Duşman şi prieten
Traian Dorz - Și acum să facem
1 - Sunt unii oameni pe care poţi uşor să ţi-i faci prieteni, fiindcă sufletul lor este cald şi bun şi sunt gata oricând de pace.
Şi sunt alţii pe care tot aşa de uşor poţi să ţi-i faci duşmani, căci sufletul lor este rece şi rău, gata oricând de luptă.
2 - Înţelepciunea dragostei ne îndeamnă totdeauna să ne apropiem de primii, - dar ne şi înştiinţează să ne ferim de ceilalţi. Ori de câte ori o ascultăm - ne câştigăm un prieten şi ori de câte ori nu o ascultăm ne câştigăm un duşman.
3 - Dar sunt unii oameni de care e bine să te fereşti ca să nu ţi-i faci prieteni, pentru a nu-ţi deveni la prima greşeală duşmani.
4 - Un astfel de om când îţi este prieten e nechibzuit şi te va duce în multe încurcături şi necazuri. Când devine duşman este răzbunător şi crud. Şi cu cât ţi-a fost mai prieten înainte - îţi este mai primejdios în urmă.
5 - Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ţină cât mai departe de astfel de oameni. Să ne ferească pe noi de ei şi pe ei de noi, fiindcă şi într-un fel şi în altul ne pot face numai răul.
6 - O, Revelaţie Divină
fă ochii slabi şi mintea grea
ca adevărul - nici prea tulbur
nici prea târziu
a Ţi-l vedea.
7 - Totuşi,
Când ştii ce trecere grăbită
e-al vieţii-nşelător popas,
de orice faţă întâlnită
să te desparţi c-un bun rămas.
8 - Iată un mare şi sfânt adevăr. Cu oricare om ce vine în faţa mea ori în faţa căruia aş fi dus, - eu să-l primesc şi să-l privesc cu toată greutatea importanţei veşnice al acestui moment. Dumnezeu îl aduce pe acest om la mine, ori mă duce pe mine la el, tocmai ca să-i vorbesc despre sufletul său şi despre Dumnezeul lui... cele două unice şi eterne valori ale fiecărui om.
9 - Şi poate că data aceasta este singura şi ultima dată din viaţa mea ori a lui când ne vedem şi când am această ocazie să-mi împlinesc această datorie faţă de el şi de Dumnezeu...
Să mi-o fac cu curaj ori cu smerenie - dar totdeauna cu conştiinţa acestei mari ocazii.
10 - Mi s-a întâmplat adeseori în viaţă să întâlnesc chiar pe câte un vrăjmaş al meu care după ani de zile să-mi spună: Eu am ajuns să-L cunosc pe Dumnezeu chiar din lungile confruntări cu d-ta...
Atunci am mulţumit lui Dumnezeu că n-am tăcut când am fost în faţa lor. Eram sigur că unii dintre ei nu dispreţuiesc pe Dumnezeu chiar de tot.
11 - Chiar cărora le-a mai rămas ceva în suflet, când le vine clipa cea grea a durerii ori a morţii lor, - ştie Dumnezeu câţi nu s-au pocăit sincer ca tâlharul de pe cruce.
Iar nemărginita milă a Mântuitorului, i-a iertat şi pe ei, ca pe acel nenorocit în ultimul său moment.
12 - Ori de câte ori îmi aduc aminte de aceşti oameni printre care am trecut zeci de ani - şi dintre care nu ştiu să mai trăiască nici unul - mă rog din inimă pentru sufletul lor, fiindcă mulţi au ajuns fără să vrea, pentru o bucată de pâine amară în această slujbă din care apoi n-au mai avut putere să scape.
13 - Aceşti oameni care au ajuns să călătorească alături de noi o parte din drumul scurtei noastre vieţi - Dumnezeu le-a dat tocmai în felul acesta ocazia să afle de la noi (care cunoaştem calea mântuirii), ceva despre această mântuire pe care ei nu o cunoşteau.
Iar dacă noi în acest timp am tăcut sau am tremurat, ori ne-am milogit în faţa lor, - ce au putut ei vedea şi auzi de la noi, despre Dumnezeul nostru?
14 - Dar dacă am trecut prin toate răbdători, demni şi credincioşi - chiar până la moarte - tot va mai fi măcar unul dintre ei să spună: Cu adevărat acesta era neprihănit (Luca 23, 47).
Şi încredinţarea asta îl va aduce şi pe el la Hristos.
15 - Iar dacă după toată suferinţa noastră au rămas astfel de suflete, atunci asta este tot ce merită să fie reţinut din toate. Ranele ni s-au vindecat, usturimea s-a dus, suferinţele au încetat şi se uită, viaţa a trecut aşa cum a fost... Dar bucuria iertării, acoperirea dragostei, blândeţea răbdării cu care am rămas după toate - ne va fi o mângâiere veşnică.
16 - Să ne purtăm faţă de orice vrăjmaş care vine spre noi, ori spre care mergem - cum S-a purtat Domnul nostru. Să vorbim puţin şi să tăcem mult. La întrebări scurte să răspundem scurt. Despre noi şi despre Dumnezeu să putem spune oricât, dar despre alţii nimic.
Tăcerea şi răspunsul să ne fie ale unui om demn, smerit, credincios, chinuit, - dar demn.
Atunci totdeauna va rămânea între ei ceva... Măcar imaginea unui om nevinovat, chiar dacă a trebuit să fie condamnat de legea lor.
17 - Până la urmă puţine legi sunt de-a dreptul criminale, dar foarte mulţi dintre cei ce le aplică sunt ei înşişi nişte ucigaşi. De aceea este scris: Nu te teme de lege, teme-te de judecător.
18 - Legea nu-l obligă pe omul ei să fie fiară, ci să fie om. Dacă cel care aplică legea este om, el o aplică omeneşte, dar dacă este fiară, o aplică sălbatic.
Fiecare om al legii aplică legea după cum este sufletul său, nu după cum este legea.
De aceea fiecare va trebui să stea odată el însuşi în faţa judecăţii lui Dumnezeu spre a fi judecat exact după cum a judecat şi el (Matei 7, 2).
19 - Cine judecă blând, blând va fi judecat. Cine judecă aspru, aspru va fi judecat şi cine judecă milostiv, milostiv va fi judecat.
20 - Nici un om nu va avea nici o dezvinovăţire acuzând legea sau pe împăratul care l-a pus judecător. Nimeni nu l-a împins acolo - ci el singur s-a înghesuit. Şi nimeni nu l-a făcut fiară - el singur s-a făcut.
Sunt unii care sub aceeaşi lege pot fi oameni - şi sunt alţii care pot fi fiare.
Noi am cunoscut şi de unii şi de alţii.
Aşa că nimeni nu se va putea dezvinovăţi. Oricine să fie om când judecă, fiindcă tot aşa va fi şi el judecat odată - cu siguranţă totală.
Doamne, nu ne lăsa să ne pierdem mintea când suntem sus - nici speranţa când suntem jos!
Amin.