Sub apăsarea Mâinii Tale
Traian Dorz - Cântarea Cântărilor mele
Sub apăsarea Mâinii Tale
de gheaţa suferinţei strâns
îmi plânge sufletul Părinte
cum nu mai ştiu să mai fi plâns.
Gem ca izvorul care plânge,
în murmur chinuit de stânci,
ca picurii amari de sânge
din fundul unei rane-adânci.
Ca lupta crâncenă-a seminţei
sub ura bulgărilor grei
ca strigătul descătuşării
din temniţa robiei ei...
Dar lumea n-a-nţeles adânca
durere-ascunsă sub cuvânt
au ascultat cum plâng Părinte
şi-apoi m-au lăudat... cum cânt.
Cu cât mi-a fost mai crâncen chinul
şi mai adânc suspin mi-a scos
mi-au spus cu feţe fericite:
cânţi mai frumos, tot mai frumos.
O Doamne, uită-mi tânguirea
din tot ce-am scris prea-ndurerat
din toate să-Ţi rămână numai
ce-i cântec cu adevărat.