Durerile nașterii din nou
Pr. Teodor Heredea - Strângeți fărâmiturile Vol. 6
Vorbirea părintelui Teodor Heredea (Gavriș) la nunta de la Bogdănești - 16 august 1981
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
„Copilașii mei pentru care iarăși simt durerile nașterii, până ce va lua Hristos chip în voi” (Gal 4, 19).
Iubiții mei frați și iubite surori!
Mă gândeam să vorbesc, cu prilejul acestei sărbători duble, despre Maica Domnului, pe care o sărbătorim, și despre nunta cea din Cana Galileii, care a fost modelul [nunții peste] veacuri. Mă gândeam că și noi aveam menirea în seara aceasta, noi cei ce slujim, ca slugile [de altădată]: să turnăm apă în vasele de piatră, apoi Fiul lui Dumnezeu Cel prezent să facă minunea transformării.
Pe când mă gândeam la aceste lucruri, ceva mi-a străpuns inima: bucuria și durerea totodată, ca durerea nașterii, acum când văd pe frații mei iubiți care au primit și care știu toți porunca de la cel ce ne-a chemat la Hristos: să-L aflăm și să-L vestim pe Hristos. Și [mai ales] un cuvânt mi-a străpuns inima, cuvântul unui frate bătrân pe care poate nu-l vom mai auzi mâine sau poimâine: că noi am început lucrurile invers, adică nu de la temelie să zidim în sus, ci din sus în jos. N-am început de la Iisus cel Răstignit, așa cum ne-a învățat Părintele. Și chiar dacă am început puțintel și eu - și [poate și] tu, dar eu vorbesc despre mine -, câțiva pași m-am dus puțin mai încolo de lângă Iisus. Și, Doamne, câtă pierdere am avut! Eu am avut intenții bune, intenții de ascultare a mai-marilor mei. Și m-am depărtat puțin de Cruce. M-am depărtat de Iisus cel Răstignit. Am vrut să spun altceva, nu despre Iisus cel Răstignit. Și, iubiții mei, niciodată în viață n-am avut așa pierdere ca atunci.
Privind duhovnicește peste frumoasa Lucrare a lui Dumnezeu, noi am început tot de la Iisus Hristos. El, prin Cuvântul Său cel sfânt, ne-a doborât la picioarele Crucii, ne-a străpuns inima și am zis: „Doamne, sunt un păcătos. Iartă-mă”. Dar n-am stat acolo. Ne-am ridicat de-acolo.
Când Sfântul Apostol Pavel le spunea corintenilor: „N-am voit să știu între voi altceva, decât pe Iisus și pe El răstignit”, le spunea pentru că între ei erau certuri și lucruri nepotrivite cu voia lui Dumnezeu. Privind duhovnicește - vorbesc despre mine -, m-am îndepărtat puțin de Cruce. În loc să mă duc să plâng lângă fratele meu, mai degrabă l-am judecat pe fratele meu. Atâta vreme cât am fost sub Cruce - și de când am venit iarăși sub Cruce - de atunci nu mai văd nimic rău, mă văd numai pe mine păcătos, numai pe mine rău, nu mai pot judeca pe nimeni; nu mi-e dat mie să judec pe fratele meu, pe robul Domnului, dacă stă în picioare sau cade.
Iubiții mei frați, fiindcă Dumnezeu ne-a dat bucuria aceasta a întâlnirii în numele Său, fiindcă Duhul Sfânt ne cercetează, treziți-vă! [Din] ceea ce vedeți și știți din Lucrare și din multe familii, iubiții mei care simțiți cu Sfântul Pavel, n-aveți în suflet durerile nașterii multora? [Căci] nu este născut Hristos viu în foarte, foarte multe suflete care zic că s-au hotărât [pentru El]. Poți citi pe fețele acestor suflete pe Hristos cel Răstignit? (...)
Temelia este Hristos cel Răstignit. Îl ai pe Hristos cel Răstignit? Îl ai în sufletul tău, L-ai sfințit ca Domn în viața ta? Atunci ești o făptură nouă. Atunci toate celelalte ar pieri, cum am spus. De sub cruce, nici prin minte nu-ți va trece niciodată să gândești nici cel mai mic rău cuiva, ci totdeauna te vei gândi că tu ești cel care L-ai întristat pe Hristos.
Dragii mei, aduceți-vă aminte de Sfântul Petru. A umblat trei ani cu Mântuitorul și [totuși] s-a lepădat de El atât de rușinos. În viețile multora dintre noi se petrece și azi așa... Dacă ar fi de față la unele scene ale vieții noastre familiale nu Hristos, ci unii dintre cei care sunteți aici, cum ne-am rușina noi, dacă ar fi ca ei să cunoască unele cuvinte ale noastre, să cunoască unele gânduri de-ale noastre care sunt departe de gândul lui Hristos...
Fraților, prin Duhul Domnului vă-ndemn, veniți-vă în fire... [Amintiți-vă] că Oastea Domnului, așa cum a spus Părintele, este o ceată de oameni păcătoși care au căzut sub cruce, unde au simțit iertarea de la Hristos. În momentul când ne clintim de lângă cruce, atâtea vin... Le știți, nu le mai spun... să se bârfească frate pe frate, să se judece. O, ajunge, dragii mei, ajunge, ajunge. Să nu mai auzim în urechile noastre pe cineva vorbind de rău pe fratele său. Orice ar fi făcut, să-l poți ierta. Iartă și nu judeca pe nimeni.
Când eram copil învățam o poezie a fratelui nostru, din care mai rețin câte ceva. Poezia aceasta se intitulează Dragostea: „Dacă n-ar fi fost în lume a Ta dragoste curată, / nici un suflet cu alt suflet nu s-ar fi unit vreodată. / Ar fi fost pe veci o noapte...”, și așa mai departe.
Dacă L-ai primit pe Iisus cel Răstignit, dacă-ți este viu în fața ochilor și dacă L-ai simțit ca Domn în sufletul tău pe Iisus cel Răstignit, dacă Îl avem pe Iisus cel Răstignit în sufletul nostru, pe El, Care a lăsat puterea, a luat păcatele noastre și ne-a dat neprihănirea Lui nouă, atunci avem putere să iubim nu numai de șaptezeci de ori câte șapte, ci și mai mult.
Dar... deseori, frații mei, simțim durere, durerile nașterii. Cele ce aveți copii știți ce înseamnă durerile nașterii. Aceleași sunt și durerile cele duhovnicești, pentru părinții duhovnicești, pentru cei ce sunt trimiși de Dumnezeu să mărturisească în numele lui Hristos, aceleași dureri le simțim în suflet atunci când nu se vede chipul lui Hristos pe fețele celor care spun că sunt ai lui Hristos.
Două porunci ne-a dat Dumnezeu, să le simplifice din Legea cea veche în cea Nouă. Le-a întruchipat pe toate cele zece în cele două: iubire de Dumnezeu și iubire de aproapele, de om. Dar pe cea dintâi, iubirea față de Dumnezeu, o dovedim prin păzirea celei de-a doua.
Pe lângă aceasta, ne învață Mântuitorul? „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc, rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri”. Facem noi așa? Atunci suntem copiii lui Dumnezeu. (...)
Frații mei, toată cântarea noastră să fie o realitate, ca să fim cu adevărat ostașii lui Hristos, credincioșii „lui Dumnezeu, să putem ajunge moștenitori ai Împărăției Lui. Dacă nu, băgați de seamă, rămânem și noi ca fecioarele cele nechibzuite, numai cu dorința. [Atunci Îi vom spune]: „Ți-am cântat, Doamne, ne-am dus la adunare, am vorbit în numele Tău, am făcut multe lucruri în numele Tău...”, dar când va fi chiar momentul acela, clipita aceea va decide. Într-o clipeală de ochi Se va arăta Hristos, cum spune în pilda celor zece fecioare. Într-o clipeală va veni Mirele, în miezul nopții, când nimeni nu știe. Va bate și, dacă numai atunci vei căuta tu undelemn, va fi prea târziu.
Astăzi să vii și să-L primești pe El, prin Care poți totul și faci totul. Dacă-L respingi pe El; poți înșira toate [versetele] Vechiului și Noului Testament, poți cunoaște pe de rost toată Scriptura. Dacă în tine nu-i Hristos și dacă ochii sufletului tău nu-s pironiți spre Iisus cel Răstignit în orice loc, s-ar putea să rămâi fecioară neînțeleaptă, numai cu dorința, dar fără să-ți poți realiza această dorință, de a intra cu Mirele înăuntru.
O, Mire drag și iubit, Doamne Iisuse, Scumpul nostru Mântuitor, așa de curând vei veni... Poate că nici eu n-am [untdelemn în candelă]. Mă lupt, iubiții mei frați... Să ne hotărâm să reînnoim legământul nostru, să nu mai vrem să știm despre nimic, decât despre Iisus cel Răstignit. Să cădem acolo la picioarele Lui, să plângem acolo toată viața noastră, ca apoi toată veșnicia să putem fi împreună cu Hristos.
De aceea, nu lăsați să treacă seara aceasta. Să nu lăsăm să treacă fără să luăm în serios problema mântuirii noastre, cum spunea Părintele Iosif atunci: „Mă uit duhovnicește peste Lucrarea Oastei și parcă nu-L văd pe Iisus cel Răstignit îndeajuns”. [Și atunci, într-o adunare, numai] o singură soră a spus o poezie cu lacrimi și un singur frate a vorbit cu lacrimi despre jertfa Domnului Iisus. Vremea aceea se repetă, dragii mei. De ce? Lipsește Răstignitul. În cunoaștem numai pe Iisus cel bun, Care face minuni, Care ne dă pâine, Care ne dă minte, Care ne dă de toate; pe Iisus cel bun și blând. Pe Iisus cel Răstignit trebuie să-L avem în fața privirilor noastre și vom birui sigur. Dacă-L avem pe Iisus Hristos, vom birui.
Aceasta a fost Lucrarea în care ne-a trezit Dumnezeu. Recunoașteți, nu-i așa? Așa a spus Părintele: „Oastea Domnului este aflarea și vestirea lui Iisus Hristos”. Cum să-L poți vesti pe Iisus cel Răstignit, dacă tu nu-L ai? Dacă în viața ta nu se potrivește nimic cu viața lui Iisus cel Răstignit. Dacă în tine nu este un Hristos viu. În sensul acesta zice Sfântul Pavel: „Cum vor propovădui, dacă nu sunt trimiși?” Trimis al lui Hristos ești atunci când Îl simți pe Hristos răstignit în tine. Atunci, mâine dimineață dacă ți se retează capul, tu nu poți tăcea!... Tu știi că ai dincolo o împărăție veșnică. Tu știi că dincolo îți este pregătit un loc, că vei fi cu Hristos dincolo. Și nu poți tăcea când Îl ai pe Hristos cel Răstignit. Acesta-i semnul, spunea Părintele, că Îl ai pe Hristos: că-L propovăduiești cu viața și cu puterea ta. Sfântul Pavel spune că mulți Îl propovăduiesc din duh de ceartă sau din slavă deșartă pe Hristos. Și așa [Îl propovăduiesc unii]. Dar dacă-L propovăduiești din toată inima pe Iisus cel Răstignit, atunci nu se poate, e imposibil ca, dacă cineva Îl vede în viața ta pe Hristos, să nu asculte și cuvântul tău, care îl îndeamnă spre Hristos. Căci și așa, când e propovăduit Hristos în felul lumii sau de ochii oamenilor, și atunci sunt suflete care sunt atrase spre Hristos. Dar atunci când viața ta va străluci, când în tine strălucește Hristos, când tu ești cu totul al lui Hristos!...
De aceea, dragii mei, să ne ridicăm, să putem să ne apropiem de Crucea Domnului Iisus și prin Jertfa Domnului Iisus să-l vedem pe fratele nostru. Dacă vrei să te uiți la fratele tău că a făcut un rău, privește-l prin Jertfa Domnului Iisus Hristos. Dacă-l mai poți judeca, judecă-l. Spune una dintre cântările noastre frumoase: „...unde-ncepe judecata, dragostea se vestejește”. Dar unde e Iisus cel Răstignit într-o inimă, dragostea lui Dumnezeu clocotește, arde, te mistuie, nu te lasă. De ce trebuie să trecem prin atâtea încercări? De ce prigoniri și dinăuntru, și din afară? De ce nu se înțeleg unii cu alții? De ce nu te înțeleg uneori cei din casa ta?...
Mai anii trecuți am fost la o înmormântare a unui frate, la București:
...Unde-ai fost?
- La București, la o înmormântare.
- La București?! !... Da’ ce, a murit ministrul?
- A murit fratele meu de care am fost legat cu sufletul...
Iată că nici... cel de lângă tine nu te poate înțelege când Îl ai pe Iisus cel Răstignit în sufletul tău.
Să ne ajute Dumnezeu să nu-L pierdem - cum a spus Părintele Iosif: „Să nu pierdem miezul și să rămânem cu cojile”. Să nu-L pierdem pe Hristos. Toate să le putem pierde, pe toate să ni le poată lua lumea, lucrurile toate pot pieri... dar dacă-L avem pe Hristos avem totul din plin. Nu ne mai trebuie nimic.
Dumnezeu să ne ajute să nu mai simțim durerile nașterii pentru nici un suflet, ci să-L simțim pe Hristos viu, ca să fim o inimă și un suflet, cum îi îndemna Sfântul Apostol Pavel pe corinteni. O inimă, o simțire, toți să fim una, nu unul să zică: „Eu sunt al lui Pavel”, „Eu sunt al lui Apolo”, „Eu sunt al lui Chifa”. Nu! Hristos S-a răstignit pentru noi, noi suntem ai lui Hristos. Să rămânem sub Crucea Lui.
Slăvit să fie Domnul!