Dragostea şi ura
Traian Dorz - Calea Bunului Urmaș
1 - Dragostea şi ura, când sunt mari şi adevărate, sunt amândouă sincere şi nu pot fi ascunse inimilor,
iar ele îi răspund una alteia la fel.
Ochii sunt atunci numai o fereastră prin care inimile se privesc şi îşi răspund.
De aceea ochii nu pot minţi ca buzele.
2 - Arta adevărată nu este numai aceea ce se arată ochilor, - deşi este şi asta.
Nu este numai adevărul sau bunătatea
sau frumuseţea, sau iubirea,
- ci sunt toate acestea, împletite prin fiecare manifestare a fiinţei şi a expresiilor ei.
Căci tot ceea ce este viu şi învietor, este plăcut, frumos şi apropiat.
Iar ceea ce este aşa, este neapărat necesar fiecărei fiinţe, căci aceasta îi întreţine viaţa.
Aceasta este adevărata Artă.
3 - Izvorului îi este tot atât de necesar să curgă, - după cum îi este necesar omului să bea din el.
Sufletului însuşi, îi este neapărat necesar să fie bun, după cum şi alţii au nevoie de bunătatea sa.
Răutatea omului rău este o crimă în primul rând împotriva lui însuşi.
4 - Când într-un suflet credincios trăieşte puternic Hristos,
atunci din adâncul lui va izvorî apa vie a binefacerilor neîntrerupte şi puternice.
Harul lui Dumnezeu care îi umple viaţa sa, este de o aşa tărie încât nu mai poate fi reţinut să nu se reverse, în orice lucru şi cuvânt bun, spre alţii.
Trebuie să ţâşnească, fiindcă nu poate altfel, căci Duhul Sfânt este totdeauna viu şi lucrător.
5 - Omul Duhului Sfânt vorbeşte nu pentru că nu poate să tacă
şi nu doar pentru a spune orice,
ci pentru că are neapărat ceva sfânt de spus.
Pentru că are de adus o solie sfântă,
are de mărturisit un adevăr ceresc.
Are în el ceva ca un fulger sau ca un trăsnet.
Aşa este plinătatea Duhului.
6 - După ce a spus exact ce trebuia şi exact cât trebuia - atunci el tace.
Tace, lăsând să lucreze mai departe adevărul grăit.
Să vorbească solia spusă
şi să lumineze fulgerul arătat.
Căci numai cine ştie să vorbească ce trebuie şi cum trebuie , acela ştie să şi tacă apoi, la timp.
7 - Omul Duhului Sfânt nu scrie numai pentru că nu-i în stare să lucreze altceva, ci scrie numai atunci şi numai aceea, ce simte că nu poate să nu scrie. Fiindcă este mânat şi împins de puterea Duhului Sfânt din el.
Simte că i-ar plesni inima, dacă n-ar spune ce i s-a dat să spună.
Că l-ar apăsa un munte, dacă n-ar da afară ceea ce clocoteşte în adâncul ei, ceea ce arde şi se umflă acolo. Aceasta este inspiraţia adevărată.
Acela nu tace, - pentru că nu poate să tacă, chiar dacă ar trebui să îngheţe de frig. Sau să moară de foame.
8 - Omul Duhului Sfânt nu va face binele pentru ca să i se facă înapoi întocmai,
cum nici izvorul nu-şi revarsă apa, pentru ca să i se mai aducă înapoi,
nici măcar pentru ca cei ce-o beau să-i mulţumească în vreun fel.
9 - Omul bun, va fi bun nu de ochii oamenilor,
ci şi în mijlocul nopţii sau a pădurii singuratice, el va fi tot ca în mijlocul privirilor mulţimii.
Şi în gândurile lui tainice şi în odăiţa lui ascunsă el va fi tot ca în biserică sau în adunarea sa.
Aşa este omul bun. Nu poate fi altfel.
10 - Omul Duhului Sfânt, va trăi în lumină, va umbla în curăţie, va lucra în sfinţenie şi va împărţi cu dreptate, căci nu poate să lucreze decât astfel.
Totul fiind luminat, totul va fi luminos.
Totul fiind descoperit, el nu are nimic de ascuns.
Râul care curge prin el din Hristos, fiind viu, vie este şi apa pe care el o dă altora.
Şi viaţa se simte în tot ce se revarsă din inima lui.
Astfel, lucrurile lui nu sunt numai vorbe şi numai artă, numai idei şi numai imagini, sau sunete plăcute ochilor, urechilor sau minţii omeneşti,
- ci sunt fior şi putere...
hrană inimii şi înviorare duhului,
adică viaţă!
Viaţă care creşte şi înnoieşte viaţa şi în alţii, creând mereu creatori.
Aşa este şi aşa trebuie să fie, un om al Duhului Sfânt.
11 - Trăirea omului duhovnicesc nu se uzează prin întrebuinţarea ei continuă, nu-şi pierde valoarea ei în timp,
nici nu-şi scade puterea, dacă iau mereu-mereu din ea tot mai mulţi şi tot mai mult.
Cum nu scade un râu puternic, care satură toate gropile, toate vasele şi toată setea şi trebuinţele cetăţenilor pe unde trece, fără să-i scadă niciodată nici albia, nici limpezimea, nici puterea din cauza aceasta.
Aşa râuri creează Hristos, Fluviul Unic şi Veşnic al Vieţii.
Şi aşa sunt şi râurile create de Fluviu prin Duhul Sfânt.
Aşa sunt sufletele prin care curge şi Se varsă în lume Hristos.
12 - ... O, voi râuri prin care Se varsă Hristos spre oameni, fiţi cu mare băgare de seamă şi grijă: puneţi o bună stavilă totdeauna şi la timp, apelor lumeşti, fireşti şi drăceşti (Iacov 3, 15).
Căci numai o mică şuviţă de fire veche şi dorinţă păcătoasă, dacă se va strecura în apa curată a râvnei voastre pentru Hristos, aceasta vă poate strica şi otrăvi, până la urmă totul.
13 - Numai un singur ban furat, vă poate nimici o mulţime de bani câştigaţi cu dreptate.
Numai un singur defect primit în inimă, vă poate nimici râul de calitate bună.
Numai un singur păcat al desfrânării, poate nimici o viaţă întreagă de curăţie şi de înfrânare,
numai o singură neascultare, poate nimici o slujbă îndelungată cu nenumărate jertfe şi osteneli.
Şi numai o învăţătură rătăcită vă poate pierde tot adevărul drept.
Căci păcatul este un lucru îngrozitor de puternic, de spurcat şi de otrăvitor.
14 - Aţi auzit că s-a spus: fiecare lucru are un duh. Şi fiecare trimis are un duh.
Dincolo de scris sau de cuvânt,
dincolo de lucrare sau de om,
- există un duh,
şi acesta este cel ce face tot ce se face.
Omul e numai unealta.
15 - Există oştiri de duhuri rele.
Şi oştiri de duhuri bune.
Duhuri în slujba lui Dumnezeu,
sau duhuri în slujba diavolului,
lucrând ori pentru mântuirea oamenilor, ori pentru pierzarea lor.
Pentru adevăr sau pentru minciună.
Pentru bine sau pentru rău.
Şi fiecare dintre noi, ajunge rob al unui duh, în slujba căruia se lasă.
Şi în măsura în care se lasă prin voinţa sa proprie stăpânit de el,
- se face părtaş lucrării acelui duh.
16 - Nimeni nu poate spune: Hristos este Domnul, decât dacă este stăpânit de Duhul Sfânt (1 Cor. 12, 3).
Şi cu cât se predă mai deplin în stăpânirea Sfântului Duh, cu atâta omul spune mai mult şi mai frumos, mai convins şi mai puternic, că Isus Hristos este Domnul.
17 - Nimeni nu poate să spună: Isus este anatema:
sau este rău, - şi nu este iad;
sau: nu este Dumnezeu, sau nu a fost Hristos,
- decât prin duhul cel rău.
Şi cu cât cineva va fi robit mai mult de duhul rău, cu atât mai mult sărmanul om, va zice şi va face mai mult răul acesta.
18 - Voi toţi cei care vreţi să aflaţi adevărul despre un duh, priviţi roadele care rămân acolo unde lucrează el.
Priviţi sub frunzele holdelor frumoase spuse de om,
priviţi sub poleiala înfăţişării de afară a omului,
şi veţi vedea mereu roadele duhului său.
De sub masca văzută, priviţi ca să vedeţi faţa adevărată a omului şi atunci veţi cunoaşte desluşit, dacă trebuie să primiţi sau să respingeţi duhul care vine prin acel om.
19 - Semnul că este dat cuiva Duhul Sfânt, este acesta: dacă Isus este proslăvit prin el.
Până cineva nu proslăveşte şi până nu înalţă pe Hristos prin cuvântul şi faptele sale - el nu poate să aibă Duhul Sfânt.
20 - Cine are Duhul Sfânt, acela nu face altceva decât proslăveşte pe Isus,
nu numai prin cuvintele lui sau prin scrisul său
nu numai prin cântările şi prin rugăciunile sale
- ci mai ales prin viaţa zilnică şi faptele sale zilnice smerite şi adânci, făcând ca Lucrarea Domnului să crească şi în număr şi în unitate şi în binefaceri, acolo unde lucrează el.
O, Duhule Sfinte ajută-ne la aceasta.
Amin.