Era târziu în noapte

Vorbind între ei, păstorii priveau spre Betleemul adormit și spre Cer. Deodată o lumină a strălucit în jurul lor din gura îngerului aud vestea cea bună.

Ce minunată este lucrarea Domnului! Câți împărați erau atunci pe pământ, dar vestea au primit-o păstorii!...

Era târziu în noapte. Stelele sclipeau pe cer, tremurând. Fiecare își continua drumul ei, trimițând lumină și nădejde celor ce umblau prin noapte așteptând venirea zilei și răsăritul Soarelui. Pe pământ oamenii așteptau. Poporul evreu aștepta să vină un Mântuitor, să-i scape de stăpânirea romană. Robii așteptau o zi să-și recapete libertatea. Egiptenii așteptau revărsarea Nilului, să le aducă bogăție de pâine. Cezar Augustus aștepta rezultatul înscrierii, să știe câți supuși are. Ce așteptări! Cu ce nădejdi! Evreii au scăpat de stăpânirea romană dar, cei mai mulți, și azi sunt robi ai păcatului. Robii și-au căpătat libertatea, dar adevărata libertate puțini au cunoscut-o. Nilul în fiecare an aduce mult nămol, pe care îl depune și din care egiptenii își scot pâinea. Dar pâinea vieții ei n-o cunosc. Și înscrierea poruncită de Cezar s-a terminat, dar a fost el mai fericit?

Și mai așteptau: bătrânul Simion aștepta să-L vadă pe Hristos. Proorocița Ana aștepta ceasul să vorbească de Isus. Preotul Zaharia aștepta împlinirea celor spuse de Duhul Sfânt prin gura sa. Așteptau cei pierduți, cei fără nădejde, fără bucurie, lipsiți de mângâieri, așteptau lumina, așteptau izbăvirea. Iar Sfânta Fecioară Maria, păstrând în inima ei cuvintele spuse de înger, aștepta împlinirea lor.

Era târziu în noapte. Obosiți de călătorie, urmașii lui David se odihneau în cetatea din care ieșise strămoșul lor, și de care îi legau atâtea amintiri scumpe. Cei mai apropiați pe la rudele lor, cei norocoși la casa de poposire; și toți cu gândul să le vină timpul înscrierii, să se întoarcă acasă.

Undeva, în apropiere de oraș, în unul din vechile grajduri ale lui Solomon, obosiți de călătoria lungă, au poposit și bătrânul Iosif cu logodnica sa, Maria.

Mirați-vă ceruri și saltă de bucurie pământule! Se apropie clipa a cărei împlinire o așteaptă și îngerii și oamenii.

Dar câți se vor bucura de ea? Fiul iubit al lui Dumnezeu, născut din Tată, fără mamă, înainte de veci, se întrupează fără tată, din Fecioara Maria și se naște pe pământ.

E târziu în noapte. Păstorii, cu sufletul curat, vegheau împrejurul turmelor. Și-n vegherea lor, vorbeau ei despre nădejdea lui Israel. Li se aprindea inima și sclipea de nădejde când vorbeau cuvintele proorocilor.

Știți zicea unul, în cartea prorocului Mica este scris că din Betleem va ieși Cel ce va stăpâni peste Israel. Altul răspunde: - Un popor nou se va naște, o seminție nouă, iar El va fi căpetenia. Adică din El se vor trage.

Și-n sufletul lor curat, lumina se revărsa în valuri și-n inima lor arzătoare nădejdea lor căpăta noi aripi, ducându-se înainte, trecând peste ani în împărăția cea minunată în care sufletul se odihnește în pace. Cezar doarme tulburat de griji și îngrijorări. Irod visează că cineva îi ia tronul, se trezește tulburat și se gândește cine ar putea să îl ia. Robii visează libertatea, flămânzii pâine, spre care întind mâinile amândouă, tremurând.

E târziu în noapte. Departe, în ceruri, unde e veșnic lumină, și unde omul nu poate intra, mulțimi nenumărate de îngeri cântă și slăvesc pe Dumnezeu. E cântarea duhului curat, e cântarea celor ce au fost răscumpărați; ei și-au păstrat vrednicia și sfințenia de la început.

În mersul timpului veșnic, orologiul sună vestind nașterea Cuvântului întrupat.

Pe pământ e întuneric.

Cine va vesti celor ce așteptau mărețul eveniment care va schimba cursul vremii, cursul istoriei și viața oamenilor? Un semn, și un înger pornește din fața luminii de care nimeni nu se poate apropia, urmat de o mulțime de oaste cerească. Cui să ducă vestea bună? La Templu? Preotul Zaharia primise cuvânt de la Dumnezeu. Marele Preot era prea ocupat cu cele ale Legii ca să se mai ocupe de nașterea unui prunc. Cărturarii și fariseii erau prea învățați ca să se coboare până la iesle. Cezar purta în inimă gândul împărățiilor subjugate. Iar la Răsărit - Miazănoapte se plămădea, în sânul unui popor, un Ghinghis-Han care, după sute de ani, avea să urmeze pe drumul făcut de sabie și foc, invadând Asia și răsăritul Europei.

Nici la Roma, nici la Atena, nici la Sarmisegetusa, ci la Betleem, care era „Casa pâinii”

Mai marii lumii au ucis pe cei ce vesteau venirea Celui neprihănit. De harul acesta au fost învredniciți cei simpli, dar cu sufletul curat.

Iosif, fiul lui Iacov, e scos din temniță și pus în slujba care va rămâne peste veacuri. Moise e chemat de la păscutul oilor să scoată poporul Domnului din Egipt. Elisei e chemat de la coarnele plugului să urmeze lui Ilie. David, de la oi. Și păstorii ce vegheau sunt primii care primesc vestea bună.

În grabă s-au dus să-L vadă. Ce fericiți sunt! Găsesc un prunc înfășat și culcat în iesle. Îl cunosc, recunosc, acesta este Mântuitorul.

Îngenuncheați la ieslea Lui sunt fericiți. Cu adevărat fericiți. Aici e cu adevărat fericirea. Și cine a primit vestea bună vine la iesle. Apoi, urmându-L pe El, va trece prin Grădina Ghețimani, tot noaptea, ca de aici să ajungă la Golgota și de acolo direct în Rai. Slăvit să fie Domnul!

Trimisă la V. Pandele