Evanghelia de duminică: pilda samariteanului milostiv (3)

Acum duminică avem la rând pilda cu samariteanul cel milostiv care a ridicat pe cel căzut între tâlhari și l-a dus la o casă de oaspeți, purtând grijă de el până s-a tămăduit. Pe lângă cel rănit trecuseră alături, un preot și un levit, dar singur samariteanul s-a apropiat de el și l-a ridicat (citiți această Evanghelie pe larg la Luca 10, 25-37).

Evanghelia de duminică ne aduce din nou aminte de marea poruncă și virtute a milosteniei și iubirii de aproapelui. Ah, ce larg ogor de muncă i se deschide unui creștin adevărat și în latura aceasta. E plină lumea de rane trupești și sufletești. E plină lumea de cei răniți cu sufletul și cu trupul. Fiecare creștin adevărat trebuie să fie - să se facă - un samaritean milostiv.

Dar Evanghelia de duminică are un înțeles și mai adânc decât porunca milostivirii. Evanghelia de duminică închipuiește întreaga istorie a mântuirii neamului omenesc. Samariteanul cel bun și milostiv este chipul și icoana Scumpului nostru Mântuitor care a venit în lume să tămăduiască omenirea cea rănită de moarte prin păcatul strămoșesc.

Samariteanul din pilda Evangheliei a sosit după ce trecuseră alături un preot și un levit... tot așa și Isus Mântuitorul a sosit după ce a trecut preotul și levitul, adică după ce nici legea și preoții Vechiului Testament nici învățații și filozofii veacurilor n-au putut să dea omenirii bolnave ceea ce îi trebuia: tămăduire și mântuirea sufletească. Untdelemn și vin a turnat samariteanul peste ranele celui rănit. Așa și Isus Hristos ne-a spălat cu sângele Său păcatele noastre.

Cel căzut într-o groapă

Misionarii din țările răsăritului, în vestirea Evangheliei printre popoarele păgâne de acolo, folosesc o istorioară cu mult înțeles.

Un om a căzut într-o groapă adâncă. Orice încercare de a se salva era cu neputință. Prin acel loc se nimeri să treacă Confucius (un fel de mesia al păgânilor din India și Tibet).

- Mă doare căderea ta - zise Confucius apropiindu-se de groapă - dar cine te-a pus să cazi în ea? De ce n-ai băgat de seamă?... Eu îți dau un sfat bun: după ce vei scăpa de aici, de altădată să grijești să nu mai cazi a doua oară.

- Foarte bine - răspunse bietul om din groapă - dar chestia e că nu pot ieși afară.

După Confucius, sosi pe acolo și sfântul Budha (un fel de mesia al chinezilor).

- Mă doare foarte mult căderea ta - zise Budha apropiindu-se de marginea gropii - și iată sunt gata a-ți da o mână de ajutor. Te rog însă, ridică-te câțiva pași prin puterile tale ca să-ți pot prinde mâna și să te trag afară.

- Foarte bine - răspunse bietul om din groapă, - dar eu nu pot să mă ridic deloc... am încercat de atâtea ori, și totdeauna am căzut.

Pe urmă veni Isus Hristos și, auzind strigătul de disperare al celui căzut, se apropie de groapă și îndată îl scoase afară zicându-i: mergi și nu mai păcătui, ca să nu-ți fie ție ceva mai rău (Ioan 5, 8, 11, 14).

Ce înțeles adânc are istorioara aceasta și pentru noi! Așa e și cu noi, dragă cititorule. Păcatul ne-a aruncat într-o groapă adâncă, și toate încercările noastre de a scăpa cu puterile proprii sunt zadarnice. Păcatul ne-a rănit și toate încercările noastre de a ne ridica și a ne vindeca cu puterile proprii sunt zadarnice. Acest lucru îl poate face numai Isus Mântuitorul.

Când cazi în groapa păcatului și năravurilor urâte; când te rănește patima și păcatul, de s-ar strânge toți dascălii și toți conferențiarii din lume - tu tot în groapă rămâi, până când sosește Isus Mântuitorul. Pe câți bețivi și alt fel de pătimași, i-au vindecat sfaturile și conferințele? Pe nici unul, pentru că acest lucru îl poate face numai Isus Mântuitorul.

Isus Mântuitorul, este și azi samariteanul cel bun și milostiv, iar noi suntem cei căzuți între tâlharii sufletelor noastre: în patimile și năravurile cele rele.

Uită-te bine, dragă cititorule, uită-te bine în chipul de mai sus, căci tu ești cel spre care se apleacă samariteanul milostiv. Păcatul te-a rănit, păcatul te-a lăsat în drumul vieții mai mult mort decât viu. Simțești tu, dragă cititorule, acest lucru?

Dragă cititorule! Te-a rănit păcatul? Strigă pe Mântuitorul, căci numai El te poate scăpa și tămădui. Legea scrisă îți arată numai păcatul, dar nu-l poate șterge, așa precum oglinda îți arată că ești murdar, dar nu te poate spăla. Strigă pe Mântuitorul zicând: Doamne iată stau căzut în drumul vieții. Tâlharii (ispitele și păcatele) mi-au ieșit în cale și m-au rănit. Ranele mă dor și nu este cine să le lege. Puterea mi se scurge, și nu este cine să mă ridice. Fie-Ți milă de mine Doamne! Iartă-mă, ridică-mă și mă ia în grija Ta cea sfântă și mântuitoare!...

Tâlharii de azi

O, ce samaritean milostiv și bun ne este nouă Domnul! Dar tocmai această bunătate și milostivire cere ca și noi să fim cu milă și iubire față de aproapele nostru. Mergi de fă și tu asemenea - a zis Isus legiuitorului - și așa ne zice și nouă. Fiecare creștin trebuie să fie, să se facă, mai ales în aceste vremuri grele, un samaritean milostiv pentru durerile, lipsurile și ranele sufletești și trupești ale aproapelui său. Dar durere, războiul și vremurile grele de acum, n-au făcut samariteni, ci au umplut drumurile de tâlhari. Doară niciodată n-au trecut alăturea creștinii pe lângă durerile semenilor, ca cei de astăzi. Lăcomia a umplut lumea de tâlharii speculanți care dezbracă cămașa din spatele săracilor și lipsiților, să facă câștig din lacrimile și suferințele lor.

Creștinismul de azi a uitat Evanghelia samariteanului milostiv. O latură a creștinismului celui dintâi a fost tocmai aceasta: grija și îngrijirea de ranele trupești și sufletești ale fraților (2 Cor. cap. 8 și 9). Satele și orașele noastre sunt pline de cârciumi mari și spațioase, dar foarte rar afli atare spital, sau atare casă pentru cei bătrâni și neputincioși (azil), sau atare societate pentru împărțit milă și ajutor nevoiașilor.

Noi ostașii Domnului să aducem suflete la Mântuitorul și cu pilda samariteanului milostiv pusă în faptă.

Iosif Trifa.