cu rochia frumoasă și smerită, nu cu rochia scurtă sau cu pantaloni...”.
De-atunci a trecut cam mult timp și nu am mai vorbit de așa ceva, pentru că în adunările noastre nu se vorbește despre rochițe sau pantaloni, despre bască, sau despre batic, ci se vorbește despre Iisus. Noi am vorbit numai despre „Iisus, Iisus, Iisus, Iisus...”.
Dar sora aceea zicea: „Bine, dar dacă eu mă uit la televizor, doar nu e nimica rău în asta...”. Și noi vorbim despre Iisus, Iisus, Iisus...
Fratele care bea zice: „Doar ce-i aceea un păhărel?... Doar aceea nu-i mai nimica...”. Și noi vorbim despre Iisus...
Sora care se îmbracă așa, ca lumea, zice: „Dar ce-i aceea, frate, dacă mă îmbrac așa? Nu-i nimica”.
Da! Asta așa-i! Nu-i nimica! Lucrurile acestea dovedesc că nu-i nimica din Hristos în inima și în sufletul acela. Ele dovedesc și arată în afară ceea ce este înăuntru!
Dacă înlăuntrul tău este Hristos, atunci nu va trebui să ți se spună cum trebuie să vorbești, cum să te îmbraci tu... Pentru că îți va spune Hristos.
Dar dacă nu-ți va spune Hristos nimica, atunci înseamnă că nu-i Hristos acolo, înlăuntru, în inima ta; și atunci poți să spui cu gura ta: „Nu-i nimica”. Și atunci poți să te îmbraci cum vrei, poți să umbli cum vrei tu, poți să mergi unde vrei tu, poți să faci ce vrei tu. Căci tocmai aceste lucruri dovedesc că este Hristos lipsă din sufletul și din inima ta.
Am vrea ca, din noaptea aceasta, să plecăm de aici, toți cei ce vor să ajungă în Cer, luptând și împotriva acestui obicei care este moda și chipul lumii, ca să ne debarasăm de el, căci noi trebuie să fim așa cum ne arată și ne cere Chipul lui Hristos.
Iar tu, sora mea, dacă vrei sa fii și mai departe o urâciune printre copiii lui Dumnezeu, în adunarea lui Dumnezeu, te du mai departe așa cum este voia ta, căci nimeni nu poate să te oblige. Ți-a dat Dumnezeu voință liberă.
Priviți-o pe Maica Sfântă din icoană! Ne rușinăm numai când o privim... E oare îmbrăcată în pantaloni?...V-ați putea-o închipui în felul acesta?
Sau altceva: închipuiți-vă că odată, noi, frații, am veni la adunare îmbrăcați în rochii... Ce-ați zice voi, surorilor, despre noi, frații voștri? „Doamne, bolunzit-au frații noștri?...” Și ați striga plângând de ceea ce ați vedea.
Numai voi, surorilor, nu ați bolunzit, de ați umblat așa? De umblați ca să fiți o urâciune înaintea lui Dumnezeu, dar în pas cu moda Satanei?... De ce vă luați după lume? De ce vă luați după moda aceasta drăcească?
Aveți cu ce vă îmbrăca: cu ce s-au îmbrăcat și mamele voastre, și mamele lor. Nu e din cauza frigului îmbrăcarea pantalonilor. Sunt minciuni că e pentru frig; e pentru modă!
De aceea, am vrea ca din noaptea aceasta să plecăm mai hotărâți, mai credincioși și mai statornici. Să lăsăm aceste lucruri urâte, aceste „pisici” ale Satanei: vorbirea de rău, păhărelul, moda, televizorul.
Nu s-au prea spus aceste lucruri până acum așa pe față, fiindcă am zis că în adunare nu se vorbește despre așa ceva. Aici se vorbește despre dragostea lui Dumnezeu, care ne face să fim fericiți.
Dar uneori trebuie să le și arați cu degetul, să le numești pe nume și să le scoți pe ușă afară, dacă omul nu-și dă seama sau nu vrea să-și dea seama cum umblă, cum trăiește, cum face...
„Am adus lumea în adunare!...” - cum spunea cineva odată. Acum lumea nu mai este acolo în lume, ci iat-o aici, în adunare.
Ne bucurăm de atâția tineri în a căror inimă a pus Dumnezeu gândul și dorul după Rai, după Împărăția lui Dumnezeu, după Veșnicie, - dar îi vrem să fie și curați, să fie neîntinați de lumea aceasta.
Așa ne-au învățat pe noi părinții noștri.
Așa ne-au învățat pe noi cei de dinaintea noastră.
Și numai după aceea, când vom fi cu adevărat oameni noi, născuți din nou, atunci vom putea să fim de folos Lucrării lui Dumnezeu și societății în care trăim, să fim de folos Bisericii noastre creștine, să fim de folos neamului nostru. Numai atunci poți fi de folos, când ești un om nou. Până când n-am ajuns în starea aceasta de om nou, nu vom fi de nici un folos nimănui.
Se spunea nu de mult despre cineva: „O, fratele acela mai bine nici nu ar fi venit în adunare niciodată, pentru că ne face numai de rușine și aduce numai ocară Numelui lui Dumnezeu, pe orișiunde se duce, prin felul cum se poartă”.
Să ne ferească Dumnezeu și să ferească El Lucrarea Lui de astfel de ostași, de astfel de luptători, de astfel de suflete, pentru că pe calea lui Dumnezeu se cer suflete credincioase, ascultătoare, curate, iubitoare, pline de milă, pline de bunătate și de roduri bune.
I s-a spus smochinului care de trei ani nu făcea roade, tot: „Vin mereu...”, „Vin mereu...”
Nu știu... inimii noastre, la unii de trei ani, la alții de mai mulți, i se tot spune mereu că Stăpânul vine... În ce stare se găsește pomul vieții noastre la ceasul acestei nopți a Anului Nou, când El vine iarăși să ne cerceteze?
Știm bine că de atâtea ori I-a spus Domnul Iisus despre noi Tatălui Ceresc: „Tatăl Meu, mai lasă-l, că am să Mă ocup de el în chip deosebit...” . Și S-a ocupat Domnul de noi în chip deosebit. Ne-a vorbit cum nu ne mai vorbise nimeni, ne-a făcut să simțim cum nu mai simțisem altădată. Ne-a dus prin unele locuri pe unde n-am mai fost altădată. Ne-am întâlnit cu ființe scumpe cu care nu ne-am mai întâlnit altădată.
Ne-a dat Dumnezeu pe Fiul Său. Ne-a dat Dumnezeu ce a avut mai scump și ce a avut mai drag.
Dacă și după aceasta noi nu o să ne îndreptăm, ca să fim mai buni, ca să aducem roadele acelea de la Galateni: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, credincioșia, - s-ar putea întâmpla să vină securea (că și așa e înfiptă la rădăcina pomilor) și să nu mai fie cine să mijlocească pentru Lot... S-ar putea ca Avraam să-și lase mâinile în jos obosite și îmbătrânite, și slăbite...
S-ar putea ca nici Moise să nu mai țină mâinile tot ridicate în sus...
Și atunci cine va mai mijloci?... Ce va urma după ce mâinile sfinților lui Dumnezeu se vor lăsa în jos?... Că nu au avut pentru cine mijloci...
Iubiții mei, haideți să ne ridicăm inimile spre Dumnezeu, să ne îndreptăm cărările după Cuvântul Său!
Să ne ajute Domnul să putem învăța ceva și în seara aceasta, a Anului Nou, și din noaptea aceasta, a Anului Nou, ca să nu intrăm, ca să nu pășim tot oameni vechi, ca să înceapă să trăiască și să rodească omul cel nou și în noi, în fiecare dintre noi. Amin.
Slăvit să fie Domnul!