La duminica samaritencei: despre setea sufletului (2)

Evanghelia de duminică ne spune că Isus plecase cu învățăceii Lui peste Samaria în Galileia. În calea lor se opriră de popas la fântâna lui Iacov. Isus trimisese pe învățăcei în cetate să cumpere hrană, iar El, ostenit de călătorie, Se așeză lângă fântână.

Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria, a ajuns lângă o cetate din ținutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul, pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif. Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, ședea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al șaselea. A venit o femeie din Samaria să scoată apă. Dă-Mi să beau, i-a zis Isus. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mâncării. Femeia samariteancă I-a zis: Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteancă? iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii. Drept răspuns, Isus i-a zis: Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, și cine este Cel ce-ți zice: Dă-Mi să beau!, tu singură ai fi cerut să bei, și El ți-ar fi dat apă vie. Doamne, I-a zis femeia, n-ai cu ce să scoți apă, și fântâna este adâncă; de unde ai putea să ai dar această apă vie? Ești Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta, și a băut din ea el însuși și feciorii lui și vitele lui? Isus i-a răspuns: Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăși sete. Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-I va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viața veșnică. Doamne, I-a zis femeia, dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete, și să nu mai vin până aici să scot (Ioan 4, 4-15).

Iată o parte din vorbirea lui Isus cu samariteanca. Această frumoasă vorbire este plină de învățătură pentru noi. Să luăm aminte! Și sufletul își are setea lui și apa lui. Această sete a sufletului nostru a cântat-o așa de frumos psalmistul David: Dumnezeule, Tu ești Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjește trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat și fără apă (Psalm 62, 3). Îmi întind mâinile spre Tine, îmi suspină sufletul după Tine, ca un pământ uscat (Psalm 142, 6).

Sufletul nostru însetează după Dumnezeu. Cum dorește un cerb izvoarele de apă, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule (Psalm 41, 1).

Creștine! Simțești tu această sete a sufletului? Dacă o simțești, iată îți poți adăpa sufletul în sute de feluri din sute de izvoare și fântâni. De câte ori împreuni mâinile în semnul crucii și cazi în genunchi să te rogi - iată ți se deschide un izvor pentru sufletul tău. De câte ori deschizi Biblia să citești în ea - iată ai o fântână cu apă vie și cu adâncimi pe care poate nici nu le bănuiești. În Psaltire găsești oricând apă de tămăduire pentru toate durerile sufletului tău, iar în biserică preotul îți picură neîncetat ploaia învățăturii peste pământul însetat al sufletului tău.

Nimenea nu va avea deci răspuns, că n-a avut apă pentru setea sufletului său. De însetează cineva să vină la Mine și să bea - a zis Hristos (Ioan 7, 37). Așa zice Domnul: Cei însetați veniți la ape... veniți cumpărați fără bani și fără plată (Isaia 55, 1).

Creștine! Cercetează-te, nu cumva pământul sufletului tău este înțelenit și uscat, nu cumva este secetă cumplită în pământul sufletului tău - și tu n-alergi la ape? Nu cumva rătăcești în pământul pustiu și fără de apă al păcatelor? Întoarce-te degrabă la apa cea vie a credinței, a darului, a lui Hristos și atunci Domnul va sătura sufletul tău în secetă și va întări oasele tale și vei fi ca o grădină adăpată și ca un izvor căruia nu-i scade apa (Isaia 58, 11).

Să mai învățăm apoi ceva din Evanghelia de duminică. Apa cea vie trebuie să ne schimbe și pe noi cu totul, așa precum a schimbat pe samariteancă la fântâna lui Iacov și din femeie păcătoasă a făcut-o apostol care vestea pe Hristos. Pomul vieții noastre numai atunci soarbe cu vrednicie ploaia darului de sus, când arată și roade de fapte bune, precum a zis psalmistul: Și va fi bărbatul cel înțelept ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care-și va da rodul său la vremea sa (Psalm 1, 3).

Să ne rugăm cu cântarea bisericii de duminică: Sufletul meu, Doamne cel înțepenit în fărădelege și păcate, adapă-l cu curgerile darului și arată-l roditor de fapte bune (Icosul).

Iosif Trifa.