El - Prețul plătit pentru noi

În Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Slăvit să fie Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul și răscumpărătorul sufletelor noastre!

Iată, a trecut un an de la întâlnirea noastră de Rusalii de anul trecut. Și astăzi ne găsim adunați într-un număr mult mai mare ca anul trecut în jurul acestui mormânt sfânt unde odihnește Părintele nostru sufletesc Iosif Trifa, care prin munca sa, prin lupta sa, prin lacrimile și prin suferințele sale ne-a adus la Dumnezeu, ne-a adus la Hristos, ne-a dat cunoștința și cunoașterea limpede, curată și frumoasă a lui Iisus cel Răstignit, a Jertfei de pe Golgota.

Să citim împreună un cuvânt din Epistola către Galateni, din capitolul 1, versetul 4: „El S-a dat pe Sine însuși pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru și Tatăl. A Lui să fie slava în vecii vecilor. Amin.”

Iubiți frați și surori, ori de câte ori vom citi în Sfânta Scriptură, mai ales în Noul Testament, în Evanghelie, sau vom auzi citindu-se de către frați și cuvântul va începe cu „El”, să fim cu mare băgare de seamă, că ni se arată un lucru mare.

În Vechiul Testament, când Domnul S-a arătat lui Moise în rug și l-a trimis în Egipt ca să-l scoată pe poporul Său de-acolo, Moise la început a șovăit, [căutând] să nu se ducă; dar până la urmă totuși s-a dus. Dar a spus așa: „O să mă-ntrebe poporul: «Cine te-a trimis? Care Îi este Numele?»„. Și atunci Domnul a spus așa: „Eu sunt și Mă numesc «Eu sunt»„. Cu acest Nume S-a descoperit Domnul încă din Vechiul Testament: „Eu sunt”.

Și când El a venit în trup și S-a întrupat în Sfânta Fecioară Maria, când S-a născut ca om și a locuit printre noi plin de har și de adevăr, El așa S-a descoperit iarăși poporului și așa a spus: „Eu sunt”. „Eu sunt Lumina lumii. Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric.” „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.” „Eu sunt”... „Eu sunt”... Pentru ca, având pilda Vechiului Testament, să cunoască poporul că El este Acela care a fost trimis de Tatăl la noi, ca să ne răscumpere, să ispășească păcatele noastre, să ne împace cu Dumnezeu.

Iar când Domnul i-a trimis pe apostolii Săi în lume ca să vestească Evanghelia, ei au început cu acest cuvânt: „El este”. „El este jertfa de ispășire a păcatelor noastre.” „El S-a dat pe Sine însuși pentru păcatele noastre”. De aceea să punem în inima noastră, să strângem în inima noastră acest cuvânt: „El”.

Vedeți, „El S-a dat pe Sine însuși pentru păcatele noastre”. Nu a dat ceva și să oprească o parte. Ci pe Sine însuși S-a dat. Jertfa Lui este întreagă, este desăvârșită, că pe Sine însuși S-a dat. Și Tatăl a primit această Jertfă prin faptul că Domnul a fost înviat din morți și S-a înălțat la ceruri, și L-a trimis pe Duhul Sfânt într-o zi ca aceasta.

Deci vedeți, dragii mei... „pe Sine însuși”. Atât de mult am fost iubiți de Dumnezeu, atât de mult am fost prețuiți! Cu Sine însuși El ne-a prețuit pe noi, căci un alt preț, mai mare ori mai mic, nu se mai putea vedea.

Încă din vechime, omul lui Dumnezeu David, cugetând la starea de păcat a omului, la robia în care a ajuns din cauza neascultării, a înțeles că răscumpărarea sufletului este așa de scumpă, că nu se va putea face niciodată de către om sau cu vreun preț omenesc. Și pentru aceasta, Tatăl, Care ne-a iubit, L-a trimis pe Fiul Său și El pe Sine însuși S-a dat pentru noi.

Vedeți cât de mult am fost iubiți! Ce mult am fost prețuiți de Dumnezeu! Și cum trebuie să fie dragostea noastră față de El, ascultarea noastră smerită față de El, pentru că dragostea dragoste naște. Și așa El S-a dat pentru păcatele noastre, „ca să ne smulgă”, le spune Sfântul Pavel galatenilor. Pentru galateni și pentru lumea de atunci, era un veac rău. Oamenii nu-L cunoșteau pe Dumnezeu. Se închinau la idoli, se închinau la animale sau la alte chipuri. Și de aceea spune că era un veac rău.

Dar odată cu vestirea Evangheliei a venit lumina, a venit viața, a venit binecuvântarea; oamenii au început să-L cunoască pe Dumnezeu, să părăsească păcatul, să părăsească stricăciunea, să se nască, să fie făpturi noi. Și astfel Numele Domnul să fie binecuvântat, să fie slăvit, să fie cântat și mărturisit cu o dragoste fierbinte.

Și pentru noi Domnul Iisus S-a dat. Și noi am păcătuit. Și noi suntem vinovați, mai mult sau mai puțin, dar toți suntem vinovați. Nimeni nu poate să spună că nu are păcat sau că nu a săvârșit păcat în viața lui.

Deci El este Jertfa de ispășire și pentru păcatele noastre. Și pentru păcatele noastre S-a dat El.

Și Părintele Iosif, părintele nostru duhovnicesc, om trimis de Dumnezeu la poporul nostru, în Biserica noastră, așa ne-a învățat și așa ne-a spus: „Înapoi la viața primilor creștini, așa cum [trăiau] strămoșii noștri”, după cum e cântarea. În vremurile acelea ei nu aveau libertatea pe care o avem noi astăzi și [atunci] nu erau nici biserici ca să se poată aduna în ele. Se adunau pe ascuns, în catacombe și așa Îl slăveau pe Domnul și preamăreau Numele Lui, și se zideau sufletește.

Dar astăzi, iată, Părintele Iosif ne-a adus cunoștința, cunoașterea lui Iisus cel Răstignit, a Jertfei de pe Golgota, [și ne-a chemat] la trăirea primilor creștini, la viața pe care au trăit-o înaintașii noștri la început, când L-au aflat pe Domnul, când a venit Lumina și Viața în lume. Și prin mărturisirea făcută de el, atâția dintre noi, care trăiam în cele mai grele păcate, am fost aduși la viață, la lumină. Și mărturisim lucrul acesta că el este părintele nostru duhovnicesc prin care am fost născuți la o viață nouă în Hristos prin Evanghelie.

Și de aceea citim și noi Cuvântul lui Dumnezeu, ne zidim sufletește și căutăm să ascultăm de Domnul, să-L iubim pe El în Biserica noastră strămoșească, aici unde părinții noștri, strămoșii noștri s-au rugat, au plâns... și prin Biserică s-a păstrat și unitatea neamului nostru. Că datorită Bisericii și lucrării pe care a făcut-o Cuvântul lui Dumnezeu în Biserică poporul nostru și-a păstrat și ființa, și limba, și unitatea lui. Că după mii de ani de despărțire, când Dumnezeu ne-a strâns la un loc pe toți: și din Ardeal, și din Banat, și din Bucovina, și din Basarabia, noi toți vorbeam aceeași limbă, aveam aceeași credință, aceleași Sfinte Taine toți. Numai am fost despărțiți. Pentru că Biserica prin Cuvântul lui Dumnezeu a păstrat unitatea neamului nostru ca neam și ca popor în lume. De aceea binecuvântăm pe Dumnezeu și slăvim Numele Lui că ne-a trimis un astfel de om.

Dumnezeu a binecuvântat poporul nostru în chip deosebit.

M-am gândit de multe ori și am spus așa: de ce Dumnezeu nu a trimis un astfel de om la poporul grec, la alții, la alte popoare ortodoxe, la alte Biserici, prin harul acesta? Ci l-a primit poporul nostru. Și am spus: Dumnezeu ne-a binecuvântat pe noi deosebit, dar și răspunderea noastră este deosebit de mare în fața lui Dumnezeu și în fața neamului nostru, și în fața întregii Biserici de pe pământ, de felul cum vom asculta și cum vom lupta și vom păstra unitatea în credință, unirea în dragoste, părtășia la muncă, la luptă pentru îndepărtarea păcatului, pentru ca fiecare fiu al neamului nostru să ajungă la Domnul Iisus, la cunoașterea și cunoștința Lui. Căci cunoașterea Domnului este viață veșnică, așa cum spune Sfântul Evanghelist Ioan în capitolul 17.

De aceea, să punem la inimă lucrul acesta, cuvântul acesta pe care să-l păstrăm și cu toată dragostea să-l mărturisim: „El Și-a dat viața Lui, S-a dat pe Sine însuși ca preț de răscumpărare pentru noi” Slăvit să fie Domnul!