Evanghelia de duminică: a fiului rătăcit

Evanghelia de duminică ne spune că un tată avea doi feciori. Cel mai tânăr și-a luat partea sa de avere și a cheltuit-o în petreceri și păcate. Dar după ce și-a risipit averea a ajuns la rău, la lipsă și foame. A ajuns într-o țară străină unde îngrijea de porci și dorea să se sature cu rădăcinile ce le scoteau porcii. Stând lângă porci gol, flămând și zdrențuros, fiul rătăcit și-a adus aminte de casa tatălui său plină de belșug și a zis: mă voi scula de aici și mă voi duce la tatăl meu și voi zice: Tată, greșit-am la cer și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău; primește-mă ca pe unul din argații tăi. Și Evanghelia ne spune că tatăl l-a primit cu iertare, ba încă și ospăț de bucurie a făcut pentru fiul ce pierdut era și s-a aflat, mort era și a înviat (Luca 15, 11-32).

Tâlcuirea acestei Evanghelii este aceasta: Tatăl din Evanghelie este Dumnezeu, iar fiul suntem noi. Evanghelia pune înaintea noastră această asemănare (pildă) ca pe o oglindă în care uitându-ne să ne vedem pe noi și purtările noastre. Că și noi în chipul și asemănarea fiului rătăcit din Evanghelie de multe ori risipim averea și darurile sufletești ce le avem de la Tatăl ceresc (sănătatea, mintea, priceperea) și apucăm pe căile cele rele. Pilda fiului rătăcit din Evanghelie îmi arată mie și ție cititorule calea întoarcerii noastre către Dumnezeu. Vino dar să ne uităm pe ce cale s-a întors fiul cel rătăcit înapoi la tatăl său.

Prin 4 stări a trecut rătăcirea și mântuirea fiului pierdut.

1 - Întâia dată îl vedem alergând înainte pe calea păcatelor și a pieirii.

2 - A doua oară îl vedem că deodată se oprește în loc din calea rătăcirii. Și venindu-și în fire - zice Evanghelia - și-a adus aminte de casa tatălui său.

Vezi, dragă cititorule, acesta a fost începutul mântuirii fiului rătăcit: s-a oprit în loc cu părere de rău. Acesta este și începutul mântuirii tale: să te oprești în loc, să-ți dai seama de starea ta sufletească, să-ți faci socoteala cu sufletul tău, să asculți glasul sufletului tău care-ți șoptește că și tu ai ajuns în țara păcatului.

3 - A treia oară ne spune Evanghelia că fiul rătăcit după ce s-a oprit în loc a luat hotărâre să se întoarcă înapoi zicând: mă voi scula și mă voi duce la tatăl meu. Mari schimbări și frământări sufletești trebuie că l-au făcut pe fiul din Evanghelie să rostească aceste vorbe. Evanghelia nu ne spune, dar trebuie că fiul din Evanghelie a plâns cu amar rostind aceste vorbe. Aceste lacrimi ale părerii de rău pentru păcate ne trebuie și nouă să ne putem mântui.

Dar atâta încă nu-i destul, ci după lacrimile părerii noastre de rău, trebuie să urmeze și ieșirea noastră din rău și păcate. Fiul cel pierdut n-a plecat înapoi către casă cu sticla în mână, nici cu cărțile de joc în buzunar și nici cu femeile stricate după el, ci s-a lepădat mai întâi de ele și apoi a plecat pe calea întoarcerii. Așa trebuie să fie și întoarcerea noastră, cu lepădare de păcate, altcum în zadar plângem sub patrafir și făgăduim îndreptare, dar din țara păcatului nu mai plecăm.

4 - A patra oară Evanghelia ne spune că tatăl l-a primit pe fiul pierdut cu ospăț și bucurie. Asta înseamnă că și Dumnezeu va primi îndreptarea noastră ca un Tată bun și iubitor. Și pe lângă acestea, încă ceva de foarte mare preț să învățăm din pilda fiului rătăcit. Când s-a oprit fiul cel rătăcit din calea cea rea pe care alerga înainte? S-a oprit atunci când a ajuns la rău, la lipsă și foame. Necazul, foamea și răul au scos din gura fiului rătăcit vorbele: mă voi scula și mă voi duce la tatăl meu. Așa și în calea rătăcirilor noastre, Dumnezeu scoate necazuri, lipsuri și dureri ca să ne oprească în loc din căile cele ce le-am apucat și să apucăm pe cele bune ce le-am lăsat.

Și necazurile din vremurile noastre sunt chemarea Domnului să ne oprim în loc și să ne întoarcem de la căile cele rele. Dar noi parcă nu vrem să ascultăm chemarea Tatălui ceresc. Lumea de azi e plină mai mult ca oricând de fii rătăciți și nepăsători și de aceea nu mai putem scăpa din necazuri și greutăți.

Creștinilor! Pe fiul cel întors, tatăl său l-a văzut sosind acasă ostenit, slab, zdrențuros și văzându-l așa i s-a făcut milă de el, i-a iertat greșeala și l-a sărutat cu dor. Așa și pe noi, de ne vom părăsi păcatele și vom pleca către Tatăl ceresc și poruncile Lui, El ne va vedea osteniți și chinuiți de multele greutăți și frământări și văzându-ne așa, I se va face milă de noi, ne va ierta și ne va șterge durerea din suflet și lacrimile din ochi.

Iosif Trifa.