Era tulburător de frumos
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - ...abia atunci am înțeles de ce, afară, unde totul este obișnuit, Tu îmi vorbești sufletului meu în chip obișnuit,
mă ții cu o hrană obișnuită și pe căi obișnuite.
2 - dar în flăcările sufletului pentru Tine,
în cuptorul celei de a șaptea încercări din pricina dragostei Tale, - Tu faci totul altfel.
3 - În compartimentul celei de a șaptea încălziri, în flacăra celei de a șaptea arderi, unde totul e alb de aprins, unde totul este neobișnuit,
- acolo Tu îmi ești totul și în totul - neobișnuit!
4 - Am simțit totdeauna că Tu ești Frumos, mereu tot mai Frumos.
5 - Dar niciodată și nicăieri n-aș fi bănuit că poți fi într-adevăr atât de tulburător de Frumos - cum mi Te-ai arătat doar acolo.
6 - Am știut totdeauna că Tu ești Strălucit, Minunat, Puternic, Fericit. Dar abia acolo am descoperit că aceea ce știusem eu încă nu fusese nimic.
7 - Că Tu ești nespus mai mult decât orice puteam eu crede sau gândi vreodată până atunci.
8 - Văzusem și înainte, afară, nenumărate dovezi ale dragostei Tale - și am fost așa de fericit primindu-le,
9 - gustasem și înainte, afară, negrăitele împărtășiri ale dragostei Tale în rugăciune, în contemplare, în lupte, în cântări, în meditații, în lacrimi, în osteneli.
10 - Și-am fost fericit când le-am dat, când le-am primit și când le-am putut vorbi sau scrie
11 - dar nimic din tot ce am trăit înainte, nu se poate asemăna cu ceea ce a fost acolo în cuptor.
12 - Eu pot vorbi despre tot ceea ce a fost până atunci,
sau după aceea,
13 - dar despre ceea ce am lăsat și am aflat acolo - nu, nu pot.
14 - Acolo îmi erau toate ușoare, nimic n-aveam nici în greutate, ca razele, ca miresmele, ca ecoul.
15 - Înțelegerea îmi era mai limpede ca orice izvor,
16 - mântuirea îmi era mai caldă și mai repede ca un fulger
17 - și adevărul cel mai adânc îmi apărea cel mai înalt, mult mai strălucit ca oricare față a soarelui.
18 - O cheie de aur îmi țineai la îndemână oriunde întâlneam vreo ușă - și nu era zăvor să nu-l poată deschide cu ea.
19 - Un cântar de aur aveam la mine, și el îmi arăta de îndată adevăratul preț al oricărui lucru, astfel că nu mă mai putea înșela nimic.
20 - O carte de aur îmi dăruiseși și din ea citeam de fiecare dată ce este în fiecare inimă pe care o întâlneam.
21 - Când am ieșit, m-ai petrecut până la ușă.
22 - Dar la despărțire, arătând spre cheia de aur, spre cântarul de aur și spre cartea de aur mi-ai zis:
- Acestea rămân aici!
23 - Și suspinând, a trebuit să ies fără ele!