Era tulburător de frumos
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - ...abia atunci am înţeles de ce, afară, unde totul este obişnuit, Tu îmi vorbeşti sufletului meu în chip obişnuit,
mă ţii cu o hrană obişnuită şi pe căi obişnuite.
2 - dar în flăcările sufletului pentru Tine,
în cuptorul celei de a şaptea încercări din pricina dragostei Tale, - Tu faci totul altfel.
3 - În compartimentul celei de a şaptea încălziri, în flacăra celei de a şaptea arderi, unde totul e alb de aprins, unde totul este neobişnuit,
- acolo Tu îmi eşti totul şi în totul - neobişnuit!
4 - Am simţit totdeauna că Tu eşti Frumos, mereu tot mai Frumos.
5 - Dar niciodată şi nicăieri n-aş fi bănuit că poţi fi într-adevăr atât de tulburător de Frumos - cum mi Te-ai arătat doar acolo.
6 - Am ştiut totdeauna că Tu eşti Strălucit, Minunat, Puternic, Fericit. Dar abia acolo am descoperit că aceea ce ştiusem eu încă nu fusese nimic.
7 - Că Tu eşti nespus mai mult decât orice puteam eu crede sau gândi vreodată până atunci.
8 - Văzusem şi înainte, afară, nenumărate dovezi ale dragostei Tale - şi am fost aşa de fericit primindu-le,
9 - gustasem şi înainte, afară, negrăitele împărtăşiri ale dragostei Tale în rugăciune, în contemplare, în lupte, în cântări, în meditaţii, în lacrimi, în osteneli.
10 - Şi-am fost fericit când le-am dat, când le-am primit şi când le-am putut vorbi sau scrie
11 - dar nimic din tot ce am trăit înainte, nu se poate asemăna cu ceea ce a fost acolo în cuptor.
12 - Eu pot vorbi despre tot ceea ce a fost până atunci,
sau după aceea,
13 - dar despre ceea ce am lăsat şi am aflat acolo - nu, nu pot.
14 - Acolo îmi erau toate uşoare, nimic n-aveam nici în greutate, ca razele, ca miresmele, ca ecoul.
15 - Înţelegerea îmi era mai limpede ca orice izvor,
16 - mântuirea îmi era mai caldă şi mai repede ca un fulger
17 - şi adevărul cel mai adânc îmi apărea cel mai înalt, mult mai strălucit ca oricare faţă a soarelui.
18 - O cheie de aur îmi ţineai la îndemână oriunde întâlneam vreo uşă - şi nu era zăvor să nu-l poată deschide cu ea.
19 - Un cântar de aur aveam la mine, şi el îmi arăta de îndată adevăratul preţ al oricărui lucru, astfel că nu mă mai putea înşela nimic.
20 - O carte de aur îmi dăruiseşi şi din ea citeam de fiecare dată ce este în fiecare inimă pe care o întâlneam.
21 - Când am ieşit, m-ai petrecut până la uşă.
22 - Dar la despărţire, arătând spre cheia de aur, spre cântarul de aur şi spre cartea de aur mi-ai zis:
- Acestea rămân aici!
23 - Şi suspinând, a trebuit să ies fără ele!