Dumnezeul neamurilor

Gheorghe Mihuț - Strângeți fărâmiturile Vol. 8

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Dragii noștri miri și nași și iubiții noștri frați și surori, mulțumim lui Dumnezeu care ne-a învrednicit să luăm parte la o fericire atât de minunată.
Într-adevăr, nu este o mai mare bucurie ca atunci când sunt frații împreună. Așa ne spune psalmistul, că acolo Își lasă Domnul binecuvântarea.
Noi ne bucurăm alături de mirii noștri și de familiile lor astăzi, de prilejul acesta minunat. Ne bucurăm cum s-a bucurat odinioară Apostolul Petru când a intrat în casa lui Corneliu și, văzând acolo harul lui Dumnezeu, a strigat plin de bucurie: „Văd că Dumnezeu nu este părtinitor”.
Slăvit să fie Domnul, că și aici în locul acesta se arată că Dumnezeu nu este părtinitor. Nu este numai al nostru, al românilor, ci este și al fraților ucraineni, căci și printre ei El a făcut o lucrare atât de minunată, la care acuma, în locul acesta, luăm parte a treia oară.
Ce minuni face Dumnezeu! Ce de suflete înviate, ce de inimi trezite și ce lucrare nouă, după ele, a făcut Dumnezeu și în mijlocul fraților noștri ucraineni, neținând seama din ce nație sunt. În oricine se teme de El, crede în El, Îl primește pe El, harul lui Dumnezeu lucrează în chip minunat.
Zice într-un psalm: „Ferice de oricine se teme de Domnul și umblă în căile Lui”. Nu cei care au mașină sunt fericiți, nu cei care au case frumoase - și care se destramă -, nu cei care umblă după averi și ranguri - și mâine nu mai sunt -, ci aceia care se tem de Domnul și umblă în căile Lui, aceia sunt fericiți. Căci numai atunci „te bucuri de lucrul mâinilor tale, ești fericit și îți merge bine. Nevasta ta este ca o viță roditoare înăuntrul casei tale, copiii tăi stau ca niște lăstari de măslin în jurul mesei tale. Iată, așa este binecuvântat omul care se teme de Domnul”.
Fraților dragi, eu am cunoscut, de vreo câțiva ani, bine aceste locuri. Ne ducem cu gândul la ce binecuvântări a dat Dumnezeu și peste familia aceasta care s-a temut de Domnul. Fratele Gheorghe și cu sora Maria s-au hotărât pentru Domnul definitiv, cu totul, cu tot ce aveau. N-au lăsat pentru ei, ca Anania și Safira. nimic; nu și-au păstrat lor nimic. Au pus totul pentru Domnul. Și uitați ce binecuvântări le-a dat Dumnezeu în familie și în copii, și în copiii copiilor lor. Pentru că așa este binecuvântat omul care se teme de Domnul. Nu este pe pământul acesta o altă binecuvântare [mai mare]. Mulțumim lui Dumnezeu pentru aceasta.
Și aici între frații ucraineni, Lucrarea aceasta măreață, pentru că a găsit suflete așa iubitoare și primitoare, a luat un avânt minunat. Nu de treizeci de ani, nu de cincizeci de ani, ci mai [de curând]; dar aici ea a întrecut cei cincizeci de ani ai altora mai cu vechime, prin felul fraților de a merge [pe calea Domnului], prin felul lor de a înainta. Unde pe Banat s-au mai făcut atâtea nunți ca la Cornuțel? Nunți după voia lui Dumnezeu, nunți minune, nunți unde poate să ia parte și Iisus, și ucenicii Săi, unde El nu este înjurat, unde nu este blestemat, unde nu este alungat, ci primit cu dragoste și lacrimi. Iată ce a făcut Dumnezeu și aici între frații noștri ucraineni, încât ne-au întrecut pe noi, pe ceilalți, care ne lăudăm cu anii cei mulți.
Vedeți dar ce a lucrat Dumnezeu în cei care s-au temut de Domnul, care L-au primit și I-au predat Lui viața întreagă? Să ne fie de învățătură, fraților. Lucrul acesta nu este o minune? Și nu este din cărți, ci s-a petrecut sub ochii noștri, în văzul nostru.
Copiii aceștia au crescut sub ochii noștri, au crescut în Lucrarea lui Dumnezeu, au fost cei mai buni copii, tineri din Lucrare, lucrători. Fratele Mihăiță vestea Cuvântul lui Dumnezeu bine, [mărturisindu-L] pe Domnul și arătându-L pe El totdeauna. Iar sora noastră Natalia... cu cântările. Amândoi și-au pus viața în slujba lui Hristos și credem că nu numai până la căsătorie; credem că nu numai până astăzi, nu numai până la această Taină minunată [săvârșită astăzi] între ei. Ci credem că și de-aici înainte viața lor va fi un model de viață creștină, pentru că așa au primit de la părinții lor.
Mi-aduc aminte de ziua când fratele Mihai, tatăl surorii Natalia, s-a hotărât pentru Domnul. Ce om hotărât a fost el! La prima chemare a spus: „Eu vreau! Eu sunt acela!... Eu vreau să fac legământ, eu vreau să mă-ntorc la Dumnezeu”. Iată un om care a voit cu toată inima. Și voința lui i-a adus bucurie [din partea] copiilor lui și a nepoților lui și fericire și aici, și-n veșnicie. Căci Dumnezeu dă [bucurie] celor credincioși nu numai în viața veșnică, ci chiar și pe pământul acesta. Domnul Iisus spune așa: „Cei care Mă urmează pe Mine vor primi aici însutit, iar dincolo, viața veșnică”.
Despre cei credincioși zice psalmistul: „Am fost tânăr și am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit și nici pe urmașii lui cerșindu-și pâinea”.
Domnul să ne ajute la toți să ne punem toată încrederea în El. Să luăm pildă chiar și de la unii oameni. Se spune că până la Dumnezeu nu ne putem duce, căci El este în sfințenie, este în tărie și în putere; dar hai să ne mai uităm și la unii oameni care, prin viața lor curată și frumoasă, au ajuns să fie binecuvântați de Domnul și să vadă fericirea chiar de pe pământul acesta.
Ca îndemn pentru tinerii noștri, aș vrea să citesc câteva versuri pe care le-am scris; sunt învățături frumoase pentru viața lor:
Preaiubiții noștri, mire și mireasă,
binecuvântată fie nunta voastră;
binecuvântată sfânta legătură,
din doi, unul singur Domnul vă făcură.
Una în credință, una în iubire,
una-n greutăți și la bucurie.
Drumul căsniciei mai ușor va fi,
când voi doi uniți vă veți privi.
Sunteți credincioși, amândoi la fel,
chemați și pe Domnul când veți da de greu,
Cuvântul Lui sfânt ne-a asigurat,
doi de se-nsoțesc să ceară ceva, lor le va fi dat.
Nu uitați aceasta, orișiunde-ați fi,
Dulcele Iisus, Prietenul vosť drag vă va sprjini.
Iar voi, totdeauna recunoscători,
pe genunchi să spuneți dragostea din voi.
Deși scrie-n Biblie: la căsătorie
omul va lăsa, tatăl, mama sa,
asta nu înseamnă să puteți uita
datoria mamei și dragostea sa.
Ei vor simți golul celor trei din casă,
trece-un tren și altul, nu mai vin acasă.
Streașină la ochi mâna și-o vor pune,
cu gândul departe, la trei părți de lume.
N-am vrea să se-ntâmple acest neajuns,
v-aduceți aminte cu recunoștință, unde v-ați născut.
Nu numai părinții vor simți-acest gol și durere mare,
vor simți și frații când un loc, două gol va fi în adunare.
Căci din grupul nostru ce-a plecat frumos
pe această cale, astăzi pleacă unul,
mâine pleacă altul, tot mai multe goluri sunt în adunare.
Nu uitați, de-acolo din belșug în toate,
v-aduceți aminte de aceste locuri
și aceste stări așa minunate,
tot mai lângă Domnul, clipe neuitate.
Mergeți, dragi copii, către locul vosť,
unde-a hotărât Bunul Domn Hristos.
Noi ne-om bucura când vom auzi,
că voi cu credință slujiți Domnului.
Pentru ziua nunții voastre, zi de sfântă bucurie,
Harul Domnului Iisus vinul cel din urmă fie.
El să binecuvânteze legământul ce-ați făcut,
să-l puteți păstra cu cinste în numele lui Iisus.
Familia voastră nouă, care astăzi s-a-ncheiat,
să ajungă fericită nunta de aur curat.
Binecuvântați părinții care v-au crescut frumos,
Dumnezeu le răsplătească în numele lui Hristos.
Binecuvântați să fie nașii ce v-au cununat,
Părintele și altarul lângă care v-ați rugat.
Binecuvântați și frații ce s-au ostenit să vie,
a lor dragoste să fie scrisă-n cartea veșniciei
Cu aceasta încheiem,
Ceva frumos să cântăm,
din inimă vă urăm:
la mulți ani cu Dumnezeu!
Slăvit să fie Domnul!