Puterea și primirea ei
Traian Dorz - Întâi să fim
1 - Dumnezeu îți dă atâta putere de muncă, de inspirație, de biruință - câtă ești în stare să primești. Cât ai sufletul tău însetat, cât ai inima ta deschisă și mintea ta dornică să primească.
2 - De aceea cel mai însemnat lucru este să avem o minte sănătoasă și o inimă curată.
Mintea sănătoasă sesizează adevărul clar, înțelege învățătura, știe să se orienteze îndată și cunoaște bine direcția de mers.
3 - Inima curată primește puterea Duhului Sfânt, lumina și căldura lui Hristos și harul Tatălui Ceresc.
4 - Aceste două însușiri: mintea sănătoasă și inima curată întregesc omul cel nou.
5 - Dar aceste două însușiri se pot și îmbogăți, - dar se pot și pierde... Îmbogățirea lor se face prin puterea lui Dumnezeu dobândită prin rugăciune și muncă. Rugăciunea ne duce la munca pentru Hristos, iar munca ne duce la rugăciune.
Iar pierderea lor vine prin lipsa rugăciunii și prin lenevirea trupului și a duhului nostru.
6 - Rugăciunea ne aduce lacrimile, munca ne aduce cântarea. Lacrimile și cântarea ne aduc puterea lui Dumnezeu, iar puterea aceasta ne aduce biruința.
7 - Lacrimile noastre depind de rugăciune, iar cântarea noastră depinde de muncă. Cu cât vom fi mai înalți în rugăciune, vom fi mai profunzi în lacrimi. Și cu cât vom fi mai stăruitori în muncă, vom fi mai înzestrați în cântare.
8 - Noi avem toate aceste binecuvântări de care ne bucurăm acum, pentru că am avut între noi oameni ai rugăciunii și ai muncii.
Cine nu cunoaște lupta rugăciunii, nu cunoaște nici biruința lacrimilor. Cine n-a dus greul muncii, nu gustă nici ușurarea cântării. Aceștia nu cunosc ce fericit este să poți plânge și să poți cânta.
9 - Vai de cel ce nu poate avea lacrimi. Acela nu are nici o putere nici în durerea și nici în bucuria lui. Lacrimile sunt un dar de la Dumnezeu. Ce nefericit este cel ce nu are lacrimi, cel ce nu poate să plângă când sufletul îi este atât de încărcat și nu-l pot ușura decât lacrimile.
10 - Ați simțit vreodată cât de împovărată v-a fost inima când trebuia să plângeți și n-ați putut?
În starea aceasta ajunge o inimă că se îngrozește de ea însăși când n-are nevoie de nimic altceva decât de lacrimi - și nu le poate avea.
11 - Dar ce binecuvântare de la Dumnezeu sunt lacrimile, lacrimile dragostei, ale bucuriei, ale rugăciunii, ale cântării, ale întâlnirii, ale despărțirii, ale durerii...
Ferice de cine le are ca un dar ceresc la vremea lor.
12 - Singuri știți ce fericiți ați putut fi când ați privit recunoscători spre cer mulțumind cu lacrimi, când ați putut privi ființele dragi sărutându-le cu lacrimi. Când ați mulțumit pentru o binefacere a lui Dumnezeu, ori un semn, cu lacrimi...
13 - Nu vă rușinați de lacrimi ci doriți-le pentru că în ele nu-i numai o descărcare sufletească ci este și o binecuvântare de la Dumnezeu prin care El ne dă nespus de mult har.
14 - O cuvântare cu lacrimi va zgudui totdeauna sufletele celor ce o ascultă.
O cântare cu lacrimi va muia totdeauna sufletele care o aud.
O poezie spusă cu lacrimi, o rugăciune înălțată cu lacrimi, o mulțumire adusă cu lacrimi... ce mare dar și binecuvântare sunt acestea...
15 - Noi ne-am obișnuit să măsurăm valoarea fiecărei lucrări numai după lacrimi. Pentru că ele au fost bogăția noastră, valuta noastră, comoara și zestrea familiei noastre duhovnicești.
Lacrimile sunt o sursă de putere pentru suflet.
16 - Să fim foarte atenți că acum când vrând-nevrând trecem prin vremuri și împrejurări, când suntem în primejdie să ne pierdem această comoară și această putere a lacrimilor. Ajungem în atingere cu diferite curente lumești care ne pot fura această bogăție specifică a noastră.
17 - Sunt frați și surori care nu mai ară din greu acum cu condeiul, cu penița ca și cu plugul de lemn, cum am arat noi la început. Acum ei au stilou care scrie frumos și în stil elegant... dar ei ajung în atingere și cu metode ușoare, cu oameni subțiri, cu mode noi. Să fie foarte atenți, - acestea pot să ascundă o mare ispită. Acestea ne pot face să pierdem puterea lacrimilor - și să rămânem cu goliciunea rece a eleganței ușuratice...
18 - Se citesc acum atât de multe cărți, se ascultă atât de multă muzică, se scriu atât de multe poezii. Și vrând-nevrând, acestea ne pot influența fără chiar să ne dăm seama, pentru că sunt unele lucruri care par frumoase și acolo. Dacă nu avem o sfântă grijă să ne ferim cu toată teama, ușor putem să ne pierdem direcția frumoasă a specificului nostru prin hățișurile lor ispititoare.
19 - Toate curentele astea noi și moderniste în aceste zise arte, nu fac altceva decât să ascundă sărăcia de talent și lipsa de inspirație adevărată. Oamenii veacului acestuia și-au pierdut sensibilitatea divină, - și se înșală singuri coborându-se în primitivism...
20 - Eu cred că noi trebuie să rămânem la modelul nostru clasic, la specificul nostru curat, cunoscut și dulce. Să încurajăm și să cultivăm acest fel frumos, fiindcă el este cel în care s-au realizat cele mai frumoase lucrări duhovnicești. Și cel în care noi înșine ne-am bucurat, ne-am zidit și ne-am păstrat în credința noastră cea bună și străbună, prin toate până azi.
În aceste binecuvântate creații am pus și am scos atâta putere de lacrimi și cântare, în rugăciunea și în munca noastră...
Duhule Sfinte, Te rugăm păstrează-ni-l.
Amin.