Cele două bucurii

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!

O nuntă este totdeauna prilejul celei mai mari bucurii în viața fiecărui om. Dumnezeu a rânduit ca fiecare om, oricât de chinuită i-a fost viața, [măcar] o zi de bucurie să aibă în această viață: ziua nunții lui.

Au fost multe nunți, am auzit mărturisirea multora. La cuvântul unor miri sau la rugămintea lor, mi s-a muiat inima când au spus: „Am fost un copil sărac, orfan de amândoi părinți”... iar sora la fel. Însă Dumnezeu le-a rânduit și lor o zi fericită: ziua cununiei, ziua nunții lor.

Nunta deci este un prilej de bucurie nu numai pentru cei doi cărora Dumnezeu le rânduiește această zi fericită și neuitată pe totdeauna în viața lor, ci și pentru toți ceilalți: prieteni, rudenii, părinți, vecini, cunoscuți, apropiați care doresc să însoțească două suflete în această zi neuitată pe totdeauna pentru ei.

Participăm în acest moment, în număr așa de frumos, la sărbătoarea nunții acestor doi miri, acestor două suflete pe care Dumnezeu le binecuvântează astăzi cu taina minunată, taina cea veșnică ce este mai deosebită decât toate celelalte și care este atât de asemănătoare cu unirea lui Hristos cu Biserica Sa.

În Sfânta Evanghelie, Taina Nunții, taina unirii celor două suflete nu numai că împlinește o hotărâre veșnică, minunată a lui Dumnezeu, dar simbolizează acea tainică unire a lui Hristos cu Biserica Sa.

Această părtășie începe pe pământ, dar sfârșește în Cer. Începe aici și nu se mai termină niciodată, pentru că este scris: „Cei doi vor alcătui un singur trup. Și taina aceasta este mare”, - spune Sfântul Pavel la Efeseni.

Și nu știm când vorbește despre mire și mireasă și când vorbește despre Hristos și Biserică. Pentru că, în lumina lui Dumnezeu și în planul cel veșnic al lui Dumnezeu, aceste două uniri au aceeași valoare sfântă și veșnică. Așa a rânduit Dumnezeu de la început. Așa a fost de la început. Numai mai târziu, cu trecerea timpului și slăbirea credinței, prin pierderea legăturii cu Dumnezeu, prin pierderea ascultării de Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, de sfintele porunci ale lui Dumnezeu, a încetat să fie privită în acest fel sfânt valoarea acestei uniri cerești, valoarea Tainei Nunții.

În poporul nostru, creștin de la originea lui, cum s-a mai spus, Taina Cununiei, Taina Nunții, a fost totdeauna o taină sfântă, ca și toate celelalte taine sfinte, între care Nunta strălucește cu o valoare și un preț unic.

Ne bucurăm la nunta aceasta!

Când am venit, am întrebat pe un om: „Unde este aici, în satul acesta, nunta la care mergem?”

Și omul ne-a spus: „Sunt două nunți în noaptea aceasta în această localitate. Una este într-o parte a satului, iar cealaltă este în altă parte”... Apoi noi am întrebat de nunta aceasta și am ajuns să o găsim.

Știm însă că dincolo, la cealaltă nuntă, se petrece altfel. Dumnezeu a dat o clipă tuturor celor care doresc să se gândească măcar cu ocazia aceasta la diferența dintre cele două nunți, dintre cele două feluri de bucurii și de petreceri care în localitatea aceasta au loc în această seară.

Nunta, am spus de la început, este un prilej de bucurie. Numai că nu la toți oamenii bucuria are același înțeles. Noi ne considerăm oameni creștini, ne place să ne numim că facem parte din credința creștină, că suntem botezați în această credință, că am mărturisit prin părinții sau prin nașii noștri încă la botezul nostru, în cele dintâi clipe ale existenței noastre, că ne lepădăm de Satana și ne unim cu Hristos. Și au fost însemnați cu semnul Sfintei Cruci și-n Numele Duhului Sfânt - semnele mântuirii asupra noastră: ochii noștri, ca să vadă căile lui Dumnezeu; urechile noastre, să dorească să audă Cuvintele lui Dumnezeu; mâinile noastre, să caute să lucreze pentru Dumnezeu; picioarele noastre, să alerge pe căile lui Dumnezeu. Și întreagă ființa noastră a fost pecetluită cu pecetea Duhului Sfânt pentru slujba și pentru chemarea mântuirii. Așa cum a fost mărturisit de la început în credința noastră, cum ne place să ne numim și să ne lăudăm cu toții cu urmarea și slujirea lui Dumnezeu.

E adevărat, în decursul istoriei noastre, poporul nostru, creștin de la începutul lui, a avut de pătimit și de îndurat stăpânirea acestor păgâni asupra vieții și asupra credinței, și asupra istoriei sale. Aceasta a avut o înrâurire nefericită... Și, de la frumusețea praznicelor noastre pe care le-au sărbătorit părinții, moșii și strămoșii noștri în chip creștinesc, în decursul veacurilor, stăpânirile străine au făcut să dispară din viața noastră urmele frumoase, obiceiurile sfinte pe care credința în Dumnezeu și înaintașii noștri sfinți ne-au învățat să le păzim și să le păstrăm. Și înrâurirea nefericită și nefastă a stăpânirilor păgâne și vrăjmașe credinței noastre, în decursul veacurilor, a făcut ca poporul nostru să uite frumoasele obiceiuri avute la începutul credinței lui și să înceapă să batjocorească chiar ce a avut el mai frumos în viața lui.

Dumnezeu e singurul Aliat și Ocrotitor, Părinte, Mamă, Prieten, Binefăcător al poporului nostru și al fiecăruia dintre noi, iar noi nesocotim cuvintele Lui și bunele, și frumoasele obiceiuri de la botezuri, de la aniversări, de la nunți și chiar de la înmormântări (de la clipele cele mai dureroase și mai tragice din viața unei familii și a unui om)...

Și uităm de frumoasele noastre învățături și obiceiuri lăsate de părinții noștri și de Cuvântul lui Dumnezeu și ne batjocorim credința noastră cu jocuri, destrăbălări, băuturi îmbătătoare care degenerează în păcate și-n urâciuni tocmai în momentele în care ar trebui ca sufletele noastre să participe cu toată puterea și cu toată simțirea la durerea unei familii. În loc să fie prilejuri de rugăciune, de participare îndurerată și iubitoare, au ajuns prilejuri de păcătuire și de destrăbălare.

Cât de departe am ajuns de ceea ce trebuia să rămânem noi, după pilda înaintașilor noștri și după învățătura credinței noastre cu care ne place să ne lăudăm că o ținem și că-i suntem credincioși!

Iată însă că Dumnezeul părinților noștri a primit jertfa lor... Citiți Istoria poporului nostru și vedeți cu câte lacrimi și jertfe a trebuit să fie udată această Istorie, că nu-i loc în tot cuprinsul țării noastre să nu fie însemnat cu o cruce, cu un mormânt, cu o mănăstire, cu un loc istoric din care să ne vorbească un erou, o jertfă, unul care și-a dat viața pentru ca odată și odată și poporul nostru să ajungă să-L slăvească pe Dumnezeu chiar în bisericile sale în limba sa. Să ajungă să învețe în școlile sale în limba sa. Să ajungă să se poată ruga și să poată mulțumi lui Dumnezeu în limba sa, pe care atât de multe secole n-a avut libertatea și îngăduința s-o rostească.

Acum participăm aici la o nuntă așa cum au fost nunțile în primii ani, în primele zile ale creștinilor de pe plaiurile patriei noastre. Și Îi mulțumim lui Dumnezeu că am putut ajunge să vedem minunea unei astfel de nunți creștinești, în care de la început și până la sfârșit să se trăiască într-o atmosferă cu adevărat creștinească. Pentru că este necesar ca omul să-și încredințeze lui Dumnezeu soarta lui în fiecare zi, în fiecare dimineață, în fiecare seară, pentru tot ce are de întâmpinat, fie plecând, fie venind, pentru că niciodată nu se știe dacă, plecând de acasă, omul mai poate ajunge din nou între ai săi.

Cât de mulți, mai ales acum, pleacă bucuroși și fericiți de acasă și nu știe [niciunul] la care cotitură îl așteaptă moartea. Fiecare dintre noi am putut vedea din ce în ce tot mai des astfel de tragice, dureroase, dramatice întâmplări. Viața nu e sigură pentru nimeni; moartea e sigură pentru toți. De aceea, de fiecare dată, omul trebuie, de la pășirea peste pragul casei, să-și ridice toată inima și gândurile spre Dumnezeu și să plece totdeauna cu dragoste de lângă cei pe care îi lasă acasă, fiindcă niciodată nu se știe sigur dacă la întoarcere îi va mai găsi pe ai săi sau dacă se va mai întoarce el însuși.

Deci, dacă la fiecare pas din viață noi avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu și de puternica Lui însoțire, cu atât mai mult la pasul căsniciei, care pentru cei mai mulți înseamnă ori fericire, ori nefericire.

Dumnezeu Însuși a poruncit taina aceasta și oricine dorește cu adevărat să aibă o viață fericită, acela trebuie să înceapă neapărat numai cu Dumnezeu. Suntem fericiți că în seara aceasta participăm la o astfel de sărbătoare și unire binecuvântată.

Binecuvântăm pe Dumnezeu pentru aceste două suflete scumpe care stau în fața lui Dumnezeu și în fața noastră ca o dovadă vie despre o credință adevărată în Dumnezeu și despre un început frumos pe calea vieții lor.

Ce frumos exemplu ne sunt acești doi tineri care au renunțat chiar și la îmbrăcămintea cea care, în chip obișnuit, peste tot se folosește ca un dar deosebit și ca o arătare deosebită a imaginii nunții lor. Ce frumos și sfânt este așa!

Cât de minunate și sfinte trebuie să fie în fața lui Dumnezeu podoabele unui astfel de mire și ale unei astfel de mirese care, din dragoste pentru El, au renunțat până și la însemnele văzute, care, în mod obișnuit, alcătuiesc o înfățișare deosebită a momentului nunții!

Suntem fericiți că în mijlocul nostru sunt astfel de suflete și binecuvântăm pe Dumnezeu pentru podoabele pe care ochii cei trupești nu le văd; dar pentru ochii sufletești ai celor care au deprins să vadă lucrurile care nu se văd, pentru acești ochi, aceste suflete strălucesc ca niște podoabe care cu atât sunt mai frumoase, cu cât pentru ochii trupești ele nu se văd.

Ce minunat ar trebui să avem fiecare dintre noi sufletele noastre împodobite în fața lui Dumnezeu într-o astfel de ținută duhovnicească, neuitându-ne la cele ce se văd, după Sfântul Cuvânt a lui Dumnezeu, ci să privim la cele ce nu se văd, pentru că este scris: „Cele ce se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice”.

Am dori din toată inima să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru un astfel de prilej de bucurie și pentru un număr [de frați] așa de frumos!

Am spus de la început că nunta este un prilej de bucurie; și bucuria este una dintre roadele Duhului Sfânt. În Epistola Sfântului Pavel către Galateni 5, 22, bucuria este înfățișată între dragoste și pace, ca o roadă a Duhului Sfânt. Bucuria este un dar al lui Dumnezeu. Și adevărata Bucurie o află numai acei care caută acest dar al lui Dumnezeu.

În două locuri deosebite din Sfânta Scriptură se istorisește despre veștile Bucuriei, aduse de către îngeri. Ce minunată este Bucuria! Ea este o veste adusă de către îngeri pe pământ.

Când Domnul Iisus S-a născut și când îngerii s-au arătat pe câmpia Betleemului, să aducă vestea aceasta bună celor care o așteptau - adică păstorilor care stăteau de veghe și care aveau urechea ațintită spre Glasul lui Dumnezeu și ochii treji, să vadă lumina Lui - îngerii le-au spus: „Bucurați-vă, căci vă vestim nașterea unui Mântuitor”.

Cea dintâi Bucurie au adus-o îngerii lumii, pământului, prin nașterea Mântuitorului. Prin vestea că tuturor li S-a născut un Mântuitor. Nu există o bucurie mai mare pentru cineva care își dă seama într-adevăr ce înseamnă mântuirea sufletului, decât vestea adusă de îngeri: „Bucurați-vă, vi S-a născut un Mântuitor. Căutați-L și-L veți afla”.

Păstorii L-au căutat și L-au găsit. Și scrie Cuvântul lui Dumnezeu acolo că s-au întors plini de bucurie.

Am vrut să vă amintesc încă un loc din Sfânta Evanghelie, când tot îngerii au vestit, de data aceasta, Învierea și Viața Veșnică sfintelor Mironosițe care s-au dus plângând să-L caute pe Mântuitorul mort. Dar îngerii le-au spus: „Bucurați-vă, Hristos a înviat! A spus să vă duceți în Galileea, unde-L veți întâlni...”. Și L-au întâlnit.

Pe lângă bucuria cea mare că Dumnezeu ne-a dat în această seară petrecerea aceasta fericită lângă Cuvântul Său cel Sfânt, însoțind în această taină două suflete scumpe și nouă, și Domnului nostru, am dorit să vă aducem aminte aceste două momente însemnate din Sfânta Evanghelie, de care noi trebuie totdeauna să ținem seamă și la care trebuie să luăm aminte fiecare dintre noi cu toată puterea sufletului nostru: Bucuria din Noaptea Nașterii și Bucuria din Dimineața Învierii.

Îngerii au spus: „Bucurați-vă!”. Și să nu uităm niciodată că numai bucuria aceasta - de Hristos și bucuria lui Hristos și bucuria în Hristos, bucuria cu Hristos - este adevărata bucurie.

Am mai amintit - și dumneavoastră știți: în noaptea asta sunt, în locul acesta, două nunți, două feluri de bucurii.

Noi, venind pe drum, am mai întâlnit niște nunți. Dar niște bucurii vinovate și bucurii care vor sfârși cu multe lacrimi, pentru că este scris: „Vai vouă care râdeți acum, pentru că voi veți plânge”...

Bucuriile lumii, bucuriile păcatului, bucuriile stricăciunii, bucuriile lucrurilor acestora vinovate în fața lui Dumnezeu sunt înșelătoare, sunt amăgitoare, sunt pierzătoare... Nu vă bucurați de ele! Nu vă bucurați acum!...

Gândiți-vă cât de amar vor fi plătite aceste bucurii mâine, când va veni sfârșitul tuturor lucrurilor rânduite de Dumnezeu, care nu va întârzia să se arate față de oricine a făcut binele sau oricine a disprețuit aceste [înștiințări].

E o noapte deosebită noaptea aceasta și e o nuntă deosebită nunta aceasta. Nu vă grăbiți să plecați să vă culcați! Nu vă grăbiți să vă întoarceți și să părăsiți această stare de vorbă.

Aici, nevăzut, puternic, înalt, sfânt, veșnic, înfricoșat, stă Hristos! Să știți: de la cel dintâi cuvânt de rugăciune, El a fost aici; căci în Cuvântul Lui este adevărat, este scris: „Oriunde doi sau trei vor fi adunați în Numele Meu, Eu voi fi acolo”.

Nu-L vedem acum, dar El este aici!...

Nici soarele nu se vede totdeauna pe cer, dar el este totdeauna acolo.

Domnul și Mântuitorul nostru ne-a încredințat făgăduințele Sale. Nunta aceasta nu este o nuntă obișnuită. Poate că în satul acesta niciodată n-a mai fost o astfel de nuntă.

Să știți însă că așa petreceau înaintașii noștri, creștinii cei dintâi, părinții noștri, Sfinții Părinți de care ne place să vorbim și a căror istorisire ne place să o mai auzim la sfintele noastre slujbe sau mai citind câte o carte din „Viețile Sfinților”.

Dar să știți: numai în felul acesta se pot petrece cu adevărat nunțile creștinești, care vor avea odată binecuvântarea lui Dumnezeu și în cer, cum au acum pe pământ.

Să nu vă pară rău dacă renunțați la două, trei ceasuri de somn în noaptea aceasta, să ascultați aici cuvintele lui Dumnezeu - singurele cuvinte care pot da viața veșnică acelor care le primesc.

Nu vă pare rău de un timp pe care îl jertfiți. Alungați somnul și plictiseala și deschideți-vă toate inimile și toți ochii, și toate urechile la ascultarea acestui Cuvânt, că se poate întâmpla să fie pentru ultima dată pentru foarte mulți.

Mântuirea nu se poate oricând afla. Și nu există bun mai mare pe pământul acesta, pentru nici un om, ca mântuirea sufletului.

Undeva pe frontispiciul unei școli mari era scris:

„Cartea este necesară, pâinea este necesară, dar Hristos este mai necesar”.

Cu Hristos este binecuvântată și cartea...

Cu Hristos este binecuvântată și sfințită și pâinea...

Dar fără Hristos nu-i sigur nimic. Cartea ne poate înșela fără Hristos, pâinea ne poate otrăvi fără Hristos. Dar Hristos poate binecuvânta viața noastră și personală, și familială, și a tuturor împreună.

Viața socială, viața personală fără Hristos n-are nici bucurie, nici mulțumire, nici pace.

În Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, bucuria este așezată între dragoste și pace. Numai cine are cu adevărat iubirea și pacea are cu adevărat bucuria lui Dumnezeu, că acestea sunt roadele Duhului Sfânt, fără de care nimeni, niciodată nu va putea fi fericit.

Noi dorim, o dată cu rugăciunea către Dumnezeu, să binecuvânteze El nunta aceasta, pe mirii iubiți și pe toți cei iubiți ai lor care-i însoțesc în acest moment sfânt și fericit și pe toți cei care au ținut să participe la această bucurie.

Am dorit să ne reamintim împreună de Izvorul și siguranța adevăratei bucurii - ale celei care vine de la Dumnezeu. Bucuria pe care ne-au vestit-o îngerii atât la Nașterea Mântuitorului, cât și la Învierea Lui. Bucuria aflării, bucuria cunoașterii, bucuria trăirii și bucuria urmării lui Hristos și a Cuvântului Său.

Nu există o bucurie adevărată fără Hristos.

De aceea, cel dintâi pas pe care trebuie să-l facem spre adevărata Bucurie este cel dintâi pas făcut spre Hristos.

Cei care sunteți pentru prima dată martori și părtași la o astfel de nuntă poate că vă veți mira că vedeți atâtea suflete în ochii cărora strălucește dragostea către Dumnezeu, pe fețele cărora strălucesc bucuriile cerești, în glasul și în rugăciunile cărora auziți cu totul ceva neobișnuit. Aceasta, să știți: e bucuria lui Hristos. Bucuria aflării, bucuria trăirii, bucuria umblării și a cântării, bucuria prezenței lui Hristos în sufletele acestea.

Bucurați-vă că aveți un astfel de prilej !

Să-I mulțumim lui Dumnezeu și să ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvânteze patria noastră și pe toți conducătorii ei. Să binecuvânteze satul acesta, conducerea satului acestuia, județul acesta și pe toți cei care au îngăduit bucuria noastră liniștită în seara aceasta aici, să ne petrecem la încă o nuntă în felul în care și-au petrecut părinții noștri.

Să nu uităm tot ce-i de valoare și tot ce-i frumusețe, și tot ce-i de preț în limba noastră, în istoria noastră, în bunele noastre obiceiuri care, în credința noastră, ne-au rămas de la ei. Și numai atunci suntem cu adevărat urmașii lor și numai atunci prețuim cu adevărat jertfa înaintașilor noștri, când și noi le urmăm credința lor. După cum scrie: „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri care v-au vestit vouă Cuvântul lui Dumnezeu și uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința”.

Avem învățăturile lăsate de la înaintașii noștri. Nu vorbiți altceva, decât ceea ce ne-au scris Sfinții Evangheliști și ne-au lăsat nouă marii Părinți ai Bisericii.

Ați citit vreodată „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”?

Ați citit vreodată scrierile cronicarilor Miron Costin, Grigore Ureche și ale celorlalți? Dacă le-ați citit, știți că toate scrierile acestora au referiri la Sfintele Evanghelii și vorbesc despre credința părinților noștri în Dumnezeul nostru.

De aceea, dacă dorim cu adevărat să ne cinstim Istoria și părinții, trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu și să ne încreștinăm obiceiurile noastre: să înlăturăm din obiceiurile noastre băuturile îmbătătoare, jocurile destrăbălate, cuvintele porcoase, glumele urâte care se petrec până și la înmormântări, până și la privegheri, până în cele mai sfinte și mai alese momente din tainele noastre, din viața noastră.

Această lucrare de întoarcere la Dumnezeu a propovăduit-o și o propovăduiește Lucrarea în mijlocul căreia se petrec astfel de nunți și astfel de petreceri cum vedeți acum în fața dumneavoastră.

A avut Dumnezeu milă de poporul nostru, ca - în momentul când ne-a dat întregirea noastră națională, atunci când Dumnezeu a dat independența poporului nostru, întregirea lui în mijlocul unor hotare libere - atunci să ne trimită și această Lucrare a Oastei Domnului. Ea a fost trimisă de Dumnezeu printr-un profet al Său: Părintele Iosif, care a fost profetul vremilor noastre și al poporului nostru. Părintele Iosif, care a strigat: „Înapoi la Hristos!” . Destul cu robia păgânească! Dumnezeu ne-a dat independența națională. Dumnezeu ne dă și independența cea sufletească.

Am scăpat de asuprirea altor neamuri păgâne, dar am rămas mereu sub asuprirea unor păcate care sunt niște dușmani mai necruțători: păcatul beției, păcatul înjurăturii, păcatul urii, păcatul tuturor celorlalte obiceiuri destrăbălate care ne robesc, care nefericesc neamul nostru, copiii noștri, familiile noastre și de care numai Hristos ne poate salva.

Când a venit izbăvirea noastră de sub jugul popoarelor străine care ne-au stăpânit și am căpătat independență națională, ce bucurie, ce bucurie a fost! Eram copil atunci, aveam 4-5 ani... Nu uit!... Plângeau de bucurie părinții noștri că am scăpat de robia celor care de secole întregi chinuiseră poporul nostru. Dar Lucrarea Oastei Domnului era un dar în acele momente, trimis de Dumnezeu, prin care să scăpăm de robia unor dușmani și mai nefericiți, care erau păcatele, răutatea, stricăciunile sufletești de care Dumnezeu a vrut să ne dezrobească tot atunci.

S-a întâmplat însă altfel... Dar mila lui Dumnezeu nu s-a sfârșit; răbdarea și dragostea lui Dumnezeu n-au încetat. Bunătatea Lui nu s-a sfârșit, iar ceea ce vedeți acum în fața ochilor dumneavoastră este o dovadă a dragostei lui Dumnezeu, Care luptă încă să ne scape de robia acelor patimi de care n-am scăpat atunci când am obținut independența noastră națională. Să ne scape de păcatul beției, al înjurăturii, al sodomiei, al furtului, al înșelăciunii, al minciunii și al tuturor celorlalte lucruri care degradează și nefericesc un suflet și o familie, și un popor, și o generație...

Și scăparea este întoarcerea la Hristos, pe care o propovăduiește această Lucrare.

Vă place nunta aceasta? Nu se poate să nu vă placă! V-au plăcut aceste cântări? Nu se poate să nu vă placă!

V-au plăcut cuvântările? V-au plăcut aceste stări fericite? Nu se poate să nu placă!

Dacă doriți ca ele să continue, să nu treacă, ci să cuprindă întreagă Biserica noastră, întreg poporul nostru, înălțându-l la un salt ceresc, la o înălțime sfântă, fericită, binecuvântată, frumoasă, vrednică în fața lui Dumnezeu și în fața tuturor celorlalte popoare, dacă doriți aceasta, întoarceți-vă la Dumnezeu. Primiți vestea cea bună pe care au adus-o îngerii când S-a născut Iisus: „Bucurați-vă, vi S-a născut un Mântuitor, Care este Hristos Domnul !”

Și pentru dumneavoastră S-a născut Hristos. Și pentru dumneavoastră a murit Hristos. Și pentru dumneavoastră a înviat Hristos. Primiți-L fiecare și hotărâți-vă pentru El, să căpătați iertarea păcatelor. Acesta este cel mai mare dar posibil. Ce mare dar este iertarea păcatelor! Să capeți iertarea păcatelor și împăcarea cu Dumnezeu... căci să știți că iertarea păcatelor nu se capătă fără o pocăință sinceră și fără o întoarcere adevărată la Dumnezeu.

Numai cu... „cred, Doamne, și mărturisesc că Tu ești Mântuitorul oamenilor”... numai cu acestea, rostite la Paști și la Crăciun sau poate că la mulți numai pe patul morții - nu există iertare și mântuire.

Să știți: păcatele nu se iartă, nici un păcat nu se iartă; toate trebuie ispășite. Numai pentru că, ale celui care se întoarce la Dumnezeu, le-a ispășit Hristos, de aceea sunt iertate păcatele. Le-a plătit Hristos pe Cruce. De aceea s-a vorbit despre Hristos cel Răstignit... De ce a fost El răstignit? El n-a făcut nici un păcat... A fost răstignit pentru păcatele noastre, ale tuturor, dar le iartă numai pe ale acelora care se întorc la El.

Păcatele acelora care nu se întorc la Dumnezeu nu vor fi iertate niciodată; și atunci va trebui să le plătească acela care nu se întoarce să primească iertarea lui Hristos cu adevărat. Ceea ce se mărturisește aici este primirea lui Hristos.

De aceea este bucurie venirea lui Hristos.

De ce au spus îngerii: „Bucurați-vă, vi S-a născut un Mântuitor!”? De ce?

Numai să ne creeze nouă o zi pe an în care să rostim niște colinzi, în care să ne pregătim cu niște haine și cu niște mâncări mai deosebite? Nu! Această este o deșertăciune pe care numai păgânii o caută.

În primul rând, bucuria cea mare a nașterii lui Hristos este iertarea păcatelor, pe care o aduce El tuturor celor care se întorc la El. Dar numai celor care se întorc cu adevărat și pentru totdeauna la Dumnezeu.

Între Tainele Bisericii noastre este și Taina Pocăinței. Ce înseamnă Taina aceasta? Nașterea din nou, convertirea. Așa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nu-i de-ajuns că ne-am născut creștini; trebuie să devenim creștini”. Și devenirea aceasta a noastră este clipa când noi, prin această pocăință, ne naștem din nou și devenim oameni sfințiți prin Duhul Sfânt, născuți prin Cuvânt și care am început și care dorim o viață nouă și credincioasă până la sfârșit.

Obiceiurile unor astfel de oameni sunt total deosebite de ale celorlalți sau chiar de ale lor, de dinainte de întoarcerea aceasta. Nunțile acestea... așa sunt nunțile celor care s-au întors la Dumnezeu.

Privegherile la morți așa sunt: în Cuvântul Domnului, în rugăciune și în cântări duhovnicești. Nu în beții, în jocuri de cărți și în fumat, și lucruri păgânești, cum își petrec cei care zic că sunt creștini, dar nu sunt și se înșeală singuri. Pentru că pe noi înșine ne înșelăm, nu pe Dumnezeu.

Mărturia noastră, și de data aceasta, este tot acest adevăr. Adevărații credincioși, membrii ai Bisericii adevărate, sunt oamenii care s-au întors la Dumnezeu și care L-au primit pe Dumnezeu, așa cum se și cântă: „Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm” toată ziua să ne învățăm dreptatea Ta”, „Câți în Hristos v-ați botezat în Hristos v-ați și-mbrăcat”...

Să nu ne mai îmbrăcăm în felul lumii, pentru că nu putem să bem și paharul lui Dumnezeu - adică Sfânta Împărtășanie -, și paharul dracilor - adică bețiile înșelătoare.

Cine crede că poate să facă acest lucru se înșală singur; pe Dumnezeu nu-L poate înșela. Ne înșelăm pe noi înșine. Căci cei ce nu-L văd în viață pe Domnul Îl vor vedea prea târziu, la moarte, când nu se va mai putea îndrepta nimic.

Petrecerea noastră din seara aceasta este o petrecere duhovnicească. Așa trebuie să înceapă primul pas într-o familie nouă. Așa trebuie apoi să decurgă și celelalte evenimente importante din viața noastră, dacă suntem cu adevărat creștini.

Vă rugăm să nu vă supărați dacă aceste cuvinte se prelungesc prea mult, căci nu totdeauna vom avea prilejuri ca acestea și nu totdeauna vor veni alții să vă aducă aminte de mântuirea sufletului. Vor veni mulți ca să vă spună bancuri și prostii, și vorbe deșarte, și lucruri înșelătoare. Și veți vedea voi singuri ce deșarte și ce amăgitoare au fost toate celelalte, minciunile lumești.

Dar când aveți ocazia fericită de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu, puneți-l la inima voastră, strângeți toate aceste cuvinte, pentru că mântuirea sufletului nu v-o caută mulți, însă pierderea o caută foarte mulți. Căutați-vă mântuirea sufletului câtă vreme se poate găsi.

Poate că mulți dintre cei ce nu-L cunosc pe Domnul se gândesc că viața pe care o trăim noi este o viață de lipsuri, de renunțări și de canon, și de întristări sufletești... O, nu! Nu vă puteți dumneavoastră da seama ce bucurie mare este să-L cunoști pe Hristos, să ai iertarea păcatelor și nădejdea cea dulce că ești al lui Dumnezeu !

Cea mai mare parte dintre cei ce sunt aici sunt tineri. Ce înseamnă aceasta? Că Lucrarea lui Dumnezeu e tânără, o Lucrare mereu tânără și întineritoare. Și fețele celor bătrâni sunt pline de bucurie și de veselie sfântă, pentru că Harul lui Dumnezeu întinerește nu numai sufletul, ci și trupul; și înviorează nu numai spiritual, ci și fizic.

Înainte de a veni Lucrarea Oastei peste țara noastră, noi n-am știut să ne rugăm, nu știam că există Biblia, că există Evanghelia. Nu cunoșteam o cântare duhovnicească. Nu cunoșteam bucuria unei rugăciuni fierbinți, nu cunoșteam ce minunate sunt lacrimile vărsate în genunchi pentru Hristos, din dragoste pentru El că ne-a iertat atât de mult, că Și-a dat viața pentru răscumpărarea noastră.

Acum știm și de aceea vă mărturisim cu toată puterea sufletului nostru și vă chemăm cu toată dragostea inimii noastre să vă atașați de această Lucrare, ca să primiți bucuria cea nespus de minunată a păcii și a iertării din partea lui Dumnezeu.

Spune poetul nostru Alexandru Macedonski, într-unul dintre rondelurile sale, două versete foarte frumoase, inspirate din Evanghelie:

„În cer s-ajunge dintr-un salt

sau nu s-ajunge-n veci de veci”...

Acest salt ceresc și mântuitor dorim noi din toată inima și ne rugăm noi lui Dumnezeu din toată inima să îi ajute să-l facă fiecare dintre cei ce n-au gustat încă această bucurie. Așa Îl rugăm din toată inima pe Domnul Dumnezeul nostru, Care este prezent și acum între noi cu atâta putere și bucurie și Care este prezent în mijlocul nostru prin îngerii Săi. Nici nu vă puteți închipui ce mulțime de îngeri este acum în mijlocul nostru!

Pe fiecare ne-a însoțit cel puțin doi îngeri până aici în locul acesta. Gândul pe care l-ați avut de a veni vi l-a inspirat Dumnezeu printr-un înger. Gândul de a sta aici, răbdarea de a asculta vi le inspiră și vi le dăruiesc acești îngeri ai lui Dumnezeu.

Una dintre vechile noastre scrieri spune că, de fiecare dată când venim la biserică sau la adunare, ne însoțesc cel puțin doi îngeri: unul de-a dreapta și unul de-a stânga. Tot ce auzim noi aici este inspirat de Duhul Sfânt pentru fiecare dintre noi. Măcar un cuvânt sau două ne era adresat fiecăruia dintre noi. Îngerul care stă de-a dreapta va scrie tot ce am făcut din tot ce am auzit; și îngerul cel de-a stânga va zice: „Amin”. Dacă nu ascultăm, îngerul cel din stânga va scrie tot ce am păcătuit împotriva cuvântului auzit, iar cel de-a dreapta va spune: „Amin”.

Iar în Ziua Judecății, la care ne vom înfățișa cu toții înaintea lui Dumnezeu, fiecare dintre cei doi îngeri vor spune despre fiecare dintre noi, despre ce am făcut sau despre ce n-am făcut. Și Judecata Domnului va fi dreaptă, căci acești doi îngeri au cunoscut toate gândurile noastre și au văzut toate faptele noastre; și ei vor spune adevărul. Pe baza acelui adevăr, Dumnezeu ne judecă apoi pe fiecare dintre noi. Și va da viață veșnică tuturor celor care L-au ascultat; și va plăti cu osândă veșnică tuturor celor ce n-au ascultat, deși au știut, deși au auzit, deși au primit îndemnul sfânt.

Să spunem din toată inima: „Doamne Iisuse, vino, vreau să fiu și eu un copil al Tău. Dezrobește-mă de stăpânirea tuturor păcatelor. Eliberează-mă de păcatele de care sunt apăsat, iartă-mă, sfințește-mă, primește-mă, scrie-mă în Cartea Ta Sfântă și în Oastea Ta cerească, pentru ca să ajung și eu viața veșnică”.

Iar după aceea, rugați-L pe Domnul să puteți duce până la capăt mântuirea, cu hotărârea frumoasă și sfântă pe care ați luat-o în momentul cel binecuvântat.

Numai până la moarte se cere să fim credincioși. Iar moartea e așa de aproape de fiecare dintre noi! Tinerețea, sănătatea nu-i o garanție că nu poți muri de tânăr. Nimic nu este o garanție, decât încrederea în Dumnezeu.

Dorim din toată inima ca tot Cuvântul lui Dumnezeu cel auzit în seara aceasta să fie spre viață, spre fericire, spre bunătate, spre pace, spre bucurie. Pentru că nu există o mai mare nenorocire decât pierderea acestui Cuvânt Sfânt al lui Dumnezeu.

Ne rugăm din toată inima în acest moment pentru fericirea scumpilor noștri miri. Îi mulțumim Domnului pentru ei și ne rugăm și pentru părinții lor, și pentru urmașii lor. Ne rugăm pentru toți cei care au luat parte în această seară.

Ne rugăm pentru tineretul frumos care laudă pe Domnul cu poeziile lui, cu cântările lui, cu rugăciunile lui.

Ne rugăm pentru această Lucrare care este ca un aluat pus de Dumnezeu în frământătura credinței noastre, a Bisericii noastre, a poporului nostru.

Ne rugăm pentru ca toți cei care fac parte din ea, ca niște fermenți sănătoși într-un aluat bun, să dospească frumos pentru o viață curată, sfântă, evlavioasă, folositoare semenilor, cinstită, harnică, demnă, ca să-i influențeze pe toți cei din jurul lor, angrenându-i ca, împreună cu tot poporul nostru, să facem acel salt minunat de la starea de păcat, la starea de neprihănire; de la starea de întuneric, la starea de lumină; de la starea de robie a păcatului, la starea de slobozenie în Hristos. Ca toată Biserica noastră să nu fie numai o Biserică cu cruce, dar fără Hristos, ci o Biserică în care să trăiască Hristos cu adevărat, de la cel dintâi până la cel din urmă suflet.

Căci aceasta va fi dovada cu adevărat că noi suntem un popor vrednic și niște oameni binecuvântați.

Domnul să ne ajute la aceasta. Amin.

Slăvit să fie Domnul!