Evanghelia de duminică: îndrăcitul din latura gadarenilor

Acum duminică avem la rând Evanghelia cu îndrăcitul din latura gadarenilor care se chinuia de o legiune întreagă de diavoli. Când S-a apropiat Isus de el, diavolii au strigat: Au venit cu corabia în ţinutul Gherghesenilor, care este în dreptul Galileii. Când a ieşit Isus la ţărm, L-a întâmpinat un om din cetate, stăpânit de mai mulţi draci. De multă vreme nu se îmbrăca în haină, şi nu-şi avea locuinţa într-o casă, ci în morminte. Când a văzut pe Isus, a scos un strigăt ascuţit, a căzut jos înaintea Lui şi a zis cu glas tare: Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Cel Prea Înalt? Te rog nu mă chinui. Căci Isus poruncise duhului necurat să iese din omul acela, pe care pusese stăpânire de multă vreme; era păzit legat cu cătuşe la mâini şi cu obezi la picioare, dar rupea legăturile, şi era gonit de dracul prin pustii. Isus l-a întrebat: Cum îţi este numele? Legiune, a răspuns el; pentru că intraseră mulţi draci în el. Şi dracii rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să se ducă în Adânc. Acolo pe munte, era o turmă mare de porci, care păşteau. Şi dracii au rugat pe Isus să le dea voie să intre în ei. El le-a dat voie. Dracii au ieşit din omul acela, au intrat în porci şi turma s-a repezit de pe râpă în lac, şi s-a înecat. Porcarii, când au văzut ce se întâmplase, au fugit şi au dat de veste în cetate şi prin sate. Oamenii au ieşit să vadă cele întâmplate. Au venit la Isus, şi au găsit pe omul din care ieşiseră dracii, şezând la picioarele lui Isus, îmbrăcat, şi în toate minţile, şi i-a apucat frica. Cei ce văzuseră cele petrecute, le-au povestit cum fusese vindecat cel stăpânit de draci. Tot norodul din ţinutul Gherghesenilor a rugat pe Isus să plece de la ei, pentru că îi apucase o mare frică. Isus S-a suit într-o corabie, şi S-a întors (Luca 8, 26-37).

Evanghelia aceasta am tâlcuit-o şi în nr. 26 din anul acesta, la duminica a 5-a după Rusalii. În tâlcuirea de atunci am arătat pe larg că patimile cele rele sunt nişte lanţuri diavoleşti pe care numai Isus Mântuitorul le poate frânge. Cei cuprinşi de patimi rele sunt şi ei nişte îndrăciţi pe care numai Isus Mântuitorul îi poate scăpa. Citiţi şi tâlcuirea din nr. 26.

Plină de un adânc înţeles este şi Evanghelia de duminică. Vom stărui în special asupra purtării gadarenilor. Vom căuta să explicăm purtarea pe care au avut-o gadarenii şi tot norodul faţă de minunea Mântuitorului cu izgonirea diavolilor.

Evanghelia ne spune că gadarenii şi întreg norodul L-au rugat pe Isus să Se ducă de la ei, să iese din hotarele lor. În loc să se bucure de minunea izbăvirii celui chinuit de diavolul, gadarenii se întristează. În loc să-L slăvească pe Cel ce făcuse această minune, Îl roagă să Se ducă îndată de la ei.

Care să fi fost pricina acestei ciudate purtări? Evanghelia ne-o spune în cuvintele: pentru că îi apucase o mare frică. Va fi fost ea şi spaima o pricină, dar cauza cea mai mare desigur a fost alta. Gadarenii se întristaseră pentru turma de porci. Îi cuprinsese frică şi supărare pentru că li se prăpădiseră porcii.

Aici se ridică întrebarea: de ce a înecat Isus o turmă întreagă de porci, de ce paguba aceasta când se putea să trimită pe diavoli direct în apa mării?

Întâi, prin asta vrea Evanghelia să ne arate că locul cel plăcut de şedere al diavolului este şi azi murdăria, dobitocia şi ticăloşia cea trupească şi sufletească. Dă-ne Doamne voie să intrăm în porci! - au strigat diavolii. Diavolul umblă şi azi să intre în porci, adică în cei dobitociţi de patimile cele rele. Spre pildă, cel apucat cu patima beţiei, nu este oare şi el un fel de porc cu loc plăcut de şedere pentru diavolul? De un suflet curat, de un suflet ce-şi spală mereu veşmântul prin sângele Mielului (Apoc. 7, 14), de acela Satana nu se poate apropia.

A doua, cu prăpădul porcilor, vrea să ne arate Evanghelia preţul cel mare al unui suflet de om. Nu trebuia cruţată o turmă întreagă de porci - nu trebuie cruţat nimic - când este vorba despre mântuirea unui suflet. Un astfel de om preţuieşte mai mult decât toată lumea - zicea Isus (Luca 9, 25).

Dar nu aşa judecau gadarenii. Ei s-au întristat foarte mult înţelegând că li s-au prăpădit porcii. Izbăvirea celui chinuit de diavoli, pentru ei nu însemna nimic.

Această izbăvire era pentru ei o nenorocire, o întâmplare slabă, şi pe Cel ce le-a adus această nenorocire, pe Isus, L-au poftit să iese numaidecât din hotarele lor.

O, nebunilor gadareni! Slabă judecată aţi avut! Domnul a pus în faţa voastră un suflet mântuit şi turma porcilor - şi voi aţi ales porcii. În loc să vă bucuraţi de izbăvirea celui pierdut, v-aţi întristat de pierderea porcilor.

Dar să nu-i prea mustrăm pe gadareni, căci aşa suntem şi noi. Orice creştin este pus să aleagă între porci şi între suflet... între dobitoceştile patimi şi între mântuirea sufletului... orice creştin este pus să aleagă din două una: ori jertfeşte dobitoceştile patimi ca să rămână cu Domnul, ori Îl pofteşte pe Domnul să iese din hotarele vieţii sale ca să rămână cu porcii, adică cu dobitoceştile patimi... Şi vai, creştinii de azi ca şi gadarenii, aleg porcii, dobitoceştile patimi de dragul cărora Îl poftesc pe Domnul să iese din hotarele vieţii lor.

Evanghelia cu gadarenii se petrece şi azi. Lumea de azi e o Gadară uriaşă. Hotarele vieţii creştinilor de azi sunt pline de dobitoceştile patimi. De aceşti porci să nu te atingi, căci îndată se supără oamenii şi te poftesc să-i laşi în pace. De când eram preot tânăr la ţară mi-aduc aminte că începusem a predica să lase oamenii datina de a face jocuri şi petreceri duminica şi în sărbători. Dar tot satul s-a sculat în capul meu cu vorbele: da ce-i, popa vrea să ne strice datinile noastre?... Vrea popa ăsta să ne scoată din sat obiceiurile noastre din bătrâni?...

Adică oamenii protestau ca nu cumva să li se înece turma dobitoceştilor patimi şi năravuri urâte.

O binecuvântată Evanghelie a lui Hristos, cum se împlinesc şi azi cuvânt cu cuvânt toate învăţăturile tale! Isus Mântuitorul este şi azi pe tot locul poftit să iese afară din hotarele cele sufleteşti ale oamenilor. Nu-L sufăr oamenii pe Mântuitorul, pentru că le face pagubă; trebuie să se lase de năravuri urâte şi păcătoase.

Cred oamenii în Dumnezeu, cred în Isus Mântuitorul, dar nu-L sufăr în hotarele lor sufleteşti, întocmai cum s-a întâmplat la Evanghelie. Căci ce ne spune Evanghelia? Ne spune că şi diavolii din cei îndrăciţi, Îl mărturiseau în gura mare pe Isus Hristos, strigându-I de departe: Isuse, Fiul lui Dumnezeu, dar adăugând îndată: Te rugăm nu ne munci pe noi. Adică noi credem că eşti Fiul lui Dumnezeu, Te rugăm însă să ne dai pace să ne facem mendrele noastre.

În chipul acesta sunt şi creştinii care cred în Dumnezeu, se şi roagă Lui, dar din răutăţile lor nu te lasă să-i tulburi. Cred oamenii în Dumnezeu, cred în Isus Hristos, dar când te apropii de ei să-i scoţi din patimi şi năravuri urâte, îndată te întâmpină cu strigarea: te rugăm lasă-ne în pace cu lucruri de astea... te rugăm nu ne munci cu Oastea Domnului... nu ne munci cu hotărâri contra băuturilor şi sudalmelor... nu ne scoate din obiceiurile noastre strămoşeşti...

Voi spune aici o pildă. Un ostaş din Oastea Domnului, Petrea Gh. Pitorae, din comuna Flămânzi, jud. Botoşani, ne scrie că împreună cu fraţii ostaşi de acolo, au mers cu steagul Oastei Domnului, în comuna Uriceni.

Au mers cu gând bun să-i mai trezească pe oameni din răutăţi. Dar cât ce au intrat în sat, s-a tulburat întreg poporul. Conducătorii comunei i-au luat îndată la apel, ce fel de steag au şi unde li-e autorizaţia de a-l purta. Ostaşii au răspuns: că steagul reprezintă pe Domnul Hristos şi are însemnătate de biruinţă, după cum stă scris pe el:

Îndrăzniţi, că Eu am biruit lumea, şi am venit cu el să se mai trezească lumea din răutăţi. La asta, conducătorii ne-au spus să nu mai venim cu steagul şi cu Oastea Domnului nici în comună, nici la biserică, căci mersesem cu steagul la sf. biserică. Să umblăm cu el unde vom şti, dar în acea comună n-avem ce căuta, să-i lăsăm pe poporeni aşa cum se găsesc, că sunt buni şi ne-a spus chiar şi părintele: vă rog cât sunt eu în viaţă să-mi lăsaţi oamenii aşa cum sunt, că sunt buni; la mine puteţi veni, dar nu cu steagul şi cu Oastea Domnului (admirabil tact pastoral!).

Cu adevărat, Evangheliile se împlinesc şi azi sub ochii noştri. Voi încheia şi aici cu încheierea ce o făcusem în nr. 26: când omul crede în Dumnezeu, dar de răutăţi nu se lasă, ăsta-i - dragii mei - cel mai rău şi primejdios diavol!

Iosif Trifa.