Evanghelia de duminică: a orbului din naştere

Când trecea, Isus a văzut pe un orb din naştere. Ucenicii Lui L-au întrebat: Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Isus a răspuns: N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui, ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii. După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pământ şi a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta, şi i-a zis: Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului (care, tălmăcit, înseamnă: Trimis). El s-a dus, s-a spălat, şi s-a întors văzând bine. Vecinii şi cei ce-l cunoscuseră mai înainte ca cerşetor, ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu, dar seamănă cu el. Şi el însuşi zicea: Eu sunt. Deci i-au zis: Cum ţi s-au deschis ochii? El a răspuns: Omul acela, căruia i se zice Isus, a făcut tină, mi-a uns ochii, şi mi-a zis: Du-te la scăldătoarea Siloamului, şi spală-te. M-am dus, m-am spălat, şi mi-am căpătat vederea. Unde este omul acela?, l-au întrebat ei. El a răspuns: Nu ştiu. Au adus la farisei pe cel ce fusese orb mai înainte. Şi era o zi de sabat când făcuse Isus tină, şi-i deschisese ochii. Din nou, fariseii l-au întrebat şi ei cum şi-a căpătat vederea. Şi el le-a zis: Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat, şi văd. Atunci unii din farisei au început să zică: Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ţine Sabatul. Alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea semne? Şi era dezbinare între ei. Iarăşi au întrebat pe orb: Tu ce zici despre El, în privinţa faptului că ţi-a deschis ochii? Este un proroc, le-a răspuns el. Iudeii n-au crezut că fusese orb şi că îşi căpătase vederea, până n-au chemat pe părinţii lui. Şi când i-au venit părinţii, i-au întrebat: Acesta este fiul vostru, care spuneţi că s-a născut orb? Cum dar vede acum? Drept răspuns, părinţii lui au zis: Ştim că acesta este fiul nostru, şi că s-a născut orb. Dar cum vede acum, sau cine i-a deschis ochii, nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă, el singur poate vorbi despre ce-l priveşte. Părinţii lui au zis aceste lucruri pentru că se temeau de iudei; căci iudeii hotărâseră acum că, dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă, întrebaţi-l pe el. Fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb, şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu: noi ştim că omul acesta este un păcătos. El a răspuns: Dacă este un păcătos, nu ştiu, eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd. Iarăşi l-au întrebat: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Acum v-am spus, le-a răspuns el, şi n-aţi ascultat. Pentru ce voiţi să mai auziţi încă o dată? Doar n-aţi vrea să vă faceţi şi voi ucenicii Lui! Ei l-au ocărât, şi i-au zis: Tu eşti ucenicul Lui; noi suntem ucenicii lui Moise. Ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, dar acesta nu ştim de unde este.

Aici este mirarea, le-a răspuns omul acela, că voi nu ştiţi de unde este, şi totuşi El mi-a deschis ochii. Ştim că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoşi; ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă. De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. Dacă omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic. Tu eşti născut cu totul în păcat, i-au răspuns ei, şi vrei să ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. Isus a auzit că l-au dat afară şi când l-a găsit, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns: Şi cine este, Doamne, ca să cred în El? L-ai şi văzut, i-a zis Isus, şi Cel care vorbeşte cu tine, Acela este. Cred, Doamne, I-a zis el. Şi I s-a închinat. Apoi, Isus a zis: Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca cei ce nu văd, să vadă, şi cei ce văd, să ajungă orbi. Unii din fariseii care erau lângă El, când au auzit aceste vorbe, I-au zis: Doar n-om fi şi noi orbi! Dacă aţi fi orbi, le-a răspuns Isus, n-aţi avea păcat; dar acum ziceţi: Vedem. Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne (Ioan 9, 1-41).

Oameni orbi sunt şi azi. Datori suntem cu toţii să-i miluim pe aceşti nenorociţi. Dar afară de aceştia, mai sunt şi altfel de orbi: sunt cei orbi cu sufletul. Orbia cea sufletească o fac patimile şi păcatele cele grele. Spre pildă, doi oameni cuprinşi de focul mâniei, nu sunt altceva decât 2 orbi care nu mai văd şi nu mai judecă nimic. Desfrânatul de asemenea este un orb ce nu mai vede nimic curat şi sfânt, ci merge orbeşte înainte pe calea poftelor spurcate ce-i omoară rând pe rând sănătatea, viaţa şi sufletul. O şi mai cumplită orbie sufletească face beţia. Beatul şi beţivul este un orb ce şi-a pierdut cu totul vederea sufletească.

O grăitoare pildă de orbie sufletească sunt şi fariseii din Evanghelia de duminică. În vreme ce orbul se vindeca, fariseii orbeau, adică orbia, trufia şi pizma ca să nu primească pe Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Ei cunoşteau Scripturile şi profeţiile despre Isus, vedeau pe Cel profeţit şi minunile Lui, dar nu voiau să-L primească, de aceea zice Hristos că păcatul lor rămâne.

Să luăm aminte! Orbia sufletească este cea mai cumplită boală, şi nici un alt doctor nu poate tămădui această boală, decât Doctorul care l-a tămăduit pe orbul din Evanghelie: Isus Hristos. Să-L primim pe Hristos cu credinţă, adică cu încredere în Jertfa Lui cea sfântă şi mântuitoare; şi cu dorinţă vie de a ne tămădui. O credinţă ce te lasă tot orb şi tot în păcate, este o credinţă fără Hristos şi fără putere.

Despre apostolul Pavel ne spun Scripturile că în drumul spre Damasc (când era Saul şi mergea să prigonească pe Hristos) i-a ieşit în cale o lumină care l-a orbit pe o clipă şi apoi i-a dat altă vedere şi alte purtări. Din Saul l-a făcut Pavel şi din prigonitor apostol. A fost aceasta o orbire după care a văzut şi a făcut şi pe alţii să vadă - zice sf. Ioan Gură de Aur. Aşa trebuie, iubite cititorule, să ieşi şi tu din orbia şi robia patimilor şi păcatelor. Credinţa şi lumina lui Hristos trebuie să-ţi dea şi ţie alţi ochi şi altă vedere, alte picioare şi altă umblare, altă gură şi alte vorbe, altă inimă şi alte simţiri.

Cititorule! Ia seama cum stai cu ochii şi cu vederea ta cea sufletească. De a început să ţi se strice vederea cea sufletească, sau de cumva patimile şi păcatele te-au orbit, aleargă la Isus Mântuitorul, şi căzând înaintea Lui, te roagă zicând: Luminează Hristoase ochii sufletului meu, ca nu cumva să adorm în păcate de moarte. Fiind orbit la ochii sufletului, vin la Tine Hristoase, ca şi orbul cel din naştere, strigând către Tine întru căinţă, milostiv fie mie, Unule Cel ce eşti lesne iertător.

Iosif Trifa.