Evanghelia de duminică: a fiului rătăcit

Evanghelia de duminică ne spune că un tată avea doi feciori. Cel mai tânăr şi-a luat partea sa de avere şi a cheltuit-o în petreceri şi păcate. Dar după ce şi-a risipit averea a ajuns la rău, la lipsă şi foame. A ajuns într-o ţară străină unde îngrijea de porci şi dorea să se sature cu rădăcinile ce le scoteau porcii. Stând lângă porci gol, flămând şi zdrenţuros, fiul rătăcit şi-a adus aminte de casa tatălui său plină de belşug şi a zis: mă voi scula de aici şi mă voi duce la tatăl meu şi voi zice: Tată, greşit-am la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău; primeşte-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi Evanghelia ne spune că tatăl l-a primit cu iertare, ba încă şi ospăţ de bucurie a făcut pentru fiul ce pierdut era şi s-a aflat, mort era şi a înviat (Luca 15, 11-32).

Tâlcuirea acestei Evanghelii este aceasta: Tatăl din Evanghelie este Dumnezeu, iar fiul suntem noi. Evanghelia pune înaintea noastră această asemănare (pildă) ca pe o oglindă în care uitându-ne să ne vedem pe noi şi purtările noastre. Că şi noi în chipul şi asemănarea fiului rătăcit din Evanghelie de multe ori risipim averea şi darurile sufleteşti ce le avem de la Tatăl ceresc (sănătatea, mintea, priceperea) şi apucăm pe căile cele rele. Pilda fiului rătăcit din Evanghelie îmi arată mie şi ţie cititorule calea întoarcerii noastre către Dumnezeu. Vino dar să ne uităm pe ce cale s-a întors fiul cel rătăcit înapoi la tatăl său.

Prin 4 stări a trecut rătăcirea şi mântuirea fiului pierdut.

1 - Întâia dată îl vedem alergând înainte pe calea păcatelor şi a pieirii.

2 - A doua oară îl vedem că deodată se opreşte în loc din calea rătăcirii. Şi venindu-şi în fire - zice Evanghelia - şi-a adus aminte de casa tatălui său.

Vezi, dragă cititorule, acesta a fost începutul mântuirii fiului rătăcit: s-a oprit în loc cu părere de rău. Acesta este şi începutul mântuirii tale: să te opreşti în loc, să-ţi dai seama de starea ta sufletească, să-ţi faci socoteala cu sufletul tău, să asculţi glasul sufletului tău care-ţi şopteşte că şi tu ai ajuns în ţara păcatului.

3 - A treia oară ne spune Evanghelia că fiul rătăcit după ce s-a oprit în loc a luat hotărâre să se întoarcă înapoi zicând: mă voi scula şi mă voi duce la tatăl meu. Mari schimbări şi frământări sufleteşti trebuie că l-au făcut pe fiul din Evanghelie să rostească aceste vorbe. Evanghelia nu ne spune, dar trebuie că fiul din Evanghelie a plâns cu amar rostind aceste vorbe. Aceste lacrimi ale părerii de rău pentru păcate ne trebuie şi nouă să ne putem mântui.

Dar atâta încă nu-i destul, ci după lacrimile părerii noastre de rău, trebuie să urmeze şi ieşirea noastră din rău şi păcate. Fiul cel pierdut n-a plecat înapoi către casă cu sticla în mână, nici cu cărţile de joc în buzunar şi nici cu femeile stricate după el, ci s-a lepădat mai întâi de ele şi apoi a plecat pe calea întoarcerii. Aşa trebuie să fie şi întoarcerea noastră, cu lepădare de păcate, altcum în zadar plângem sub patrafir şi făgăduim îndreptare, dar din ţara păcatului nu mai plecăm.

4 - A patra oară Evanghelia ne spune că tatăl l-a primit pe fiul pierdut cu ospăţ şi bucurie. Asta înseamnă că şi Dumnezeu va primi îndreptarea noastră ca un Tată bun şi iubitor. Şi pe lângă acestea, încă ceva de foarte mare preţ să învăţăm din pilda fiului rătăcit. Când s-a oprit fiul cel rătăcit din calea cea rea pe care alerga înainte? S-a oprit atunci când a ajuns la rău, la lipsă şi foame. Necazul, foamea şi răul au scos din gura fiului rătăcit vorbele: mă voi scula şi mă voi duce la tatăl meu. Aşa şi în calea rătăcirilor noastre, Dumnezeu scoate necazuri, lipsuri şi dureri ca să ne oprească în loc din căile cele ce le-am apucat şi să apucăm pe cele bune ce le-am lăsat.

Şi necazurile din vremurile noastre sunt chemarea Domnului să ne oprim în loc şi să ne întoarcem de la căile cele rele. Dar noi parcă nu vrem să ascultăm chemarea Tatălui ceresc. Lumea de azi e plină mai mult ca oricând de fii rătăciţi şi nepăsători şi de aceea nu mai putem scăpa din necazuri şi greutăţi.

Creştinilor! Pe fiul cel întors, tatăl său l-a văzut sosind acasă ostenit, slab, zdrenţuros şi văzându-l aşa i s-a făcut milă de el, i-a iertat greşeala şi l-a sărutat cu dor. Aşa şi pe noi, de ne vom părăsi păcatele şi vom pleca către Tatăl ceresc şi poruncile Lui, El ne va vedea osteniţi şi chinuiţi de multele greutăţi şi frământări şi văzându-ne aşa, I se va face milă de noi, ne va ierta şi ne va şterge durerea din suflet şi lacrimile din ochi.

Iosif Trifa.