Şi i-a zis: Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului (care, tălmăcit, înseamnă: Trimis). El s-a dus, s-a spălat, şi s-a întors văzând bine.
Ascultarea poruncii, este şi verificarea credinţei:
- Nu porneşte la drum acela care nu crede că va ajunge,
şi nu se osteneşte să semene şi să plivească răbdător acela care nu are nici o nădejde să culeagă.
Orbul n-a primit decât o poruncă: du-te de te spală,
şi nici măcar n-a fost însoţită de făgăduinţa vindecării, ascultarea de această poruncă.
Şi totuşi el a pornit, fiindcă a avut credinţă în Acela care i-a spus: du-te.
Asta este credinţa.
Mântuitorul i-a spus orbului să meargă până la Scăldătoarea Siloamului. Iar orbul n-a întrebat pe Domnul: de ce tocmai până acolo?
Dumnezeu Îşi are planurile Sale şi gândurile Sale, cu fiecare suflet, pe care vrea să-l mântuiască! Cine vrea să fie mântuit, acela trebuie să facă întocmai cum îi spune Hristos.
Nu altfel.
Trebuie să meargă până unde îi spune Domnul, nu mai puţin,
şi să pornească atunci, când îi spune El, nu mai târziu,
şi să se ducă acolo unde îl trimite El, nu în altă parte.
Şi chiar dacă omului i s-ar părea că există o altă cale şi un alt loc mai potrivit.
Chiar dacă mii de predicatori şi promisiuni l-ar chema în altă parte.
Credinţa ascultă întocmai cum a primit.
Ascultă chiar şi atunci când nu poate să înţeleagă de ce i se cere atât.
De ce trebuie să fie trimisă tocmai acolo.
Şi de ce trebuie să fie supusă tocmai aşa.
Credinţa adevărată şi sinceră, ascultă întocmai de Cuvântul Domnului şi ascultă mai ales cu atât mai mult, tocmai atunci când nu poate înţelege, de ce i se cere aşa!
Dar sunt anumite locuri unde în această Apă este scăldătoarea,
locuri unde Apa aceasta se împarte egal şi potrivit şi îndeajuns pentru toţi şi peste toţi,
locuri unde toţi cei care au nevoie să se spele, pot afla loc potrivit, pot afla apă potrivită şi pe măsura trebuinţei lor, potrivit nevoilor fiecăruia.
Hristos trimite pe fiecare acolo.
Hristos, acolo te trimite şi pe tine.
Iar tu trebuie să mergi la adunare, la biserică, la ascultarea Cuvântului Său, pentru ca să te speli, nu pentru ca să te murdăreşti şi mai tare.
Trebuie să mergi ca să asculţi şi să ţii întocmai învăţătura de acolo, de la adunarea şi biserica ta.
Trebuie să mergi la auzirea Cuvântului lui Dumnezeu acolo, pentru a te face mai bun, nu ca să te faci mai rău (1 Cor. 11, 17).
Domnul Isus îţi porunceşte să mergi acolo, ca să te speli. Ia deci fiecare strop de apă, fiecare cuvânt, ca şi cum ar fi anume pentru tine. Şi lasă-l să te spele de orice întinăciune şi de orice erezie, fiindcă numai dacă faci aşa, ai să te întorci văzând bine.
Chiar şi cuvântul care nu ţi-ar fi adresat ţie, ia-l pentru tine...
Nu face ca alţii, care resping şi aruncă de la ei chiar şi cuvântul care le este adresat numai lor. Aceştia fiindcă nu se lasă spălaţi, rămân veşnic negri şi murdari, ca roata morii care deşi veşnic stă tot sub revărsarea apei, tot neagră rămâne veşnic. Pe aceasta numai focul o mai schimbă.
Aşa va fi şi cu cei ce merg la auzirea Evangheliei, dar n-o primesc.
Primeşte învăţătura, îndreptarea şi mustrarea fraţilor şi bisericii.
Fii smerit şi fii cu toată ascultarea de învăţătura cea bună,
spală-te cu toată apa de la scăldătoarea Evangheliei, ca să ţi se ducă toată murdăria minţii şi a inimii tale, a trecutului şi a prezentului tău.
Când te întorci înapoi, să nu mai fii tot aşa cum te-ai dus. Să fii fără tină şi fără orbie.
Spală-ţi mai ales ochii, căci numai cine are ochii curaţi, acela vede desluşit.
Numai cine are ochii curaţi vede bine şi nu rău,
acela vede adevărul,
acela vede Împărăţia lui Dumnezeu
şi acela vede cu iubire şi cu limpezime Calea. Şi o ţine.
Nu-ţi spăla numai mâinile, ca Pilat, găsind totdeauna argumente, spre a te dezvinovăţi, sau spre a te îndreptăţi, în loc să te îndrepţi cu fapta şi să te osândeşti cu vorba.
Nici nu-ţi spăla numai picioarele, cum fac destui alţii, ci spală-ţi inima.
Nici nu-ţi spăla numai faţa, cum fac fariseii, care umblă mereu să arate oamenilor că sunt neprihăniţi, că sunt plini de dragoste, chiar şi atunci când sunt nişte dezbinaţi şi nişte îngrăşaţi şi nesupuşi, ambiţioşi şi egoişti.
Ci apleacă-ţi ochii. Adică ferestrele sufletului tău, prin care se uită alţii la tine şi tu la alţii.
Ca să te poţi vedea vinovat şi orb pe tine.
Ca să poţi vedea curat pe Dumnezeu
şi frumos pe de aproapele tău.
Adică să umbli cu fapta în învăţătura lui Hristos şi cu ascultarea în dragostea Lucrării Sale.
Doamne Isuse, Binefăcătorul Unic şi Adevărat,
Te rog unge-mi şi mie mereu ochii sufletului cu mila şi înţelepciunea Ta
şi spală-mi-i mereu cu învăţătura Ta şi cu mustrările Tale,
spre a putea vedea şi umbla mereu smerit pe drumul cel bun şi pe urmele Tale cele sfinte, împreună cu toţi ai Tăi, şi în mijlocul lor.
Nu lăsa ceaţa trufiei peste inima mea,
nici acoperitoarea făţărniciei peste ochii mei,
pentru ca nu cumva orbit de acestea, să cad în ispita celui rău.
Ci urmând cu ascultare totdeauna îndrumarea Ta,
prin Cuvântul Tău şi prin fraţii mei,
să mă mântuiesc ascultând de Tine şi de ei.
Amin.