Sub apăsarea Mâinii Tale
Traian Dorz - Cântarea Cântărilor mele
Sub apăsarea Mâinii Tale
de gheața suferinței strâns
îmi plânge sufletul Părinte
cum nu mai știu să mai fi plâns.
Gem ca izvorul care plânge,
în murmur chinuit de stânci,
ca picurii amari de sânge
din fundul unei rane-adânci.
Ca lupta crâncenă-a seminței
sub ura bulgărilor grei
ca strigătul descătușării
din temnița robiei ei...
Dar lumea n-a-nțeles adânca
durere-ascunsă sub cuvânt
au ascultat cum plâng Părinte
și-apoi m-au lăudat... cum cânt.
Cu cât mi-a fost mai crâncen chinul
și mai adânc suspin mi-a scos
mi-au spus cu fețe fericite:
cânți mai frumos, tot mai frumos.
O Doamne, uită-mi tânguirea
din tot ce-am scris prea-ndurerat
din toate să-Ți rămână numai
ce-i cântec cu adevărat.