E ceru-n sărbătoare...
Traian Dorz - Întâi să fim
E ceru-n sărbătoare când încă-un păcătos
ascultă și-mplinește dorința lui Hristos,
și-ntoarce de la felul și drumul lui pierdut
și Tatăl îl sfințește cu dulcele-I sărut.
Dar când pierdutu-acesta în loc să stea smerit
și-ascultător sub crucea prin care-a fost primit,
se-ngâmfă cu trufie călcând Cuvântul Sfânt
- întregul cer l-îngroapă sub cel mai greu mormânt.
O, cât de mulți odată cu lacrimi s-au predat
și corul cel de îngeri cu drag s-a bucurat,
- apoi curând când primul păcat l-a prăbușit
cu ce durere cerul în doliu l-a jelit.
Când pentru doar un suflet e-atâta jale-n cer
ce trebuie să fie când mii și sute pier,
dacă-i atâta cântec când vine-un păcătos
și dacă iarăși cade, - cât sufere Hristos?
...O fericiți voi care pe îngeri bucurați
rămâneți până-n ceruri statornici și curați,
căci vai de cel ce cade, - al lui păcat spre Har
nu-l va plăti nici chinul cel veșnic și amar...
Adevăru-i bogăția și comoara minunată
care are-un preț statornic și nu piere niciodată.
Fericit e totdeauna sufletul cucernic care
are-n suflet adevărul ca pe-averea cea mai mare.