Evanghelia de duminică: a orbului din naștere

Când trecea, Isus a văzut pe un orb din naștere. Ucenicii Lui L-au întrebat: Învățătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb? Isus a răspuns: N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinții lui, ci s-a născut așa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii. După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pământ și a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta, și i-a zis: Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului (care, tălmăcit, înseamnă: Trimis). El s-a dus, s-a spălat, și s-a întors văzând bine. Vecinii și cei ce-l cunoscuseră mai înainte ca cerșetor, ziceau: Nu este acesta cel ce ședea și cerșea? Unii ziceau: El este. Alții ziceau: Nu, dar seamănă cu el. Și el însuși zicea: Eu sunt. Deci i-au zis: Cum ți s-au deschis ochii? El a răspuns: Omul acela, căruia i se zice Isus, a făcut tină, mi-a uns ochii, și mi-a zis: Du-te la scăldătoarea Siloamului, și spală-te. M-am dus, m-am spălat, și mi-am căpătat vederea. Unde este omul acela?, l-au întrebat ei. El a răspuns: Nu știu. Au adus la farisei pe cel ce fusese orb mai înainte. Și era o zi de sabat când făcuse Isus tină, și-i deschisese ochii. Din nou, fariseii l-au întrebat și ei cum și-a căpătat vederea. Și el le-a zis: Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat, și văd. Atunci unii din farisei au început să zică: Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ține Sabatul. Alții ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea semne? Și era dezbinare între ei. Iarăși au întrebat pe orb: Tu ce zici despre El, în privința faptului că ți-a deschis ochii? Este un proroc, le-a răspuns el. Iudeii n-au crezut că fusese orb și că își căpătase vederea, până n-au chemat pe părinții lui. Și când i-au venit părinții, i-au întrebat: Acesta este fiul vostru, care spuneți că s-a născut orb? Cum dar vede acum? Drept răspuns, părinții lui au zis: Știm că acesta este fiul nostru, și că s-a născut orb. Dar cum vede acum, sau cine i-a deschis ochii, nu știm. Întrebați-l pe el; este în vârstă, el singur poate vorbi despre ce-l privește. Părinții lui au zis aceste lucruri pentru că se temeau de iudei; căci iudeii hotărâseră acum că, dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinții lui: Este în vârstă, întrebați-l pe el. Fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb, și i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu: noi știm că omul acesta este un păcătos. El a răspuns: Dacă este un păcătos, nu știu, eu una știu: că eram orb, și acum văd. Iarăși l-au întrebat: Ce ți-a făcut? Cum ți-a deschis ochii? Acum v-am spus, le-a răspuns el, și n-ați ascultat. Pentru ce voiți să mai auziți încă o dată? Doar n-ați vrea să vă faceți și voi ucenicii Lui! Ei l-au ocărât, și i-au zis: Tu ești ucenicul Lui; noi suntem ucenicii lui Moise. Știm că Dumnezeu a vorbit lui Moise, dar acesta nu știm de unde este.

Aici este mirarea, le-a răspuns omul acela, că voi nu știți de unde este, și totuși El mi-a deschis ochii. Știm că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoși; ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă. De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere. Dacă omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic. Tu ești născut cu totul în păcat, i-au răspuns ei, și vrei să ne înveți pe noi? Și l-au dat afară. Isus a auzit că l-au dat afară și când l-a găsit, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns: Și cine este, Doamne, ca să cred în El? L-ai și văzut, i-a zis Isus, și Cel care vorbește cu tine, Acela este. Cred, Doamne, I-a zis el. Și I s-a închinat. Apoi, Isus a zis: Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca cei ce nu văd, să vadă, și cei ce văd, să ajungă orbi. Unii din fariseii care erau lângă El, când au auzit aceste vorbe, I-au zis: Doar n-om fi și noi orbi! Dacă ați fi orbi, le-a răspuns Isus, n-ați avea păcat; dar acum ziceți: Vedem. Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne (Ioan 9, 1-41).

Oameni orbi sunt și azi. Datori suntem cu toții să-i miluim pe acești nenorociți. Dar afară de aceștia, mai sunt și altfel de orbi: sunt cei orbi cu sufletul. Orbia cea sufletească o fac patimile și păcatele cele grele. Spre pildă, doi oameni cuprinși de focul mâniei, nu sunt altceva decât 2 orbi care nu mai văd și nu mai judecă nimic. Desfrânatul de asemenea este un orb ce nu mai vede nimic curat și sfânt, ci merge orbește înainte pe calea poftelor spurcate ce-i omoară rând pe rând sănătatea, viața și sufletul. O și mai cumplită orbie sufletească face beția. Beatul și bețivul este un orb ce și-a pierdut cu totul vederea sufletească.

O grăitoare pildă de orbie sufletească sunt și fariseii din Evanghelia de duminică. În vreme ce orbul se vindeca, fariseii orbeau, adică orbia, trufia și pizma ca să nu primească pe Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Ei cunoșteau Scripturile și profețiile despre Isus, vedeau pe Cel profețit și minunile Lui, dar nu voiau să-L primească, de aceea zice Hristos că păcatul lor rămâne.

Să luăm aminte! Orbia sufletească este cea mai cumplită boală, și nici un alt doctor nu poate tămădui această boală, decât Doctorul care l-a tămăduit pe orbul din Evanghelie: Isus Hristos. Să-L primim pe Hristos cu credință, adică cu încredere în Jertfa Lui cea sfântă și mântuitoare; și cu dorință vie de a ne tămădui. O credință ce te lasă tot orb și tot în păcate, este o credință fără Hristos și fără putere.

Despre apostolul Pavel ne spun Scripturile că în drumul spre Damasc (când era Saul și mergea să prigonească pe Hristos) i-a ieșit în cale o lumină care l-a orbit pe o clipă și apoi i-a dat altă vedere și alte purtări. Din Saul l-a făcut Pavel și din prigonitor apostol. A fost aceasta o orbire după care a văzut și a făcut și pe alții să vadă - zice sf. Ioan Gură de Aur. Așa trebuie, iubite cititorule, să ieși și tu din orbia și robia patimilor și păcatelor. Credința și lumina lui Hristos trebuie să-ți dea și ție alți ochi și altă vedere, alte picioare și altă umblare, altă gură și alte vorbe, altă inimă și alte simțiri.

Cititorule! Ia seama cum stai cu ochii și cu vederea ta cea sufletească. De a început să ți se strice vederea cea sufletească, sau de cumva patimile și păcatele te-au orbit, aleargă la Isus Mântuitorul, și căzând înaintea Lui, te roagă zicând: Luminează Hristoase ochii sufletului meu, ca nu cumva să adorm în păcate de moarte. Fiind orbit la ochii sufletului, vin la Tine Hristoase, ca și orbul cel din naștere, strigând către Tine întru căință, milostiv fie mie, Unule Cel ce ești lesne iertător.

Iosif Trifa.