Duhul rău și oamenii lui Dumnezeu

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Ne bucurăm din toată inima și din tot sufletul nostru și pentru ziua de astăzi. Ceea ce nu mă bucură pe mine personal este timpul extraordinar de limitat, dar vom încerca, cu ajutorul lui Dumnezeu, să luăm tot ce-i mai important, în cele câteva minute, pentru noi, pentru toți.

Întrebarea care se pune înainte de a încheia această adunare acum - și să ne-o punem fiecare dintre noi - este: Cum ne întoarcem acasă? Cum ne ducem la ai noștri?

Pentru că, pe undeva, sunt mulți de aici pe care îi așteaptă dureri acasă, necazuri, că numai ei știu cum au ajuns până aici. Și poate că, pe undeva, vom fi întrebați: Cine a fost acolo? Cum a fost acolo? Cu ce v-ați înnoit?

Ai noștri vor vedea pe fețele noastre, pe chipurile noastre dacă adunarea din Liebling a reușit să schimbe ceva în noi. Să ne ierte Dumnezeu că la atâtea adunări și în fața atâtor altare am mers, dar tot goi ne-am întors... Și ne mirăm pentru durerile și necazurile, și discordiile din familie și dintre noi... E pentru că noi venim în fața belșugului de har și mergem plini de sărăcie înapoi, nu ducem înapoi nimic cu noi.

Priviți cum șarpele Satan nu intră numai în bordei, ci se duce și lângă împărat, și lângă domnitor... Oriunde el este... Și după zăbrele uneltele lui sunt prezente.

Sfântul Apostol Pavel spunea așa de minunat: „Căci n-avem de luptat împotriva stăpânirilor acestui veac... N-avem de luptat împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva duhurilor rele care sunt în locurile cerești”... Sunt milioane și în jurul cortului nostru și alte milioane pe lângă scaune, care ne fac să dormim și să nu fim atenți...

Am să folosesc numai trei exemple din Vechiul Testament.

Doi oameni stăteau sub un copac și pe obrajii lor erau lacrimi. Dar totuși se mângâiau că aveau doi copii. Se duceau amândoi ținându-se de mână, de lângă părinți, și veneau împreună lângă părinți.

Dar într-o zi, Cain se apropie de Abel:

- Ieri am adus jertfă amândoi și aș vrea din nou să aducem jertfă..

Abel îl privea parcă uimit... Niciodată nu i-a propus lucrul acesta Cain...

- Vreau să aducem din nou jertfă!...

Și pe când se pregăteau să plece, Eva îl întreabă pe Cain:

- Dar ce-i aceea ce-ai pus la brâu, Cain?

- Este o unealtă de care mă folosesc în munca de fiecare zi. Ea este nelipsită de lângă mine...

- Și totuși, parcă mă cutremur, zice Eva. Nu pot uita ochii șarpelui hain care, sub masca smereniei, m-a tulburat, m-a scos din Rai și de atunci orice lucru mi se pare suspect... Cain...

- Fii liniștită, mamă...

Și au ridicat altarele amândoi și au adus jertfe...

Fumul lui Cain, plin de duhuri rele, s-a împrăștiat pe pământ și a pătruns înăuntru.

Dar ca o lumânare s-a ridicat fumul lui Abel... Și Abel, cu lacrimi în ochi, a vrut să se întoarcă spre fratele său, să-l îmbrățișeze plin de bucurie... Dar n-a mai apucat, căci o lovitură ca de trăsnet a venit din spatele lui... A căzut cu fața în sus și cu lacrimi în ochi...

- Aceasta să fie moartea? S-a spus că cel ce va păcătui va muri... Dar eu ce am păcătuit, Doamne?...

Deasupra lui Abel stăteau niște mâini pline de sânge și o față hidoasă care-l privea îngrozită...

- Tu ești moartea, Caine?... Spune-le... Spune-le părinților că și ultima jertfă pentru Cer a fost curată...

Și a murit Abel. Uitați-vă la Adam și la Eva, care se întreabă îngroziți:

- Cum? Noi am știut că unde este șarpele este prezența celui rău... Dar nu numai unde este șarpele este prezența celui rău. Dracul are costume și măști cu milioanele.

Și din clipa aceea Adam și Eva au rămas îndurerați pe totdeauna: un copil, Abel, mort, și celălalt prigonit și fugit pentru totdeauna...

A venit potopul... Corabia lui Noe s-a oprit pe muntele Ararat. Ies opt suflete din ea în sunet de bucurie, sub cerul limpede și senin.

Noe bea un pahar de vin, se amețește, că nu era obișnuit, și se dezbracă... Și unul dintre copii începe să râdă; ba, se duce și la ceilalți. Sem și Iafet, acoperindu-și fața, se duc îndărăt, să nu-și vadă părintele gol, și-l acoperă pe Noe. Parcă-l auzim pe Noe spunând: „Doamne, eu mi-am închipuit că nu numai pe om îl distrugi cu potopul... ci apele vor îneca și duhul rău... Și iată că oamenii nu mai sunt - dar duhul rău tot este”...

Veniți să ne oprim, din această incursiune, în Sodoma și în Gomora. Patru Persoane ies, dar una rămâne în urmă, la marginea cetății, pentru că-i era legată inima de toate averile...

Cele trei se duc mai departe în sus:

- Veniți pe Stâncă! Sus pe munte, acolo-i scăparea. Așa le glăsuiau îngerii și-i îndemnau să-și scape viața.

- Nu mai pot, zise Lot. Te rog, îngăduie-mă o clipă numai...

- Vino Sus!... Nu te opri. Căci de sus, când cobori în jos, ajungi în mijlocul fărădelegilor... Vino cât mai sus, pe munte sus! strigă îngerul.

- Nu mai pot! Rogu-te, îngăduie-mă și lasă-mă să intru în peșteră, se ruga Lot.

- Ah, Lot! parcă voia să spună îngerul. Lot, îți va fi fatală peștera. Sus pe stâncă, Lot, căci acolo Ochiul lui Dumnezeu te va păzi...

Dar diavolul și duhurile lui caută ascunzișurile și întunericul... Lot nu a ascultat și a intrat în peșteră...

Ah... când Lot iese din peșteră și vede ce operă scârboasă a făcut prin diavolul și vin, s-a prins din nou de frunte și a zis:

- Doamne, o dată cu Sodoma și Gomora, am crezut că și răul a pierit... Dar el e și aici prezent...

Și-acolo!... Frate și soră! E prezent răul în casa ta, unde soțul ți-a spus din dragoste curată: „nesilit de nimeni...”. Obrazul umflat și tribunalele divorțurilor sunt opera celui rău, a duhurilor rele...

Că ai purtat nouă luni de zile un copil în pântece și azi îi e rușine să-ți dea „Bună ziua!” e tot opera celui rău!...

Suplețe și pantaloni evazați.. Iată duhul rău!

Voi, cei care azi vă bucurați de Biserică și de credința adevărată. vine șoapta că nu aici e adevărul... Și sub această formă se ascunde șarpele cel veninos.

Chiar dacă zi și noapte am sta în genunchi și ne-am ruga, tot nu ar fi suficient pentru a putea face față duhurilor rele!

Cu o biată cântare, cu o biată predică, frați și surori, să știți că pierim cu toții!

Un om desculț și cu toiagul în mâini coboară în jos cu oile după el. Nu-i este rușine că nu mai este în lux, între pietre scumpe și [că nu mai are] un viitor atât de strălucit. El coboară cu oile sale la păscut.

N-a reușit ce-a vrut să facă acest om, dar, la un moment dat, când oițele erau la câțiva metri de el, spre uimirea lui, vede cum dintr-un rug ies flăcări... Moise se uită mai atent, se apropie și vede, și se întreabă:

- Cum?... Orice copac care arde se mistuie în scrum... Cum de acest rug rămâne totuși?...

- Moise... Vocea aceasta care-l striga pe nume l-a cutremurat din adânc.

- Moise... spune pentru a doua oară Vocea.

- Cine ești Tu? întreabă Moise.

- Eu sunt Cel ce sunt! Moise, crezi tu că lacrimile femeilor care nasc din poporul Meu, cărora le sunt uciși copiii, n-au ajuns la Mine?... Crezi tu că loviturile de pe spatele lovite de egipteni nu au ajuns până la Mine?... Destul! Tu, Moise... tu, care ai crescut în casa lui Faraon, tu te vei duce la ei...

- Doamne, privește-mă... Sunt desculț, sunt îmbrăcat slab... Și mi-e scârbă de palatul lui Faraon, vreau să fiu cioban smerit... Și-apoi, Doamne, nu pot vorbi. Două strofe, două fraze nu le pot lega, căci mi-e limba încâlcită și graiul mi-e gângav...

- Tu vei fi Dumnezeu în locul Meu, iar Aron, fratele tău, va fi proorocul tău. Du-te și arată-te lui Faraon...

De ce-am atins punctul acesta?

Pentru că noi nu ne dăm seama că sunt oameni de care Dumnezeu Se folosește. Noi am așteptat ca oamenii aceștia să fie oameni înalți, frumoși, oameni cu titluri... Și nu ne prea uităm la oamenii rezemați într-o cârjă sau cu părul alb, care-L poartă pe Dumnezeu în toată umblarea lor pe pământ.

Știți voi când o să-i recunoaștem? Când vom citi pe o cruce: „Aici odihnește robul lui Dumnezeu”...

Știți voi când vom cunoaște modul cum Hristos S-a folosit de acești oameni? Atunci când numai numele lor îl vom citi într-o carte.

Moise (din nou mă leg de omul acesta) a scos poporul; și, la un moment, vine un obstacol neprevăzut. Vin la El și-i spun:

- Moise, toată câmpia este numai zale, numai în fier îmbrăcați soldații, cu săbiile scoase, iar noi ce ne facem?...

Vă rog să priviți la el. Ce face? Se urcă sus pe o colindă și atunci... începe să pună mâna pe arme? Nu, căci nu are nici o sabie în mâini... Dar ce face Moise?

- Ce face el, căci vrăjmașii năvălesc înspre noi?

Boabe de lacrimi curgeau din ochii lui Moise.

- O, dar copilăroși mai sunteți!... Din Egipt, până astăzi, cine v-a scos? Săbiile, carele de fier?

Și Moise și-a ridicat mâinile în sus și, în acel moment, toți vrășmași au căzut morți. Dar cât a putut Moise să țină mâinile în sus? Nici Aron și nici Hur nu au înțeles taina acestor ridicări de mâini. Moise a slăbit de atâta efort; îi era milă când vedea cum, atunci când cobora el mâinile, ai lui, evreii, mureau cu miile.

- Doamne, nu mai pot să le mai țin... Și-au căzut pe lângă el în jos mâinile lui Moise.

Atunci vrășmașii au năvălit spre colină, să ucidă totul. Dar atunci au sărit Aron și Hur, să țină ridicate mâinile lui Moise. Strigă Aron:

- Repede, Hur, căci în brațele acestui om stă puterea. Pune-te tu la stânga și eu la dreapta...

Când i-au ridicat din nou brațele, Moise era aproape leșinat, dar evreii i-au biruit pe vrășmași.

Fraților, să nu așteptăm... Și, când vedem brațele acestea chiar numai tremurând, să le luăm, să le sărutăm și să ne bucurăm că le vedem. Țineți mâinile care sunt obosite și tremură, țineți-le sus!

Apropiați-vă de inimile acestea care bat pentru adunare și pentru Biserică... Apropiați-vă de inimile acestea în care este complet Hristos și Dumnezeu. Căci niciodată n-a trebuit să treacă Oastea printre hățișuri și printr-un labirint ca astăzi.

Să poți tu să mergi împlinind minunatul text al Bibliei: „Să fiți supuși stăpânirilor, căci de la Dumnezeu sunt... “. Să poți tu, în fața stăpânirilor de astăzi, să dai dovadă... căci Cuvintele lui Dumnezeu și Biserica te învață să fii la locul de muncă cinstit, fără să comentezi...

Că sunt lipsuri peste tot? Lipsurile nu sunt din cauza vremilor de azi. Lipsurile vin din altă parte!... Când tu te duci cu barca vieții printre atâtea mii de învățături străine, peste tot, într-un echilibru sfânt, fără ca tu să te pătezi, cu milă să plângi pentru cei care nu te urmează și cu dragoste, cu lacrimi să plângi pentru cei care merg după tine.

Și acum priviți ultimul episod din viața lui Moise. Moise a urcat pe munte și i se spune:

- Moise, privește în fața ochilor tăi, ca să-ți dai seama că n-a fost o minciună Țara unde curge lapte și miere. Aceasta-i Țara pe care v-am dat-o. Tu însă n-ai să intri în ea...

- Doamne... parcă îl vedem pe Moise că spune din ochi...

- Dar unde te uiți, Moise?

- Am văzut Țara, Doamne, dar mi se rupe inima de cei care sunt sub munte, de poporul care rămâne... De atâtea ori am intervenit pentru el... Știu că e un popor încăpățânat și rău... Doamne, Te-am supărat de atâtea ori...

Și curgeau lacrimile vale din ochii lui Moise.

Acolo a sfârșit acest mare om, la 120 de ani. Om de care S-a folosit Dumnezeu.

De ce am luat subiectul acesta? Iată cu ce vreau să închei din viața lui Moise: în Epistola Sfântului Iuda, diavolul a pus mâna pe trupul lui Moise, să-l ia; dar arhanghelul s-a împotrivit: „Nu!”...

Dacă pentru o simplă greșeală a lui Moise, diavolul a avut pretenții să-i ia trupul... atunci ce se va face cu Pop sau cu cine suntem aici?

,,Ah, dacă voi izbi stânca, va curge?” Aceasta l-a costat și n-a intrat în Țara Canaanului.

Soră scumpă, frate scump, ridică-te, căci diavolul de fiecare greșeală se leagă. A fost Satan în stare să meargă în fața lui Dumnezeu ca să-l pârască pe Iov... dar pe noi?

În marele amfiteatru din Roma e sânge... Numai sânge... Se ling pe buze leii, își ling botul după ce au devorat totul în calea lor. Sângele de martiri...

Se retrage Cezarul cu toți. Și, la un moment dat, intră în cabinetul Cezarului un sutaș plin de sânge pe zalele armurii de fier.

- Ce-i? Cum de intri în halul acesta?

- Stăpâne, ceea ce vreau să-ți spun... mă cutremur și abia am curajul să-ți spun: pe unul dintre ultimii lei l-am ucis, este în arenă mort... - Dar cum s-a întâmplat?

- Cezare, una dintre cele douăzeci și cinci de femei care au fost ucise de lei a fost propria mea mamă. Sunt doisprezece ani de când mi-a fost groază și frică să spun că sunt creștin, ostaș al lui Hristos... Și, în momentul când leul s-a apropiat de ea, Cezare... eu nu spun minciuni, tu știi că nu mi-e frică de năluciri. Dar a stat leul cu gura căscată lângă mama, iar mama mi-a spus: „Fiul meu, privește!... Voi vă îngroziți de fălcile deschise ale leului, dar eu sunt fericită, căci aceasta este poarta care mă duce la cer. Sunt pregătită!... Fiul meu iubit, este ultima predică pe care ți-o spun: dacă nici asta nu-ți va da curajul să te întorci, ești pierdut pe totdeauna...”.

Apoi am văzut cum leul mi-a înșfăcat mama... Am sărit cu sulița, dar a fost prea târziu ca să-mi mai salvez mama...

Cezare, aici îți sunt coiful, centura... mă dezbrac de toate, căci sunt și eu ostaș al lui Hristos.

- La lei cu el! urlă Cezarul.

- Îți mulțumesc, Cezare! De nici o decorație nu ți-aș fi mulțumit ca de faptul că am fericita ocazie ca și sângele meu să curgă peste sângele proaspăt al mamei mele, care este în ceruri și se va bucura că am devenit un ostaș plin și definitiv al lui Hristos!

Dragii sufletului meu, ca de încheiere, vreau să mă opresc în Noul Testament, pe scurt. Cât de minunată este Golgota, cât de frumos cântăm despre ea, cât de minunat este acest munte, - dar noi prea puțin știm despre el. Și să vedeți de ce: acest verset nu se referă numai la evrei, ci și la frații ostași din Liebling și la toată lucrarea din toată lumea: „Și tu să știi că trimit îngerul Meu înaintea ta, ca să te ducă pe drum până la locul unde ți l-am pregătit”...

Unde, fraților? În paradis!...

Versetul al doilea este extraordinar: „Dar tu să fii cu ochii în patru, să-L asculți și să nu te rătăcești, căci aceste păcate în veci nu ți le iert. Căci Eu sunt în robul Meu, în îngerul Meu”...

Ce mare lucru! Să-L asculți, să fii cu ochii în patru, să nu te răzvrătești, pentru că aceste păcate nu ți se iartă în veci!

Citiți, vă rog din tot sufletul, acest capitol și vedeți. Doamne, iartă-ne, că de atâtea ori și noi ne-am răzvrătit împotriva omului lui Dumnezeu, a îngerului păzitor al acestei Lucrări care ne-a vrut tot binele: de a merge înainte pe un drum luminos. Noi am început cu comentariile în stânga și în dreapta...

Dar credem și nădăjduim, și sperăm că Dumnezeu ne va da putere să scăpăm de acest duh necurat.

Golgota! O, Golgota, cât de minunată ar fi dacă toți ne-am apropria azi cu brațele deschise... Căci Golgota a fost una dintre cele mai mari binecuvântări ale Domnului Iisus.

Au fost toate evenimentele binecuvântări pentru Domnul, dar una a fost în chip deosebit. Una dintre cele mai mari mângâieri pe care le-a avut Mântuitorul a fost aceasta:

- Dă-te jos de pe Cruce, i-a spus cel din stânga. Dă-ne și pe noi, să vadă lumea aceasta că Tu ești Fiul lui Dumnezeu.

Mântuitorul aici a fost rănit cel mai adânc, una dintre ultimele sulițe care L-au mai străpuns... Dar din dreapta a apărut o voce... (Ferice de tine, soră și frate, dacă te vei uni cu această voce):

- Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta, pomenește-mă și pe mine!...

Câtă mângâiere a produs aceasta în inima Domnului Iisus reiese și din răspunsul Mântuitorului:

- Astăzi vei fi cu Mine în Rai!

Iubiții mei, Domnul Iisus Se bucură și de cântarea noastră, și de vorbirea noastră, și de rugăciunea noastră, dar cea mai mare bucurie pe care putem să I-o facem Domnului și întregului Cer este pocăința noastră sinceră.

Și închei cu această istorioară:

O femeie vine năvală spre casă și, când se apropie de casă, vede toate lucrurile scoase afară, focul s-a ales aproape de tot...

- Oameni buni!... cu acestea ați crezut că mi-ați salvat averea?

- Nu ți-a rămas nici un ștergar în casă - și tu tot nu te bucuri?... ziceau oamenii.

- Cum să mă bucur când în camera din fund, dinspre grădină, copilul mi-e mort poate...

Și a sărit printre flăcări, spre uimirea tuturor, și a găsit copilul aproape asfixiat. L-a luat și l-a scos, iar ea și-a ars părul și hainele de flăcările focului...

Și era acolo un fotograf care a prins această scenă a salvării copilului și mai târziu a scris sub poză: „Iată o mamă cum nu mi-a fost dat să văd!”.

Au trecut de atunci doi ani, de la focul acela, și iar au venit și i-au spus să vină, căci copilul i-a căzut în râu, printre bușteni și sloiuri de gheață.

Copilul se zbătea să scape, iar mama striga:

- Oameni buni, ajutați-mă!...

- Nu pot să risc, că eu am familie...

- Nu pot să risc, că eu am copii...

Și atunci femeia, privind la ceruri, strigă cu toată durerea inimii ei:

- O, Tu care m-ai ajutat prin foc, ajută-mă și prin apă să salvez rodul pântecelui meu.

Și s-a aruncat în apele spumegânde și iar și-a salvat copilul și l-a dus la mal, dar era fericită că copilul ei era salvat...

Același fotograf a fotografiat-o și, publicând-o, a scris: „O mamă eroină”.

Au trecut pe urmă anii. Copilul s-a făcut om mare, a ajuns inginer. Și într-o zi, soția l-a așteptat mânioasă când a venit de la serviciu:

Dragul meu, pentru totdeauna să știi: ori o duci pe mama de aici, ori eu plec, că așa nu mai pot. Mereu cu rugăciunile... Copiii noștri vor fi influențați spre rău. Nu vreau Tatăl nostru... nu vreau Născătoarea... nu vreau Hristos și nici Dumnezeu! Îi plătesc oricât, numai du-o oriunde, să n-o mai văd pe această femeie bătrână.

- Mamă, îi zise copilul ei, inginer acum, vreau să stau de vorbă cu dumneata...

- Da, dragul mamei...

- Mamă... mamă...

- Știu, dragul mamei, ce ai vrea să spui... Eu abia mă mișc și am și spart niște farfurii, că îmi tremură mâinile... Du-mă, dragul mamei, unde vrei. Dar mai hai pe la mine măcar să te mai văd și să-ți mai văd copiii...

Și o duse la un azil. Acolo a dat-o la asistente în primire. O asistentă s-a apropiat de ea și o întreabă:

- Doamnă, nu te supăra, de ce ai arsurile acelea mari pe față? De ce ai cicatricele acelea mari pe față?

Femeia, cu mâinile tremurânde, a băgat mâna în sân, și-a scos crucea și a spus plângând:

- Și eu am întrebat odată: „De ce ai, Iisuse, rane și ești scuipat pe obraz?...” Și Hristos mi-a răspuns: „Pentru că M-am aruncat în flăcările iadului pentru tine, Maria!” Și eu, dragă asistentă, îți spun că m-am aruncat în flăcări și în apă pentru acela care ieși pe ușă...

Apoi căzu în genunchi, strigând:

- Doamne, Măicuța Domnului, nu uita de el, că este un mare păcat să n-asculți de părinți. Te rog, iartă-i și această neascultare și dă-i Tu iarăși fericire copilului meu...

La o săptămână, asistenta bate la ușa inginerului, să vină să țină lumânările, că mama lui trage să moară și ar vrea pentru ultima oară să-i vorbească fiului ei.

Inginerul s-a dus cu cei doi copii de mână și a ajuns când pe mama lui o părăseau ultimele puteri...

- Dragul mamei, apropie-te, că nu mai am puteri să-ți vorbesc... Lasă copiii aici și fugi acasă. După oglindă, în camera mea, vei găsi cartea de rugăciuni a mamei tale... Adu-mi-o aici... căci cartea mea îți va povesti despre ce era vorba încă acum 30 de ani.

Când copilul a găsit cartea de rugăciuni, văzu prima fotografie: o mamă cu părul alb, cu un copil în brațe. Și citește jos, în marginea fotografiei: „O mamă adevărată, care și-a dat viața, să scape copilul ei”...

Încă o fotografie, iar în josul ei scria: „O mamă eroină printre bușteni și sloiuri de gheață”.

O, aceasta trebuie să fie o mamă de aur! Pentru astfel de mame trebuie să mori. Ai cunoscut-o tu, mamă? E blestemat un copil care nu ascultă de o astfel de mamă.

- O, dragul mamei, spune mama muribundă, ce-și pune mâna pe mâna copilului ei... Eu sunt acea mamă din fotografie și tu ești copilul meu, inginerul de azi, ajuns mare... Dragul mamei, salvează-te acum singur, prin rugăciune, să scapi din starea în care ești...

A murit mama, dar cu băiatul ei în genunchi, făcând legământ în acel azil.

Tu oare vei mai avea timp, care nu-ți petreci mama de aici? Vei avea timp tu, soțule care nu-ți înțelegi soția? Vei avea timp tu, soție care nu-ți înțelegi soțul? Și tu, cel care nu-i înțelegi pe frații ostași?

Astăzi e momentul când tu ești chemat să faci acest efort.

Unul dintre cele mai mari păcate care m-a apăsat toată viața este că am avut un înger păzitor lângă mine... nu dintre aceia care nu se văd, ci pe acela pe care astăzi îl vedeți în cârjă aici. Eu l-am văzut de tânăr. Și acest om m-a scăpat pe mine de foc și de apă, și eu n-am dat doi bani pe el.

Am crezut că este un om simplu...

Am crezut că trebuie să-l concurez, să-l înlătur. În nebunia aceea, m-am dus în cele mai groaznice prăpăstii, până când Dumnezeu mi-a deschis ochii.

Dacă mai suferă cineva de acest păcat, are ocazia de astăzi să se pocăiască.

Și apoi nu numai [să-i dăm] sărutul, ci [să primim] orice hotărâre ia un astfel de om cu privire la orice stare: la organizarea adunării, la modul cum să funcționeze adunarea, la modul cum să trăim, pentru că are nu numai Duhul lui Dumnezeu, ci și anii mulți de umblare [cu El].

Căci și Părintelui Trifa i s-a rânduit să stea cincisprezece ani în mijlocul adunării.

Fratele Marini, iar, cam cincisprezece ani a avut de dat jertfele umblării cu Dumnezeu.

Dar pe acest om de șaptezeci de ani, uitați-vă la el, nici bani, nici nimic nu a fost în stare să-l influențeze.

Să ne ajute Dumnezeu, cu îngerul Lucrării, cu astfel de oameni să mergem unii cu alții spre Împărăția Cerurilor.

Slăvit să fie Domnul!