Foto Traian Dorz

Dragostea și ura

Traian Dorz - Calea Bunului Urmaș

1 - Dragostea și ura, când sunt mari și adevărate, sunt amândouă sincere și nu pot fi ascunse inimilor,
iar ele îi răspund una alteia la fel.
Ochii sunt atunci numai o fereastră prin care inimile se privesc și își răspund.
De aceea ochii nu pot minți ca buzele.
2 - Arta adevărată nu este numai aceea ce se arată ochilor, - deși este și asta.
Nu este numai adevărul sau bunătatea
sau frumusețea, sau iubirea,
- ci sunt toate acestea, împletite prin fiecare manifestare a ființei și a expresiilor ei.
Căci tot ceea ce este viu și învietor, este plăcut, frumos și apropiat.
Iar ceea ce este așa, este neapărat necesar fiecărei ființe, căci aceasta îi întreține viața.
Aceasta este adevărata Artă.
3 - Izvorului îi este tot atât de necesar să curgă, - după cum îi este necesar omului să bea din el.
Sufletului însuși, îi este neapărat necesar să fie bun, după cum și alții au nevoie de bunătatea sa.
Răutatea omului rău este o crimă în primul rând împotriva lui însuși.
4 - Când într-un suflet credincios trăiește puternic Hristos,
atunci din adâncul lui va izvorî apa vie a binefacerilor neîntrerupte și puternice.
Harul lui Dumnezeu care îi umple viața sa, este de o așa tărie încât nu mai poate fi reținut să nu se reverse, în orice lucru și cuvânt bun, spre alții.
Trebuie să țâșnească, fiindcă nu poate altfel, căci Duhul Sfânt este totdeauna viu și lucrător.
5 - Omul Duhului Sfânt vorbește nu pentru că nu poate să tacă
și nu doar pentru a spune orice,
ci pentru că are neapărat ceva sfânt de spus.
Pentru că are de adus o solie sfântă,
are de mărturisit un adevăr ceresc.
Are în el ceva ca un fulger sau ca un trăsnet.
Așa este plinătatea Duhului.
6 - După ce a spus exact ce trebuia și exact cât trebuia - atunci el tace.
Tace, lăsând să lucreze mai departe adevărul grăit.
Să vorbească solia spusă
și să lumineze fulgerul arătat.
Căci numai cine știe să vorbească ce trebuie și cum trebuie , acela știe să și tacă apoi, la timp.
7 - Omul Duhului Sfânt nu scrie numai pentru că nu-i în stare să lucreze altceva, ci scrie numai atunci și numai aceea, ce simte că nu poate să nu scrie. Fiindcă este mânat și împins de puterea Duhului Sfânt din el.
Simte că i-ar plesni inima, dacă n-ar spune ce i s-a dat să spună.
Că l-ar apăsa un munte, dacă n-ar da afară ceea ce clocotește în adâncul ei, ceea ce arde și se umflă acolo. Aceasta este inspirația adevărată.
Acela nu tace, - pentru că nu poate să tacă, chiar dacă ar trebui să înghețe de frig. Sau să moară de foame.
8 - Omul Duhului Sfânt nu va face binele pentru ca să i se facă înapoi întocmai,
cum nici izvorul nu-și revarsă apa, pentru ca să i se mai aducă înapoi,
nici măcar pentru ca cei ce-o beau să-i mulțumească în vreun fel.
9 - Omul bun, va fi bun nu de ochii oamenilor,
ci și în mijlocul nopții sau a pădurii singuratice, el va fi tot ca în mijlocul privirilor mulțimii.
Și în gândurile lui tainice și în odăița lui ascunsă el va fi tot ca în biserică sau în adunarea sa.
Așa este omul bun. Nu poate fi altfel.
10 - Omul Duhului Sfânt, va trăi în lumină, va umbla în curăție, va lucra în sfințenie și va împărți cu dreptate, căci nu poate să lucreze decât astfel.
Totul fiind luminat, totul va fi luminos.
Totul fiind descoperit, el nu are nimic de ascuns.
Râul care curge prin el din Hristos, fiind viu, vie este și apa pe care el o dă altora.
Și viața se simte în tot ce se revarsă din inima lui.
Astfel, lucrurile lui nu sunt numai vorbe și numai artă, numai idei și numai imagini, sau sunete plăcute ochilor, urechilor sau minții omenești,
- ci sunt fior și putere...
hrană inimii și înviorare duhului,
adică viață!
Viață care crește și înnoiește viața și în alții, creând mereu creatori.
Așa este și așa trebuie să fie, un om al Duhului Sfânt.
11 - Trăirea omului duhovnicesc nu se uzează prin întrebuințarea ei continuă, nu-și pierde valoarea ei în timp,
nici nu-și scade puterea, dacă iau mereu-mereu din ea tot mai mulți și tot mai mult.
Cum nu scade un râu puternic, care satură toate gropile, toate vasele și toată setea și trebuințele cetățenilor pe unde trece, fără să-i scadă niciodată nici albia, nici limpezimea, nici puterea din cauza aceasta.
Așa râuri creează Hristos, Fluviul Unic și Veșnic al Vieții.
Și așa sunt și râurile create de Fluviu prin Duhul Sfânt.
Așa sunt sufletele prin care curge și Se varsă în lume Hristos.
12 - ... O, voi râuri prin care Se varsă Hristos spre oameni, fiți cu mare băgare de seamă și grijă: puneți o bună stavilă totdeauna și la timp, apelor lumești, firești și drăcești (Iacov 3, 15).
Căci numai o mică șuviță de fire veche și dorință păcătoasă, dacă se va strecura în apa curată a râvnei voastre pentru Hristos, aceasta vă poate strica și otrăvi, până la urmă totul.
13 - Numai un singur ban furat, vă poate nimici o mulțime de bani câștigați cu dreptate.
Numai un singur defect primit în inimă, vă poate nimici râul de calitate bună.
Numai un singur păcat al desfrânării, poate nimici o viață întreagă de curăție și de înfrânare,
numai o singură neascultare, poate nimici o slujbă îndelungată cu nenumărate jertfe și osteneli.
Și numai o învățătură rătăcită vă poate pierde tot adevărul drept.
Căci păcatul este un lucru îngrozitor de puternic, de spurcat și de otrăvitor.
14 - Ați auzit că s-a spus: fiecare lucru are un duh. Și fiecare trimis are un duh.
Dincolo de scris sau de cuvânt,
dincolo de lucrare sau de om,
- există un duh,
și acesta este cel ce face tot ce se face.
Omul e numai unealta.
15 - Există oștiri de duhuri rele.
Și oștiri de duhuri bune.
Duhuri în slujba lui Dumnezeu,
sau duhuri în slujba diavolului,
lucrând ori pentru mântuirea oamenilor, ori pentru pierzarea lor.
Pentru adevăr sau pentru minciună.
Pentru bine sau pentru rău.
Și fiecare dintre noi, ajunge rob al unui duh, în slujba căruia se lasă.
Și în măsura în care se lasă prin voința sa proprie stăpânit de el,
- se face părtaș lucrării acelui duh.
16 - Nimeni nu poate spune: Hristos este Domnul, decât dacă este stăpânit de Duhul Sfânt (1 Cor. 12, 3).
Și cu cât se predă mai deplin în stăpânirea Sfântului Duh, cu atâta omul spune mai mult și mai frumos, mai convins și mai puternic, că Isus Hristos este Domnul.
17 - Nimeni nu poate să spună: Isus este anatema:
sau este rău, - și nu este iad;
sau: nu este Dumnezeu, sau nu a fost Hristos,
- decât prin duhul cel rău.
Și cu cât cineva va fi robit mai mult de duhul rău, cu atât mai mult sărmanul om, va zice și va face mai mult răul acesta.
18 - Voi toți cei care vreți să aflați adevărul despre un duh, priviți roadele care rămân acolo unde lucrează el.
Priviți sub frunzele holdelor frumoase spuse de om,
priviți sub poleiala înfățișării de afară a omului,
și veți vedea mereu roadele duhului său.
De sub masca văzută, priviți ca să vedeți fața adevărată a omului și atunci veți cunoaște deslușit, dacă trebuie să primiți sau să respingeți duhul care vine prin acel om.
19 - Semnul că este dat cuiva Duhul Sfânt, este acesta: dacă Isus este proslăvit prin el.
Până cineva nu proslăvește și până nu înalță pe Hristos prin cuvântul și faptele sale - el nu poate să aibă Duhul Sfânt.
20 - Cine are Duhul Sfânt, acela nu face altceva decât proslăvește pe Isus,
nu numai prin cuvintele lui sau prin scrisul său
nu numai prin cântările și prin rugăciunile sale
- ci mai ales prin viața zilnică și faptele sale zilnice smerite și adânci, făcând ca Lucrarea Domnului să crească și în număr și în unitate și în binefaceri, acolo unde lucrează el.
O, Duhule Sfinte ajută-ne la aceasta.
Amin.
Articol 17 din 47
Folosește săgețile ← → pentru navigare