Foto Traian Dorz

După arșița de-o vară

Traian Dorz - Cântarea Cântărilor mele

După arșița de-o vară
focul arde codrii-ntregi
de credeai că-n veci dintr-înșii
urmă verde n-ai s-alegi.
Astăzi întorcând prin locul
pustiit atunci de jar
noi mlădițe, prin cenușă
mai puternice răsar.
Mai frumoase-s parcă-acolo
unde-a ars mai mult un loc,
mâine nici se va cunoaște
c-a trecut pe-aici un foc...
Via sfântă peste care
a trecut durerea jar,
mai puternică-o ridică
alte revărsări de har.
Căci din scrumul încercării,
după anii-ndurerați
ies nădejdile Lucrării
fiii ei adevărați.
Dumnezeule, grăbește
odrăslirea mai curând
peste cât pustiu tânjește
după focul încă-arzând.
Articol 125 din 199
Folosește săgețile ← → pentru navigare