Evanghelia de duminică: ce să fac ca să moștenesc viața de veci?

Acum duminică avem la rând Evanghelia cu tânărul cel bogat care s-a apropiat de Isus cu întrebarea: Bunule Învățător, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică? Pentru ce Mă numești bun? i-a răspuns Isus, nimeni nu este bun decât Unul Singur: Dumnezeu. Știi poruncile: Să nu preacurvești; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă, să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta. Toate aceste lucruri, I-a zis el, le-am păzit din tinerețea mea. Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: Îți mai lipsește un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci, și vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino și urmează-Mă. Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot; căci era foarte bogat. Isus a văzut că s-a întristat de tot, și a zis: Cât de anevoie vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei ce au avuții! Fiindcă mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu (Luca 18, 18-25).

Să cercetăm înțelesul acestei Evanghelii. Întâi să ne întrebăm, de ce a venit tânărul la Isus? Ce l-a adus la Isus, căci avea și avere și avea și paza poruncilor? A venit la Isus pentru că nici una, nici alta nu-i dădea liniștea și pacea sufletească. Sufletul nostru se dorește spre izvorul păcii și fericirii: spre Isus Mântuitorul. Tânărul din Evanghelie plecase spre acest izvor, a venit la el, dar vai, nu l-a aflat. El Îl întreabă pe Domnul cu cuvintele: Bunule Învățător; el venise la Domnul ca la un mare cărturar, ca la un rabin învățat; de aceea Mântuitorul îi răspunde: ce Mă numești bun?

Mântuitorul vede îndată sufletul acestui tânăr; îl vede stăpânit de patima iubirii de avuții; vede înăuntrul lui idolul iubirii de avuții. Încă una îți lipsește - îi zice Domnul - leapădă-te de avuțiile tale și vino după Mine. Adică Mântuitorul zicea: tu tinere ți-ai făcut un idol din bani și averi... până când pe acest idol îl iubești mai mult decât pe Dumnezeu și sufletul tău - nu poți dobândi fericirea.

Mântuitorul l-a pus pe tânărul din Evanghelie la hotarul, la răspântia mântuirii sufletești, dar el n-a putut trece acest hotar. S-a întristat căci era foarte bogat; ținea mai mult la avuție decât la Domnul.

Aici este cheia înțelegerii Evangheliei cu tânărul cel avut. Domnul cere de la noi o viață predată cu totul Lui, cere de la noi să ne despărțim de toate patimile și de toți idolii noștri și să mergem după El. Înțelesul Evangheliei de duminică nu este vinderea averilor, ci este porunca cea mare să trăim o viață predată cu totul Domnului. Vinderea averilor și împărțirea lor la săraci, încă nu înseamnă nici pe departe mântuirea sufletului. Eu pot să dau săracilor tot ce am, iar inima să o las diavolului - am dobândit oare ceva? Pot să mă leapăd de averi, dar să rămân cu plăcerile - am dobândit ceva? Hotărât că nu.

Și chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic (1 Cor. 13, 3).

Mântuitorul a cerut de la tânărul din Evanghelie lepădarea de avuții pentru că știa că tânărul e stăpânit de patima asta. De la alții, Domnul cere tot așa să se lepede de pizme, mânii, înșelăciuni, minciuni și alte răutăți. Cel ce vrea să vină după Mine - a zis într-alt loc Isus - trebuie să se lepede de sine. Și lepădarea de sine este un lucru tot atât de însemnat ca și lepădarea de idolul iubirii de argint și avuții.

Să nu creadă cineva că Evanghelia ne-ar învăța că trebuie să urâm avuțiile și să le risipim. O, nu! Dar cere Evanghelia să nu facem un idol din ele; să nu le iubim mai mult decât pe cele sufletești; să nu ne înecăm în spinii lor. Cine iubește pe tată ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine și cine iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine (Matei 10, 37). Când cresc bogățiile, nu vă lipiți inima de ele (Psalm 61, 10). Căci unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră (Luca 12, 34).

Dar greșeala creștinilor de azi, e tocmai aici. Comoara de care se lipește inima noastră sunt averile și plăcerile. Iubim mai mult cele lumești decât cele sufletești; iubim mai mult lumea decât pe Domnul. Evanghelia ne pune și pe noi neîncetat la hotarul mântuirii sufletești, dar vai, cât de puțini pot trece acest hotar, pentru că oamenii iubesc mai mult lumea decât pe Domnul și sufletul lor.

A fi un creștin adevărat înseamnă a trăi o viață predată cu totul Domnului. A fi un creștin adevărat înseamnă a merge pe urmele Domnului, orice ar fi să pierdem și orice ar fi să ni se întâmple. A fi un creștin adevărat înseamnă ca toată comoara noastră, toată dragostea și bucuria noastră să fie Scumpul nostru Mântuitor. A fi un creștin adevărat înseamnă să-L ai pe Domnul de Stăpân și Poruncitor în casa ta și viața ta. Să-I dai Lui cheile de la toate încăperile tale: de la casă, de la cămară, de la pod, de la podrum, de la inimă, de la lada cu bani, etc.

Tânărul din Evanghelie Îi dăduse Domnului toate cheile, dar când a venit rândul să dea și cheia de la bani și avuții - de asta nu s-a îndurat. S-a depărtat întristat, căci era foarte bogat.

Desigur tot așa s-ar întâmpla - tot așa se întâmplă - și azi când Domnul cere cheile noastre. Unii dau bucuros unele chei, dar de altele nu se îndură. Ar da unii bucuros și cheile de la anumite plăceri. Eu m-aș scrie în Oastea Domnului - zicea un om - dacă mi-ați lăsa pipa și femeile.

Oh, în ce minciună mare trăiesc cei mai mulți creștini de azi! Își închipuie oamenii că pot dobândi mântuirea cu paza unor porunci și lăsarea de unele răutăți. Creștinismul de azi și creștinii de azi sunt acurat în oglinda Evangheliei de duminică. Până e vorba de anumite datorii, porunci și sfaturi - totul merge bine, dar când lucrul ajunge la predare, la o viață predată cu totul Domnului - oamenii se departă întristați ca și tânărul din Evanghelie.

Du-te într-un sat și vorbește poporului despre datoriile lor de creștini, despre ținerea poruncilor și alte sfaturi morale - totul merge bine, oamenii te ascultă cu drag. Dar când le spui că trebuie să o rupă cu cârciumile, cu jocurile, cu petrecerile și alte răutăți și plăceri lumești; când îi chemi să intre în Oastea Domnului, să trăiască o viață cu Domnul - se întristează îndată și te părăsesc (ba încă te și batjocoresc). Totul merge bine până le dai oamenilor sfaturi morale, dar îndată ce-i chemi să plece pe urmele Domnului - s-a gătat. Vai ce lucru grozav este acesta!

Creștinii de azi caută mântuirea în afară de Hristos; în afară de o viață trăită cu El, dar mântuirea se poate afla numai într-o viață trăită cu El și predată cu totul Lui.

Socrate și darurile

Despre filozoful Socrate se spune că odată, la ziua numelui său, învățăceii și admiratorii lui i-au adus fel de fel de daruri scumpe. Pe urmă a venit un sărac și a zis:

- Învățătorule, eu n-am avut daruri să-ți aduc; eu n-am avut altceva să-ți aduc decât pe mine însumi! Dispune de mine cum voiești!

- Acesta-i darul meu cel mai scump - a zis atunci Socrate.

Acesta este, fratele meu și darul cel mai scump pe care-l iubește și pe care-l așteaptă Scumpul nostru Învățător și Mântuitor: o viață predată Lui, o viață trăită cu El și pusă cu totul în slujba Lui.

O predare

Oastea Domnului a reușit să predea Domnului multe suflete și vieți. În Lumina Satelor din anul 1927, s-a publicat următoarea preafrumoasă predare: Rog pe Bunul Dumnezeu să-mi fie Tată, pe Isus Îl rog să-mi fie Stăpân și Mântuitor, pe Duhul Sfânt Cârmuitor, Biblia și Biserica să-mi fie Călăuza vieții mele, copiii lui Dumnezeu să-mi fie prietenii mei... mă predau cu totul Domnului, să Se folosească El de mine cum va afla de bine. Am făcut această făgăduință din voie slobodă. Dumnezeu să-mi dea dar și ajutor să o pot ținea.

Ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică? - a întrebat tânărul din Evanghelie. Să vii după Mine - i-a răspuns Domnul.

Tot așa ne-ar răspunde și nouă dacă L-am întreba: Doamne, ce trebuie să facem ca să moștenim viața de veci? Să veniți după Mine... să trăiți o viață predată și închinată Mie...

Ce Mă numiți bun?... Fără această predare, creștinismul nostru n-ajunge nimic. Ce Mă numești bun? - și nu vrei să vii după Mine? - i-a zis Isus tânărului din Evanghelie. Tot așa ne-ar putea zice și nouă:

Ce Mă numiți bun - și nu Mă iubiți?

Ce Mă numiți Învățător - și nu veniți după Mine?

Ce Mă numiți Mântuitor - și nu Mă lăsați să vă mântuiesc?

Ce Mă numiți Stăpân - și nu-Mi slujiți Mie?

Ce Mă numiți Atotputernic - și nu vă încredeți în Mine?

Ce Mă numiți Viață - și nu doriți viața?

Ce Mă numiți Cale - și nu umblați pe ea?

Ce Mă numiți Înțelept - și nu Mă întrebați nimic?

Ce Mă numiți Lumină - și iubiți întunericul?

Ce-Mi ziceți Mie: Doamne, Doamne - și nu faceți voia Mea?

În această icoană grozavă și dureroasă trăiește creștinătatea de azi și creștinii de azi.

Isuse, Scumpul nostru Mântuitor, ajută-ne să trăim o viață cu Tine, o viață predată Ție, o viață pusă cu totul în slujba Ta. Amin.

Iosif Trifa.