Evanghelia de duminică: despre rugăciune

Şi un om din norod I-a răspuns: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care este stăpânit de un duh mut. Oriunde îl apucă, îl trânteşte la pământ. Copilul face spumă la gură, scrâşneşte din dinţi, şi rămâne ţeapăn. M-am rugat de ucenicii Tăi să scoată duhul, şi n-au putut. O, neam necredincios! le-a zis Isus. Până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi? Aduceţi-l la Mine. L-au adus la El. Şi, cum a văzut copilul pe Isus, duhul l-a scuturat cu putere; copilul a căzut la pământ, şi se zvârcolea făcând spumă la gură. Isus a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când îi vine aşa? Din copilărie, a răspuns el. Şi de multe ori duhul l-a aruncat când în foc, când în apă, ca să-l omoare. Dar dacă poţi face ceva, fie-Ţi milă de noi şi ajută-ne. Isus a răspuns: Tu zici: Dacă poţi! Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede! Îndată, tatăl copilului a strigat cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele! Când a văzut Isus că norodul vine în fuga mare spre El, a mustrat duhul necurat, şi i-a zis: Duh mut şi surd, îţi poruncesc să ieşi afară din copilul acesta şi să nu mai intri în el.

Şi duhul a ieşit, ţipând şi scuturându-l cu mare putere. Copilul a rămas ca mort, aşa că mulţi ziceau: A murit! Dar Isus l-a apucat de mână şi l-a ridicat. Şi el s-a sculat în picioare. Când a intrat Isus în casă, ucenicii Lui L-au întrebat deoparte: Noi de ce n-am putut să scoatem duhul acesta? Acest soi de draci, le-a zis El, nu poate ieşi decât prin rugăciune şi post (Marcu 9, 17-29).

Să luăm aminte, că duhul cel mut care-l chinuia pe tânărul din Evanghelie, se află şi astăzi printre noi. Patimile cele rele şi păcatele sunt tot atâtea duhuri rele care tulbură şi chinuie pe oamenii cuprinşi de ele. Aceste duhuri rele ne spune Evanghelia că nu se pot alunga cu nimic altceva decât cu post şi rugăciune. Despre post gazeta noastră a învăţat în nr. 7, şi acum va învăţa ceva despre rugăciune.

Ce este rugăciunea? Nu este altceva decât o grăire, o vorbire a sufletului nostru cu Dumnezeu. Prin rugăciune putem vorbi cu Dumnezeu oricând şi oriunde. Ce dar mare şi sfânt este acesta! De-ai merge la un domn mai mare din această lume, trebuie să-l cauţi la ceas anumit pe la toate uşile cu pălăria în mână. Şi apoi trebuie să-i vorbeşti frumos, acurat şi repede ca să nu-l superi cumva să te dea afară - şi iată prin rugăciune Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor stă cu noi de vorbă oriunde şi oricând. Mare cinste ne este nouă aceasta, precum a zis Moise: iată, eu care sunt pământ şi cenuşă, am început a grăi cu Domnul.

Să luăm însă aminte că nu orice rugăciune ajută sufletului, ci numai cea bună şi adevărată. Hristos a mustrat rugăciunea cea îngâmfată a fariseului, învăţându-ne să ne rugăm cu smerenie şi umilinţă ca vameşul. Hristos mustra pe jidovi şi zicea despre ei: neamul acesta cu buzele Mă cinsteşte, dar cu inima sa este departe de Mine, învăţându-ne prin aceasta că adevărata rugăciune nu pleacă numai din buze, ci trebuie să plece din căldura inimii precum scrie la Evanghelie: din belşugul inimii vorbeşte gura (Matei 12, 34). Căldura şi dragostea dinăuntru trebuie să mişte buzele dinafară, pe când la noi de multe ori numai buzele aleargă, dar inima stă pe loc. Pentru acest fel de rugăciune mustra Isus pe oameni zicând: Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi (Matei 6, 7). Când te rogi sileşte-te ca toată vorba ta să fie rostită rar, la înţeles, cu pricepere, cu duh, pentru că nu mulţimea vorbelor face rugăciunea bună, ci căldura, înţelegerea şi duhul cu care te rogi, precum scrie şi ap. Pavel: mă voi ruga cu duhul şi mă voi ruga şi cu mintea (1 Cor. 14, 15).

Dacă rugându-te cu pricepere şi inimă vei simţi că s-aprinde ceva în sufletul tău, vei simţi că mâinile ţi se strâng mai cu căldură către olaltă şi ochii ţi se umezesc - atunci te rogi cu adevărat şi cu folos pentru sufletul tău.

Rugăciunea cea cu putere şi folos trebuie apoi făcută cu credinţă şi stăruinţă. Crede numai, toate sunt cu putinţă credinciosului... a zis Isus către tatăl fiului din Evanghelie.

Prin rugăciune trebuie apoi să omorâm mereu păcatul şi să-l scoatem din viaţa noastră. Rugăciunea cu păcatul laolaltă nu pot petrece. Ori rugăciunea omoară păcatul, ori păcatul omoară rugăciunea.

Să facem deci rugăciunea cea bună, care împreună cu postul cel bun ne vor fi de apărare împotriva duhului celui mut şi de mântuire sufletului nostru.

Iosif Trifa.