E ceru-n sărbătoare...
Traian Dorz - Întâi să fim
E ceru-n sărbătoare când încă-un păcătos
ascultă şi-mplineşte dorinţa lui Hristos,
şi-ntoarce de la felul şi drumul lui pierdut
şi Tatăl îl sfinţeşte cu dulcele-I sărut.
Dar când pierdutu-acesta în loc să stea smerit
şi-ascultător sub crucea prin care-a fost primit,
se-ngâmfă cu trufie călcând Cuvântul Sfânt
- întregul cer l-îngroapă sub cel mai greu mormânt.
O, cât de mulţi odată cu lacrimi s-au predat
şi corul cel de îngeri cu drag s-a bucurat,
- apoi curând când primul păcat l-a prăbuşit
cu ce durere cerul în doliu l-a jelit.
Când pentru doar un suflet e-atâta jale-n cer
ce trebuie să fie când mii şi sute pier,
dacă-i atâta cântec când vine-un păcătos
şi dacă iarăşi cade, - cât sufere Hristos?
...O fericiţi voi care pe îngeri bucuraţi
rămâneţi până-n ceruri statornici şi curaţi,
căci vai de cel ce cade, - al lui păcat spre Har
nu-l va plăti nici chinul cel veşnic şi amar...
Adevăru-i bogăţia şi comoara minunată
care are-un preţ statornic şi nu piere niciodată.
Fericit e totdeauna sufletul cucernic care
are-n suflet adevărul ca pe-averea cea mai mare.