Evanghelia de duminică: ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?

Acum duminică avem la rând Evanghelia cu tânărul cel bogat care s-a apropiat de Isus cu întrebarea: Bunule Învăţător, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică? Pentru ce Mă numeşti bun? i-a răspuns Isus, nimeni nu este bun decât Unul Singur: Dumnezeu. Ştii poruncile: Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă, să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta. Toate aceste lucruri, I-a zis el, le-am păzit din tinereţea mea. Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci, şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă. Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot; căci era foarte bogat. Isus a văzut că s-a întristat de tot, şi a zis: Cât de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii! Fiindcă mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu (Luca 18, 18-25).

Să cercetăm înţelesul acestei Evanghelii. Întâi să ne întrebăm, de ce a venit tânărul la Isus? Ce l-a adus la Isus, căci avea şi avere şi avea şi paza poruncilor? A venit la Isus pentru că nici una, nici alta nu-i dădea liniştea şi pacea sufletească. Sufletul nostru se doreşte spre izvorul păcii şi fericirii: spre Isus Mântuitorul. Tânărul din Evanghelie plecase spre acest izvor, a venit la el, dar vai, nu l-a aflat. El Îl întreabă pe Domnul cu cuvintele: Bunule Învăţător; el venise la Domnul ca la un mare cărturar, ca la un rabin învăţat; de aceea Mântuitorul îi răspunde: ce Mă numeşti bun?

Mântuitorul vede îndată sufletul acestui tânăr; îl vede stăpânit de patima iubirii de avuţii; vede înăuntrul lui idolul iubirii de avuţii. Încă una îţi lipseşte - îi zice Domnul - leapădă-te de avuţiile tale şi vino după Mine. Adică Mântuitorul zicea: tu tinere ţi-ai făcut un idol din bani şi averi... până când pe acest idol îl iubeşti mai mult decât pe Dumnezeu şi sufletul tău - nu poţi dobândi fericirea.

Mântuitorul l-a pus pe tânărul din Evanghelie la hotarul, la răspântia mântuirii sufleteşti, dar el n-a putut trece acest hotar. S-a întristat căci era foarte bogat; ţinea mai mult la avuţie decât la Domnul.

Aici este cheia înţelegerii Evangheliei cu tânărul cel avut. Domnul cere de la noi o viaţă predată cu totul Lui, cere de la noi să ne despărţim de toate patimile şi de toţi idolii noştri şi să mergem după El. Înţelesul Evangheliei de duminică nu este vinderea averilor, ci este porunca cea mare să trăim o viaţă predată cu totul Domnului. Vinderea averilor şi împărţirea lor la săraci, încă nu înseamnă nici pe departe mântuirea sufletului. Eu pot să dau săracilor tot ce am, iar inima să o las diavolului - am dobândit oare ceva? Pot să mă leapăd de averi, dar să rămân cu plăcerile - am dobândit ceva? Hotărât că nu.

Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic (1 Cor. 13, 3).

Mântuitorul a cerut de la tânărul din Evanghelie lepădarea de avuţii pentru că ştia că tânărul e stăpânit de patima asta. De la alţii, Domnul cere tot aşa să se lepede de pizme, mânii, înşelăciuni, minciuni şi alte răutăţi. Cel ce vrea să vină după Mine - a zis într-alt loc Isus - trebuie să se lepede de sine. Şi lepădarea de sine este un lucru tot atât de însemnat ca şi lepădarea de idolul iubirii de argint şi avuţii.

Să nu creadă cineva că Evanghelia ne-ar învăţa că trebuie să urâm avuţiile şi să le risipim. O, nu! Dar cere Evanghelia să nu facem un idol din ele; să nu le iubim mai mult decât pe cele sufleteşti; să nu ne înecăm în spinii lor. Cine iubeşte pe tată ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine (Matei 10, 37). Când cresc bogăţiile, nu vă lipiţi inima de ele (Psalm 61, 10). Căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră (Luca 12, 34).

Dar greşeala creştinilor de azi, e tocmai aici. Comoara de care se lipeşte inima noastră sunt averile şi plăcerile. Iubim mai mult cele lumeşti decât cele sufleteşti; iubim mai mult lumea decât pe Domnul. Evanghelia ne pune şi pe noi neîncetat la hotarul mântuirii sufleteşti, dar vai, cât de puţini pot trece acest hotar, pentru că oamenii iubesc mai mult lumea decât pe Domnul şi sufletul lor.

A fi un creştin adevărat înseamnă a trăi o viaţă predată cu totul Domnului. A fi un creştin adevărat înseamnă a merge pe urmele Domnului, orice ar fi să pierdem şi orice ar fi să ni se întâmple. A fi un creştin adevărat înseamnă ca toată comoara noastră, toată dragostea şi bucuria noastră să fie Scumpul nostru Mântuitor. A fi un creştin adevărat înseamnă să-L ai pe Domnul de Stăpân şi Poruncitor în casa ta şi viaţa ta. Să-I dai Lui cheile de la toate încăperile tale: de la casă, de la cămară, de la pod, de la podrum, de la inimă, de la lada cu bani, etc.

Tânărul din Evanghelie Îi dăduse Domnului toate cheile, dar când a venit rândul să dea şi cheia de la bani şi avuţii - de asta nu s-a îndurat. S-a depărtat întristat, căci era foarte bogat.

Desigur tot aşa s-ar întâmpla - tot aşa se întâmplă - şi azi când Domnul cere cheile noastre. Unii dau bucuros unele chei, dar de altele nu se îndură. Ar da unii bucuros şi cheile de la anumite plăceri. Eu m-aş scrie în Oastea Domnului - zicea un om - dacă mi-aţi lăsa pipa şi femeile.

Oh, în ce minciună mare trăiesc cei mai mulţi creştini de azi! Îşi închipuie oamenii că pot dobândi mântuirea cu paza unor porunci şi lăsarea de unele răutăţi. Creştinismul de azi şi creştinii de azi sunt acurat în oglinda Evangheliei de duminică. Până e vorba de anumite datorii, porunci şi sfaturi - totul merge bine, dar când lucrul ajunge la predare, la o viaţă predată cu totul Domnului - oamenii se departă întristaţi ca şi tânărul din Evanghelie.

Du-te într-un sat şi vorbeşte poporului despre datoriile lor de creştini, despre ţinerea poruncilor şi alte sfaturi morale - totul merge bine, oamenii te ascultă cu drag. Dar când le spui că trebuie să o rupă cu cârciumile, cu jocurile, cu petrecerile şi alte răutăţi şi plăceri lumeşti; când îi chemi să intre în Oastea Domnului, să trăiască o viaţă cu Domnul - se întristează îndată şi te părăsesc (ba încă te şi batjocoresc). Totul merge bine până le dai oamenilor sfaturi morale, dar îndată ce-i chemi să plece pe urmele Domnului - s-a gătat. Vai ce lucru grozav este acesta!

Creştinii de azi caută mântuirea în afară de Hristos; în afară de o viaţă trăită cu El, dar mântuirea se poate afla numai într-o viaţă trăită cu El şi predată cu totul Lui.

Socrate şi darurile

Despre filozoful Socrate se spune că odată, la ziua numelui său, învăţăceii şi admiratorii lui i-au adus fel de fel de daruri scumpe. Pe urmă a venit un sărac şi a zis:

- Învăţătorule, eu n-am avut daruri să-ţi aduc; eu n-am avut altceva să-ţi aduc decât pe mine însumi! Dispune de mine cum voieşti!

- Acesta-i darul meu cel mai scump - a zis atunci Socrate.

Acesta este, fratele meu şi darul cel mai scump pe care-l iubeşte şi pe care-l aşteaptă Scumpul nostru Învăţător şi Mântuitor: o viaţă predată Lui, o viaţă trăită cu El şi pusă cu totul în slujba Lui.

O predare

Oastea Domnului a reuşit să predea Domnului multe suflete şi vieţi. În Lumina Satelor din anul 1927, s-a publicat următoarea preafrumoasă predare: Rog pe Bunul Dumnezeu să-mi fie Tată, pe Isus Îl rog să-mi fie Stăpân şi Mântuitor, pe Duhul Sfânt Cârmuitor, Biblia şi Biserica să-mi fie Călăuza vieţii mele, copiii lui Dumnezeu să-mi fie prietenii mei... mă predau cu totul Domnului, să Se folosească El de mine cum va afla de bine. Am făcut această făgăduinţă din voie slobodă. Dumnezeu să-mi dea dar şi ajutor să o pot ţinea.

Ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică? - a întrebat tânărul din Evanghelie. Să vii după Mine - i-a răspuns Domnul.

Tot aşa ne-ar răspunde şi nouă dacă L-am întreba: Doamne, ce trebuie să facem ca să moştenim viaţa de veci? Să veniţi după Mine... să trăiţi o viaţă predată şi închinată Mie...

Ce Mă numiţi bun?... Fără această predare, creştinismul nostru n-ajunge nimic. Ce Mă numeşti bun? - şi nu vrei să vii după Mine? - i-a zis Isus tânărului din Evanghelie. Tot aşa ne-ar putea zice şi nouă:

Ce Mă numiţi bun - şi nu Mă iubiţi?

Ce Mă numiţi Învăţător - şi nu veniţi după Mine?

Ce Mă numiţi Mântuitor - şi nu Mă lăsaţi să vă mântuiesc?

Ce Mă numiţi Stăpân - şi nu-Mi slujiţi Mie?

Ce Mă numiţi Atotputernic - şi nu vă încredeţi în Mine?

Ce Mă numiţi Viaţă - şi nu doriţi viaţa?

Ce Mă numiţi Cale - şi nu umblaţi pe ea?

Ce Mă numiţi Înţelept - şi nu Mă întrebaţi nimic?

Ce Mă numiţi Lumină - şi iubiţi întunericul?

Ce-Mi ziceţi Mie: Doamne, Doamne - şi nu faceţi voia Mea?

În această icoană grozavă şi dureroasă trăieşte creştinătatea de azi şi creştinii de azi.

Isuse, Scumpul nostru Mântuitor, ajută-ne să trăim o viaţă cu Tine, o viaţă predată Ţie, o viaţă pusă cu totul în slujba Ta. Amin.

Iosif Trifa.